"My life isn't theories and formulas. It's part instinct, part common sense". Audrey Hepburn

miercuri, 1 septembrie 2010

Plăcerea singurătății - dedicație pentru O.

Vorbeam zilele trecute cu o prietenă care trece de ceva vreme prin niște întâmplări halucinante care îmi confirmă teoria cum că, oricât de bestii, nebune și rele pot fi femeile, nu vor fi niciodată atât de lașe și fără coaie cum sunt bărbații. Dar nu despre asta e vorba acum. Mi-a spus la un moment dat că nici nu mai știe ce vrea ea, cum e ea, că nu-și mai amintește cum e să nu fie într-o relație, să nu fie pliată pe plăcerile și preferințele celuilalt. Că a acceptat cumva o nouă apropiere, deși persoana nu-i spune în mod special ceva, doar pentru că nu știe cum e și ce ar putea face singură.

Cred cu tărie că da, nu suntem făcuți să fim singuri. Că e firesc și natural să ne dorim căldura, emoția, iubirea unui partener de viață, Siguranța, încrederea, loialitatea unor prieteni apropiați. Dar că nu este normal să ne agățăm dependenți de iubiți, prieteni, cunoștințe pentru că ne e teamă să fim singuri. Când de fapt nu suntem singuri, ci suntem cu cea mai importantă persoană din viața noastră, cea cu care petrecem cel mai mult timp: noi înșine. Și cum altfel să fim deschiși unor relații, cum să ne placă și să ne iubească alții dacă nu suntem în perfect echilibru, iubire, confort, relaxare cu noi înșine?

Prima dată când "am rămas singură" aveam vreo 21 de ani, după o relație de 3 ani. Eram total bulversată. Nu știam ce să fac cu timpul meu, pentru că 3 ani petrecusem fiecare minut al existenței făcând ceva cu respectivul. Am venit într-o zi spre casă, de la Universitate în Militari (deci vreo 7 km), pe jos. I-am spus revoltată unei prietene că au înnebunit bărbații, că pe drum mi-au zâmbit, m-au claxonat, s-au uitat după mine. A râs de mine. "Nu a înnebunit nimeni. Ți-au zâmbit, s-au uitat și înainte, dar nu aveai tu ochi să-i vezi". Mi-am promis atunci să nu mai fiu niciodată iubită floarea-soarelui, care nu îl vede decât pe EL și pe NOI. Dar de singurătate am fugit. Mă agățam de prieteni care ieșeau în oraș, am fost a 5-a roată la căruță în vacanța la mare, de n-au avut mare parte de intimitate doi prieteni care erau în cuplu. Și cea mai mare greșeală, am acceptat combinația cu un tip care nici măcar nu îmi plăcea, doar ca să nu fiu singură. Foarte repede după ce am realizat greșeala, chiar mă îndrăgosteam și începeam o relație frumoasă, așa că iar nu mai eram singură.

A doua oară când m-am trezit singură m-am ascuns de mine în petreceri, aventuri, flirturi, baruri și cârciumi. Party-girl cu milioane de amici de șpriț care venea rar pe acasă, doar ca să se schimbe. A treia oară când m-am găsit doar cu mine însămi eram foarte rănită, fără job, foarte obosită așa că mi-am găsit o companie genială: sticla de vin roșu plus zeci de țigări. După două luni nu mă mai uitam la mine nici în oglindă. Recuperarea a venit pentru că am vrut eu, e adevărat, dar încă tot nu știam ce înseamnă să fiu eu cu mine însămi.

La 29 de ani, după o relație stupidă finalizată grotesc, în primă instanță m-am agățat de cineva. Bine, ne-am cam agățat noi reciproc, ca doi înecați, de era să ne ducem dracu amândoi. Dar nu îmi era bine. Prietenii le aveau și pe ale lor, nici măcar de politețe nu mai prea aveau chef de mine. Pentru că eram nasoală! Obsesivă, absurdă, deprimată, haotică, nu aia relaxată fizic și mental, amuzantă, săritoare, simpatică pe care o știau cu toții. M-am băgat în pat într-o noapte, mi-am tras două palme și mi-am spus cu voce tare: Lia, mâine dimineață te vei trezi zâmbind fără motiv anume. Și așa am făcut. După care am început să vorbesc cu mine, să îmi aduc aminte că e un păcat delicios să mănânci o cutie de înghețată, chiar dacă se pune pe fund. Am făcut o baie prelungită, uleioasă și parfumată, m-am privit minute în șir goală în oglindă, m-am cercetat, am strâmbat din nas, am zâmbit, am găsit mici defecte, dar mai ales superbe farmece personale. Am ascultat muzică, am dansat, mi-am făcut ceva bun de mâncare. Zilele următoare mi-am aranjat casa cum mi-a plăcut, doar pentru mine. M-am plimbat pe străzi, prin locuri dragi mie. Apoi am trecut la alt nivel. Mai întâi am mers la o cafenea. Singură. În jur cupluri, câte 2-3 prietene la o masă. Bună cafeaua, relaxantă cartea. Apoi am mers la un restaurant singură. "Vă aduc meniul sau mai așteptați pe cineva?". Meniul te rog, mănânc singură. Am mers singură în cluburi și baruri. Îmi aduc aminte că am avut chef de ieșit într-o luni seara. Am stat cu barmanul de povești până dimineață. Apoi am mers acasă, singură, zâmbind, relaxată. Trecuse vremea când aveam chef de aventuri de o noapte. Trecuse vremea când mă agățam de câte o pseudo-relație. Sau când îmi făceam rău singură cu alcool, crezând că va trece. Înțelesesem și că prietenii îți sunt alături și la bine și la greu, dar că nu e treaba lor să-ți rezolve problemele și frustrările, temerile și blocajele, că nu îi pot împovăra pe ei cu ce trebuie să rezolv eu singură cu mine însămi. Am înțeles și că trebuie să mă descotorosesc de balast, de lucruri care atârnă. Mi-am căutat oamenii cărora le greșisem și le-am cerut iertare. Am îndepărtat fără regrete persoanele care îmi erau "prieteni" doar când aveau nevoie de ceva sau de bani. Prietenii adevărați m-au primit înapoi cu brațele deschise.

