"My life isn't theories and formulas. It's part instinct, part common sense". Audrey Hepburn

vineri, 1 noiembrie 2013

Impreuna pentru Stefania

Dragii mei, v-am povestit despre micuta Stefania de cand s-a nascut, acum 4 ani si cateva luni, un copil superb, dar cu o mare problema de sanatate. S-a nascut cu o „malformatie” esofagiana. Mai exact, ''Atrezie de esofag'', adica lipsa a trei centimetri din esofag. A fost operata de 3 ori in Romania in anul 2009, in primele 3 saptamani de la nastere, insa din pacate operatiile nu au reusit si i s-a facut anastomoza directa. Adica a fost hranita cu ajutorul unui furtun introdus direct in burtica timp de
sapte luni. In 2010 Stefania a fost operata in Germania unde i-a fost refacut esofagul si totul parea sa fie in ordine. Insa intoarsa in Romania, medicul care a avut-o sub supraveghere  nu a depistat la timp problemele care aparusera, Stefania se simtea din ce in ce mai rau iar la un moment dat i s-a pus diagnosticul ''Reflux gastro-esofagian''. Din nefericire, diagnosticul nu era exact si a fost tratata gresit vreme indelungata. A fost contactata din nou clinica din Germania si pe baza datelor furnizate, au pus un nou diagnostic ''Stenoza esofagiana'', care aparuse in timp, iar daca s-ar fi intervenit la timp s-ar fi putut rezolva relativ usor. Dupa mai multe interventii prin care s-a incercat dilatarea esofagului (sub anestezie generala, de mai multe ori in timp scurt, un copil de 3 ani si ceva), medicul din Romania a decis ca doar o alta interventie chirurgicala o poate ajuta. Esofagul lui Stefi a ajuns intre timp la 1 mm dilatatie!

In tara, pentru o operatie care presupune un transplant de colon (cu riscuri mari de complicatii), li se garanteaza o reusita de 50%. Tipul de dubla interventie (pentru atrezie si stenoza) care se poate face in Germania NU se face in Romania, dar desi s-au dat bani (da, spaga se cheama), unul din medicii care ar fi trebuit sa semneze pentru formularul E112 (ca Stefi sa primeasca jumatate din suma de la Asigurari) a refuzat sistematic sa o faca, din orgolii stupide si lipsa de omenie. Printre mizeriile spuse Ninei, bunica Stefaniei, a fost si "sunteti saraci, ar trebui sa va multumiti cu ce vi se ofera aici, dar voua va trebuie Germania".

In acest moment varianta cu E112 a fost abandonata, nu ai cum sa lupti cu un sistem (oameni din sistem) in care medicii care ar trebui sa ajute iti pun piedici si te umilesc. Interventia chirurgicala din Germania (clinica Karlsruhe, Prof. Dr. med. Peter Schmittenbecher) costa 22.000 de euro. Familia ei este greu incercata, dar sunt cei mai minunati oameni pe care ii cunosc, iar Nina, bunica lui Stefi, este omul pe care il admir cel mai mult, de cand s-a nascut Stefi s-a luptat mereu, cu iubire si o putere ireala, ea insasi fiind cardiaca si cu probleme. 

M-a intrebat cineva daca nu cumva se lupta in zadar, daca Stefi nu are de fapt nicio sansa sa se faca bine. Va spun doar atat, Stefania este cel mai minunat, vesel, plin de viata, luptator si incercat copilas pe care l-am cunoscut vreodata. Daca ea, mica si fragila, a invatat la 4 ani sa isi scoata din gatut singura o boaba de strugure care ar fi putut sa o sufoce, familia ei se lupta non-stop pentru ea, cel
putin un medic (cel din Germania) le spune clar ca este o malformatie care poate fi rezolvata incat Stefi sa fie un copil normal, exista mai multe cazuri reusite in Romania (operate tot in Germania), nu se pune problema daca exista o sansa, ci cand i se va oferi aceasta sansa. Si timpul nu e el mai bun prieten, din pacate.  Cand am fost in septembrie in Romania si m-am dus la ei, m-a coplesit Stefi cu energia si veselia cu care se juca, curiozitatea si dragalasenia cu care mi-a "investigat" toate bratarile si cerceii, cu care m-a pupat si strans in brate.


Pana acum, prin donatii ale multor oameni cu suflet, asociatia romanilor din Norvegia, o companie care a donat o suma mai mare s-au adunat 13.000 de euro. Compania Nestle i-a donat lui Stefi 72 de cutii de Nutren Junior, singurul lapte pe care il poate bea (si cam unica sursa de hrana). Pe facebook exista o pagina unde se vand si se cumpara obiecte si banii se duc in contul lui Stefi, intrati si vedeti despre ce e vorba, o prietena buna s-a inscris la un concurs prin care are sanse sa castige 1000 de euro ca sa ii faca o bucurie lui Stefi, va rog sa intrati sa votati, dureaza cateva secunde. In perioada 10.10.2013-9.01.2014 este deschis un teledon pentru Stefania in reteaua Romtelecom, sunati la 0900 900 160 si puteti dona astfel 5 euro in contul ei.  Ganditi-va fiecare dintre voi ce puteti face, daca puteti sa renuntati intr-o zi la cafeaua in oras si o prajitura ca sa ii trimiteti astfel banii lui Stefi. Nu exista suma de bani prea mica! Impreuna putem face minuni. 

