Bucurii simple si nivelul de trai

Inainte de a incepe sa va innebunesc de cap cu povesti de la cursurile mele absolut fascinante, mi-am adus aminte de ceva la care ma gandesc de ceva vreme. O anume diferenta de mentalitate a oamenilor care cred ca are legatura majora cu diferentele de standard de viata. Cred ca am mai spus mai de mult ca un nivel de trai superior nu inseamna niste salarii uriase, multi bani sau lux, ci un anumit nivel de siguranta sociala (stabilitatea joburilor, sistemul educational pus la indemana parintilor, criminalitate scazuta, etc) combinat cu un mediu curat, acces la natura, un transport in comun  functional, acces la tehologii de ultima generatie, etc. etc.  

Am mai spus si ca la acest nivel de trai ridicat s-a ajuns prin foarte multa munca si sacrificii (conceptul de ”munca voluntara” pentru interesul tarii cred ca s-a nascut prin tarile nordice, pe la inceputul secolului trecut, dar mai ales dupa al doilea razboi mondial in care suedezii nu au participat, dar au prins momentul imediat dupa sa se afirme), prin munca multa si constructiva (multe maini muncitoare, putine capete ganditoare, dar exact alea necesare), taxe si amenzi extrem de mari pana oamenii au fost dresati sa isi plateasca darile sis a respecte regulile, ca apoi sa invete sa se implice in societate, in ce ii priveste la nivel micro si macro. Asa ca pentru cei care spun cumva cu naduf “da’, bai, dar la ce nivel de trai au ei/ce salarii au ei” de parca le-ar fi aruncat cineva de sus un purcoi de bani si brusc si-au facut asa o societate dezvoltata si bogata, trebuie sa se inteleaga ca suedezii au ajuns la nivelul actual in timp si nu usor. 

Dar eu despre altceva vroiam sa vorbesc si ma pierd in detalii. Cat eram inca in Romania ma uitam la ai mei si inca ceva cunoscuti care isi luau o pauza de la ”statutul inalt” dat de munca la birou si costum, gradinarind, murdarindu-se de noroi, sapand, facand ”munci de jos”. Eu le vedeam ca pe niste legaturi vitale cu traditia, cu niste vremuri in care datoria unui om era sa aduca mancare pe masa familiei, chestiuni care acum s-au transformat in momente frumoase de impartasit cu familia. Mi-a lipsit enorm, anul asta mai mult ca anul trecut, sa fiu la culesul strugurilor cu ai mei. 

Tot in Romania am cunoscut cateva personaje care, ajunse la un anumit nivel de trai, regaseau cu voluptate, dar si cu mult snobism, placerea de a-ti face singur sapun, de a-ti face singur tuica sau de a varui casa cu var, desi exista lavabil prin toate magazinele. Povestile despre aceste evenimente de intoarcere la traditie si vremi trecute erau atat de iritant si snob spuse, cu atat de multe insinuari de genul “doar noi, oamenii fini si cu bani putem sa apreciem asa ceva, oamenii de rand sunt niste nehaliti care nu vad mai departe de plasma luata in rata” de imi venea sa le iau sapunul de casa si sa li-l in infig in ... gura. 

Ajunsa aici am ramas surprinsa si apoi incantata de cat de mult se bucura suedezii de intoarcerea la natura si lucrurile simple. Si cu cat sunt mai potenti financiar, cu atat sunt mai incantati sa isi repare singuri prin casa, sa isi cultive plantute in sere, sa pescuiasca sau sa culeaga ciuperci. Si toata lumea se plimba, iese afara, alearga, lasand masina acasa si indiferent de vreme. Si desi e mult mai multa natura si mai putina poluare ca in Bucuresti, de exemplu, nu ai nici aici chiar peste tot hectare de padure sau marea la poarta. Dar oamenii isi scot copiii la plimbare, ii lasa sa se urce in copaci, sa scormone in nisip sau noroi, sa topaie prin baltoace, sa se murdareasca din cap pana in picioare ca niste porcusori. O creanga mai ciudata sau o piatra frumoasa ajung sa fie mai interesante decat un joc pe iphone sau ipad. Pentru hainele murdare (mi-am adus aminte de obsesia cu "sa nu te murdaresti!" din Romania, chestie care m-a isterizat intotdeauna) exista masina de spalat si detergent, bucuria copiilor si a adultilor este nepretuita. 

La un nivel de trai ridicat clasele sociale (care exista, plecand de la nivel de educatie si ajungand la salarii, numar de camere sau model de barca) sunt mult mai greu de delimitat. Oamenii sunt prieteni in functie de pasiuni comune. Noi avem prieteni care au trecut prin somaj si se chinuie sa prinda un job, altii milionari, altii care castiga 7-8.000 de euro pe luna. Doar cativa avem studii superioare. Unii au barca de 50.000 de euro, noi una de 1500, altii de 200. Si stam cu orele si ne bate vantul la pescuit impreuna. Iar gagici care si-ar permite ore de masaj si cosmetic in fiecare zi, impreuna cu mine care mi-as permite poate o data pe luna si cu cea care nu si-ar permite niciodata, stam pe vine si ne rupem genunchii, unghiile si spatele sa culegem cat mai multe ciuperci. De fiecare data avem o gramada de lucruri de povestit. Sau pur si simplu suntem bucurosi impreuna, band o cafea la adapost de vant, cu gandul la cum o sa pregatim pestii prinsi, fara sa ne spunem nimic. Ideea de baza e sa faci ceva cu mainile tale, sa pui pe masa un peste pescuit de tine, o rosie ingrijita de tine, o mancare de ciuperci culese de tine, desi pe toate le gasesti la magazin nu imposibil de scump.

Mi-aduc aminte cat de admirativ si incantat se uitau amicii care dadusera mii se coroane pe masinute de dat zapada cand au vazut ce inginerie a construit David, din resturi si bucati de metal aruncate la gunoi. Nu am vazut sau auzit vreodata un misto sau ironie vizavi de diverse proiecte de-ale lui, unele usor puerile sau fara utilitate in real. Am spus cuiva ca daca as veni cu masina noastra in fata blocului din Bucuresti, cred ca nu m-ar lasa sa parchez, ca e prea veche si uratica. Glumeam serios. 

In weekend iesim ultima data cu barca inainte sa o remorcam acasa. Sper sa prindem ceva peste si eu sa culeg ciuperci, desi ne va ingheta sangele in noi de frig. Si sa fie in iarna asta zapada, sa ne dam mai des cu sania. Ca frig sigur va fi, asa ca trebuie sa ne apucam sa taiem lemne, sa avem cu ce incinge soba. 

Vulpea mondena

De multa vreme imi petrec weekendurile dormind mult dimineata si apoi multe activitati afara, in natura. Ba un pescuit, ba un gratar, ba un cules de ciuperci. Tinand cont ca in curand se face asa urat afara de nu-ti mai vine sa te dai jos din canapea, am profitat din plin de ultimele zile decente. Dar weekendul care tocmai a trecut am avut doua evenimente cu totul altfel.

Sambata seara am iesit cu Adriana, Linda si Anna la un spectacol foarte pe gustul

meu: Blackbird Burlesque Cabaret. De cand ma stiu am fost fascinata de lumea "spectacolului de revista"(cand eram mica mergeam cu ai mei), apoi de cabaret-burlesque (printre filmele mele preferate se numara Cabaret, Victor Victoria, All that Jazz, La cage aux folles), pin-up girls si vintage. Desi nu prea am aratat asta in stilul meu vestimentar, daca ar fi dupa mine m-as imbraca doar in costumatii ala Betty Boop. Dar nu-i timpul pierdut, nu? Show-ul a inceput la 9.30 seara, dar noi ne-am asezat la pahar de vorbe de pe la 8. Am avut timp sa ma uit la cele cateva sute de persoane prezente, multe din ele in exact costumatiile pe care mi le doresc. Rochite anii 50, funde imense in par, costume cu vesta, palarii. Si foarte multe tatuaje old school superbe, care m-au facut sa mi se retrezeasca cheful de tatuat. Show-ul a avut de toate. Muzica buna, glume,

o cantareata cu voce usor ragusita, foarte pe placul meu, costume colorate, dans nebun si multa piele. 5 femei nu foarte tinere, cu sholduri, burtici, carnita, pulpe, funduri, sani mai mici sau mai foarte generosi. Mai nimic din ce promoveaza revistele de moda actuale, ci femei reale, apetisante, carnoase, sexoase si piersicoase. Numele de scena ale fetelor vorbesc de la sine: Pepper Potemkin - "Russian Roulette is for Pussies", Lola van Dyke - "The Dancin', Drinkin' and Winkin' Gal", Countessa Blackbird - "The Sinsational Siren", Miss Diamond - "The Double D Delight" si Grandma (solista si singura care nu si-a aratat sanii) - "Age never looked so good". In ciuda unui grad ridicat de nuditate, spectacolul nu a avut nimic scabros sau vulgar, totul a fost la limita aia buna a senzualitatii, sexualitatii, spiritului liber, bucuriei de a fi femeie. Pentru mine, cel putin, a fost un spectacol plin de inspiratie si imi doresc sa mai ajung la asa ceva.

