"My life isn't theories and formulas. It's part instinct, part common sense". Audrey Hepburn

joi, 26 mai 2011

Povești, copilărie și magie

Dragilor, vă aduceți aminte ochii măriți de încântare când vi se spunea câte o poveste, când erați copii? Și cât de mult visați și ce lumi fabuloase vă imaginați? Mulți dintre voi aveți copii, nepoți, pitici adorabili în viața voastră. Și cu siguranță fac ochii mari când li se spun povești frumoase. Că tot vine 1 iunie, m-am gândit să vă zic de minunata inițiativă a Elizei de a scrie povești personalizate pentru copiii din viața noastră. Eu i-am comandat deja o poveste (sper eu că va fi cu pisici) pentru adorata mea Mara, de care mi-e tare dor, deși ne vedem des pe skype.
După cum scrie și Liza la ea pe blog, fiecare copil va avea propria poveste, specială. Iar prețul este mai mult decât ok, eu așa zic: 15 lei de poveste. Mai multe detalii găsiți la Liza.

Și dacă Liza face povești personalizate, să nu uităm că există clasicii care ne-au bucurat copilăria: frații Grimm, Ispirescu, Creangă. Toate poveștile astea magice le puteți găsi adunate frumos pe un site de care m-am îndrăgostit la prima vedere: Povești pentru copii. Plus desene animate cu Tom și Jerry și alte minunății.

Acum nu mai aveți motiv să spuneți că nu găsiți sau nu ați cumpărat cartea de povești, pentru că vin poveștile la voi. Așa că luați-vă o pauză de la viața agitată de oameni mari și bucurați-vă, alături de copiii voștri, de povești și magie.

Dacă vă era dor de noi :)



Și de o melodie genială. Vă pupez!

vineri, 20 mai 2011

La 7 luni - jurnal de Vulpe emigrantă

De ce nu la 6 luni? Păi, pe 20 aprilie, când se făceau 6 luni de când am plecat din România, mă uitam cu ochii în lacrimi la lună, așteptând răspunsuri la dureri și temeri și mă simțeam mai singură și mai tristă ca niciodată. Trăiri normale pentru un om plecat din zona “de siguranță”, încă la început de drum, resetarea la statutul de "single", dublată de resetarea planurilor de emigrare de una singură, dezamăgirile de la prieteni, dublate și ele de un răspuns agresiv și urât care m-a făcut să realizez că nu m-am înșelat în decizia de a închide acele capitole (recunosc, că ar fi fost mai puțin dureros să mă fi înșelat), vremea era încă neprietenoasă, la școală au fost zile libere, peste toate, nu a fost nici de muncă (eu am contract de tip "zilier", dacă nu e de treabă, nu mă duc și nu sunt plătită, așa cum și eu dacă nu am chef sau am treabă, le spun că nu merg). Așa că pe 20 aprilie, în loc de 6 luni de emigrare, mi-am "sărbătorit" a treia depresie din viața mea. Nu cu țigări și alcool ca prima dată, nu cu condus agresiv și ușor sinucigaș și cu dărâmat pereți și renovat casa ca a doua oară, ci mult mai calm, cu boceli, holbat la lună, filme și bomboane. Eu, care nu am fost niciodată vreo lunatecă, am stat de vorbă, i-am plâns și m-am uluit de frumusețea ei mai mult ca niciodată în viață. Ce e bine la căderile astea e că am de unde să mă ridic. În plus, am descoperit cu bucurie că nici picată, speriată și singură, printre zecile de "dar ce o să fac cu...? dar cum o să reușesc să ...? dar o să pot vreodată să vorbesc cum trebuie?", nu a apărut niciodată întrebarea "de ce oi fi plecat?", regretele că am făcut-o sau gândurile să mă întorc. Lia aia veșnic veselă, optimistă, pozitivă și încrezătoare a reapărut (plecase în vacanță vreo câteva săptămâni), m-a luat în brațe și mi-a spus că nu e cazul să mă simt vinovată că n-am chef de învățat, că e absolut normal și omenește să mai fiu și tristă și să plâng.