Abia la 29 de ani am realizat cât sunt de puternică, câte resurse sunt în mine, câtă nevoie am de timp cu mine însămi, câtă atenție trebuie să dau gândurilor mele, dorințelor, nemulțumirilor, că nu am voie să las să se acumuleze probleme. Îmi doresc să nu spun niciodată "rău cu rău, dar mai rău fără rău", să nu mă mai blochez în relații moarte, să nu mai accept lângă mine oameni care îmi fac rău doar de teamă să nu rămân singură. Pentru că asta nu există, singură nu sunt niciodată atâta timp cât mă am pe mine, cu bune, cu mai puțin bune. Chiar și acum, într-o relație frumoasă, cu prieteni minunați, cu o familie superbă, am zile pe care mi le rezerv mie însămi. Pentru că îmi sunt datoare să am grijă de mine, să mă iubesc, să fiu echilibrată, pentru a putea oferi celorlalți iubire, respect, înțelegere, zâmbet.

Draga mea O., te aștept să-mi arăți lista bifată și să-mi povestești ce miștoacă e cea pe care o vei redescopri în tine, ce relaxant e să stai doar tu cu tine însăți.

60 de comentarii:

  1. Uuuffff, pleznitor! Auzi? Oriunde te vei duce să pui o canapea în sufragerie și să ai în permanență urechile pregătite! Nu se știe cine va avea nevoie să se lungească acolo...

    RăspundețiȘtergere
  2. Extremele ne fac viaţa amară. Nu e bine să fii singur(ă), dar nici să te agăţi ca liana de om. Este minunat să poţi avea momentele tale de singurătate, să le savurezi, să le trăieşti fără oprelişti sau "second thoughts"; dar este genial să ai cui spune dragalaş "bună dimineaţa", cu cine să discuţi tot ce-ţi trece prin cap sau să te ţii de mînă cînd paşii îţi sunt nesiguri.

    Sunt împotriva generalizărilor - nu aduc nimic bun. Armonia face jocul!

    RăspundețiȘtergere
  3. Postul asta e o adevarata comoara, un ghid pentru oricine e tentant sa faca greselile de care spui. Prea des se arunca oamenii in relatii aiurea, numai sa nu fie singuri sau sa nu zica lumea mai stiu eu ce. Ca si cum ar conta.
    Felicitari!

    RăspundețiȘtergere
  4. atat "zic": http://www.youtube.com/watch?v=k7X7sZzSXYs

    RăspundețiȘtergere
  5. Paul, merge să stăm și pe dușumea :) Urechile sunt mai mereu deschise.

    Irina, dar asta nu e o pledoarie pentru singurătate, ci un îndemn de a ne (re)găsi echilibrul personal, de a nu ne fi teamă de noi înșine, ba din contră, de a ne iubi necondiționat. Exact cum spui, armonie! Care începe cuprimul pas: acela de a fi noi înșine atât de în pace cu noi, încât să putem oferi 100% iubire, frumos, căldură și celorlalți.

    Tetris, am roșit! Cred eu că facem oricum greșelile, cu ghid sau fără, ideea e să trecem peste ele, să ni le iertăm, că să ne iertăm pe noi înșine pare uneori mai greu decât să-i iertăm pe alții. Pupez!

    Dee, superb clipul!!! Ce mișto să găsesc atâtea idei personale în gândurile altora :) Mulțumesc!!

    RăspundețiȘtergere
  6. Obişnuinţa este, din păcate uneori, o a doua natură...Eu am descoperit plăcerea singurătăţii după o relaţie de 5 ani în cursul căreia ne modelasem atât de mult unul după celălalt, asta şi datorită vârstei, că nu mai reprezentam vreun interes reciproc...şi totuşi, nici unul nu concepea fără...nu mai ştiam cine sunt, nici nu apucasem de fapt să mă cunosc, până într-o zi când am realizat amândoi că, de fapt, între noi nu mai era decât o puternică legătură de prietenie şi aşa a rămas...După acest moment, însă, a urmat exact ce povesteai şi tu: mirarea că mai există şi alţi bărbaţi, că eu mai exist şi pentru alţi bărbaţi, dar şi gustarea imediată a sigurătăţii, a descoperirii mele...a fost o călătorie plăcută, care nu se termină de fapt niciodată, dar care, m-a ajutat să nu am relaţii în care să fiu, aşa cum ai zis tu, iubita floarea soarelui :))
    Din cauza obişnuinţei, uneori poate fi greu să comuţi de la singură la o relaţie, dar cu binele te obişnuieşti mai uşor :)), iar faptul că te-ai obişnuit şi singură e o garanţie că nu vei comuta decât dacă e bine :), nu doar de frica singurătăţii...
    Ar fi multe de zis pe tema asta, cert e că m-am regăsit în rândurile tale şi, deşi înţeleg, uneori mi-e ciudă când văd oameni apropiaţi blocaţi în relaţii otrăvitoare şi le spun cam aceleaşi lucruri :)

    RăspundețiȘtergere
  7. Obsesivă, absurdă, deprimată, haotică
    Da?