Duminica am bifat inca o activitate: am fost pe stadion, pe Råsunda, la ultimul derby al sezonului, AIK-Djurgården. Si pentru ca prietena mea Tessan, care m-a dus la meci, e mare fan AIK si am stat in mijlocul galeriei, am cantat, strigat,

aplaudat, m-am emotionat si bucurat impreuna cu suporterii AIK, pot spune ca de acum inainte voi sustine si eu echipa. Mai ales ca au un atacant, Ivan, foarte bun. Din toate punctele de vedere. Si asta inclina orice balanta logica. A fost exact derby-ul Dinamo-Steaua de la noi, doar ca fara batai si cu extrem de putine injurii. In rest, oamenii isi sustin echipa cu aplauze, cantece cu suflet, bannere si coregrafii. Eu m-am trezit cu o bucata de plastic negru in mana, impreuna cu tot randul am intins-o deasupra capetelor, iar cei din fata si din spate aveau acelasi plastic, dar galben. Ce vedeti in poza alaturata e rezultatul. Meciul a fost ok, nu foarte spectaculos, dar cu multe faze si mai ales, cu 3 goluri inscrise de AIK. Ce am remarcat a fost numarul mic de faulturi, mai mult intrari ceva mai dure, fairplay si arbitraj echilibrat. Stadionul cu o capacitate de 30.000 de locuri a fost plin. Oamenii isi iubesc echipa, o urmeaza, sunt acolo langa jucatori. M-am emotionat un pic cand am auzit ca Råsunda, care a fost construit in 1937, va gazdui ultimul meci pe 4 noiembrie, dupa care va fi demolat. In ciuda protestelor si a istoriei (apropo, Romania a batut Suedia pe Råsunda in 1983, in calificarile pentru Mondiale, prin golul lui Camataru), kommuna a decis sa darame stadionul. Oamenii au decis sa vina cu totii, pana la ultimul meci, sa ia cu ei o parte de istorie. La iesire, totul ordonat, multa politie, cei ai lui AIK au iesit printr-o parte, cei ai lui Djurgården pe alta parte. Am ajuns destul de tarziu acasa, obosita, dar incantata de ce vazusem si traisem. Weekendul urmator ma intorc la ciuperci si pescuit, dar mai ales la dormit pana tarziu.

Photo credits for Blackbird Burlesque Cabaret here.

Va cer ajutor pentru Stefania

Oameni dragi, nu v-am mai scris de mult timp despre Stefania si Nina, desi ar fi trebuit. Inca de cand s-a nascut, acum 3 ani, am fost intr-un fel sau altul alaturi de micuta nascuta fara o bucata de esofag, nascuta intr-o familie mare, minunata, dar cu posibilitati financiare reduse. Mamei Stefaniei, care avea 17 ani cand a nascut-o, medici si asistente din spitalele romanesti i-au spus sa o abandoneze pe micuta "stricata", ca e tanara si poate avea alti copii sanatosi. Toata familia, dar in special bunica Stefaniei, Nina, nu doar ca nu au abandonat-o, ci s-au luptat si au facut eforturi supraomenesti pentru a o ajuta sa fie un copil normal, care sa manance cu gurita ei. Acum 2 ani si jumatate s-au adunat bani pentru operatia din Germania, prin care i s-a recreat bucata de esofag. Le-ati fost aproape atunci, multi dintre voi, si v-am multumit si ati fost in rugile Ninei.

Acum va cer iar ajutor disperat ca sa le putem alina disperarea. Acum cateva luni Stefania a fost diagnosticata cu ''

Stenoza si reflux gastro-esofagian''si are nevoie urgenta de dilatari ale esofagului si tratament pentru reflux. Pentru ca nu mai poate inghiti nici lichide, decat cu eforturi mari, in plus, da inapoi mare parte. Laptele pe care il tolereaza costa 50 de lei cutia, iar ea mananca o cutie pe zi. Dupa ce medicul din Germania a zis ca interventiile si dilatarile pot ajunge la 4-5 mii de euro, plus cheltuielile cu transport si de acolo, Nina s-a zbatut si a aflat de un medic din Bucuresti care poate face aceste interventii, la o clinica privata, costurile fiind de 10.000 de lei (100 milioane vechi, aproximativ 2300 de euro). Nina s-a imprumutat la Provident

si a platit aproape o treime, Stefania a inceput dilatarile si desi sunt cumplit de dureroase, ea e cuminte si a inceput sa manance si mancare ceva mai solida decat laptele. Dar ca sa poata continua cu inca vreo 12 sedinte, au nevoie de bani ca sa poata plati restul tratamentului. Desi a batut la toate usile (minister, primarie, cnas, etc), Nina nu a reusit sa obtina vreun ajutor pentru Stefania, care nu poate beneficia de asigurari. 

Aici va cer eu voua ajutorul. Stiu ca nu sunt vremuri stralucite in Romania, din contra. Dar poate reusiti sa ii ajutati cu 10, 20, 50 de lei. Impreuna se pot aduna. Eu am primit niste mici donatii de la amici suedezi si saptamana viitoare, cand imi intra si mie niste bani, ii voi trimite Ninei. Va rog din suflet, va implor, nu ramaneti indiferenti si chiar daca e un efort si pentru voi sa trimiteti niste banuti, ganditi-va cat de mult ajutati. Micuta e o minune, e vesela si frumoasa si canta si vorbeste. Iar Nina este cea mai puternica femeie pe care o cunosc, nu a renuntat niciodata, nu si-a pierdut increderea in oameni, desi a avut parte de deceptii mari si urate, dar mai ales, nu a ridicat niciodata pumnul spre cer sa spuna "de ce noi, Doamne?". Aveti mai jos conturile Ninei si link catre blogul  unde s-a chinuit sa scrie despre Stefania. Daca doriti mai multe detalii de la mine, nu ezitati sa imi scrieti. Va rog sa dati mai departe mesajul, sa trimiteti un banut si sa stiti ca faceti ceva minunat. Va multumesc!

Titular : NICULINA DUMITRASCU

ING BANK, SUCURSALA GIURGIULUI

RON: RO 12 INGB 0000 9999 0160 0322

EURO: RO 54 INGB 0000 9999 0163 2255

COD SWIFT: INGBROBU

 Adresa: Comuna Copaceni, str.Principala nr. 963, Jud Ilfov.

Telefon: 0763.998.823

Blogul Stefaniei. 

Later edit: Ringier Foundation si Libertatea au pus la dispozitie un numar de telefon pentru donatii prin sms.

Cum poţi ajuta:

• Donează 2 euro (nu se percepe TVA) prin SMS la numărul 887, numai în reţelele Vodafone, Orange şi Cosmote

Mai mult: Ştefania are nevoie de lapte praf - Cazuri Copii | Libertatea.ro
 

Si-a fost vara, si-a fost vacanta

Daca anul trecut am asteptat superstitios sa scriu despre vara ca sa nu o speriu, anul asta as fi putut scrie despre cum a fost vara de cel putin cateva saptamani, ca nu prea aveam ce speria. Din pacate, vara 2012 suedeza a fost cam uratica, rece si ploioasa, din fericire, aproape o luna am fost plecati si am abuzat de soare si caldura, ne-am incarcat bateriile si ne-am facut urme de la slipi.
 

Vara trecuta era prima in Suedia, prima cu barbatul iubit si regasit dupa 15 ani, totul era nou si eu eram cumva timida, incantata, emotionata, toate la un loc. Eram la inceput de drum cu job, cu aranjamente pe aici, nu indrazneam sa visez mai mult de "o sa dorm mai mult de 4 ore pe noapte".

Anul asta in mai m-am inscris la facultate, visam sa fiu acceptata, sa pot primi imprumut de studii (aici statul ofera, in anumite conditii, un credit de studii, o anumita suma lunar, ca sa te poti intretine, credit pe care il returnezi dupa ce incepi munca), sa renunt la jobul care m-a ajutat enorm timp de un an si jumatate, dar pe care simteam fizic si psihic ca nu il mai pot face. Am anuntat la serviciu ca imi

iau 5 saptamani libere (o nebunie in viziunea multora, in conditiile in care nu eram platita pentru asta, in plus exista riscul sa nu mai aiba nevoie de mine dupa asa o pauza), am facut rezervari pentru 2 saptamani la mare in Bulgaria, la Sozopol, impreuna cu frate-meu, Cati si Mara, plus Malin si maica-sa (ei, bine, da, vacanta cu fosta :D) si o saptamana in Romania. Aveam emotii legate de Bulgaria, stiam de experientele nu chiar pozitive ale unor oameni la Sunny Beach, dar Sozopolul a fost o surpriza placuta. Doua saptamani de soare, mare, pisicina,

mancare gustoasa, vin bun, relaxare la maxim, servicii in mare parte foarte ok, iar noi 5 adulti si 2 copii am fost o adevarata big happy family. Eu si David am avut camera chiar la nivelul piscinei si al unei mini-terase unde seara ascultam muzica si stateam la povesti, la un spritz si fetele la un dans si un spectacol. Baietii si-au satisfacut si ei nebuniile de a umbla pe coclauri dupa animale. Soparle

nu au gasit, serpi putini, dar au gasit niste broaste testoase tare faine, pe care le-au curatat de paraziti (niste capuse scarboase) si le-au eliberat dupa zeci de poze. Ca sa ii inteleg mai bine pasiunea lui David, m-am dus si eu cu ei intr-o dupa-amiaza torida si m-am zgariat in ciulini si m-am tarat pe sub boscheti dupa testoase. Faptul ca am impartit ceva special cu David si frate-meu a meritat toate zgarieturile. O singura umbra a planat asupra vacantei noastre in Bulgaria, in chiar ultima seara am aflat ca a fost un atentat terorist, cu multi morti si raniti, exact pe aeroportul din Burgas de unde urmau sa zboare a doua zi spre Suedia asta mica si maica-sa. In cele din urma totul a fost ok, dar drumul nostru spre Romania, asteptarea telefonului "am ajuns cu bine", senzatia ca am fost atat de aproape de chestiuni sinistre pe care le vazusem doar la tv pana atunci, toate astea ne-au facut stomacul mai strans si inima mai sensibila.

