"My life isn't theories and formulas. It's part instinct, part common sense". Audrey Hepburn

marți, 27 mai 2008

Din traficul meu

Zi de zi sunt parte din infernul numit trafic din Bucuresti. Petrec mult timp in el si chiar nu pot sa nu observ multe. Pentru ca am o mashinutza foarte mica si fragila, tin la integritatea mea fizica (la cea psihica am renuntat de mult), dar si pentru ca merg relativ mult prin oras, am ajuns sa fiu mult mai atenta la ceilalti shoferi si la ce fac ei, sa am capul pe rulmenti, cum ma sfatuia instructorul meu acum 7 ani cand m-am apucat de sportul asta extrem. Pe vremea cand mergeam cu metroul ma amuzam facand in imaginatia mea scenarii de viata doar uitandu-ma la pantofii calatorilor, acum categorisesc shoferii in functie de mashinile pe care le conduc. Sunt strict impresiile mele personale si uneori subiective. Voi incepe cu categoria in care ma incadrez si eu, shoferii de Tico, care, probabil din aceleasi considerente ca ale mele, nu se dau mult mai cocoshi decat e cazul. In general ma amuza shoferitzele care nici macar cu un Tico nu sunt in stare sa parcheze cum trebuie. Alta categorie este cea a tinerelor profi, care din salariul lor de PR Executive/Account Manager/HR Specialist si-au luat un credit si o mashinutza bunutza (Peugeot, Opel, Renault, etc). Unul din scopurile lor in viata e sa dovedeasca faptul ca femeile sunt bune la shofat, sa darame mituri care le irita f tare (mda, normal, femeie la volan!), motiv pentru care stau f batzoase, demne, cu buzele stranse, nu se uita dreapta-stanga si sub nici o forma nu te lasa sa te bagi in fatza lor. In rest, nu fac prea mari prostii. O alta categorie, de data asta ceva mai periculoasa, o reprezinta shoferii de tigai, respectiv Dacii cojite, antice, fara oglinzi laterale, la care inevitabil nu functioneaza stopurile, semnalizarea, cate un far si uneori nici franele. Tinand cont ca majoritatea au nr de Dambovita si Giurgiu, deci shoferi prosti by default, incerc pe cat posibil sa ma feresc de ei. O categorie aparte, estetica si frumos mirositoare, este cea a Printzeselor, in marea lor majoritate amante/iubite de personaje mai mult sau mai putin celebre, dar cu siguranta pliiiine de lovele. Sub funduletzul lor intretinut la spa se afla mult mai multi cai putere decat sunt ele capabile sa stapaneasca, dar nu asta e cea mai mare problema a lor, ci faptul ca benzile de circulatie sunt mult prea inguste pentru ele, de aceea in general ocupa doua, sherpuind unduios in timp ce vorbesc la mobilul cu briliante, se dau cu gloss, fumeaza, isi aranjeaza ochelarii Dolce&Gabbana, toate in acelasi timp, normal! De asemenea, mai au o problema de orientare in spatiu, daca, prin absurd, dau semnal dreapta, sigur vor vira stanga. In rest, niste fete minunate! Categoria shoferilor de mashini mari de teren ar trebui impartita in sub-categorii, dar mi-ar lua prea mult timp. Ca sunt businessmen-i (jmenari penali suna prea urat) rasariti ca ciupercile dupa ploaie, fotbalisti, manelisti, copii de bani gata, nu conteaza, toti gandesc si se comporta cam la fel: strada e doar a mea, benzile sunt doar niste liniutze auirea pe ea, ceilalti trebuie sa se fereasca ei, de fapt, ceilalti nici nu exista, la fel cum nu exista varianta: roshu la semafor (or fi daltonisti, saracii!), sens unic, cedeaza, trecerea-de-pietoni-de-pe-Calea-Victoriei-NU-e-parcare! Pe astia ii percep ca fiind periculosi, dar cumva previzibili, deci incerc sa ma feresc si sa nu ma enervez prea tare.
Si ajung la categoria de shoferi pe care ii detest profund: shoferii de Logan (stiu, generalizez, sunt multe exceptii, dar nu ma prea intalnesc eu cu ele). Si exista pe principiul: prosti, da' multi cu varianta inversata multi, da' prosti! Primii care si-au achizitionat mandrii tare Logan au fost ţărămbeţii cu Dacia 1310 "tunata", cu CD la oglinda ca sa nu-i prinda radarul, cu mulţi Doamne-Doamne si cruci atarnate, care si-au cumparat Logan in ideea ce e mashina straina. Nu, nu, e tot Dacie! Tot in ideea ca au o mashina super-cici, foarte tare si nervoasa, dar si ca sa-si depaseasca complexele de inferioritate fata de posesorii de mashini straine de-adevaratelea, loganistii se baga, taie calea fara cea mai mica urma de gratzie, nu multumesc niciodata, ii vezi in oglinda retrovizoare injurandu-te daca Doamne fereste, nu-i lasi sa se bage, eventual te si urmaresc haotic prin trafic pana ajung in dreptul tau si te injura cu geamul lasat. Cel mai sinistru la ei e ca nu au nici macar "simpatia de brand" pe care o au ceilalti (unul cu Peugeot il lasa pe altul cu Peugeot, unul cu Opel pe celalalt cu Opel, etc). Nu, manca-ti-ash, nimeni nu ajunge la stop inaintea mea! Dar motzul la kkt il reprezinta, clar si fara generalizari subiective, taximetristii cu Logan! Ei sunt tinta celor mai multe injuraturi (si sunt multe!) pe care le produc zilnic si motivul cel mai intalnit pentru care imi zvacnesc periculos tamplele, imi creste pulsul si imi ies ochii din cap. Eu sunt un om destul de tolerant, cred ca fiecare are un loc pe pamantul asta. Mai putin taximetristii cu Logan. Nimic nu m-ar face mai fericita (in afara de moartea lui Ion Iliescu, normal) decat scoaterea lor in afara legii. Lumea ar fi un loc mai bun, iar eu as zambi sigur mai des. Cu siguranta si altii.