Daca vreti si aveti posibilitatea sa ne ajutati,o puteti face aici: 
Titular : NICULINA DUMITRASCU
ING BANK, SUCURSALA GIURGIULUI
RON: RO 12 INGB 0000 9999 0160 0322
EURO: RO 54 INGB 0000 9999 0163 2255
COD SWIFT:INGBROBU.


Raiffeisen bank: RON:  RO63RZBR0000060016150244



Teledon 5 euro - Romtelecom sunati la 0900 900 160

Pentru detalii suplimentare, o puteti contacta pe Nina la tel 0763.998.823, adresa: Comuna Copaceni, str.Principala nr. 963, Jud Ilfov.






marți, 15 octombrie 2013

Romania dupa 3 ani pe lung. Suedia dupa 3 ani pe scurt

Peste cateva zile se fac 3 ani de cand mi-am impachetat cateva haine, incaltari si carti, plus tone de amintiri si sentimente si am plecat din Romania. De atunci am mai vizitat-o de de 3 ori, pe fuga, de fiecare data impreuna cu David, ba chiar si cu asta mica a noastra, cele cateva zile acolo fiind mai mult pentru familie si prieteni, nu pentru observat. Acum o luna am ajuns in tara pentru 6 zile, singura, cu program de vizitat medic, banci, notar, dar mai ales de vazut oameni, de observat realitati. De departe, prin intermediul internetului, Romania se vede ca o tara isterica, apocaliptica, oameni impartiti in triburi agresive, "esti cu noi sau esti impotriva noastra", oameni nevrotici, totul e o buba purulenta, iar rarele raze de lumina sunt aproape ignorate, daca nu anulate din start cu un "nu se poate face ceva bun in Romania, suntem putrezi". Totu-i o depresie. Asta-i Romania din presa, de pe internet, din statusurile oamenilor, din comentariile cu bata in mana. 

Ajunsa in realitatea strazii, a metroului, a teraselor, a pietii, a magazinelor, ba chiar si a bancilor, notariatului si spitalului, am descoperit ca romanii nu sunt asa negativi, isterici sau depresivi. Toata lumea se grabeste undeva, dar nu am mai simtit agresivitatea de alta data. Insa agresivitatea a fost, parca, inlocuita de oboseala. Si nu din aia din cauze de lipsa de somn, cat din aia mai apropiata de lehamite. Parca toata lumea e nemultumita de job, de conditii, de loc, lipseste orice urma de entuziasm. Singura vesela si zambitoare real a fost chelnarita de la terasa Acuarela. In rest, functionarele de la banci, notarita, secretara notaritei, vanzatoarele din diverse magazine, soferul de taxi, toti politicosi, dar blazati, parca le simteam oftatul in fiecare cuvant adresat. Parca si proprii prieteni cu care am vorbit la telefon cat erau inca la munca erau extrem de seriosi, la modul ala apasator. Ca apoi, la terase, sprituri si povesti, sa vad oameni veseli, volubili, care isi povestesc problemele fara prea mult dramatism (ala pe care il intalnisem acum 2 ani, la prima vizita). Am ras in hohote, ne-am relaxat.  Dupa cum imi spunea iubitul meu Neamtu Tiganu mai de mult: romanii nu sunt atat de tristi cum vor sa para, vorba aia, o tara trista cu oameni veseli.

Spre deosebire de acum doi ani, cand toata lumea era pro basescu/contra basescu, discutiile politice erau incrancenate si inevitabile, acum nu am discutat cu mai nimeni subiecte politice. Ceea ce, tinand cont de isteria teoriilor de stanga/dreapta de pe internet, m-a mirat, recunosc. Dar nu mi-a lipsit, sa ne intelegem. Eu una m-am bucurat foarte tare sa vad oameni iesiti in strada pentru Rosia Montana si pentru drepturile biciclistilor, chiar nu m-a deranjat sa ocolesc un pic ca sa ajung acasa (eram cu masina). La fel cum m-as bucura sa vad oameni iesiti in strada si pentru maidanezi, si pentru eutanasiere, si pentru mai multe locuri la gradinite, si pentru simplificarea materiilor la scoala generala, si pentru mai multi copaci in Bucuresti. Nu conteaza daca e un subiect cu care rezonez sau nu, dar ma bucur sa vad oameni care incep sa ridice capul, sa mai iasa din patratica personala, sa reinvete ca e dreptul lor de cetateni sa fie informati, consultati, sa li se auda vocea, sa protesteze. M-as bucura si mai tare sa vad ceva idei concrete, ceva presiune reala, nu doar romantism si coregrafii (desi si ele, la randul lor, ma bucura pana la lacrimi). 