Dar nu avea rost să vă încarc și pe voi cu prostiile mele, că doar nu era cazul de vreo sinucidere în masă sau vreo boceală în grup, nu? De-aia nu am zis mai nimic.

Luna 7 a început cu Paștele, pentru prima dată fără ai mei, dar alături de niște oameni speciali, care m-au invitat alături de ei cu multă dragoste și căldură. Și a ieșit și soarele și s-a făcut frumos afară, au explodat narcisele și lalele. Și au venit părinții mei la mine. Ah, dacă ar ști cât de mult bine mi-au făcut, s-ar muta cu mine :) Cu ei au venit și lucrurile bune. Am reînceput să muncesc. Pe scurt, ce muncesc eu: dacă e vreun incendiu sau inundație sau deranj mai mare într-o locație, noi mergem după pompieri/primul ajutor și evaluăm pagubele, împachetăm ce mai poate fi salvat și recuperat, curățăm pereți, podele, la sediul firmei curățăm și recondiționăm (mobilier, vase, cărți, etc), apoi dăm înapoi clientului lucrurile curate și parfumate. Lucrăm cu echipament special, mănuși, produse cât mai puțin dăunătoare și frumos parfumate. Cea mai dură treabă a fost la un depozit care arsese, unde am curățat niște țevi enorme care fuseseră cândva acoperite de vată de sticlă și niște pereți înalți acoperiți de tablă afumată. Cea mai drăgălașă treabă a fost la o bătrânică în casă, unde i se afumaseră un pic lucrurile de la o lampă și am curățat cărți, albume de fotografii și colecția de păpuși. Ne-a servit cu cafea și prăjiturele. Și mi-a umplut inima de bucurie și căldură când ne-a zis la sfârșit "vă mulțumesc că mi-ați făcut iar casa frumoasă". Pentru cei care poate strâmbă din nas, trebuie să vă spun că descopăr o voluptate deosebită în munca fizică, pe care nu o bănuiam să existe. În momentul actual al vieții mele, nu aș da munca pe care o fac pe o muncă la birou. Nebună, nu? Ei, bine, mă învață lucruri nebănuite despre mine, iar spiritul meu are coloana mai dreaptă ca niciodată. Colegii mei, marea majoritate suedezi, toți vorbitori de suedeză, sunt niște drăguți și simpatici, mă ajută, au răbdare cu mine să mă exprim eu cu toate mâinile și cu cele 30 de cuvinte suedeze pe care le știu, îmi explică cu atenție, așa că am doar de câștigat din jobul ăsta. Ca să nu mai zic că mă încurajează mereu, mă întreabă de ce am făcut la teste la școală, mă laudă că învăț repede și muncesc în același timp.

Printre muncă, stat cu ai mei, plimbări, am bifat o primă reușită educațională. După 3 luni și 3 săptămâni de când m-am apucat de cursurile de suedeză, deși profesorul îmi spusese că am nevoie de minim 6-8 luni să termin primul nivel, mi-am dat examenul și nu doar că l-am luat cu bine, ci și cu cea mai bună notă și lucrare din grup. La examenul oral am povestit despre prietena mea Adriana și am dialogat cu un coleg chilian despre diferențele dintre vecinii din țările noastre și cei de aici. Am avut ce vorbi! Am primit și răspuns de la instituțiile pentru studii medii și superioare de aici cum că studiile mele din România sunt recunoscute și ok și în Suedia.