Copilaria mea vs ... ce-o fi al lor

Am furat ieri putin din timpul meu alergat si am ajuns sa ma tund si sa-mi fac putin unghiile. Cat ma tundeam, pe scaunul de la manichiura era o fata, frumushica, pufainda, care isi punea unghii false si vorbea intzepat la telefon cu, dupa cate mi-am dat seama, un tip: "sunt la salon, ce dracu ti-am spus?!" La un moment dat a venit si o prietena, "da, fata, mergem la cafea, stai sa mi se usuce unghiile! Va pup, fetele, ne vedem saptamana viitoare". Milioanele bagate indesat in poshetutza minuscula, gloss, ochi peste cap, plecat. Fetele imi vad fatza mirata si ma intreaba zambind: "stii cati ani avea?" Nu stiu, 22-23? "Hehe, cu mutra si tunsoarea asta, arati tu de 23, ea are 14!" Nu stiu ce m-a shocat mai tare: aerul deja plictisit de viata? faptul ca isi lipea deja niste plastice in loc de unghii (mi-a spus manichiurista ca initial a refuzat, ca e prea mica, isi strica unghiile, dar a sunat-o mama fetei suparata, daca fata ei vrea, VREA!)? Ma intrebam, oare fata asta a fost vreodata copil sau s-a grabit asa de tare sa fie femeie ca a sarit niste etape? Si mi-am adus aminte de copilaria mea. Pe care si acum, la 30 de ani, o mai traiesc uneori cu o bucurie si un entuziasm nebun. Am facut asa, o comparatie ushor generalizata, recunosc. Eu si cei de varsta mea am crescut in etape: am mers de-a bushilea, ne-am oparit de la scutece, am invatat sa facem la olitza, sa vorbim, sa citim, sa ne inghiontim la scoala, sa ne alerge baietii si sa ne frece cu zapada, sa ne scriem in oracole de cine ne place, sa intram la liceu, sa ne tinem de mana, sa ne plimbam prin parc, sa ne pupam, sa ne sarutam, sa facem sex pe ascunselea, stangaci. Si am ajuns la 18-19 ani fara sa ne lipseasca nimic! Acum fac pipi in pampers pana la 3-4 ani, ca e mai comod, se joaca la calculator inainte sa stie sa citeasca (si ajung chiar sa isi faca un titlu de glorie ca niciodata nu vor citi!), la 10 ani daca nu au "prieten(a)" sunt niste ratati, telefonul lor mobil e de 10 ori mai scump decat al parintilor, la 12 ani stiu exact cum se linge savarina si cum se mananca eclerul, la 15 ani numarul partenerilor de sex e un titlu de mandrie si un indicator de "pozitie sociala", la 18 ani problema lor e ca nu gasesc loc de parcare langa scoala. Lumea evolueaza, nu? E normal, firesc, etc. Cu toate astea, nu pot sa nu ii compatimesc. Oare cand o sa "evolueze" atat de tare societatea asta a noastra incat sa se nasca bebelushii direct cu mobilul lipit de ureche (cu cristale Swarovski pt fetitze, platina pt baietei), cu unghiile false perfect pilite, cu cardul de credit legat de piciorush, direct obositi si plictisiti, sictiriti si convinsi ca le stiu pe toate? Sunt batrana si acrita, nu? Desi inca vesela, curioasa, copilaroasa, chiar naiva uneori. Nu imi pot exprima fericirea si bucuria ce m-a cuprins weekendul trecut cand am gasit in podul casei alor mei cartea copilariei mele: Aventurile lui Habarnam si ale prietenilor sai! Si daca nu stiti despre ce e vorba sau stiti si vreti sa va reamintiti, va invit sa va hliziti si sa va amuzati alaturi de mine (da, da, sunt si ilustratiile!!!)