Mi-am revazut Bucurestiul in care am trait aproape 33 de ani fara idei preconcepute. Nu am ajuns in centrul vechi, nu m-am plimbat cat si pe unde as fi vrut, dar am vazut mult din masina, de la ai mei de pe centura de la Otopeni, prin Baneasa, Aviatorilor, Romana, Unirii, pana in Piata Sudului si inapoi. Plus Crangasi, Eroilor, Drumul Taberei. Am luat la pas de la Universitate pe langa Teatrul National, apoi tot Magheru, dupa aia pe stradute, am umblat cu masina noaptea. Bd Kiseleff va ramane favoritul meu, pentru ca are ce mi-as dori sa aiba si Magheru: copaci. Data viitoare cand iesiti in strada, mergeti la primaria capitalei si luptati-va pentru copaci plantati in trotuarele late, ca e loc. La fel si la Universitate, te loveste neplacut betonul si piatra cubica, in loc sa-ti fashaie frunzele copacilor. In fata superbului Cerc Militar ai doi braduti si mult beton. Pe Magheru m-a mai lovit si aspectul sinistru al celor mai multe cladiri, cojite si ponosite. Despre santierul din Drumul Taberei nu spun nimic, am trecut doar in fuga, noaptea.  Cu riscul sa se supere unii dintre voi pe mine, recunosc ca mi s-a parut socant si aberant ca in buricul targului, la Inter, sa zaca pe trotuar sau sa umble habauci 5 caini maidanezi. 

Cu toate astea, mi-a fost drag de Bucuresti si nu din vreo nostalgie a celui plecat din tara, ci asa cum l-am vazut si simtit. Va avea intotdeauna probleme de "logistica", dar l-am gasit mai curat, mai aranjat, inca mai sunt probleme cu parcarile, dar si cu lipsa de educatie in trafic a soferilor, plus "filosofia" aia "frate, am masina ca sa ma duca pana in poarta/scara locului unde am nevoie, nu sa parchez in parcare la Universitate, de ex, sa mai dau si bani, ca sa merg pe jos sau cu metroul o statie ca eu am treaba la Romana". M-am bucurat sa vad atat de multe blocuri renovate, curate si colorate. Am vazut terase superbe, ale unor oameni creativi si colorati, am vazut biciclisti tot mai multi in peisaj, si se vad bine. E de lucru cu educatia civica, in trafic, dar stiti mai bine decat mine ca astea nu se intampla peste noapte si nu stand si bombanind in canapea, la televizor sau calculator. 

Cel mai iritant aspect al vizitei mele in Romania s-ar putea sa va uimeasca si sa vi se para ca sunt nebuna. Mi-as dori tare mult sa dispara din limba romana pronumele de politete si adresarea la persoana a doua plural: "dumneavoastra, faceti, luati loc, dregeti, dumneavoastra". Ascultati cu atentie cand vi se vorbeste asa si cand folositi chiar voi "politeturile": au vreo legatura reala cu politetea, cu amabilitatea? Mie mi s-au parut de o falsitate si inutilitate gretoase. Ah, si legat tot de aspectul asta, am dat de niste faze birocratice si exprimari de lemn de mi-a stat ceasul de la telefon. Am avut de inchis trei conturi la doua banci si de facut o procura la notar. Situatie: buletin romanesc expirat, pasaport romanesc valabil, domiciliu si rezidenta in Suedia. Prima banca mi-a inchis cele doua conturi (lei si euro) fara sa fie macar nevoie sa arat vreun buletin, conturile erau deja blocate, a bifat doar in calculator ca gata, nu le mai redeschid. La a doua banca, respectv BRD, pentru a inchide un cont care fusese atasat unui credit (inchis anul trecut, dar isteata de acolo nu mi-a inchis si contul) a trebuit sa arat si sa mi se faca copii dupa buletinul expirat, pasaportul romanesc si buletinul suedez. De ce? "Pai, trebuie sa reinnoim datele". Dar eu nu vreau sa reinnoiti nimic, eu inchid orice legatura cu voi, nu vreau sa mai stiu de voi. "Va intelegem, dar astea sunt procedurile". Si uite asa am eu la BRD adresa din Suedia si numarul de telefon suedez! "Ne dati si un email?" Nu, nu e cazul, mai bine ma sunati. 
La notar, situatia s-a complicat si mai tare. Degeaba i-am spus eu ca e foarte usor: "cetatean roman, identificat cu pasaport nr si serie, cnp xxx, cu rezidenta si domiciliu in Suedia", finalul a fost "cetatean roman identificat cu pasaport nr si serie, cnp xxx, domiciliata in Bucuresti (?!?), rezidenta in Suedia". Castig personal: dupa intamplarile halucinante, cu asteptari de luni de zile, cu intalnit functionari tampiti din Suedia, nu ma mai mira si enerveaza genul asta de experiente, le iau ca atare, bine ca la final am rezolvat ce era de rezolvat. 