Deși tot nu sunt capabilă să mă exprim cât aș vrea să exprim, am început să vorbesc din ce în ce mai mult în suedeză și să înțeleg în fiecare zi câte un pic mai mult. Sunt capabilă să cer la restaurantul chinezesc de peste drum mâncare fără ardei iute, că sunt alergică, să îi explic măcelarului tunisian că am nevoie de organe de miel ca să fac ceva specific românesc de Paște (drob), să cer explicații despre cum să ajung într-un anumit loc. Am râs în hohote chiar ieri la o povestioară foarte amuzantă a unei colege de muncă despre un amic de-al ei care a avut un incident în trafic. Și am citit și prima carte în suedeză. Se cheamă Urăsc pupatul! (Jag hatar pussar!) și da, e o cărticică pentru copii despre un motan urâcios care tare îmi aduce aminte de Miqui al meu.

În rest, am călătorit frumos, am mâncat supă cu tăieței și șnițele făcute de mama mea iubită, m-a răsfățat tatăl meu iubit cu cadouri și cumpărături pe banii lui (săru mâna!), am băut palincă bună (te pup, Dana, mulțumesc!), am făcut poze frumoase.

Și am mai făcut ceva. Pentru prima dată în viață m-am decis să nu îmi mai fac planuri, măcar o perioadă. Să mă bucur de traiul de la o zi la alta (a nu se confunda cu de pe o zi pe alta). Să nu mă mai gândesc mai departe de "mâine muncesc/merg la școală/lenevesc/mă duc la gym". Să nu mă mai zbat și să nu dorm noaptea că nu știu ce casă o să găsesc din toamnă, în cât timp o să pot vorbi mai bine încât să mă apuc poate de alte cursuri sau când o să găsesc un job mai pe pregătirea mea. Nu de alta, dar sunt convinsă că nu o să ajung să dorm în gară, la un moment dat mă voi trezi că turui fără probleme în suedeză, iar jobul e ca și cu iubirea, apare mai mult când e să fie, nu când te dai peste cap să-l găsești. Un singur plan am. Să fiu ok și să ajung prin România un pic, prin toamnă. Să mai stau cu ai mei. Și să mă văd cu oameni care chiar merită. În rest, que sera sera. Și dacă tot am dat-o pe franțuzisme, am primit o dedicație superbă de la Virtualkid, melodie ale cărei versuri nu le înțeleg în întregime, dar îmi merg la inimă și simt că mi se potrivește cumva rotmul și tonul. Poate îmi traduce cineva exact ce înseamnă "Passe, passe, passera la dernière restera".

Cam atât la 7 luni. Mâine începe luna 8. E sâmbătă. Dorm mai mult și o să beau cafeaua pe balcon, cu floricelele mele, la soare. Mai mult de atât nu fac planuri. Să fim sănătoși! Puss och kram!

luni, 9 mai 2011

Prima ieșire din Stockholm la Tallinn și Vulpea cu pălărie

Pe oriunde te plimbi prin Stockholm, îți atrag atenția reclamele la croazierele Viking Line sau Tallink Linja Line spre Helsinki, Riga, Tallinn sau Oslo. Și toată lumea zâmbește larg și cu subînțeles despre croaziere. Hmmm. Când am aflat că părinții mei vor veni în vizită și că exact în perioada asta va fi și ziua de naștere a mamei, am decis să îi fac cadou o astfel de călătorie la Tallinn, despre care auzisem că e un orășel frumos, cu aer medieval bine prezervat. Plecare vineri după-amiaza din Stockholm, noaptea pe vas, sâmbătă în Tallinn, seara înapoi pe vas pentru încă o noapte, ajuns duminică la 10 dimineața în Stockholm. Am rezervat cabină pentru 3 persoane, 2 cine și un mic dejun tot pentru 3. Vasul enorm, 8 etaje, în "burtă" mașini. Totul curat, frumos, elegant. Cabina micuță, dar suficientă pentru noi, cu o baie cu duș, prosoape, tot ce trebuie.