    RăspundețiȘtergere
  8. Rontziki, dacă nu ai trecut și prin surogatele mele autodistructive, e și mai bine :)

    Talyah, hmmm, nu înțeleg exact la ce se referă da?-ul tău :)

    RăspundețiȘtergere
  9. Si ce faci atunci cand iti place atat de mult singuratatea incat refuzi orice altceva? ::))

    RăspundețiȘtergere
  10. iYli, dacă stai să te gândești, marii înțelepți, asceți, pustnici, au ales singurătatea și le-a ieșit foarte bine :D E chestiune de alegere, cred eu. Instinctele, societatea și normele sociale, toate la un loc, ne spun că e firesc și normal să trăim în cupluri, să facem copii, să ne dezvoltăm în familii. Dar sunt oameni care aleg chiar ei să nu facă copii și sunt foarte fericiți cu alegerea lor. La fel, or fi și oameni cărora le place atât de mult să fie singuri, încât nu caută companie. Ideea e să fie fericiți și să nu facă rău altora cu alegerile lor :)

    RăspundețiȘtergere
  11. Buna!
    Nu am mare lucru de ,,completat"- dar, tinand cont de cat de importanta este
    aceasta ,,tema a singuratatii",vreau sa spun ceva din propria-mi experienta.
    ...Multa lume- indiferent de gen(masculin/feminin) nu ,,indrazneste" sa ,,iasa-n lume" fara partener(a)- DAR -mie nu mi s-a parut niciodata ,,problematic" sa
    merg singura- la teatru/film/concert/plimbare/concediu...s.a.m.d.
    -si asta pentru ca e complet aiurea sa fii- mereu- ,,dependent" de cineva...de
    exemplu- sa zicem ca vrei sa vezi un film -si,poate ca prietenul(a)nu are timp
    /nu poate sa mearga cu tine...sau nu-i place genul respectiv...-si-atunci, nu e
    mult mai bine si mai normal sa nu renunti doar pentru ca nu are cine sa te
    insoteasca?...
    ...E-adevarat- atunci cand esti obisnuit(a) sa fii mereu in compania cuiva- ti
    se pare ciudat sa faci ceva- singur...dar- cel mai important este ca tu
    insuti/insati/- pentru tine- sa nu fii o ,,companie" plictisitoare...sa nu te
    simti exasperat(a)/plictisit(a) atunci cand esti doar ,,tu- cu tine".
    ...e-adevarat- poate ca -pentru mine a fost mai usor sa ma obisnuiesc
    ,,independenta";in timpul stagiaturii- mergeam in delegatii in alte orase,
    calatoream singura, intram sa mananc in diverse localuri...hoinaream singura
    prin locuri noi...iar cand veneam in Bucuresti-de exemplu- si aveam prilejul sa
    vad un film bun sau un teatru- bineinteles ca nu se punea problema sa renunt-
    doar pentru ca nu aveam companie...
    ...nu ma plictisesc niciodata atunci cand raman singura- mereu am ceva de
    citit...mereu este ceva interesant la care sa ma gandesc sau ceva de facut...
    ...si-oricat de ciudat ar parea- doar atunci cand plec singura undeva- de
    exemplu,la mare- doar atunci-parca- simt ca ,,evadez" cu-adevarat!...
    ...desigur- nimic nu se compara cu o companie placuta...cu placerea de a fi
    intr-un anturaj interesant...printre prieteni dragi...alaturi de familie...DAR-
    tot atat de important este si sa ai momentele tale in care sa poti sa faci numai
    ce vrei/cum/cand/vrei...sa te simti

    liber(a)...sa nu traiesti mereu ,,constrans(a)" de
    programul/timpul/preferintele/altor persoane...sa te simti O.K. cu tine...