Am fost si la spital, la Bagdasar, unde lucreaza prietenii mei Raluca si Andrei, kinetoterapeuti. Eu cu probleme cu un genunchi si cu spatele. Ce nu stiu ei, e ca in timp ce pe mine ma consulta ortopedul si chirurgul, cat asteptam pe acolo, eu i-am urmarit foarte atent pe ei, prietenii mei de o viata, dar pentru prima data in spatiul profesional. I-am urmarit si pe ceilalti. Spitalul arata ca o catacomba, cu coridoare sinistre. Multi oameni pe holuri. Toata lumea grabita si agitata. Cu toate astea, am auzit medici si terapeuti vorbind calm, bland, politicos, chiar cald cu pacientii, raspuns la toate intrebarile, chit ca erau aceleasi sau aiurea. Mi-a fost tare drag si am fost tare mandra de prietenii mei, dar incantata si de celelalte cadre medicale. Deci, se poate, against all odds. 

Sa nu uit! Cred ca am descoperit un factor serios din cauza caruia multi romani sunt nervosi si agitati: modul in care urla apocaliptic toata lumea la tv. Ca sunt stiri despre crime, coruptie, fotbal sau anuntul unei telenovele, toti vorbesc cu o voce inspaimantatoare, dramatica, de speriat si panicat. 

Dar de ajuns cu observatiile, ca o sa credeti ca sunt critici. Inainte sa plec spre tara am dat strigare sa ne vedem, care cum poate, la un cico, la o terasa. Din pacate, unii nu ati putut sa ajungeti, dar cei care 
ati ajuns mi-ati facut o enorma bucurie! Si as fi vrut sa apuc sa vorbim mai pe indelete, sa se lungeasca seara. Si multumesc din suflet pentru banutii pentru Stefania, o sa povestesc despre ea curand, mai pe larg, e o minune de copil. A fost tare fain sa reintalnesc oameni cu care ma stiam de ceva vreme, dar si sa cunosc figuri noi, pe care le cunosteam doar din virtual. E si mai fain sa realizez ca in real sunteti chiar mai simpatici, calzi, amuzanti. Acu nu ca sa ma umpleti de "vai, dar esti asa de misto, Lia!", dar chiar sunt curioasa ce va place voua la mine, de ce v-ati luat din timpul pretios cateva ore ca sa stati la un cico si un vin cu mine? Oricum ar fi, sper ca nu v-am dezamagit si veti veni si data viitoare. 

M-am vazut pe fuga si cu dragele mele prietene, foste colege de munca, as fi vrut sa nu trebuiasca sa revad si fostul loc de munca (birourile si holurile alea nu imi aduc bucurii speciale, desi oamenii mi-a fost drag sa ii revad). 

Si am avut o seara intreaga de povesti, vin si hlizeli cu draga mea Cristina. Ca fetele, ca altadata. Si a fost tare bine si amuzant. Dupa aia m-am vazut la ai mei cu prietenii mei de o viata. A fost asa de emotionant sa ii vad pe toti cu
copii, bai, ce am crescut! Iar povesti, alergat cu copiii, dansuri, discutii despre copii si ce invat eu despre pedagogie aici, imbratisari cu lacrimi. As fi vrut sa stam mai mult, dar va astept si pe voi la noi in padure. 

Si am avut un pic de timp si cu ai mei, mama, tata, Cristi, Caty, Mara, verisoare, matusi, nepoate. As avea multe de spus despre ei, dar prefer sa simt. Si da, dorul de ei e din ce in ce mai mare, bucuria sa ii am aproape este de nemasurat. Mara a inceput clasa zero. Am fost la deschiderea anului exact cu cateva ore inainte sa zbor spre casa. Am asa o nepoata frumoasa! M-am bucurat foarte tare sa aflu despre scoala unde e, mi-a dat sperante. O directoare descurcareata si de isprava, s-a zbatut pana a obtinut fondurile de la inspectorat incat s-au ocupat ea si
profesorii de renovat si amenajat clasele, la discursul la deschidere a vorbit despre cat de mult conteaza creativitatea copiilor, dar si ca e nevoie de parinti care sa se implice, sa colaboreze cu scoala. Copiii au nevoie sa invete reguli de igiena, sa inteleaga ca toaletele frumoase si curate pot ramane asa daca fiecare are grija. Clasele aratau foarte bine, curate, calde, cu desene si chestii haioase pe pereti. Invatatoarea Marei, o tipa tanara si frumoasa, cu o voce calda si o figura faina, le-a spus direct parintilor ca e cazul sa astepte copiii afara, ca ea vrea sa vorbeasca cu ei, sa ii cunoasca. Cartile sunt de la scoala, plus alte materiale, exista cursuri de olarit si creatie, afterschool-ul costa 10 lei pe zi, care inseamna masa cu 3 feluri. Au teren de sport, se iese afara, se fac tot felul de activitati. Abia astept impresii, primele mele feelinguri au fost pozitive.