Zilele in Romania au fost pentru cativa prieteni reali, rezolvat cateva chestii birocratice, dar mai ales pentru mancat rosii, ardei si vinete din gradina tatei.

Cand am aterizat pe Otopeni am realizat cat de mult mi s-a schimbat atitudinea in mai putin de un an. Anul trecut in septembrie, la 11 luni de cand plecasem, i-am sarit tatei in brate pe Otopeni si am inceput sa plang, pentru ca la el in brate simteam o siguranta pe care nu o mai simtisem in ultimele 11 luni. De-abia il regasisem pe

David, eram fericita si ma simteam iubita, dar nu eram inca sigura pe ce am si mi se intampla. Anul asta m-am bucurat enorm sa il imbratisez pe tata, simtind ca acum poate si el vedea cat sunt de bine, in siguranta, iubita si ACASA cu omul meu. Acum veneam in vacanta la ai mei, nu intr-o pauza de agitatie si nesiguranta. Sa fiu impreuna cu TOATA familia. Si cand l-am auzit si pe David spunand, la ai mei pe terasa: "ce bine e! Ma simt acasa!", cand i-am vazut pe el si pe frate-meu cum s-au hlizit si agitat cu broastele testoase si cu altele, ca doi pustani de 14 ani, cei mai buni prieteni, am realizat ca nu am fost in viata mea mai fericita si mai implinita.

Dupa 3 saptamani in Romania si Bulgaria cu Cristi, Cati si Mara, au urmat doua saptamani aici, cu mama si tata. Si, spre deosebire de anul trecut cand mai mult am

muncit si eram obosita, acum am avut cate ceva fain de facut in fiecare zi. Ne-am plimbat cu barca, am pescuit, i-am dus cateva zile mai in nord sa ii cunoasca pe parintii lui David, am stat de povesti si m-am bucurat din tot sufletul sa-i am alaturi de mine, sa-mi vada cu ochii lor viata, casa, barbatul, familia suedeza. Chiar si vremea a fost frumoasa cat au fost ei aici, in conditiile in care vara asta nu a rasfatat Suedia cu prea mult soare.

Am avut o vacanta superba si plina, una din cele mai faine din viata mea. Dar cel mai important lucru care s-a intamplat a fost ca in cele 3 saptamani impreuna cu frate-meu si Cati, am reusit sa ne regasim. Din cauze legate mai mult sau mai putin de noi, in

ultimii ani se creasera gauri in relatia noastra. Inainte sa plec din tara, desi ne vedeam saptamanal, ajunsesem sa nu mai comunicam real si din suflet aproape deloc. Iar in cele doua dati cand am mai fost in vizita, in 4-5 zile, m-am agitat mai mult sa ma vad cu alti oameni decat sa stau la povesti cu ei. Si uite ca am facut-o acum, din fericire. Am avut timp sa deschidem rani, sa curatam mizeria, sa le lasam sa se inchida frumos. Am petrecut timp adevarat impreuna, am povestit, am barfit, am baut, ne-am hlizit, dar mai mult ca niciodata ne-a fost firesc sa ne aratam unul altuia cat de mult ne iubim si insemnam in viata fiecaruia. E ciudat, dar minunat, cum desi suntem la mii de km unii de altii, suntem mai aproape ca niciodata.

La inceputul lui august, cand ai mei au plecat acasa, m-am intors la munca mea dura, pentru o scurta perioada. Vroiam sa inchei acest capitol cum trebuie, sa am timp sa ma mai vad cu niste oameni minunati care mi-au fost mai mult decat colegi de munca, mi-au fost si imi sunt prieteni. Au fost trei saptamani intense care m-au convins ca e momentul sa merg mai departe. In iulie am aflat ca am fost admisa la Stockholm Universitet, voi studia 3 ani si jumatate ca sa fiu profesoara la copii prescolari (4-7 ani), la mijlocul lui august, dupa ceva incurcaturi birocratice, mi s-a aprobat si mica bursa si imprumutul de studii, deci imi voi putea permite sa studiez full-time si sa muncesc cate ceva pentru bani in plus, nu din disperare ca nu am alt venit. Pe 31 august e ziua de inregistrare, apoi incep cursurile in 12 septembrie. Incepe un nou capitol! O sa fiu studenta la 35 de ani si o sa am grija sa jonglez ca si pana acum,

cu scoala, job, familie, timp liber. Dar am vise si planuri care depasesc ziua de maine si desi am emotii, sunt plina de energie si entuziasm. Si ma distrez cum bietul meu om are doua fete care incep scoala. Una in clasa I-a, cealalta a doua facultate. Suntem scolaritele lui de care e tare mandru. Calendaristic, mai sunt cateva zile pana vine toamna. Tinand cont de grade si vreme, a cam venit deja. Dar noi mai tragem un pic de vara, fugind cu barca printre picaturi de ploaie. Si in curand ne apucam de taiat si asezat lemne, curatat caminul, adus barca acasa, aranjat prin magazii, deprimat din cauze de intunerc si vreme. Dar le facem impreuna, cu amintirea unei veri superbe in cap, ochi si suflet.

Midsommar&vacanta

Ieri a fost ziua cea mai lunga, azi e ajunul de Midsommar, zi libera, cand toti suedezii sarbatoresc, mananca si mai ales, beau. Midsommar e singura sarbatoare suedeza precrestina care a ramas in picioare, desi biserica a incercat sa vina cu o alta sarbatoare peste, ca in cazul altor sarbatori. Cu Midsommar nu le-a reusit. Desi nu gasesti prea des, mai ales pe net, informatiile complete, sarbatoarea originala era o sarbatoare a fertilitatii, cuplurile obisnuiau sa faca amor in padure, pe pamant, in iarba, iar "crucea" de flori care se ridica reprezinta de fapt un falus si cele doua testicule aferente. Acum e momentul in care multi suedezi, mai ales cu un sprit in nas, isi spun oful privitor la faptul ca odata cu venirea crestinismului in nord, s-a dus naibii spiritul salbatic, mandru si cuceritor al vikingilor. Adevarul e ca la cat de blanzi si non-combat sunt suedezii de azi, stai si te intrebi daca vikingii din legende si istorie au avut vreodata legatura cu ei.

Eu imi voi lega flori in par, am pregatit mancare buna si ma voi bucura din plin de una din putinele zile intr-adevar insorite si frumoase din vara de pana acum. Saptamana viitoare voi mai lucra cateva zile si vineri gata, ne suim in avion si mergem cateva zile la ai mei, apoi cu frate-meu, Cati si Mara la mare la bulgari, unde Mara o va reintalni pe Malin. Dupa 2 saptamani acolo, ne intoarcem in Suedia, cu parintii mei alaturi, asa ca voi avea in sfarsit, dupa 3 ani de zile, o vacanta reala. Voi reveni aici pe blog prin august, cu multe povesti si poze. Va doresc sa aveti o vara frumoasa, o vacanta superba si sa ne recitim sanatosi si bucurosi. Pupez!

Pozele sunt de anul trecut, dar revin cu prospaturi :)


P.S. Si prospaturi :)

Diverse disparate 3

¤ Chiar daca sambata trecuta au fost 5 grade, cea mai rece zi de 2 iunie din ultimii 80 de ani, cu un weekend inainte au fost primele zile cu peste 20 de grade, asa ca am pus barcuta pe apa si ne-am dat in sus si in jos pe apele din zona (care apa cica e marea), am pescuit, ne-am balacit si am simtit din tot sufletul ca e vara. Daca asta vara eram atat de bulversat de fericita ca m-am regasit cu David, era prima data cand vedeam imprejurimile si eram in general entuziasmata de tot ce era nou, acum am realizat ca intr-adevar suedezii traiesc, macar cateva luni pe an, in peisaje de carti postale. E o frumusete care pe mine ma linisteste, ma umple de pace si fericire. Toate barcile scoase pe apa, lumea la pescuit, oameni care iti zambesc, o feerie. Si cand te mai si trezesti la 4.45 dimineata si e deja lumina si te culci la 11 seara pe semiintuneric, fericirea e completa. Peste doua saptamani jumate sarbatorim (cu mult alcool si veselie) Midsommar, singura sarbatoare suedeza pre-crestina inca actuala. Atunci vor fi doar vreo 3 ore de ceva intuneric. Sper ca intr-o zi sa o petrec cel mai in nord, sa vad cu ochii mei 24 de ore de lumina.

¤ Suedia e una din tarile cu rata cea mai mare de reciclare din lume, pe langa multe alte actiuni de imbunatatire a calitatii aerului si a apei, de grija pentru mediu. Eu si David nu suntem chiar cei mai harnici la acest capitol, nu reciclam selectiv resturile alimentare si toate ambalajele, ca multi altii. Cu toate astea, eu ma ocup de adunat toate sticlele de plastic si cutiile de bere/suc pentru care primim inapoi niste banuti (1-2 koroane/ambalaj) cand le reciclam la orice magazin de diverse (super-market, butic alimentar+altele), ca apoi sa mai scadem din bonul de casa. Cand facem curat prin curte, terasa, magazii sortam si punem in saci separati sticla, plastic dur, hartie si carton, plastic moale, metal, becuri, electronice/electrocasnice, chimicale ca apoi sa le ducem la statia de reciclare, cu masina noastra. Daca nu sunt sortate cum trebuie, nu ti le primeste. Ideea e ca treaba asta cu reciclatul inseamna un efort din partea fiecaruia, dar inseamna mai ales implicare reala in societatea in care traim. Asta pentru ca mi-am adus aminte de niste comentarii ale unor cunoscuti din Romania care ar fi vrut sa recicleze selectiv, dar pentru ca acele tomberoane galbene si albastre nu erau la coltul blocului, nu au simtit nevoia sa faca mai mult, ba au mai si injurat autoritatile ca nu fac mai mult. E de facut mai mult de ambele parti, parerea mea.