    RăspundețiȘtergere
  12. ...si- uite, imi amintesc o chestie amuzanta: anul acesta, de Valentine's Day-
    intr-o sala de cinema in mall- eram singura persoana neinsotita- in multimea
    cuplurilor venite sa ,,celebreze" ,,Sarbatoarea Iubirii" - vizionand un film
    siropos- total neinteresant si plictisitor pentru bietii barbati ,,tarati" de
    catre prietenele lor la un film pe care ei- de bunavoie- nu ar fi vrut sa-l
    vada-n vecii vecilor!
    Nimerisem langa un tip care-pe toata durata filmului- ofta-de plictiseala- atat
    de ,,sfasietor" incat imi era de-a dreptul mila de el si ma gandeam ca - in
    locul prietenei lui- i-as fi spus:,,Hai, du-te si bea o bere si ne vedem
    dupa-aceea!"...
    ...sau- acei bieti barbati tarati la interminabile ,,sedinte de shopping" -
    plictisindu-se si chinuindu-se ingrozitor pentru ca prietenele/sotiile/nu pot
    merge neinsotite!
    ...Deci- sa zicem ca mi se pare-aiurea sa ne ,,chinuim" reciproc - doar de
    dragul de-a face ceva IMPREUNA- cand am putea sa fim ,,rationali"...sa ne facem
    si ,,program" separat- atunci cand e cazul- si sa stim si cum sa petrecem
    impreuna niste momente ,,de calitate"...
    ...eh- am scris cam mult- dar am simtit nevoia sa spun lucrurile-astea si-
    FELICITARI- pentru aceasta postare a ta- care ,in mod sigur- va reusi sa dea de
    gandit tuturor celor care o vor citi si- sunt convinsa ca -multor persoane- le
    va fi de ajutor si le va face sa -si schimbe modul de a vedea aceste lucruri.
    De-asemenea- imi pare rau ca nu am reusit sa-ti scriu atunci cand ai avut acea
    postare ,,inspirata" de un comment al meu referitor la faptul ca nu avem dreptul
    sa le stricam zilele celor din jurul nostru, fiind ,,acri" si uraciosi...
    ...am citit toate comentariile- si toate erau interesante - incat am simtit ca
    nu mai am ce sa spun; vreau insa sa te felicit- din nou- pentru felul in care
    scrii, pentru talent,sinceritate si inspiratie, pentru faptul ca ORICINE-
    indiferent de varsta- are o multime de lucruri de invatat...de descoperit...si
    pentru ca- oricine- se poate ,,regasi" in randurile tale...
    Draga Lia, esti minunata!
    Bafta - acolo unde vei ajunge-n curand- pe ,,alte meleaguri"...sa-ti fie bine,
    sa fii sanatoasa si sa ramai neschimbata(sufleteste)!
    Eu sunt fericita ori de cate ori te citesc.
    Pe curand,
    Dana

    RăspundețiȘtergere
  13. o da, susbcriu intru totul celor scrise de tine ;) si asta numai din cauza ca Neamtu Tiganu m-a dus cu pluta si nici pana in ziua de azi nu a mai pus piciorul prin Manchester ;) dar nu-i rau nici singura :PPP

    RăspundețiȘtergere
  14. Ma regasesc in multe postari ale tale, despre tine. Dar mi-a placut mult "greșelile-ideea e să trecem peste ele, să ni le iertăm, că să ne iertăm pe noi înșine pare uneori mai greu decât să-i iertăm pe alții".

    RăspundețiȘtergere
  15. Ce poveste interesanta si frumoasa in acelasi timp!!!!! Ma bucur ca am intrat pe acest blog fain! Vai ce simpatica esti Lia!

    RăspundețiȘtergere
  16. Mie imi era teama de singuratate fiindca atunci trebuia sa recunosc cine sunt... Si inca nu eram pregatita. Cand am fost, m-am rupt din relatia care murise oricum de vreo cinci ani. Si, desi nu am fost singura apoi, ideea nu ma mai sperie atat de mult. Fiindca stiu cine sunt si ma iubesc.

    RăspundețiȘtergere
  17. Buna ziua.
    Bun post. De ceva vreme n-am citit ceva asa bun.
    Asta incerc sa spun si eu tuturor: singuratatea nu-i asa rea.Are si ea parti bune.Desigur , cum ai spus si tu , omul nu-i facut sa fie singur, dar daca esti nu-i motiv de disperare.

    RăspundețiȘtergere
  18. Singuratatea e o chestie tare desteapta! Si mie imi place! Important este sa fi singur ca vrei nu ca esti. Dar, atentie ce-ti doresti, zic eu uneori! Hihihi.

    RăspundețiȘtergere
  19. Dani, tu ai avut într-adevăr niște experiențe din care ai învățat mult (și bine aș zice eu :D). Terorizatul bărbaților cu shopping-ul sau filmele siropoase mi se pare groaznic!!! Păi, de-aia există prietenele cu care numai bine, mai stai și la o bârfă, nu? :D Îți mulțumesc pentru vorbele frumoase, mă onorează :) Și eu învăț de la alții, din poveștile lor, așa că mă bucură că sunt atâția oameni care gândesc ca mine, suntem mulți oameni normali :p

    Vero, eu cred că e mai mult Țigan decât Neamț și de aici neseriozitatea :)))

    LMN, mă faci să mă zăpăcesc de cap cu declarații din astea :p

    Mihaeladr, păi sunt un om ca oricare altul, e normal să avem povești cât de cât comune :) Of, chiar e luptă dură cu noi înșine să ne putem ierta, apoi să ne iubim.

    Celine, atât de simplu, dar atât de complicat ... :)

    T.U. bine ai venit și sper să te mai întorci și eu să nu dezamăgesc! :) Diferența dintre singurătate ca stare apăsătoare și înspăimântătoare și singurătatea ca stare de fapt, firească, timp cu noi înșine, o facem doar noi. Eu am cam renunțat să-mi mai doresc multe chestii, tocmai pentru că mi s-au îndeplinit dorințele :)))

    Catwoman, tu cred că ai o poveste fascinantă, mi-ar plăcea să o aflu cu totul, într-o zi :) Te îmbrățișez!!!