Mi-au spus in virtual unii oameni care nu ma cunosc ca nu stiu decat sa critic, sa arunc cu rahat. Eu s-ar putea sa fiu subiectiva, dar nu vad rahatul. Am spus-o in multe ocazii, nu e genul meu sa pup pe frunte si sa zambesc indiferent, nici in ceea ce priveste realitatile, nici oamenii care imi sunt dragi. Prietenii mei nu imi sunt prieteni doar ca sa ne laudam, ci si sa ne certam, tragem de maneca, ajutam, corijam. Cam asa si atitudinea mea fata de Romania. Se intampla multe tampenii si aberatii, injustitii si mizerii, dar se intampla si lucruri faine. Exista oameni de rahat, dar exista si foarte multi oameni faini, creativi, luptatori. Si asa cum am spus-o si in alte ocazii, nu voi indemna pe nimeni sa emigreze, asa cum nu voi spune nimanui sa ramana in Romania, depinde de fiecare cum si unde isi simte si gaseste si isi face locul. Ce imi permit sa dau ca sfat (strict din experienta personala) e sa va gasiti mai mult timp pentru lucrurile care va fac bine: copii, prieteni, carti, o plimbare. Si nu vreau sa aud ca nu e timp sau nu ajung banii, ca stiti ca nu despre asta e vorba. Nici eu cu vikingu nu suntem in permanenta vacanta, de bani nu mai spun, eu invat cate 8-10 ore pe zi, cand merg la facultate mai pun si vreo 3 ore dus-intors, mai si lucrez din cand in cand, avem copila cate 3 zile pe saptamana, plus o data la doua weekenduri, copil care are lectii, vrea sa se joace cu noi, vrea sa facem lucruri. Si mai e si de facut curat prin curte, de taiat si aranjat lemne. Ce-am facut noi? Pai, nu ma mai stresez asa tare cu curatenia, nu stau toata ziua sa aspir, sa strang, sa sterg praful, le fac o data pe saptamana/pe luna, copila a invatat ca daca nu isi strange singura, raman imprastiate si poti calca pe lucruri, daca nu isi pune hainele murdare in cosul de rufe, raman nespalate, daca mai gasesc sosete si chiloti aruncati prin canapea ii arunc (ea a invatat dupa prima pereche aruncata, ta-su mai are de
invatat, deocamdata are ciorapi noi si nu realizeaza). Eu fac de mancare, ei pun vasele la spalat. Si asa ne raman si minute bune de facut altceva, o plimbare, o joaca, un iesit cu barca. Apropo, investiti intr-o masina de spalat vase, viata voastra va capata brusc minute pretioase. 
Faceti chestii haioase cu copiii, cu aia mai mari faceti casute din diverse, cu aia mici puneti pe jos un plastic, pe perete un carton mare si gros, lasati copilul in chiloti sau pampers si dati-i vopsele. Va fi o nebunie, va garantez! Faceti felicitari cu ei, invatati-i sa trimita bunicilor, prietenilor.

M-au ingrozit povestile prietenilor legate de cate tone de teme au copiii lor de clase mici (1-6). Incercati sa discutati si cu alti parinti, de la alte clase, adunati-va pe facebook, atrageti si profesorii care au ceva altfel in cap, faceti-va vocile auzite, dati cu pumnul in masa ministerului, faceti presiuni, demonstratii. E vorba de copii vostri. Dupa ce ati facut toate astea sa imi spuneti ca nu se poate schimba nimic, dar nu inainte, nu dezarmati inainte sa incepeti lupta. 

Si invatati sa respirati. Adanc, profund, fara graba, cu ochii inchisi. Uitati-va in jur la ce aveti, veti realiza ca aveti enorm, ca puteti fi mai mult multumiti decat nemultumiti. Fiti mai deschisi la frumos si mai ingaduitori cu uratul. Sau macar nu puneti accent pe urat. 

Pe 20 octombrie se fac 3 ani de cand ma dadeam jos din tren in gara centrala din Stockholm. Pare mult de atunci. Imi vad de facultate, sunt incantata de ce invat, in curand incep practica. Dupa o vara plina de soare, am avut si o toamna ireal de frumoasa, m-am imbatat de culori. Vine iarna lunga, am iar distractii birocratice (am de depus acte pentru rezidenta permanenta, ca apoi sa pot depune pentru cetatenie), va dura mult si ma voi lovi iar, inevitabil, de functionari cu capul patrat. Dar eu imi vad de viata, cu omul meu, cu copila, cu cei cativa prieteni faini, cu scoala, cu lemnele, cu plimbarile si respiratul adanc, cu privitul cerului, zambitul fara motiv anume si dansatul pe muzica din capul meu. Va imbratisez cu drag, tare si strans, va pupez si sa fiti fericiti, fericirea e o stare de spirit.Ne vedem cand ne-ntalnim :-)

vineri, 20 septembrie 2013

Povesti de vara suedeza

Spuneam acum doi ani, la prima mea vara suedeza, ca e ca un orgasm, scurta si intensa. Anul trecut a fost ca un fel de orgasm asteptat si degeaba, ca mai mult a plouat si noi am fost plecati prin alte locuri mai calde. Si a venit vara cu numarul 3 ...