¤ A fost Eurovision si m-am uitat pentru ca am avut-o pe asta mica la noi si a fost un "must". In paralel ma uitam pe facebook la statusuri si comentarii. Inca o data m-a uimit virulenta cu care unii romani STIU ca a fost aranjat sa castige Suedia, ca avem vecini de cacat care nu ne-au votat (oare de cate ori a votat publicul roman cu reprezentantii Bulgariei sau Ungariei?!?), ca la asa manea, asa puncte. Am discutat mult pe seama Eurovisionului la munca (aici oamenii se intereseaza de eveniment) si NIMENI nu stie ce e aia o manea, mi-au spus ca melodia Romaniei a fost tare simpatica, vesela, dansanta, pacat ca fata aia frumoasa nu a dansat mai bine, ca sigur ar fi luat mai multe puncte. Foarte paranoic-amuzante au fost si comentariile romanesti legate de frica europeana fata de Rusia, ca de-aia au fost votate babutele (super haioase, de altfel). Dar cel mai mult m-a amuzat faptul ca toti cei care comentau foarte aprins subiectul, declarau ca e o prostie de festival, ca melodia Romaniei nu ii reprezinta si ca per total e de rahat, dar toti se uitau la TV la Eurovision. A doua zi la job, o colega a spus ca nu se uita la spectacol, nu e genul ei, dar se bucura ca a castigat Suedia ca asta inseamna turisti, camere de hotel, investitii din care pot iesi bani. Diferenta de mentalitate.

¤ Daca in Romania se conduce furios-inconstient, in Suedia foarte multi soferi sunt extrem de precauti spre iritant de fricosi. In zone de 70 de km/h se circula cu 50, pe autostrazi stau la 80 la ora pe banda de depasire/viteza fara probleme. La cat sunt de cacaciosi, e socant cum mai niciunul nu semnalizeaza in giratorii (care sunt cu tonele!), chestie care nu doar ca ma irita, dar m-a facut sa imi bag si piciorul pana la gat in frana de cateva ori. In aceste ocazii imi aduc aminte cum e cu pu si pi si fu pe limba mama. Tot intr-un moment din asta cu frana in rondel, am urlat si prima injuratura suedeza. Cu toate astea, ma simt mult mai in siguranta in traficul stockholmez decat ma simteam in cel bucurestean. Cea mai faina faza e ca daca ai dat semnal sa te bagi pe alta banda, in 99% din cazuri poti sa te si bagi, ca sigur te lasa cel din spatele tau de pe banda respectiva. Dar daca soferii sunt prietenii mei, biciclistii sunt de speriat. La propriu. Si ca sofer si ca pieton trebuie sa te uiti de zece ori ca sa nu te pocnesti cu vreunul. Brrr!

¤ Aventurile mele birocratice nu s-au terminat, din contra. Din pacate, e un capitol care m-a dezamagit din primele saptamani si de atunci s-a tot agravat. Nu stiu daca toate mi se intampla numai mie, dar de cateva ori mi s-a facut aproape dor de cate o neprietenoasa de la Circa Financiara cu care ma scuipam parte in parte si se rezolva problema. Candva o sa pun pe hartie absolut toate intamplarile triste, frustrante, isterizante, agonizante. Nu stiu daca am destul loc pe blog pentru asta.

¤ Pentru ca in Suedia ai aproximativ 8 luni de natura aproape moarta, mult intuneric si se tanjeste dupa soare, din mai pana in august mai toti suedezii isi petrec timpul liber, pe langa datul cu barca, plantand flori (in curte, pe terasa, pe balcon), ingrijind o mica sau mai mare sera si gradina, in ciuda faptului ca aceasta preocupare nu e absolut deloc ieftina. De exemplu, mini-sera mea (cateva tevi flexibile de plastic, legaturi, folie de plastic), pamantul (noi avem doar piatra pe aici, asa ca am cumparat pamant), semintele si rasadurile m-au costat cam 7-800 de euro. Un ghivecel cu un trandafir pitic costa cam 4-5 euro, un ghiveci (cel din poza) cu margarete costa 14 euro. Cu toate astea, mai toata lumea isi aranjeaza un coltisor de frumos, balcoanele sunt vesele, curtile inflorite. Viata la curte nu e deloc usoara, dar acum ii inteleg pe ai mei, care s-au mutat la curte prin anii 90, cand imi spuneau ca nu s-ar mai muta intr-un apartament nici picati cu ceara. Vulpea urbana s-a metamorfozat perfect intr-o Vulpe de padure. And it feels so good!

¤ Dar viata la curte/in padure vine si cu chestiuni mai putin amuzante. Am crescut plangand cand citeam Moartea caprioarei si cand murea mama lui Bambi. De aproape un an stau la curte/in padure si am ajuns sa detest caprioarele. Care sunt peste tot, iti sar de nebune in fata masinii, a bicicletei sau a trupului tau grabit spre statia de autobuz, iti distrug tot in curte, mananca orice plantuta sau floricica, dar cel mai nasol, sunt adevarate bombe cu capuse. Am cules zeci de capuse din blana cainilor mei, dar cand mi-a gasit David 2 scarboase jivine in spatele genunchiului, am facut o adevarata criza de isterie. Dupa cateva zile am prins o javra exact cand se pregatea sa se infiga in pielea mea. Pentru ca nu sunt doar scarboase, ci pot duce si la boli foarte nasoale, ma cam vad obligata sa ma vaccinez, ceea ce ma enerveaza peste masura. Asa ca mama lui Bambi face foarte bine ca moare. Ar putea sa-i urmeze exemplu si altele.

¤ Maine 6 iunie e ziua Suediei, ziua steagului suedez. cam toata lumea are liber, va face gratar, probabil in seara asta spritzuieste. Cel mai mult imi place decenta cu care se sarbatoreste, nu am intalnit nicio urma de patriotism desantat, batut cu pumnul in piept, baaa, noi suntem urmasii vikingilor, baaaaa! Reconfortant.

Nu ti-am mai scris de mult ...

Draga mea/Dragul meu,

Te rog sa ma ierti ca nu ti-am raspuns, ca nu ti-am mai scris de atata vreme. Ma simt ca naiba, dar sper sa ma intelegi. As putea sa iti spun doar ca nu am avut timp, si nu as minti, dar de fapt nu am avut mai ales chef, nu am vrut sa iti scriu. Sa nu crezi ca e ceva personal, nu am scris nimanui, cu exceptia Cristinei si asa, picaturi scapate. Acum mai bine de 2 luni am realizat ca ii scrisesem Cristinei acelasi mesaj, de vreo 4 ori la rand: "nu mai pot, sunt epuizata fizic si mental, stresata cu atatea examene, hartii si birocratie, rupta de la munca. Am ajuns sa urasc munca pe care o fac, dar e singura modalitate de a aduce un ban in casa, asa ca ma duc ca un robot, trezita la 4.45 si culcata la 11 noaptea, dupa ce, ajunsa acasa la 5 jumate de la munca, mai am si de invatat sau scris vreun test pentru scoala. Weekendurile inseamna doar trezit ceva mai tarziu, in rest tot carti si exercitii. Nu mai pot, mi-am atins o limita pe care n-o mai atinsesem pana acum". Cand am vazut cat de obsesiv povestesc de oboseala si stres, cat de multe noduri mi se aduna in gat cand scriu, am decis sa nu mai raspund, sa nu mai scriu nimanui. Nu doar ca simteam ca e dramatic si patetic ce povestesc, ci ma simteam si eu rau cand puneam pe hartie dramatismul si patetismul. In plus de asta - sper sa nu te supere prea tare egoismul meu - nu ma mai simteam capabila sa mai aud/citesc despre problemele altora (e cumva firesc sa raspundem cu problemele noastre cand altcineva ni le spune pe ale lui), nici macar despre ale tale. Te rog sa ma ierti!

A fost asa o nebunie de ganduri, sentimente si trairi in mine, ca probabil de-aia imi e foarte greu sa "pun pe hartie", sa povestesc. Peste cativa ani, cand imi voi scrie cartea povestii mele de imigrant, toate se vor fi asezat intr-un fel sau altul, asa ca e important sa am la ce ma uita inapoi, sa nu cumva sa uit vreun detaliu. Am mai spus-o si in alte ocazii, sunt convinsa ca experienta e/imigrarii, a plecarii de undeva si a construirii unei noi vieti in alta parte este unica pentru fiecare. Ce scriu aici sunt ganduri si experiente personale, nu ghid pentru altii care trec sau vor trece prin etapa asta. Dar stau uneori si ma intreb daca m-ar fi ajutat in vreun fel sa fi citit exact povestile astea inainte sa mi se intample mie.