    Bogdan, bine ai venit și mulțumesc! E și presiunea socială, tâmpenii de genul "ai 30 de ani și nu te-ai măritat??? Of, măi mamă, nu mai găsești și tu pe cineva? Vai, cum să te duci la o petrecere/nuntă singur(ă)???" Și așa ajung femei nefericite în căsnicii de conveniență. bărbați care fug cu banii de pâine după prima venită pentru că s-au însurat de gura mamei, oameni disperați că sunt singuri care fac gesturi disperate.

    RăspundețiȘtergere
  20. Multumesc.
    Te citesc de ceva vreme, dar am ramas in silentio stampa.
    Cit despre presiunea sociala, nici nu stii cit de bine te inteleg :)) Mai pune si o bunica si doua matuse, plus o groaza de cunostinte :))

    RăspundețiȘtergere
  21. A, uitam, si am fost si la nunta si la film singur .

    RăspundețiȘtergere
  22. Bogdan, eu rudelor care mă terorizau cu întrebările de măritiș le-am aplicat terapii de șoc, amenințări, etc. :))) Și m-au mai lăsat în pace, deși știu ei că eu nu sunt chiar împlinită pentru că nu m-au văzut ei cu vălu pe ochi :D Și eu am fost și la film și la nunți singurică, m-am distrat de minune!!! Deși mi-am luat multe priviri ucigașe de la domnițe care făceau repede pipi pe piciorul partenerului, să fie clar că e al lor! :)))

    RăspundețiȘtergere
  23. Era si un banc pe tema asta:
    Un tinar povestete: la fiecare nunta, matusile si alte rude veneau si imi sopteau: "tu urmezi".
    Cum le-am dezvatat? La fiecare inmormintare ma duceam la ele si le sopteam: "tu urmezi".

    RăspundețiȘtergere
  24. De ce sunt muierile singure?

    case study.

    Imi pregatesc calu alb, fac baie si pornesc pa partea stg. spre manchester, pa drum aflu ca mindra Mary se marita, e nunta-n cartier, fac calea-ntoarsa cu coada-ntre picioare si ma apuc de baut.

    mai se scurge niste apa pa Tamisa si aflu ca Mary nu e Mary ca de fapt e Veronica, vorba cintecului Veronikaaa der Hans ist da.
    Nici draq nu poa sa-nteleaga muierile!

    RăspundețiȘtergere
  25. Neamțule, nu o mai da pe după copac, că-i Maria, că-i Veronica, ai zis că te duci la Manchester pe cal alb! Asta era înțelegerea! Și pă femei nu trebuie să le înțelegi, trebuie să le iubești :)))

    RăspundețiȘtergere
  26. Lio, intriganto, ai uitat cind ai zis ca-i dai Mariei/Veronicai cu vitriol in ochi si ca faci calu salam?
    ca nu-mi iese din cap, ca ce-ai avut cu calu?

    RăspundețiȘtergere
  27. Da, asta este cel mai important lucru in viata: sa te descoperi pe tine insati iubindu-te asa cum esti. Unii nu reusesc asta niciodata, altii o fac cu greutate sau prea tarziu, dar cu ce placere simti de atunci incolo fiecare clipa pe care o traiesti.... Bravo Lia, ma bucur pentru tine si-ti doresc mult noroc pe mai departe xxxx

    RăspundețiȘtergere
  28. Cred că atunci când te agaţi de o relatie doar pentru că ţi-e teama sa fii singur(ă), procedezi greşit de două ori: o dată faţă de respectiva persoană şi apoi faţă de tine. Câţi i-au spus celuilalt că stau cu el doar ca să nu fie singuri? Foarte puţini. Mie mi se pare şi aceasta o formă de înşelare. Mai rău e că te înşeli şi pe tine.

    E greu (pentru unii) să accepte să fie singuri, însă cred că în astfel de momente ajungi să te cunoşti cu adevărat.

    Iar presiunea socială (pentru că aţi adus vorba mai sus) cred eu că face numai rău. De multe ori poţi vedea un cuplu căsătorit, cu copii, cu vacanţe, cu o situaţie materială bună. Din afară totul pare minunat. Însă sunt nefericiţi. Rămân amândoi în relaţie din frică, din frica de ceea ce vor zice ceilalţi, din frica de a rămâne siguri atunci când nu mai au 20 de ani.

    RăspundețiȘtergere
  29. Singuratatea e o binecuvantare, in momentele sale bune. Atunci vorbesti cu tine insuti si atunci iti pui intrebari si iti dai raspunsuri.