Am stabilit sa nu plecam pe nicaieri, nu aveam nici bani, dar am zis sa profit de cele 11 saptamani de vacanta (avantajul de a fi student) si sa simt din plin ce inseamna vara suedeza. Nici daca as fi putut
planifica vremea zi de zi nu mi-ar fi reusit asa o perfectiune! Chiar daca am lucrat cateva zile in iunie si la sfarsitul lui august, in ciuda bolii lungi a vikingului (al treilea an la rand a facut borelioza din cauza unei javre de capuse, stari nasoale, antibiotic puternic 40 de zile, ferit pe cat posibil de soare), m-am bucurat din plin, cu fiecare celula, zambet si simtire de fiecare minut de soare, lumina, frumos, vara. Un orgasm multiplu, ca sa raman in zona erotica. 

Noi locuim pe o peninsula, cu padure, stanci si multa apa (nu ca ar lipsi apa in alte zone), avem o barca si ... ne ajunge. Investitia verii a fost in benzina, in rest nu am cheltuit pe mai nimic. De dimineata pana noaptea tarziu, uneori un weekend intreg cu dormit ancorati de vreo stanca, pe vreo insula, am iesit cu barca. In putinele zile cand nu am iesit cu barca, m-am dus pe jos, la 200 m de casa, prin padure, la apa. Nu sunt plaje mari, nu e nimic prea amenajat, o stanca, un ponton, e de ajuns. M-am imbaiat oriunde si oricand, de la apa de 16 grade, la apa de 22 de grade, la 1 metru sau 12 metri adancime, la prima ora dimineata, in mijlocul zilei, noaptea, in costum de baie, chiloti sau nudul gol, de pe mal, de
pe stanci sau de pe barca, cu o pofta si bucurie pe care nu o pot exprima in cuvinte. Pot spune doar ca m-am simtit libera, curatata si usurata de griji, de ganduri, de stres, imbratisata de apa, renascuta. Senzatia asta de libertate cred ca e legata si de faptul ca au lipsit celelalte elemente care pot da senzatia de "activitate planificata": mers la plaja, pus cearceaful, oameni in jur cu umbrelutele si cearceafurile lor, grija lucrurilor. Mi-a fost cald, mi-a facut apa cu ochiul, pleoshc! in apa, fara grija ca se uita cineva la mine, la costumul de baie, la lipsa costumului de baie, la celulita, la cum imi sta parul cand ies din apa.

Le-am avut aici, pentru doua saptamani in iulie, pe mama si Mara, superba mea nepoata. Fetele s-au jucat non stop, am fost o saptamana si mai in nord, unde are familia lui David casa de vara, zile pline
de soare, alte balaceli, alte paduri frumoase, nopti roz si un somon de 11 kilograme prins de pescarul meu iubit, dupa o noapte de tras. Mara a castigat la tombola doua carticele superbe cu povesti cu trolli pe care i le-am tradus frumos, sa le poata citi cand vrea ea. Ce e fantastic la carticelele astea este ilustratia (de Rolf Lidberg, aveti aici si alte imagini) si, citind si bucurandu-ma de desene, am realizat ca povestile cu trolli spun povestile suedezilor, care desi au cele mai noi modele de iphone, ipad, sunt printre cei mai tehnologizati din lume, se bucura de viata simplu, permanent in contact cu natura. Apa, balaceala, fragute, ciuperci, zmeura, flori, padure, cer cu o mie de culori. Exact ca trollii.

Vara asta am iesit mult in largul arhipelagului stockholmez (aproximativ 30.000 de insule si insulite, milioane de imagini fantastice, natura, salbaticie, piatra, casute ici si colo, mii de barci mai mari sau mai mici, mai rapide sau mai cu panze, niste apusuri de soare care iti taie respiratia), am innoptat pe cate o insula, David a iesit la pescuit de somon (n-a prins nimic, dar s-a distrat de minune uitandu-se la focile curioase din
jurul barcii). Cateva conserve in lada frigorifica, apa, o plita micuta sa incalzim mancare sau sa facem cafea, pescuit bibani, apoi facuti la gratar, in rest apa, piatra, natura, apusuri de soare, Mama Natura in toata splendoarea ei. Pe una din insule, cu apusul in stanga, cu luna grasa si galbena rasarind in fata, de mana cu omul meu, singurele zgomote fiind un clipocit usor de apa si propria respiratie, am simtit acea fericire deplina, atotcuprinzatoare, de o profunzime fara margini care m-a facut sa cred ca as putea muri atunci fara sa regret nimic, tocmai de-aia vreau sa traiesc intens, fara sa-mi bat joc de clipa.