In afara de programul asta cu dormit 5 ore pe noapte, muncit din greu (ti-am povestit cum strangem noi dupa vreun incendiu, cum caram si curatam, mai nou am lucrat si cu mucegai si fibra de sticla), invatat ca o dementa (credeam ca un curs la distanta e mai lejer, dar a fost din contra, studiu in fiecare zi si weekend, 1-2 examene in fiecare saptamana, lucrari saptamanale, iar profa a vazut din primele lucrari ca sunt foarte buna, asa ca atunci cand faceam mai la futu-i pomana vreo lucrare, mi-o trimitea inapoi sa o refac), eu am si o casa si o familie, 2-3 zile pe saptamana o avem pe asta mica, nu pot sa-i spui copilului ca nu ne jucam, nu facem de mancare, clatite, stat la povesti ca mama nr. 2 e obosita, asa cum nici vasele nu sunt spalate si mancarea pe aragaz in fiecare zi, oricat de mult ar face si el. In weekenduri fugeam de invatat si evadam in sera, la vopsit pereti, curatat curtea si eram fericita, ca faceam altceva.

Dar ultimele martie-aprilie mi-au fost cumva mai grele, mai apasatoare, din alte motive. Pe langa epuizarea fizica, am trait niste sentimente foarte dubioase, niste momente de panica nemaintalnite, legate de faptul ca traiesc acum intr-o alta limba. Nu m-am gandit niciodata cat de parte din mine imi e limba romana, pana cand nu m-am trezit ca daca nu dau un telefon sau nu vorbesc cu ai mei pe skype, nu ma pot folosi de atatea cuvinte, glume, expresii care sunt atat de firesti in mine. Iar limba in care traiesc acum nu mi-e inca 100% la indemana, ci inca ma lupt uneori cu ea. "Vorbesc o limba care nu-i a mea!" mi-am urlat in cap intr-o zi, pe drum spre firma, cu o colega suedeza in masina. Cand i-am spus ce-i cu mine, mi-a zambit fara sa inteleaga la ce ma refer si mi-a raspuns: "cand ai inceput munca acum un an si un pic, nici nu te-am bagat in seama, nu existai. Un an de zile mai tarziu, trebuie sa iti spun ca esti unul din oamenii pe care ii admir cel mai mult, ma impresionezi cu cat ai reusit sa faci in atat de scurt timp, scoala, munca, ba mai faci si o sera, ai grija si de familia ta. Nu cunosc pe nimeni ca tine. Nu te stresa, nu ai de ce, vorbesti extraordinar de bine suedeza, e o placere sa stea omul de vorba cu tine". Draga de Emilie! Ce sa-i fi spus atunci? Ca am ajuns aproape sa detest cum se minuneaza toti de cat de bine vorbesc si cat de mult am invatat in doar un an si doua luni, in timp ce mie mi se pare ca inca vorbesc ca o retarda? Cel mai nasol moment a fost inainte de Pastele suedez, cand eram la cumparaturi, eu ca un zombie de oboseala si rau (organismul meu incepuse sa imi faca figuri si reactiona prin ameteli, senzatii de voma - am si varsat de doua ori - plus dureri de oase si cap). Cand sa-l intreb pe David, cu care acum vorbesc numai suedeza, daca sa cumparam ... blank! Zero. "Aia roz pe care ii punem pe sandwich-urile alea cu salata si maioneza!". Nu-mi venea cuvantul nici pe suedeza, nici pe engleza, nici pe romana. Ma sufocam. Panica totala. Am alergat de nebuna prin tot magazinul pana am gasit ceva-ul la care ma refeream si am inceput sa urlu: RÄKOR! SHRIMPS! CREVETI!!! Dupa care m-am pus pe jos si am inceput sa plang infundat ca un copil. Bietul David! Nu stia ce se intampla cu mine, teoretic era o tampenie, pentru mine era o drama. Completely lost in translation! Chestia cea mai ciudata e ca exact in perioada aia, cand detestam sa deschid cartile, sa scriu teste si lucrari, cand refuzam sa citesc romanul pe care trebuia sa il recenzez, desi imi placea la nebunie, dar refuzam pe ideea ca TREBUIA sa citesc, tocmai in perioada aia am luat numai note maxime cu felcitari de la profesoara. Mi-am recitit de curand lucrarile, recenzia de film, de carte, povestea despre cum visez sa calatoresc si m-am minunat ca eu am scris chestiile alea.

De invatat limba m-am apucat acum 1 an si 3 luni, cand mi s-a spus de catre profesorii suedezi ca am nevoie de minim 10 luni pentru primele doua nivele, cele de suedeza pentru imigranti, apoi hehe! daca sunt ambitioasa si ma dedic 100% studiului, cam 2 ani sa fac cele 3 cursuri de perfectionare (gramatica, literatura, etc) de suedeza ca a doua limba. Prietena mea Alina le-a terminat in 2 ani si mi se parea ceva extraordinar. In continuare o consider o exceptionala, dupa 6 ani in Suedia sa fie anul 4 la facultatea de Drept, una din cele mai grele si mai "suedeze". M-am apucat de munca la o luna dupa primele ore de scoala. Si sansele mele de a invata limba, de a o studia la aceste cursuri, au scazut la jumatate, in ochii celor mai multi. Din februarie anul trecut nu m-am oprit din munca si scoala in paralel decat cateva zile in iulie, in septembrie si de Revelion, dar am stat si atunci cu gandul la ce examene urmeaza, la ce hartii trebuie sa ma mai agit sa obtin.

In aceeasi perioada martie-aprilie mi s-au amestecat panicile lingvistice cu sentimentul ca n-am pic de patriotism, ca sunt o apatrida, nici suedeza, dar sigur nici romanca. Daca mai demult ma dadeam peste cap si explicam ca romanii nu sunt doar curvele de care citim in ziarele de aici si nici doar tiganii care canta si cersesc pe metrou, acum nu mai simt nevoia de explicatii. Daca nu raspund la misto (cum i-am raspuns unui coleg care citise in ziar de un grup de prostituate romance si a facut o gluma proasta cum ca "daca vreau sa ies cu o romanca, trebuie sa platesc?" cum ca da, noi romancele suntem atat de bune, ca trebuie sa fim platite, David imi lasa bani pe perna si in noptile cand doar sforai si trag bashini), nici macar nu mai ridic ochii din ziar sau carte cand trec tiganii cu acordeonul pe langa mine. Auzindu-i pe doi francezi care discutau despre modul in care cersesc tiganii romani in Paris, eu m-am trezit ca nu sunt nici indignata, nici jenata ci "ia, uite, Lio! Pricepi franceza!". Nu mai citesc niciun ziar romanesc, nu mai comentez pe facebook la tot felul de povesti cu alegeri, politicieni romani, etc. Si m-au apucat sentimente de vina din cauza asta! Mi-au trecut repede, pentru ca intre timp am terminat macar cu scoala pentru o perioada, ma trezesc tot la 4.45 dimineata si ajung acasa la 5 jumate dupa-amiaza de la cate o munca nasoala, ma dor un genunchi si spatele tot mai tare, dar David imi face masaj (si eu lui) si dupa 5 jumate ma ocup doar de udat in sera, plantat flori, strans si aranjat pe terasa, decorat prin casa. Pe 17 aprilie am primit ultimul rezultat final de la ultimul din cele 5 cursuri, cu nota maxima. Si mi-am trimis si actele ca sa ma inscriu la facultate. De fapt, la 3 facultati, 6 cursuri diferite. Trebuie sa mai astept pana in iulie, cand voi afla daca am fost acceptata la vreunul din ele. Vreau sa ma fac profesoara, ti-am zis? Visul meu de cand eram copila. Daca totul merge bine, am notele suficient de mari si sunt acceptata, din toamna as incepe facultatea. Iar! La zi, cu credit de studii, poate am noroc sa prind si vreun job partial, cateva zile pe luna. Si nu mai spun mai departe, ca sunt superstioasa. Ideea e ca am planuri. Nu am niciun plan B, in caz ca nu sunt acceptata la facultate, dar incerc sa nu ma gandesc, ca iar ma apuca nebunia si panica si iar nu-ti mai scriu cu lunile.

Ai vazut ca desi nu ti-am scris, am pus pe facebook poze vesele, cu flori si bucurie. Pentru ca doar astea m-au salvat sa nu o iau razna in perioada aia. Momentele rare in care faceam altceva in afara de invatat si muncit. Si omul meu iubit. Care poate nu intelege chiar tot ce se intampla cu mine, dar ma sustine in tot ce fac, imi sterge lacrimile cand ma apuca plansul, imi maseaza picioarele cand ma dor, ma tine in brate cand sunt obosita si ma trimite la culcare cand ma vede ca atipesc in canapea. Si povesteste tuturor ca are cea mai minunata femeie din lume, cea mai desteapta. Stii, i-am povestit atatea de tine! Stie cat imi e de dor sa ies cu tine, Cristina, la un vin fiert sau un frappe in Centrul Vechi, sa ies cu tine, Mircea, Mihai, Mika, la o ciorba si multe povesti la carciuma la Casa, sa stau cu tine, Vio, Raluca, Dana, Mirela, la barfe si tigara pe scari la serviciu, sa beau cafea la ibric cu tine, Camil, sa stam de povesti in bucatarioara ta, Gabitzu, sa ies la film si actiuni, sa adunam haine pentru copii cu tine, Sana, Nina, Ciupercutza, Ada, VV, Monica, Croco, Marmotzica, iYli, Nona, Rontziki, Rodica, Viorica, Dragos, Escu, Bogdan, sa stau cu tine, Oana, la bere si cafea si povesti cu pisici, fotbal si barbati tampiti, sa iti strang in brate superbul copilas, Alexandra, si pe al tau, Iuliana, sa ma fi cunoscut si fata in fata la o cafea cu tine, Otilia, Gabriella, Simona, sa te scot la o plimbare, Cristina cu cei doi cei mai dragalasi baieti din lume, sa fac paralele intre birocratii romano-suedeze-austriece la un ceai rece cu tine, Zazuzule. Si stie si intelege si cand stau uneori seara sa raspund comentariilor tale, chiar daca ar prefera sa petrecem minutele alea tinandu-ne in brate. Si mai ales, stie cat de mult mi-e dor de tine mama, tata, Cristi, Caty, Mara, Roxi, Nutzi, Andreea, Cristina, Alexandra!