    RăspundețiȘtergere
  30. Fain articolu tau, Rebelutzo!
    Il trimit repede si precenelor mele!
    Multu!
    Esti adevarata!
    pupicei, Adamutza

    RăspundețiȘtergere
  31. Vreau sa-mi pozez si eu picioarele in felul asta :)

    RăspundețiȘtergere
  32. Lio si Neamtule Tiganule, pana va lamuriti voi neintelegerile, ma bucur eu de singuratate :)))
    si pt ca sunt easy going Neamtule, iti rezolv eu misterul legat de nume: sunt amandoua! ca asa zice boletinul ;)

    RăspundețiȘtergere
  33. Neamțule, io m-am edificat rapid de care soi îmi iești și am mai făcut isterii doar așa, de spectacol, ca să ies din scenă ca o divă. Calu e o creatură superbă și am mâncat niște cârnați geniali în Croația (am aflat dupe consumare). Asta după ce mă făcusem de cacao în piața lor de carne unde eu admiram wow, ce frumos e mușchiul ăla de vită! Și m-o fi înțeles vânzătorul, că mi-a zis: good, good, ni-hoo-hooo! Adică horse??? Yes Yes! Numa pește în carne proprie și creveți am mai consumat după aia :D

    Danangib, îți mulțumesc! Te îmbrățișez cu mult, mult drag!

    Lynette, subiectul înșelat chiar merită disecat separat, mi-ai dat o idee :) La noi e "educația" asta imbecilă, cu "ce zice lumea", cu reținerea de a ne arăta sentimentele reale de teamă, dar și cu băgatul în viața altora. O fi așa și la alții, dar la noi se și exagerează aiurea.

    Shmeny, dacă ajungi să înțelegi treaba asta.

    Adamutza, tălu mâna pe obraz! :) Pupez!

    Iulia, păi ce mai aștepți? :D

    Mario, Veronico, vezi că Neamțu e mai străin așa, îl bulversezi ușor :p

    RăspundețiȘtergere
  34. Mario/Veronico, sa stii ca io pa tine te iubesc, cu Lia a fost doar asa o toana, ca era insistenta si singurica, singurica sau sunteti cu ma-ta.. uite iti pun si muzica
    http://www.youtube.com/watch?v=D5XZAe8qLF0

    RăspundețiȘtergere
  35. Buey, al naibii Țigan! Veronico, de fapt vroiam să-ți spun că Neamțu e bătrân și îl zăpăcești, dar am zis să fiu o doamnă! Cu cine??? Eeeee... Și îi mai pui și muzică! Țigane!

    RăspundețiȘtergere
  36. http://www.youtube.com/watch?v=73xXkoqwcRQ&feature=related

    Veronica, der Lenz ist da..

    RăspundețiȘtergere
  37. Luuume, lume, acum se vede caracteru Liei, vedeti, v-am spus?

    Gata Veronico, vin, vin, asteapta-ma, zbor, ma tirasc spre tine, nimic, nimic nu ma poate impiedica..

    RăspundețiȘtergere
  38. trebe sa dau explicatii etimologice, in textu original "Veronica der Lenz ist da" este "der liebe alte großpapa." iubeste pe bunicu..

    RăspundețiȘtergere
  39. Tigane, dar calu' ?? auzi ca l-au dus croatii la abator.

    RăspundețiȘtergere
  40. Haha, Neamțule iubitule, noroc că ai venit cu ultimul comentariu, că mă pregăteam să te anunț că sunt o bestie ticăloasă și poate mă răzbun și nu îți accept comentariile :D Dar acu m-am înmuiat toată :))

    RăspundețiȘtergere
  41. Auzi Tigane ce zice bloody Google translator: "der liebe alte großpapa." = the dear old grandpa. deci cum era cu iubirea?

    RăspundețiȘtergere
  42. Lia, bunicutul asta a plecat la culcare ca pe la nemti am auzit ca la 10 se cam impart pijamalele - asa ca te intreb: si-o fost buna carnea aia de cal?

    RăspundețiȘtergere
  43. hahaha!
    schimbul de ultime comentarii dintre coana Lia, numita Veronica si domnu' Neamtz demonstreaza ca blogul e un vehicol excelent de combatut singuratatea (la Manchester, in Jarmania, in Bucurestiul iubit etc etc etc) - vreau sa zic in special blogul Liei, sa traiasca!
    altfel, suportarea singuratatii se invata, cred - si e cam necesara, as zice, ca pregatire pentru viata de apoi. my 2 cents, cum zice singuraticul nord-american cind isi da cu parerea, scuzati, bonsoir.

    RăspundețiȘtergere
  44. in ultima vreme, tot citind bloguri feminine constat ca nu-s asa ciudata/unica precum credeam sau precum mi s-a implementat de catre altii. am citit mai adineauri un post, pe blogul blondei care gandeste despre i-uri si cratimele lipsa/puse aiurea si care-s moartea pasiunii. si acum la tine asta.
    singura data cand am incercat o relatie ca sa scap de singuratate am ajuns in punct in care la finalul unei intalniri, tot ce-mi doream era s-ajung mai repede acasa la mine. .... nu era normal.
    si eu am fost singura la nunti, la film/teatru, in concedii la munte sau in strainatea spre nelinistea parintilor si groaza colegele ("daca te viola/omora/facea/dregea vreun cioban in creierii muntilor, tu nu esti intraga la cap" nu, nu m-a violat/omorat/facut/dres nimeni pe nicaieri).
    si pentru doamne mai finute, care isi inchipuie ca nu se descurca cu treburi administrative, va zic ca o doamna, micuta si singurica se poate descurca onorabil si in aventura extrema a cumpararii si renovarii unui apartament. tocmai trec prin asta si constat ca nu e chiar asa complicat si imposibil precum credeam. si nici macar n-am masina.
    ps. nu-mi iesea treaba cu alegerea profilului. ma cheama ady, am mai zis eu din cand in cand cate ceva pe aici. mai rarut, asa.