Am scris povestile astea infasurata intr-o paturica, in canapea, afara e noapte, frigut, toamna. M-am uitat la toate cele 1700 de fotografii din vara asta si mi-a fost extrem de greu sa aleg ce sa va arat. M-am oprit la fiecare in parte, am retrait clipa, senzatia, bucuria, rasuflarea taiata, fericirea. Si asa pot merge usor mai departe, spre alte clipe frumoase, de toamna, de iarna lunga, pana la viitoarea vara.


Swedish summer in my heart photo-album

sâmbătă, 3 august 2013

Combinatii culinare vulpesti

A trecut ceva vreme de cand am gatit ultima data pe blog si pentru ca vara nu e inca gata si nu vreau sa o gonesc povestind deja cum mi-am petrecut-o pana acum, m-am gandit sa va invit la masa, ca merg mult mai bine povestile de vara cu burta plina, nu?

Desi mai fac din cand in cand cate o ciorba de perisoare, o varza a la Cluj si de Craciun sarmale, trebuie sa recunosc ca nu prea fac chestii care iau mai mult de 15-20 de minute, nu am retete, ci improvizez un pic de fiecare data, combin chestii dupa gust si inspiratie. Si pana acum se pare ca mi-a iesit, ca nu ramane nimic pe masa si oaspetii nostri povestesc si altora despre mancarurile mele. Dar gata cu laudatul, hai sa ma apuc de treaba. Combinatiile de mai jos sunt variatiuni pe aceleasi teme, foarte dragi mie: ghimbir, lime, cous cous si avocado. 

De multi ani sunt amatoare de arome asiatice, dar pana de curand nu prea indraznisem sa ma aventurez si in bucataria proprie. Dar pentru toate e un inceput. Ingredientele sunt simple si usor de
gasit in orice supermarket. In wok, cu un pic de ulei (de floarea soarelui, ca ala de masline are gust prea puternic), am calit cateva minute 1 ceapa taiata nu foarte mic, 1 piept de pui mare, taiat cubulete, si am turnat peste o lingurita de sos de peshte (fish sauce, e baza mancarurilor thailandeze, asa cum e soia la chinezi si japonezi). Dupa aia am adaugat 2 morcovii taiati rondele (sau betisoare), legumele pe care le scosesem de ceva vreme din congelator si nu mai erau chiar inghetate si jumatate de cana de apa.  Gustati si daca nu vi se pare destul de sarat, mai adaugati un pic de sos de peste. Am ras pe razatoarea mica ghimbir cam cat o lingurita si am pus in amestec spre final. Cu totul, nu ar trebui sa caliti toate ingredientele mai mult de 10-12 min si la final vedeti sa fie un pic “apos” totul, dupa care puneti taieteii fierti in prealabil si amestecati. Gustati si daca nu e deja de ajuns de sarat, mai puneti un pic de soia. 
 
Pentru ca aveam inca un piept de pui mare, am zis sa mai fac o combinatie, care merge perfect cu orez cu bob lung (nu e in poza, ca nu am facut chiar atunci, aveam taieteii). Un pic de ulei, se caleste
un pic puiul taiat fasii sau cubulete, 1 morcov rondele sau ras pe razatoarea mare, 5 catei de usturoi tocati nu foarte marunt.
Se toarna deasupra o cana de supa din aia facuta din cub si o cutie de lapte de cocos. Lasati sa fiarba la foc mic vreo 15 min, sa se inchege un pic zeama. La final turnati zeama de la 1 lime si presarati un pic de busuioc sau ceva mai mult patrunjel verde. 

 Pentru ca nu imi vine sa mananc cartofi la fiecare masa (desi suedezii sunt mari amatori), am inceput sa combin cous cous cu diverse. E extrem de usor de facut (se fierbe apa cu sare si un pic de ulei, apoi se pune cous cous-ul in apa clocotita, se inchide focul si se lasa cu capac cateva minute; instructiunile si cantitatile de apa/cous cous sunt pe cutie, dar eu pun cantitati egale, o cana de apa, apoi o cana de bobite, de ex, chit ca la instuctiune zice mai putina apa). 
 
Prima combinatie: piept de pui cubulete, calit cu ceapa tocata in ulei de masline, se toarna o cana de
apa si se dizolva un cub de concentrat de pui, se fierbe la foc mediu cateva minute (sa nu se duca de tot lichidul). Apoi se adauga o lingurita de ghimbir ras si cateva legume congelate, la conserva sau proaspete daca aveti de unde (mazare, broccoli, morcovi, conopida, ce va place voua).
Se inchide focul si se amesteca totul cu cous cous-ul fiert in prealabil. Niste patrunjel tocat deasupra nu are cum sa strice. 

A doua combinatie este pe post de garnitura (merge de minune cu peste) si ia cu totul cateva minute. Se fierbe cous cous-ul (vezi mai sus si pe cutie pentru timp), intre timp se taie/toaca rondele/marunt cateva ridichi, ceapa (verde sau
rosie, de preferat, in ce cantitate va place), fenicul (o planta recent descoperita de mine, cu o aroma speciala, puternica, asa ca tocati cate putin, amestecati si vedeti daca mai e nevoie), patrunjel (fiti generosi). La fel de usor, in loc de fenicul si ridichi, puteti pune rosii, castraveti (din aia lungi), ardei gras. Peste toate se pune un pic de ulei de masline, zeama de lime/lamaie, sare, piper.