Dar stii, draga mea, dragul meu, ce e minunat? Ca reuseste cumva, omul asta al meu, sa imi fie si iubit, si prieten, si familie, asa incat dorul sa imi fie dor, dar nu durere. Si ma face sa zambesc si sa imi incep ziua la 4.45 dimineata mai usor cand gasesc pe masa cate un biletel de la el cu dragalasenii, sa ma simt iubita cand se uita la mine, sa ma simt "acasa" in limba lui cand imi spune pe romaneste "te iubesc", ma face fericita pur si simplu. Si aia mica imi spune "a doua mea mama", ma pupa pe burta sa vina mai repede un fratior, adoarme tinandu-ma de mana. Iar mama ei imi e prietena si toti trei suntem familia celei mici si nu-i nimic ciudat in asta, ci doar firesc. Si mama lui David ma iubeste, o vad in ochii ei care rad de cate ori ne intalnim. Si ta-su ala dur si ciudat mi-a spus ca ma admira tare mult, iar el nu a mai spus asta decat unei nepoate. Iar restul familiei ma considera parte din familie acum. De colegii de munca nu mai spun, cat de mult s-au bucurat de rezultatele mele de la scoala, de reusitele mele. Si uite ca de la panica si sufocat, am ajuns in scurt timp sa ma simt acasa in limba lor, chiar daca mai am tare multe cuvinte de invatat. Si le am pe Adriana, Alina si Eva cu care turui romaneste, sunt surorile mele, chiar daca apucam sa ne vedem asa de rar.

Draga mea, dragul meu, te rog sa ma ierti daca ti-am luat prea mult din timp. Iar am turuit ca o nebuna. As fi vrut sa-ti scriu doar ultima parte, dar ma stii ca nu ma ascund si mai ales tie pot sa-ti spun tot ce si cum fara sa ma simti patetica sau dramatica. Imi doresc tare mult sa-mi spui ca esti bine, ca totul e frumos si cum ar trebui sa fie, ca va pregatiti de vacanta si relaxare. Dar stiu ca nu are cum sa fie totul roz, asa ca sa stii ca urechile si umerii imi sunt iar la locul unde le stiai. Si daca nu ai timp sau chef sa imi scrii, sa stii ca nu ma supar si inteleg. Oricum, mi-e dor de tine si iti doresc din suflet sa fii bine. Te pupez cu drag!

P.S. Am uitat o chestie, nu stiu cat de importanta o fi. Zilele trecute m-a tagg-uit un prieten intr-o poza cu Vama si mi-a spus ca stie ca mi-e dor si de-aia. Mi-am dat seama ca m-am uitat cu nostalgie la pozele din Vama de 1 mai, puse pe facebook de atatia, cu nostalgia unor vremuri faine. Dar nu tanjesc dupa asta. In schimb tanjesc dupa zilele lungi de 20 de ore si abia astept sa fie Middsommar. Pentru ca acum sunt aici. Si au inceput sa-mi creasca radacini. Apropo, ai vazut ce par lung am? :) Si nu, cateii nu sunt ai nostri.

34

Pe 25 martie 1978 mama mea se chinuia sa ma nasca. Nu i-a fost usor. Eu nu-mi mai aduc aminte, ca a trecut tare mult de atunci. Am realizat ca sunt pregatita sa imbratisez cu maturitate si seriozitate aceasta varsta medie de 34 de ani. Si traiesc cum imi doresc si cu cine-mi place. Ceea ce va doresc si voua. Pupez!

Despre diverse mai pe larg

¤ Pentru ca la postarea precedenta am primit o gramada de intrebari foarte pertinente de la VictorCh, m-am gandit sa mai dezvolt unele subiecte.
O sa incep cu sistemul educational suedez, ca tot ma pregatesc eu sa intru serios in el. Educatia incepe cu gradinita unde copiii sunt inscrisi la cerere, de la 1 an. Copiii primesc de mancare (am vazut in sala de mese a fiecarei grupe de copii cate un afis cu numele si alergia fiecarui copil - lapte cu lactoza, ou, alune, etc., pentru a nu fi incidente neplacute sau chiar tragice), au saltelute si asternuturi sa doarma, cei foarte mici sunt schimbati de pampers (dar scutecele sunt aduse de acasa), au foarte multe activitati si minim 2 ore afara, oricat de rece sau umeda ar fi vremea. Kommuna unde esti inregistrat este obligata sa puna la dispozitia parintilor locuri pentru toti copiii, iar dupa ce s-a nascut copilul il inregistrezi la o "coada" cu maxim 5 variante de gradinite. Cand ii vine timpul sa inceapa gradinita, e distribuit la una din cele 5 optiuni. Ideea de baza e ca gradinita si apoi scoala sa fie cat mai aproape de casa. Gradinita nu e total gratuita pentru parinti, costa maxim 3% din veniturile brute ale parintilor pentru primul copil, maxim 2% pentru al al doilea, maxim 1% pentru al treilea, al patrulea etc. copil.
Intre 6 si 7 ani copiii merg la clasa pregatitoare, un fel de punte intre gradinita si scoala generala. De la 7 la 16 ani copiii merg la scoala generala obligatorie si gratuita. Au cateva materii (suedeza, engleza, matematica, stiinte naturale, lucru manual, muzica, sport), program de activitati afara, mananca pranzul si o gustare.
Am spus la un moment dat ca scolile sunt mixte. Nu in sensul de baieti cu fete, copii suedezi cu copii de imigranti, ca astea sunt de la sine intelese, ci in sensul ca poate exista gradinita (cladire+clase) pentru copii de 1-4 ani, förskola (pre-scoala) pentru 4-7 ani, scoala generala primara (7-12 ani) si scoala generala superioara (12-16 ani), dar in foarte multe cazuri sunt amestecate, poti sa inscrii copilul la 1 an la scoala X unde are program de gradi, apoi trece la clasa de prescolari, apoi face si primii ani de generala, in aceeasi cladire/institutie.
Pentru after-school, unde copiii stau si se joaca si sunt supravegheati pana ii iau parintii acasa, se plateste o taxa de cateva sute de kr pe luna (30-40 de euro). Care merita din plin. Pentru ca parintii sa isi poata vedea de munca, programul la gradinite si scoli incepe la 6-6.30 si se termina la 18-18.30(chiar daca incep cursurile la 8 de exemplu, poti duce copilul mai devreme si sta la acel after school - fritids, putem sa-i spunem before school cand e dimineata).

Nu stiu foarte multe despre materiile si programul copiilor mai mari de 12 ani, dar pana atunci stiu ca au un program ideal (din punctul meu de vedere). Au multe activitati afara (iarna patineaza, joaca hockey, se dau pe derdelush, cand e cald merg prin padure, observa pasari, culeg ciuperci, vara se balacesc in vreun lac din apropiere), invata sa fie creativi (au lucru manual unde fac papusele, decoratiuni de Craciun si Paste, felicitari, etc), scriu/fac carticele - o poveste inventata de ei, cu desene, poze sau stickere, in format de carte. Copiii sunt invatati sa isi sustina parerile, sa isi exprime nemultumirile, exista personal cu care pot discuta daca au probleme personale, cand sunt mai mari personal cu care se sfatuiesc pentru alegerile de viitor.
La 16 ani, in functie de abilitati si rezultatele obtinute pana atunci, se pot inscrie la gimnazium, pentru 3 ani. Liceele sunt in cele mai multe cazuri cu activitati specifice, te pregatesti sa te faci mecanic auto, bucatar, supraveghetor/ingrijitor pentru copii, ingrijitor pentru persoane bolnave sau in varsta, contabil, vanzator, etc.
La facultate merg destul de putini (eu as spune foarte putini in comparatie cu Romania unde mai toata lumea face o privata si are diploma de facultate care nu inseamna de fapt nimic). In Suedia facultatea inseamna pregatirea clasei de avocati, medici, economisti, finantisti, manageri. Iar economia si societatea suedeza functioneaza cu manageri buni, nu multi, in rest e nevoie de muncitori care stiu ce fac. Baietii care lucreaza cu basculante la repararea drumurilor, care taie copaci sau care pun o priza nu lucreaza dupa ureche sau ca "necalificati", ci au pregatire de liceu sau cursuri de specialitate.
In concluzie, sa tot ai copii mici in Suedia, ca au parte de toata joaca si creativitatea din lume. Apoi poate parea ca suedezii renunta cam usor la scoala si nu sunt asa "intelectuali" ca altii, dar au o clasa muncitoare care da "clasa" multor altor tari.