luni, 26 mai 2008

Ce fu saptamana trecuta

Pentru ca m-am intors la realitate si am fost cam neatenta saptamana trecuta, mi-am facut temele si am realizat ce am pierdut din vedere, informatii de maxim interes, normal. Cel mai celebru purtator de imagine al Romaniei, Gigi Becali, nu s-a prezentat la intalnirea cu procurii DNA din simplu motiv "ca nu am chef de DNA". Acelasi personaj de legenda, a dat un interviu in presa germana (?!?!) in care a precizat "Dacă nu voi avea succes în politică, poate că fac din oi un hobby". Sa inteleg ca circul pe la televizor, caratul de sacose cu bani, umilirea ziaristilor (nu ca nu ar merita), sunt joburi serioase si obositoare, nu lucruri facute din placere. Dar ca sa nu intelegem cumva ca i-a venit ratiunea la cap, analfabetul nostru miliardar mai spune si ca romanii ar trebui sa-l aleaga presedinte pentru că Dumnezeu i-a dat "cea mai grea cruce de purtat - politica, a fi conducator si a guverna tara". Eu cred ca stimabilul confunda crucea cu bordelul, ca altfel nu se explica. Oricum, ramane valabila formula "Paranoia e in floare, nici in poola nu ne doare!". Ca sa ii mai punem un bolovan de telemea la convingerea ca e cazul sa se intoarca la origini, ii atragem atentia domnului Becali ca generatia foarte tanara are alte viziuni asupra imaginii politice. Astfel, intr-o tara in care profesorii copiaza la examenele de grad, manelistii candideaza la primarii, presedintele ciordeshte mobilul unei ziariste (chiar tziganca si jegoasa) si Mircea Badea e considerat jurnalist, nu e de mirare ca pushtii de 17-19 ani isi doresc politicieni care sa aiba charisma lui Valentin Stan (da, da, dementul ala mustacios care se isterizeaza in fatza laptop-ului la Antena 3), ironia si inteligenta lui Mircea Badea (aici se poate bate parte in parte cu Becali), trebuie sa fie "cool", sa aiba notorietate, ceva din Vanghelie, dar si din Basescu. Daca e sa fie femeie "sa fie blonda, gen Elena Udrea. Daca nu, bruneta cu ochii verzi" (si cu vocatie de curva, ca altfel nu se pune). In concluzie, daca s-ar crea un mic Frankenstein-politician, ar arata cam asa: pielea negricios-violeta a lu Vanghelie, ochii profunzi si in unghi 360 de grade ai lui Basescu, parul blond si decolteul Elenei Udrea, mustatza si rasul lui Valentin Stan si, normal, inteligenta si studiile de karate in shantz ale lui Badea. Aferim si la mai mare!
In acelasi context, saptamana trecuta, mii de oameni au luat parte la "Festivalul tuicii" de la Cosesti, manifestare ajunsa la editia a VII-a. Cap de afish, fara apropouri, Nicolae Vacaroiu (cred ca l-a sfatuit PR-istu lui sa participe, ca da bine la imagine). Sambata asta s-a intamplat mult asteptatul eveniment: Romania s-a clasat la Eurovizion (acest Festival Mamaia international cu nenumarate implicatii politice) pe pozitia fruntasa 20. Se putea si mai rau, vezi Anglia cu ultimul loc. Cum era firesc, comentariile de dupe au confirmat ca atunci cand Treistariu a luat locul 2, concursul a fost de o corectitudine iesita din comun, acum, ca in multe alte dati cu locuri cu 2 cifre, s-au dat punctele pe interese geopolitice.
Tot sambata s-a consumat si mult asteptata parada gay care a reunit un numar record de 200 de participanti si 1.200 de militzieni si jandarmi. Eu cred ca de fapt s-a interpretat gresit, majoritatea celor 1.200 fiind de fapt fani ai politzistului din Village People care nu au apucat sa se anunte intre ei si s-au facut de cacao cu acelasi outfit, la naiba! Fiindca Becali era ocupat sa se intoarca la oile lui, nu s-a mai auzit nici o voce de politician contra (scuzati paralela), iar penibilii aia din Noua Dreapta s-au depasit pe sine prin anemie si absenteism (or fi plecat baietii la mare, sa-si etaleze camashile verzi prin Costinesti).
Cea mai tare (desi nu cea mai lunga) stire a saptamanii trecute ramane "de ce s-a fleshcait penisul lui Terente?" M-am intristat sa aflu ca simbolul virilitatii romanesti are doar 22 de cm (pai, numai asa, la o prima strigare, am gasit un prieten al carui tata o are de 25, asa ca ...) si s-a mai si dezintegrat din cauze de formol (asta e o scuza tipic masculina! "era apa rece!", dupa caz formolul). Din aceasta cauza, faimosul organ va fi reconditionat in Germania printr-o procedura folosita in premiera mondiala. Dom'le, cu lungimea ne-am lamurit, macar tatuajul sa ramana bine intiparit si sa ne bantuie multi ani de aici inainte: "Fut bine si apasat la cioc". Asa sa-i ramana numele.