Si am ajuns si la ultima tema (desi nu am terminat cu lime-ul), avocado. Ce mi se pare interesant la avocado e ca, daca il consumi ca atare, nu are niciun gust, dar in diverse combinatii da o savoare si o consistenta aparte. Un fruct bun, copt trebuie sa fie usor moala cand e strans in mana, dar nu prea moale. Nici prea tare, normal. Daca la taiere are parti negre, nu il aruncati, dati doar la o parte partile respective. 

Eu m-am obisnuit sa pun avocado in cam toate salatele verzi, mai ales pe timp de iarna. Preferata mea e salata iceberg cu creveti (aveti in poze varianta frumoasa, ca de restaurant si varianta amestecata). Se taie bucati nu foarte mici un pic de salata, apoi rosie, castravete, ardei gras, ridichi, se pot adauga cateva masline si boabe de porumb, cateva frunze de rucola (ce aveti in frigider, nu e musai sa le puneti pe toate),
dar musai trebuie ou fiert, ceapa tocata marunt, un avocado bucatele, marar si, dupa cum spune numele, creveti (dupa cate stiu, cei congelati sunt fierti in prealabil, dar daca vreti voi sa fiti siguri, dupa dezghetare scufundati-i 2 minute intr-o oala cu apa clocotita si lasati-i sa se raceasca dupa aia). Se face un dressing de lamaie, ulei de masline, sare si piper si se toarna peste amestec.


Urmatoarea combinatie e un fel de salsa super simplu de facut, care
poate fi mancata cu chipsuri tacos sau pur si simplu langa o friptura. La doua rosii puneti un avocado si o jumatate de ceapa rosie, toate tocate marunt. Atentie doar ca avocado se oxideaza foarte repede, asa ca faceti combinatia inainte sa o mancati, nu o lasati prin frigider. Peste toate astea se pune coriandru tocat marunt (are un gust special, acrisori si foarte proaspat, dar daca nu gasiti proaspat, inlocuiti cu patrunjel si eventual cateva frunzulite de busuioc), sare, piper, un pic de ulei de masline si zeama de lime. 

Intr-o duminica asta iarna, cand nu iti venea nici sa iesi de sub plapuma, d’apoi sa iesi la cumparaturi,
am zis ca fac de mancare din resturi. Aveam un pic de piept de pui de cu o zi inainte, care incepuse sa se usuce, o conserva de boabe de fasole (vedeti in magazine, sunt o gramada de feluri, alba, neagra, rosie, plus boabe de naut, care sunt o nebunie), o rosie, un avocado, jumatate de ceapa rosie si boabe de porumb. Taiat marunt ce e de taiat, amestecat cu fasolea si porumbul, sare, piper, un pic de ulei de masline, zeama de lime si patrunjel . Am repetat combinatia fara pui, ca garnitura si e una din favoritele mele.

Am ajuns si la desert. Desi imi place sa mananc, nu am copt o prajitura in viata mea. Torturi am mai
facut, rar, dar cu blat cumparat. Si uite ca mi-am gasit chemarea! Cheese cake fara coacere. Pe care il fac des si in combinatii de moment, doar baza retetei fiind pastrata. E nevoie de o forma cu fund detasabil (a mea are 25 cm, deci cantitatile le adaptati in functie de asta, mai putin daca aveti de 20 cm, mai mult daca aveti de 30 cm), 350 g de biscuiti digestive sau de graham care se maruntesc si se amesteca cu 150-200 g de unt moale. Daca aveti chef de jucat cu arome, puteti pune un pic de esenta de rom.
Amestecul de biscuiti cu unt se pune in forma unsa cu un pic de unt si se apasa usor, sa se formeze baza. Se baga in congelator cat faceti restul. Bateti cu mixerul 400 ml de frisca lichida pana se intareste bine, amestecati in frisca 400 g crema de branza de tip Philadelphia si adaugati putin cate putin zahar pudra, gustati sa nu fie prea dulce. In amestec de pune un pic de vanilie (eu iau betisor de vanilie, e cel mai bun si tine mult in frigider), coaja rasa mic de la 1 lime sau lamaie(daca vreti un gust mai puternic, radeti mai mult) si zeama. Si aveti esentialul. Puteti sa lasati asa sau puteti pune si fructe de padure zdrobite in compozitie, cum va place. Turnati compozitia peste baza de biscuiti si bagati la congelator cam o ora (verificati din cand in cand, sa se intareasca, dar sa nu inghete). Scoateti cu 15-20 de min inainte de a servi si ornati dupa bunul plac (capsuni, zmeura, mure). 



Sper sa va ridicati satui si satisfacuti de la masa si ne auzim curand, la povesti de vara suedeza.Pupez!