    RăspundețiȘtergere
  45. Oricat ne-am amagi, ne nastem, traim si murim singuri. Din cand in cand reusim sa ne amagim ca ar fi altfel.
    Si cand spun asta, ma gandesc si la situatiile in care mi-am dorit sa-mi ajut mama muribunda, tatal incoltit de o boala incurabila sau alte si alte situatii asemanatoare. Oricat mi-am dorit, am fost nevoit sa-i las sa-si gaseasca singuri calea, oricat de vinovat m-am simtit.

    RăspundețiȘtergere
  46. Vero, nu am mai mâncat după, dar trebe să recunosc că neștiind ce mănânc, au fost delicioși cărnații.

    IoanaT, păi, unul din motivele pentru care am început blogul a fost și ca să cunosc alți oameni :) Iar cu Neamțu și Veronica fac un menage a trois virtual de mare excepție :)))

    Ady, stai liniștită, suntem multe ciudate, dubioase, "bine că ești tu deșteaptă!", nebune, zurlii prin lume :))) Welcome to the club! Dacă ai nevoie de orice sfat privind gletul, adezivul perfect, clanțe, robineți, tipuri de lavabilă și coloranți, rașchetat parchet și lac, cum să montezi mobila de la ikea, dă-mi un semn și vin cu plăcere :) Eu am trecut prin nebunia asta acum 3 ani, SINGURĂ și sunt foarte mândră că am învățat și putut să fac o grămadă de chestii din astea "bărbătești" :D Vino și tu mai des! :)

    Virtualkid, eu am spus întotdeauna că cele mai puternice trăiri (fericirea, tristețea, disperarea) sunt niște sentimente foarte "egoiste", pentru că nimeni, oricât de mult ar vrea, nu poate înțelege exact ce simțim.

    RăspundețiȘtergere
  47. Cred ca ramane adevarat ca daca noi nu ne cunoastem, intelegem si acceptam, daca suntem incapabili sa stam noi cu noi insine nu putem pretinde nimanui sa faca asta. Cred ca singuratatea este o permanenta. Am fost singura in doi, am fost singura in unu. Cele mai frumoase relatii pe care le-am avut mi-au dat dreptul la singuratate si mi-au oferit o companie atunci cand a fost nevoie de ea, cu adevarat nevoie. Povestea ta este si povestea mea. Ma regasesc in vin si tigari si aventuri si independenta. Vorbesti o limba pe care o cunosc si o indragesc tare mult.

    RăspundețiȘtergere
  48. tocmai acesta este motivul pentru care fiecare se minte, mai mult sau mai putin eficient, ca ar avea un umar pe care sa planga.
    acum doi ani, mi-a murit un prieten care a stat in coma doua luni. a cazut pe strada si nu l-a bagat nimeni in seama, inafara de cineva care i-a furat telefonul mobil. am fost convins ca stia ce se intampla in jurul lui, dar, era mintea era prizoniera in trupul care nu il mai asculta....
    am fost colegi, am mancat din aceeasi cratita...
    nu era drum acasa care sa nu treca si pe la el...
    oamenii sunt ca drumurile...

    RăspundețiȘtergere
  49. Ar trebui sa invat si eu sa fac asa ceva. Nu-mi place singuratatea si aproape niciodata nu m-am simtit bine cu mine insami, decat cu mici exceptii. Nu zic ca am motive sa invat sa ma iubesc, da' nu stii niciodata cand o fi nevoie.

    RăspundețiȘtergere
  50. Mi se pare grozav ca textul asta e pentru altcineva, trecut prin tine. Exact de urechi dintr-astea cu gura am avut nevoie cand am picat in situatia ta..fix a ta..pentru ca experientele is repetabile pana la virgula, oricat de unici am fi noi!:)

    RăspundețiȘtergere
  51. Pursisimplugradini, ideea de bază cam asta ar fi: să vedem momentele de singurătate ca independență și quality time, nu ca pe ceva negativ. Eu mă bucur că am ajuns să pot vorbi liniștită și sincer și de momentele de care în mod normal nu ar trebui să fiu mândră. Bine, nu sunt mândră că beam și mă autodistrugeam, dar îmi asum și aceste momente cu fruntea sus :)

    Tomata, dar trebuie să te iubești și să te simți perfect cu tine însăți chit că ești înconjurată de mii de oameni!

    Ana, îmi place tare mult asta cu "urechi cu gură" :) Suntem unici până la un punct, că fiecare percepe diferite situații, momente și întâmplări, dar mai departe, am fi aberanți să credem că numai nouă ni se întâmplă asta sau ailaltă! Eu am învățat mai mult din experiențele povestite de alții "cu titlu informativ" decât din sfaturi mai mult sau mai puțin "prețioase" de tipul "eu cred că ar trebui să faci așa sau să nu faci așa". Te mai aștept!

    RăspundețiȘtergere
  52. draga mea Lia,

    Oooouch! De fro şapte ani şi ceva tot în relaţii o ţin, deşi nu mi-e teamă de singurătate. Ba, chiar îmi place.

    Cel mai greu te împaci cu tine pentru că cel mai greu te accepţi.