In final, indemnul meu electoral, de sfarsit de campanie, daca nu va iese sa "Incercati si cu o femeie", poate va iese "Incercati si cu o Laba". Sa fim iubiti!

duminică, 25 mai 2008

Insula mea de Paradis

Joi si vineri stres, oboseala acumulata, greatza, rau, oboseala, oboseala, oboseala ... Sambata si duminica familia plecata de acasa, noi doi pe post de "paznici". Soare, iarba grasa, verde si moale, mers descult, zambet, bucurie.
Puiutzi de pisica dragalashi, pupat caini de 40, respectiv 90 de kile, flori, amor in iarba, leneveala in soare, cirese coapte, suit pe scara, rupt treapta putreda, buba, rasu'-plansu', adunat totusi cirese, mancat cireshe grase, roshii, dulci si zemoase, cu ranjet de copil pe fatza. Dormitat pe shezlonguri, jucat ping-pong, hlizit, agitat, ras, vrabioi grasutz ciufulit vrabiutza mica si dragutza, pe o creanga de brad, noi voyeuristi de ocazie. Hranit catzeii uriasi. Pe gratarul bine incins pulpite fezandate in vin, condimente si miere, crusta aurie, miros demential, gust senzational, cartofiori calitzi, sos de iaurt cu menta si usturoi, o sticla de Francusha, racoare, aer curat, jumatate de luna portocalie si nebuna. Nunta la hotelul vecin, veselie, muzica, hlizeala noastra, dansuri in trening, "recital formatia Parlament" - "un meduz si o meduza stau pe plaja buza-n buza, el propune, ea refuza, nu se aaaard" remember? Miros de noapte de vara, de iarba grasa, de trandafiri, de pamant, de viata frumoasa. Somn profund, linistit, adevarat, trezit in zgomot care ne-a facut sa zambim: cearta de vrabiutze la geam, in vie. Dragalit, iubit, lenevit, pisiceala, mic dejun si cafea in chioshc, povesti, hlizeala. Timpul are alte valente. Doua zile fara tv, fara ziare, fara radio (o fi cazut guvernul? o fi murit Iliescu? n-am eu bafta asta). Intoarcere la viata prafuita si agitata aiurea mult mai ushor cu bateriile si porii plini de aer curat, soare, parfum de flori, de pamant, ciripit de pasarele si latrat distrat de catzei nebuni. Astept sa treaca saptamana, pe fast-forward vrei-nu vrei, pana la urmatorul weekend. Sper doar sa mai ramana cireshe, daca nu, se fac oricum capsunile. Life's good :)