Cele câteva ore prin arhipelagul stockholmez au fost superbe. În ciuda vântului puternic, am stat pe punte cât am putut de mult, ca să ne umplem de imagini ireal de frumoase. Căsuțe singuratice pe câte o creastă de stâncă, bărcuțe, minunile naturii când e vorba de câțiva brăduți crescuți pur și simplu pe o insuliță de piatră de 3 metri pătrați, în mijlocul mării. Frumusețea sălbatică, vântul pe față, câțiva stropi, strigătul pescărușilor m=au umplut de un sentiment foarte interesant și nou, am început să îi înțeleg cumva pe nebunii de marinari care plecau cu lunile și anii de lângă familii, casă. E cumva o senzație de libertate în stare pură.

Când a venit ora cinei, am fost copleșiți. Acum am înțeles ce înseamnă noțiunea de "bufet suedez". Nu știu câte feluri de pește pregătit în vreo 15 feluri, cărnițe, legume, măsline, iar deserturile ne-au făcut să ne dorim un stomac în plus. Alcoolul l-am plătit, dar oricum, mult mai puțin decât în orice bar din oraș. Și cu ocazia asta am înțeles și care era treaba cu zâmbitul cu subînțeles al celor care îmi spusesera până acum de croaziere. În condițiile în care în Suedia alcoolul e scump și destul de prohibitiv, lumea bea doar în weekend pentru că sunt educați că nu te poți duce la muncă mahmur, magazinul duty free cu toate felurile de alcool, țigări, dulciuri, parfumuri, cosmeticale la mai puțin de jumătate de preț e un fel de paradis. Și să vezi găști de suedezi (plus estonieni și ceva ruși - cei din urmă dezgustător de jegoși și soioși), mai tineri mai în vârstă, cu șpriț în nas, chef de hlizeală, cântece și dansuri! La programul artistic cu dansatori cubanezi, trebuie să recunosc că acești cheflii (de data asta doar suedezi, foarte dezinhibați) au făcut mai mult spectacol. În 2 minute, cum a dat semnalul cubanezul șef, toată scena era plină de dansatori amatori dornici să învețe pașii de salsa.

Dimineața la micul dejun (iar un adevărat corn al abundenței) se vedea care suferă din cauza serii trecute. Dar decent, fără scandal sau prostii.

Tallinn-ul vechi pe care l-am bătut la picior vreo 6 ore fără oprire este o combinație foarte reușită (care mie mi-a adus amintiri frumoase) de Sibiu și Sighișoara, cu nenumărate magazinașe cu produse tradiționale de artizanat (nu foarte ieftine, dar foarte reușite și diversificate, nu dădeai de aceleași lucruri peste tot). Sesizai imediat care sunt estonieni de la mama lor și care ruși naturalizați în trecutul nu foarte îndepărtat, dar foarte dureros pentru estonieni. Mult mai simpatici, amabili, deschiși și vorbăreți primii. Se aude și rusă pe străzi, dar mi-a plăcut o chelnăriță de vreo 20 de ani și foarte drăgălașă care le-a răspuns politicos, dar demn și rece unor rusoaice cu gură mare, în engleză. Am mâncat la restaurantul unde servea fata asta și nu ne-a părut rău. Nu era o cârciumă tradițională, dar ce am mâncat a fost foarte bun.
Eu am fost foaret fericită că printre numeroasele lucrușoare simpatice am descoperit că estonienii fac niște pălării de lână speciale. Și frumoase și călduroase și cumva altfel. Iar eu toată viața mi-am dorit o pălărie! Așa că nu am ratat momentul și mi-am luat (cadou de la tata) cea mai verde pălărie din lume!

Întoarcerea cu vaporul a fost la fel de plăcută, toată călătoria a fost superbă, mai ales că am prins niște zile incredibil de frumoase, calde și însorite. Mi-am promis să revin la Tallinn, eventual să-mi mai iau o pălărie :) Ca să nu mai spun că prețul croazierei pentru 3 persoane (cazare și masa) a fost de 250 de euro, ne-am mai luat noi alcoale, țigări, parfum și dulciuri de 150 de euro și cadouțe de vreo 50. Pupez!