¤ Desi iarna e pe trecutelea (cica mai da o ninsoare saptamana viitoare, dar nimic prea grav), trebuie sa va povestesc un pic cum e cu problema zapezii pe aici. E destul de greu de facut o comparatie Stockholm-Bucuresti, pentru ca "geografia" si arhitectura celor doua e total diferita. Bucurestiul e un oras compact, inghesuit, Stockholmul e "oras" cu bulevarde si stradute cam cat e un sector din Bucuresti, in rest sunt kommunele care se leaga intre ele prin autostrazi, campuri, paduri si apa. Anul asta a fost putina zapada, dar anul trecut a nins din noiembrie pana in aprilie si daca ar fi costat deszapezirea ca in Bucuresti, ar fi dat toate kommunele faliment. Aici cand ninge abundent ies pe strazi si autostrazi foarte multe utilaje. Sunt pe de-o parte cele foarte mari, cu cupe/plug foarte lat care dau zapada dreapta/stanga drumului, dar nu pana la asfalt. Ramane un strat care e batatorit si pe care este imprastiat un strat de pietris+nisip cu ceva substanta/sare. In momentul in care se circula pe stratul asta de zapada, nisip, pietris si sare, se formeaza o fleoscaiala pe care nu se derapeaza. In oras, zapada de pe margini este adunata si dusa (unde, nu stiu), deci nu se formeaza munti de gheata si zapada in statii de autobuz sau locuri de parcare. Pe trotuare se da zapada cu niste tractorase/pluguri mici si se imprastie acelasi nisip cu pietris. Cand se termina cu zapada, prin martie-aprilie, pe strazi apar niste masini mari care matura si apoi aspira nisipul si pietrisul de peste tot. La final este depozitat iar in lazi mari pe strazi, la blocuri, in parcari, in spatii special destinate, pentru a putea fi folosit si la anul. Cool, right?

¤ Am mai povestit data trecuta de lucrarile de largire a drumului, plus introducerea canalizarii si a apei curente (acum avem fose septice si apa din put, cu hidrofor). Curtile astea mari de pe aici sunt proprietate personala, nu poti inchiria de la stat. Exista o chestie juridica foarte delicata si incurcata legata de "marginea" proprietatii care iese in sosea. Teoretic e a ta, practic o folosesti sa iti pui cutia postala sau tomberonul de gunoi, dar daca ai copaci mari si batrani care erau acolo cand ai cumparat tu proprietatea, poti sa-i tai atata timp cat nu sunt stejari (pentru a taia un stejar ai nevoie de permisiune de la kommuna, oriunde s-ar afla pe proprietatea ta), daca sunt in vreo pozitie care ar pune in pericol cablurile de electricitate sau casa vecinului e mai bine sa soliciti ajutor profesionist dar care costa de te rupe, daca sunt bolnavi si uscati si pun in pericol trecatorii, traficul, etc. ceri ajutorul kommunei care trebuie sa rezolve fara pret parca. Acum cand se fac lucrari si ti se ia din proprietate, nu esti despagubit pentru copacii aia batrani de la margine, pentru teren (nu se ia prea mult din proprietate tinand cont ca majoritatea au 2-4.000 de m patrati) esti despagubit sub pretul pietei pentru ca suntem un stat socialist si lucrarile in interes public duc la exproprieri. Si tu cam trebuie sa accepti conditiile.

¤ In tara unde toata lumea e foarte politically correct si mai bine tace din gura cand ar avea ceva de spus de teama sa nu fie acuzat de rasism, eu am cunoscut o mica nazista. 19 ani, iubita unui tip activ politic in partidul national democrat suedez(extrema dreapta cu multe legaturi cu organizatii naziste). A venit sa lucreze la noi inchiriata de la o alta firma (cand ai foarte mult de munca, poti inchiria personal de la alte firme). Nu am stiut de la inceput care ii sunt opiniile, dar in diverse conversatii cu alti colegi suedezi s-a exprimat vehement impotriva atator imigranti care au invadat Suedia. Dupa un pranz cu mai multi colegi unde am stat la povestit ca de obicei despre casa, barbat, copii, scoala, la plecarea mea din sala de mese a intrebat care e treaba cu mine, de ce am venit in Suedia si daca sunt cu un barbat suedez. Dupa ce colegii au povestit foarte entuziasmati ca Lia e o tipa grozava care a invatat suedeza foarte repede, munceste mult si invata in acelasi timp, s-a regasit cu iubitul ei suedez dupa 15 ani, gagica a spus brusc: "eu cred ca suedezii nu ar trebui sa se combine cu alte rase. Suedezii ar trebui sa stea in tara lor, aia din Africa sau alte tari sa stea la ei acasa". Din acel moment, toata lumea a evitat-o. Nu stiu cum s-a facut, ca am ajuns sa lucrez cateva zile la un job cu ea si cu inca o tipa, suedeza, cu care mai lucrasem si ma intelegeam de minune. Atmosfera a fost tensionata si de rahat, pustoaica a incercat sa ne arate ca se pricepe la toate, neintreband nimic (e absolut obligatoriu sa te sfatuiesti cu colegii din echipa asupra anumitor chestiuni, ce detergenti se folosesc pe anumite materiale, cum se face aia mai bine, etc), necolaborand deloc cu noi (ideea de echipe de lucru exact pe asta de bazeaza, ca ne ajutam unii pe altii), m-a tinut numai in uitaturi pe sub sprancene si la orice am zis eu m-a luat cu "ce zici?" (eu stiu ca nu vorbesc inca perfect suedeza, ca mai spun gresit cuvinte, dar altfel am un accent foarte bun si absolut nimeni nu ma intreaba treaba asta pentru ca nu ar intelege ce spun), pe un ton acru si evident nepoliticos, doar doar oi spune ceva si ar avea cum sa-mi sara la beregata. M-am abtinut, in ideea in care sa ii arat ca ma calca pe nervi i-ar fi dat satisfactie, in plus am ajuns la o varsta cand nu ma mai apuc de discutii si argumentari cu cineva mai prost decat mine. In a 4-a zi cand ar fi trebuit sa lucram in aceeasi echipa, gagica nu a venit ca era bolnava. Desi eram doar doua persoane, treaba a mers de minune. Shefii mei (avem doi) m-au intrebat daca ne-am descurcat ok fara ea. Intr-un moment de sinceritate fara pic de autocenzura, am raspuns ca ne-am descurcat chiar mai bine si ca nu ne-a fost dor de ea. Au fost foarte interesati sa afle ce si cum. Si fara sa imi pun mainile in shold sau sa fac pe dramatica, am povestit ca am lucrat prost cu ea, ca nu stie sa colaboreze, ca se poarta jignitor fata de mine, probabil din cauza faptului ca sunt straina si ea are probleme cu imigrantii. Mi-au confirmat povestea si colegii, iar doua ore mai tarziu am aflat ca seful meu a sunat-o pe sefa ei de la firma de unde fusese inchiriata, nu era prima data cand se intampla un incident, asa ca decizia finala a fost sa fie data afara de la acea firma. Eu am ramas socata. Am spus ca nu asta a fost intentia mea, poate fata mai merita o sansa. Seful meu mi-a zis ca sunt prea blanda si m-a sfatuit sa spun intotdeauna ce cred si simt, ca eu nu sunt genul de drama queen care tipa "rasist" la cea mai mica privire stramba, ci din contra, muncesc si trag ca orice suedez, ma agit si fac eforturi cu scoala ca o nebuna, sunt un om de respectat, nu de jignit de catre orice pustoaica spalata pe creier. Nu m-a bucurat deloc rezultatul intamplarii, nu aveam nevoie de asa un episod pentru a intelege ca sunt respectata si apreciata de colegii si sefii mei. Mi-a ramas un gust amar.

Diverse disparate II

¤ Ma irita ca nu mai am timp ca altadata sa scriu mai des, mai ales ca as avea despre ce. Dar uite va povestesc pe scurt programul meu, nu ca sa ma plang, ci ca sa ma explic un pic. Lunea, miercurea, joia si vinerea lucrez jobul cu curatenie, impachetat, igienizat dupa incendii si alte nenorociri. Slava Domnului ca a fost de munca, am avut din ce plati facturi. Plec dimineata la 5 jumate de acasa, ma intorc seara la 5 jumate. Martea am copii la gradi si scoala, cu care fac limba romana. Pana acum 2 saptamani am avut si scoala de doua ori pe saptamana, in rest invatam seara acasa si in weekend. Acum fac ultimul curs de suedeza la distanta si trag tare seara si in weekend, dar macar nu mai fac drum si la scoala. Trag tare sa ma pot inscrie la cursuri de facultate sa ma fac profesoara la copii prescolari, cursuri care vor dura 3 ani si jumatate. Am uneori senzatia ca o sa ajung o pensionara in carje care topaie spre vreo scoala.

¤ E luna sinuciderilor si a depresiilor in Suedia. Cauza nu e doar frigul, care anul ast anici nu a fost asa dur, ci intunericul. Daca anul trecut era prima iarna aici si nu am dat prea mare atentie, acum intuneric la 8 jumate dimineata, intuneric iar
la 2 jumate - 3 dupa-amiaza, din noiembrie pana in februarie, m-a coplesit si pe mine. Doar ca eu nu m-am apucat de taiat vene, ci am zugravit bucataria si holul galben-verde cu detalii rosii si perdele multicolore. Desi initial se speriase de combinatia de culori din planurile mele, David a fost foarte incantat de rezultatul final. Altfel trebuia sa dau cu alb peste, asa promisesem. Atunci chiar ma sinucideam nervos.