joi, 22 mai 2008

Despre shefele mele - partea a 3-a

Probabil din cauza blestemelor shefei 2, plecarea de la ea a fost ca un fel de am scapat de dracu si am dat de The Devil wears Prada. Shefa nr. 3 era sotia unui personaj relativ celebru, simpatic si boem, cu care ma stiam. Aveau o firma de PR, clienti mishto si se prefigura o perioada frumoasa in viata mea profesionala. As fi ipocrita daca as nega ca nu au fost lucrari, proiecte si evenimente foarte mishto si momente simpatice. Cel putin la inceput, dupa tzigania pe care o traisem, noul personaj-shefa reprezenta un maaare salt inainte. Spre deosebire de nr. 1 si nr. 2, noua mea shefa era si foarte interesanta ca femeie (fatza frumoasa, foarte inalta, gratioasa, frumos mirositoare), dar si foarte inteligenta. Recunosc ca am fost intimidata la inceput. Era pentru prima data cand la anumite chestii facute de ea imi spuneam in mintea mea "asa vreau sa fac si eu". In scurt timp, insa, imaginea spectaculoasa de la inceput a inceput sa se modifice, ca la un televizor vechi la care incep sa palpaie lampile si sa i se strice tubul. Avea caldura Craiesei Zapezilor, un snobism exagerat, fixisme despre care un psiholog bun ar fi avut multe de spus ("vesela trebuie sa fie doar alba, orice culoare pe ea e vulgara", "hartia igienica trebuie sa se ruleze intotdeauna de dedesupt, nu de deasupra"), un dispret de multe ori nejustificat pentru TOATA lumea, vorbea de sus si cu o doza de ironie mai tot timpul. Ce mi s-a parut la ea cel mai sinistru era virulenta cu care ii desfiinta pe cei cu care, cu 2 minute inainte, se pupase si se umpluse de amabilitatzuri: "un bou, un handicapat, o vaca, sooo stupid, un aurolac". Si multi erau din cei considerati prieteni! Tocmai am realizat ca fac o greseala, ea nu era shefa, avea aer si vocatie de stapan de sclavi! Ce e drept, avea sclava la indemana, o fata buna la toate simpatica si de o modestie strigatoare la cer, genul care isi dorea sa fie presh, sa fie umilita, si mai si multumea dupa aia. Eu nu am putut sa fiu nici macar 5% din asta si probabil de aici au inceput problemele. Imi aduc aminte ce incantata era de porecla Hitlerina pe care i-o dadusera niste cliente. Si cred ca asta spune multe despre ea. Ce nu prea cred ca stia ea si sigur nu-si inchipuia macar, era faptul ca unii colaboratori o detestau cu sinceritate. Cand refuzau sa mai lucreze cu ea era, normal, vina lor si erau fara exceptie niste ratati imbecili. Ea, Fiinta Perfecta, Mama nobilitatii si a rafinamentului, Regina neincoronata a profesionalismului si a eticii NU AVEA CUM SA GRESEASCA! Faptul ca se facea cu lunile ca uita sa-si plateasca colaboratorii, ca dead-line-urile ei erau toate "ieri", ca nimic din ce spuneau/faceau/scriau altii nu era bun, ci doar ce facea ea, desi uneori se inspira si niciodata nu recunostea erau doar detalii neimportante. Dupa 10 luni de lucrat impreuna (nu spun nici cate ore pe zi, nici cate sute de km facuti cu mashina personala, nici cate cutii si bannere carate), brusc nu am mai corespuns. Dintr-odata nu mai avea inspiratie, creativitate, nu mai eram ceea ce isi dorea. Dar ca sa inchidem afacerea civilizat, urma sa imi dea ultimii bani "si maine daca ai nevoie", eu sa accesez in continuare mailul de acasa ca sa raspund eventualelor chestiuni care mai puteau aparea si, binenteles, "oricand sa mai putem colabora". E, si aici printzesa mea s-a transformat in buticareasa shmechera din Obor. Nici nu am ajuns bine acasa si accesul la mail imi era deja restrictionat, la telefon nu a mai raspuns, iar banii mi i-am vazut abia dupa multe sms-uri, discutii inutie cu sclavutza ei pusa la inaintare, explicatii patetice si jenante.
Norocul meu a fost ca de data asta, dupa lectia dura si murdara invatata anterior, nu am mai avut nici o greata, nici o scarba, nici un shoc, ci doar un zambet amar cand am realizat ca si astia de se dau nobili si beau ceai din ceshti scumpe din cel mai fin portzelan, pot fi mai mojici si mai mitocani decat ultimul tarabagiu din piata.