    Mă bucur pentru linştea de acum

    pup

    RăspundețiȘtergere
  53. Buna Lia, iti citesc de foarte mult timp blogul, dar nu am avut nici inspiratia necesara sa las un comentariu, desi multe cuvinte potrivite intr-o mai mica sau mai mare masura mi se invarteau prin cap, dar nici curajul sa ma compar cu o femeie puternica, ca tine, atat timp cat eu sunt inca in etapa de negare a propriei fiinte. dar la postul acesta mi-am luat inima in dinti, pentru ca desi am aproape 21 de ani, ma simt singura, sunt proaspat iesita dintr-o relatie esuata si ma simt atat de singura, desi sunt inconjurata de destui oameni draguti si iubitori. Pentru ca am facut aceleasi greseli de a ma lega de oameni spre care nu ma atragea nimic doar ca sa imi ocup timpul si sa nu mai simt acuta singuratate. dar trebuie sa marturisesc ca am facut o multime de greseli din acest motiv: mi-e o groaza teribila de singuratate si inca nu am gasit puterea interioara necesara de a ma accepta doar pe mine insami asa cum sunt, fara a mai avea nevoie de aditionala prezenta a vreunui baiat care sa ma faca sa simt ca exist. dar ma straduiesc din rasputeri sa depasesc problemele astea, inainte de a innebuni complet. ma ajuta oricum sa vad ca si o femeie realizata ca tine a trecut prin astfel de probleme si a reusit sa le depaseasca...sper doar sa pot si eu...:)

    RăspundețiȘtergere
  54. Liutzo, cum spui tu lucrurilor pe nume, n-o face nimeni! Si stilul in care scrii posturi de-astea mereu imi intoarce metafizicul pe dos. Dar e de bine! :)
    Pupez tare, tare!

    RăspundețiȘtergere
  55. Ce frumos ai scris! Și cât de adevărat e :)

    RăspundețiȘtergere
  56. tu esti un om aparte, un om care ar trebui sa se gaseasca in fiecare din noi.
    rar mai intalnesti o scriere buna, care sa iti lumineze ziua.
    si da, ai dreptate in tot ceea ce ai scris.
    daca macar 10% din populatia acestei tari infecte ar gandi ca tine, am fi si noi cu adevarat in secolul 21.
    like it.

    RăspundețiȘtergere
  57. Ever, acu doar n-o să ne apucăm să luăm paze de relații frumoase și fireești doar ca să mai fim și singuri :))) Ideea tocmai asta e, sa știm și să putem fi fericiți și împliniți atât într-o relație, cât și singuri :)

    Marianne, îți spun cu mare sinceritate un lucru, deși nu te cunosc: nu sunt cu nimic mai puternică decât tine, ci poate doar am trecut, experimentat, învățat din mai multe. Am totuși vreo 11 ani mai mult :) Să știi că aveam 21 de ani când am încheiat o relație de 3 ani cu cineva cu care vroiam să mă mărit, să fac copii. S-a terminat urât, dur, eram dezorientată, șocată, ajunsesem la 47 de kg (mă întrebau oamenii dacă sunt bolnavă). Și crede-mă că oricât îmi spuneau alții că va trece, că nu trebuie să sufăr, că nu merită să-mi fac rău singură, că sunt minunată, frumoasă, deșteaptă, până nu am conștientizat eu toate astea nu s-a schimbat nimic în mine/cu mine. După aia au urmat ani tare frumoși, cu oameni mai buni sau mai puțin buni, dar anii mei, viața mea, întâmplările mele (mai bune, mai puțin bune). Au urmat și momente oribile, dar și clipe sublime. Că până la urmă, spun un truism acum, asta e viața! Important e ca orice gest și decizie luăm (mai bună sau mai rea) să ni le asumăm, să nu ne pară rău nici măcar de clipele mai urâte. Eu chiar cred că dacă am fi tot timpul bine, liniștiți, relaxați, nu am mai știi să apreciem lucrurile frumoase, oamenii buni din jur. Suferința și problemele (Doamne ferește, nu vorbim de drame reale) ne aduc aminte că suntem vii :) Te rog mult, dacă ai chef și vrei vreodată să vorbim mai mult și mai privat, dă-mi un mail, ai adresa la Profil.

    Ada, pntru metafizicul tău superb o fac! :)))

    Jasmin, nu știu cât de frumos, dar sigur sincer, că ăsta e stilul meu, chit că uneori nu mi-a prins chiar foarte bine :)

    Anonim, eu am zis întotdeauna că sunt un om oarecare, normal, cu bune și rele. Sunt în primul rând foarte sinceră cu mine însămi, mă pup pe frunte când merit, mă cert îngrozitor când greșesc, dar mă iert și încerc să nu mai greșesc. Încerc să am grijă și să mă port cu ceilalți așa cum mi-ar plăcea să se poarte ceilalți cu mine. Și să învăț din absolut orice întâmplare, cât de mică, de la orice om, chit că îl întâlnesc doar pentru 5 minute în viață. Mie mi se pare o rețetă foarte simplă și de bun simț :)

    RăspundețiȘtergere
  58. Ce drag mi-e sa te citesc si ajung atât de rar sa o fac. Esti frumoasa LiaLia...si la propriu si la figurat. Toate experientele tale sunt si ale mele.

    RăspundețiȘtergere