¤ Am avut de-a face cu o gramada de functionari publici in ultima vreme. Foarte amuzant daca nu ar fi isterizant. In ultima zi cand mai puteam sa fac cerere pentru bonusul ca am terminat o parte din scoala in mai putin de un an, cel care trebuia sa imi dea informatia unde sa depun cererea m-a trimis (la telefon discutia) la mama dracu in cu totul alta kommuna, 2 ore de mers cu transportul in comun. Si a mai si tipat la mine. Omul nu era suedez, ci sarb. La locatia unde fusesem trimisa am aflat ca nu la ei, ci tot acolo unde sunasem prima data trebuie sa merg. Si am facut iar 2 ore cu autobuze si trenuri. Dar era deja inchis. La ora 15. A diua zi m-am dus ca o nebuna sa dau de sarb, dar nu era la munca. M-am agitat si am reusit sa depun cererea, dupa care am asteptat 2 saptamani sa se intoarca shefa si cea care raspundea de acel bonus din concediu. I-am scris intre timp si un mail cum ca am depus cu o zi mai tarziu pentru ca m-a pus pe drumuri aiurea un functionar care in loc sa ma ajute, mai mult m-a incurcat si a mai si tipat la mine. Si ca nu sunt suparata, dar daca mi se refuza bonusul ca am depus prea tarziu, atunci o sa ma supar de-adevaratelea si eu nu renunt asa usor la drepturile mele. Dupa cele doua saptamani, am si sunat. Era inainte de Craciun si mi-a spus cucoana ca nu depinde doar de ea, ca sunt si sarbatorile. Am reamintit ca am facut tot ce puteam eu sa fac si astept un raspuns pozitiv, chit ca mai dureaza. Raspunsul final a fost pozitiv, dupa o luna jumatate de la agitatia initiala mi-am primit si banii in cont. Sfat pentru cei nou veniti in Suedia: e multa birocratie si hartogaraie, functionarii sunt de multe ori pafaristi, dar daca stii ca ai dreptate trebuie sa lupti si sa te agiti si sa te zbati si sa suni de 100 de ori daca e nevoie, pentru ca se rezolva. Rabdare si nervi tari, cu istericale nu se rezolva. Dar cu amenintari ca ii dai in presa da :D

¤ Ne-am bucurat foarte tare de bonus. Prea tare. A doua zi a venit o factura pentru folosirea drumurilor din kommuna in care locuim, factura pentru tot anul, care a costat cam 30% din bonus. David s-a enervat, eu i-am spus ca sunt fratele optimist din bancul ala (stiti voi, fratele care se bucura cand gaseste o balega in cadoul de Craciun, ca stie el ca e si calul pe aproape), bine ca am avut din ce plati factura de cacao. Din restul bonusului am reusit sa cumparam toate materialele necesare pentru a ne construi o sera la primavara si semintele de rigoare. Planul asta cu sera si plantele noastre ne face sa trecem mai usor peste depresiile de sezon. Desi daca ma gandesc ca mai sunt cel putin 2 luni pana o sa putem pune in practica, parca ma apuca iar depresiile.

¤ S-a tot vorbit zilele astea despre implicare si responsabilitate sociala care cam lipseste in Romania. Eu m-am bucurat ca am un barbat fain care, dupa 2 ore de dat cu plugul (facut de el si atasat la ATV) zapada de la noi din curte, s-a dus si la vecinul de vizavi care era in concediu si i-a dat si lui zapada, sa nu se adune prea multa pana se intoarce. Si m-a impresionat o colega cu care eram in masina intr-o zi, in drum spre locatia unde am muncit. Eu eram la volanul dubei si am holbat ochii cand din betoniera din stanga mea a inceput sa curga ceva apa cu beton. Colega nu a holbat ochii, a pus direct mana pe telefon si, pe banii ei, a sunat la vreo 4 institutii pana a ajuns la cea care trebuia si a anuntat ce s-a intamplat, ca sa se stie si sa se rezolve situatia, sa nu isi strice oamenii cauciucurile.

¤ Suedezii au o vorba doar a lor "lagom" care s-ar traduce cu "moderat, mediu". Ii caracterizeaza si in chestii care deranjeaza. Cel putin pe mine. Am avut la cursul de suedeza la care ma duceam la scoala de facut un interviu. M-am dat peste cap si am lucrat 3 zile si mi-a iesit o lucrare fara nicio greseala, cu comentarii de genul "excelenta lucrare!" de la profesoara, cu nota Foarte bine, dar nu Excelent (maxim). Am intrebat de ce nu nota maxim. Mi s-a explicat ca am cea mai bun anota dintre cei 8 elevi, ca 3 nici nu au trecut si ceilalti 4 au doar Bine, deci ar trebui sa fiu foarte mandra. Am intrebat iar: de ce nu nota maxima? Raspuns suedez: pentru ca nu vreau sa am diferenta mare intre elevii mei. Intamplator, in ziua aia am discutat despre diferentele de mentalitate intre suedezi si alte natii. Cand s-a ajuns la "lågom", am spus ca cel putin in sistemul de invatamant asta mi se pare de cacat. Ca nu toti elevii sunt egali, ca unii pot mai mult si ar trebui stimulati cei mai slabi, nu trasi in jos cei mai buni. Pentru urmatoarele lucrari am tras si mai tare si am primit nota maxima. Acum astept nota finala, care e o medie intre notele de pe lucrari, examenul oral si cel scris. Nu mai conteaza ce nota primesc, oricum am inceput urmatorul curs, dar m-a intristat un pic situatia. Si m-a pus pe ganduri: oare cand o sa invat sa nu mai raspund cu exact ceea ce gandesc? Sper ca niciodata.

¤ La noi in zona se lateste soseaua, ca sunt doar doua benzi stramte si nu exista trotuar. Pe o portiune de vreo 500 de m s-a inchis o banda si s-au pus stopuri. Desi doua masini ar putea trece la milimetru una pe langa cealalta, nu forteaza nimeni niciodata rosu, nici macar in mijloc de noapte. Asteapta toata lumea cuminte, sa se faca verde.

¤ Ca tot vorbeam de santierul nostru, se munceste in continuu, chit ca ninge si e zapada. Desi va mai dura cel putin un an, se vede ca se face ceva. In plus, toata lumea accepta ca e necesar, in ciuda inconvenientelor. Unora li s-au taiat copacii din fata casei si acu sunt expusi total (v-am povestit cu alta ocazie ca nu prea au perdele la geamuri), altora li se ia din curte iar despagubirile sunt minime. Aici pe santier am vazut o fata care conduce o basculanta. Are par lung, e draguta si e de-a dreptul meseriasa cand se da cu basculanta. O cheama Camilla (are placuta cu numele in parbriz). Mi-a daramat unul din miturile mele cum ca soferitele de camion/basculanta sunt masive si barbatoase.

¤ In ciuda greutatii jobului pe care il fac, voi fi toata viata recunoscatoare acestei oportunitati care nu doar ca mi-a adus primii bani suedezi, ci m-a invatat foarte multe. Am zugravit, schimbat lampa, montat/demontat rafturi si mobile fara sa imi pun macar problema dar oare cum sa fac? Pe aceasta cale ii multumesc si omului meu care are casa plina de aparatura Black&Decker, Bosch si tone de shuruburi, cuie
si chestii care se pot improviza in cuiere si agatatori. Tot din capitolul ce am invatat, trebuie sa ma laud ca fac focul in camin fara probleme, de cand am decis sa inchidem toate caloriferele (consuma la curent de ne usca la factura) si facem focul de vreo 3 ori pe zi.

¤ Tai si car lemne, fac focul in camin, dau zapada la lopata, planuiesc sa imi fac sera si sa cresc legume si fructe, tata cred ca e tare mandru de mine. Eu inca ma minunez un pic de cat de mult imi place viata la tara. De gatit gateam cu placere si inainte, dar acum m-am apucat de facut chestii noi, respectiv tarte. Prima a fost cu pui si diverse resturi din frigider. In weekend vreau sa fac de mere. Si ca sa mai fac si altceva in afara de munca si invatat, m-am apucat sa ma relaxez lipind hartiute si jucandu-ma de-a scrapbooking. Recomand cu caldura.

¤ Inchei cu tema care a dat peste cap societatea suedeza si a scos-o din amorteala. Ministrul de stat Fredrik Reinfeldt a venit cu ideea sa se prelungeasca anii obligatorii de munca pana la varsta de 75, ca suedezii traiesc mult si asa de bine ca cei care se nasc acum ar putea trai pana la 100 de ani. Ideea ca emigrantii-refugiati, care sunt asistati de stat ani de zile (chirie platita, alocatie lunara, alocatie pentru copii, alte gratuitati) cu singura obligatie de a merge la cursuri de suedeza, dar fara vreo limita de timp (sunt personaje care stau cate 3-4 ani la cursuri gresind voit la teste ca sa nu cumva sa le treaca, fiind apoi obligati sa intre in campul muncii pentru ca la terminarea scolii anumite facilitati si bani se termina), banii venind din impozitele platite de cei care muncesc, deci ideea ca ei sa fie obligati cumva sa faca eforturi de a invata limba si a se baga la munca dupa, sa zicem un an de zile, nu poate fi ridicata, ca suedezilor le e cel mai frica sa nu fie acuzati de rasism. Incep sa ma gandesc cand o sa explodeze mamaliga suedeza si o sa-i depaseasca total situatia imigrantilor (mai mult de 2 milioane de emigranti la o populatie totala de 9 milioane).

¤ Cam atat pentru azi, va pupez si va doresc sa vina primavara macar in suflete.

P.S. Am uitat sa va spun ca dupa munca, inainte sa lesin lata pe canapea, ma dau cu saniuta sau cu un plastic pus sub fund pana nu mai pot. Are si iarna distractiile ei.

P.P.S La cererea telespectatorilor, va prezint si "utilajul" cu care da omul meu zapada. Se ataseaza in cateva minute, e facut din doua bucati de tabla f dura, cateva nituri si shuruburi, un fel de "furca" din niste tevi si alte detalii pe care nu le cunosc, desi mi s-au aratat :D Totul a costat mai putin de 300 de koroane, deci cam 120 de lei.