Despre shefele mele - partea a 2-a

Al doilea personaj din panoplie este o doamna respectabila, initial prietena, care mi-a propus la un moment dat sa lucram impreuna in micutza ei firma. Eu sa ma ocup de ce mai facusem inainte, ea mi-a promis marea cu sarea. Am realizat in scurt timp in primul rand faptul ca imi era prietena cand sufeream si treceam prin momente mai dificile, cum zambeam si eram ok, devenea rautacioasa. In al doilea rand, chestiile pentru care renuntasem la alte joburi si venisem la ea nu prea se intamplau (clienti multi, diversificati, facem dregem, invatam, in scurt timp iti dau si tie parte din firma). Rapid am inteles ca desi foarte buna pe meseria ei, nu prea avea legatura cu multe alte subiecte, dar isi inchipuia ca stie tot, fara exceptie, si a inceput sa ne dea lectii. Cea mai amuzanta dintre ele a fost cea despre seductie si amor, ea fiind o femeie cel putin nu atractiva, ca sa nu fiu prea rea, care se imbraca de la second hand si avea miros de naftalina, pe care nu mai pusese mana un barbat de vreo 2 ani la vremea aceea. Avea cateva "calitati" ce o faceau deosebita: era cea mai sinucigasha workoholica pe care am vazut-o vreodata si isi facea un titlu de mandrie din asta, astia cu vieti reale si nu doar munca eram priviti de sus si chiar dojeniti, era de o paranoie iesita din comun, toata lumea avea ceva cu ea, o urmarea si vroia sa-i fure informatiile pretioase (am incercat sa-i explicam ca pentru revista presei facuta din ziare care sunt pe net si cateva strategii de PR care nu spuneau in nici un caz vreo formula magica de transformat kktul in aur nu iti intra nici un hacker securisto-mason in cele 3 calculatoare ale srl-ului de apartament, dar ea stia mai bine, normal), avea o inspaimantatoare personalitate multipla, de ajunsesem in fiecare zi sa dam cu presupusul cine va intra pe usha: turbata incruntata care tuna si fulgera, fetitza cu codite si rochite transparente care ne obliga sa lasam tot deoparte ca sa ne povesteasca ea barfe si ce a mai facut cu noul ei iubit (cunoscand ambele personaje, povestile erau mai sinistre decat ideea de a intra peste parintii tai cand si-o trag) sau sora lor care isi lua regulat Distonocalmul si se aseza cuminte la calculator si nu zicea mare lucru? Mai avea ceva ce o facea speciala: o vocatie deosebita de a fi muncitor pe plantatie, nici o idee de cum ar trebui sa fie un manager si un simt f prost al banilor. Tocmai asta i-a permis unui avocatzel shmecheras de doi bani aciuat pe langa ea sa-i spele si creierii, sa-i fure si banii. Dar toate la timpul lor.
Dupa 1 an si jumatate petrecut acolo, am simtit ca nu mai am ce cauta in locul ala. Nu se mai intrevedea nimic interesant profesional, atmosfera devenise sinistra (avocatzelu se dadea de shef ca orice marlan care se respecta, cu aluzii sexuale, palme peste ceafa, intarzia cu salariul, etc), iar ea era mai plina de lectii ca niciodata (am incercat sa-i explic ca lectia umilirii e ceva total diferit de cea a umilintzei, dar nu aveai cu cine vorbi). In plus, eu imi facusem un mic srl si am primit o oferta de colaborare. Cand am anuntat-o ca vreau sa plec, s-a dezlantuit iadul pe pamant! M-a acuzat ca mi-am facut firma si nu i-am spus (fapt ce mi-a trecut din vedere si pentru care mi-am asumat greseala si mi-am cerut scuze), ca vreau sa-i fur clientii, ca ii fur din calculatoare informatiile alea de care era convinsa ca exista (o exista oare ideea de informatii imaginare ca in cazul copiilor care au prieteni imaginari?). Initial nu am vrut sa intru in circ, i-am spus ca ne leaga doar un contract de munca, ca e dreptul meu sa plec in alta parte, ca nu are rost sa ne certam. Atunci si-a pus poalele in cap si a devenit "sentimentala": m-a luat din strada si mi-a dat o paine si a facut protectie sociala cu mine, mi-a porcait iubitul, prietenii, i-a bagat in discutie si pe ai mei. Pana aici! Am reusit sa ma abtin de la a-i spune ce cred despre ea (mi-a iesit in schimb cu aceasta ocazie hihihihi), dar am ridicat si eu tonul. Daca mama si tatal meu nu isi permit sa ma porcaiasca si sa urle aiurea la mine, ea cu atat mai putin avea vreun drept sa o faca. Nu pot sa exprim in cuvinte scarba si fierea din gura pe care am avut-o multa vreme dupa asta. Mai ales ca tot mai aflam, multa vreme dupa asta, diverse otravuri pe care le scotea din gura-i spurcata. Nu am sa inteleg niciodata reactia ei. Boala ei de a fi considerata Mama Ranitilor suferise ca mi-am permis sa plec, sa aleg alta cale? Mi s-a spus ca mai e si varianta in care femeia frustrata si ofilita inainte de termen nu suporta ideea uneia mai tinere care isi traieste viata, cu bune si rele, cu pupaturi si shuturi, cu bucurii si tristeti, dar si-o traieste la maxim si cum vrea!
Cu toate astea, invershunarea si acreala ei, rautatea ascunsa ipocrit in spatele unei mashti de fata buna, complexele ei de om caruia ii curge inca tzarana din buletin nu au reusit sa ma faca sa ma bucur de uriasha tzeapa ce si-a luat-o la destul de scurt timp dupa plecarea mea, de la avocatzelul shmecherash, normal. Asta pentru ca desi nu mai vreau sa stiu nimic de existenta ei, nu am cum sa uit ca inainte de a-mi fi catastrofa de "shefa", am tinut la ea ca la un prieten drag.

miercuri, 21 mai 2008

Despre shefele mele - partea 1

Pornind de la premizele ca nu m-am impacat niciodata prea bine cu femeile si ca am avut intotdeauna o problema cu autoritatea impusa aberant, ma gandeam zilele astea la cat noroc am avut eu in cei 8 ani de cand lucrez oficial (cu carte de munca si plata de impozite, cei 4 ani de dat meditatii nu sunt relevanti) ca 4 din cei 6 shefi ai mei directi sa fie femei. Pentru ca imi place sa-mi reimprospatez din cand in cand amintirile, pentru ca respectivele sunt personaje in felul lor si pentru ca mi-au marcat si imi marcheaza anumite momente din viata mea, m-am gandit sa le refac portretul, din memorie.
Primul personaj era un melanj de bombitza sexy, convingeri de inteligenta exagerate, tzopism, râs strident si o lipsa totala de un minim de trasaturi de shef. Dupa ceva ani de contabilitate, doamna s-a gandit ca ar fi foarte potrivita ca PR si pentru ca tocmai ce PR Managerul isi daduse demisia, a facut frumos la Shefu al mare (pe care il avea si putin la mana de pe vremea cand era contabila) si a ajuns shefa. Cred ca era visul ei de o viata sau si mai bine, era convinsa ca se nascuse pentru a fi shefa ! In viziunea ei, tinuta business cu care se afisha la clienti se compunea, dupa caz, din fusta mult prea mulata cu shlitz pe picior pana spre marginea
chilotilor+tricou de bumbac cu decolteul cat mai larg sau blugi ponositi si tociti asortati cu pantofi cu toc cui de 10-12. Un client m-a intrebat odata, foarte sincer, daca doamna se ocupa si cu altele, ca de PR nu prea are habar. Nu am putut sa-i spun omului ca e de fapt un strigat disperat de ajutor, ca desi era o femeie considerata la o prima vedere frumoasa, fugeau barbatii de ea ca dracu de tamaie. Cu tot exhibitionismul de care era capabila, aceasta shefa iti atragea atentia daca, Doamne fereste, aveai un nasture in plus deschis la camasa. Dar nu stilul ei vestimentar m-a determinat sa scriu despre ea. Ci modul absolut criminal de a imi toca nervii zilnic cu "probleme" fara legatura cu jobul, cu modul meu de a rezolva problemele profesionale. "E cam dezordine la tine pe birou", "intoarce monitorul sa vad ce mailuri trimiti clientilor", "clientul X a vrut sa te invite la un seminar, dar le-am spus ca esti bolnava", "am numarat ca ai fumat 3 tzigari deja". Un an de zile am reusit sa nu o bag in seama, sa nu ii raspund in nici un fel. Pana intr-o zi, cand nu am mai rezistat, si pe fondul unei dureri de cap infioratoare, la auzul vocii ei stridente si cicalitoare i-am spus ca daca nu inceteaza, o bat ca in piata. A doua zi m-am mutat la un alt departament. Intamplarea a facut ca la ceva ani dupa asta, cand deja lucram in alta parte, sa ma intalnesc cu ea intr-un bar. Aceeasi voce stridenta si acelasi ras isteric. S-a grabit sa-mi sara de gat pentru ca o interesa un tip de la masa mea. Cand i-am spus ca e prietenul meu, a gasit solutia: "daca va intereseaza vreodata un sex in 3, te rog sa ma suni! Pe bune!" Trebuie sa recunosc ca a fost faza cea mai shocanta pe care mi-a facut-o si una din viziunile cele mai inspaimantatoare din viata mea. Si mi-a repetat rugamintea de inca vreo 3 ori in seara aia. Era tot singura, vizibil disperata. Cireasha de pe tort a fost sa o vad anul trecut, la o emisiune de noapte, facand pe psiholoaga de serviciu care da sfaturi despre sex si armonie in cuplu! Am aflat ulterior ca renuntase la PR, deja stia prea multe, facuse cursuri la o facultate privata de psihologie si acum se dadea de mare pisiholoaga. N-am putut sa nu remarc tricoul de bumbac cu decolteul larg, blugii tociti si tocurile de 10.

Mână în mână

Pentru ca m-a "acuzat" ieri un prieten ca prea sunt ziarista si critica, sa ma indulcesc putin, m-am decis sa scriu despre ceva frumos azi. De cand m-am trezit de dimineata m-am tot gandit la un subiect, am cautat in dreapta si stanga, in fatza si in spate, o inspiratie frumoasa. Cand deja eram pe punctul de a renunta, mi-au rasarit in fatza doi batranei. Brusc, zgomotul traficului a inghetat, soarele a zambit, iar aerul s-a umplut de miros de lamaitza. Cei doi se tineau de mana, doamna cu manushi fine, cu o rochie ce trada anii, dar cu o croiala impecabila, pantofi clasici, cu un pic de toc, poseta pe bratul stang. Avea parul scurt si alb-argintiu, frumos pieptanat, si niste cercei mici si stralucitori in urechi. Domnul purta
palarie, pantaloni de stofa si camasa in carouri vesele. Mergeau incetisor si vorbeau, uitandu-se unul la altul. Aproape cand sa trec pe langa ei, s-au oprit si ea i-a sters cu grija un puf din barba. Mi-am cerut scuze pentru deranj si i-am intrebat de cati ani sunt casatoriti. "Peste 2 ani facem 50!" mi-a raspuns doamna cu un zambet chicotit. Sa fiti sanatosi, oameni frumosi! Am plecat mai departe cu un zambet pe fatza pe care il am si acum, cand scriu. Ce om viu, optimist, caracter puternic trebuie sa fii ca la cel putin 75 de ani, in lumea in care traim, sa spui atat de convins: "peste 2 ani facem 50"? M-am gandit la parintii mei, care in august fac 36 de ani de casatorie. Care au avut probleme, dificultati, hopuri, certuri. Si cu toate astea, cand pleaca tata in delegatie ii da o pupa mamei, danseaza superb la petreceri, se iau uneori de mana si se plimba pur si simplu prin Herastrau, isi planifica entuziasmati ca niste pushti de 16 ani concedii superbe in tari straine si locuri frumoase. Am fost un bun observator si cred ca secretul lor e ca au stiut sa se completeze intotdeauna, mama cu ideile, tata cu pusul in practica, ea cu entuziasmul, el cu calculele. Au mers nu unul in fatza celuilalt, ci umar la umar, desi mama are doar 1,50 si tata aproape 1,80. Ma uit la prietenii mei, prea putini se pot lauda cu asa un cuplu de parinti. E adevarat ca sunt si un model greu de depasit, chiar si de egalat. Tocmai pentru asta incerc sa-i pretuiesc cat pot de mult, ma mandresc cu ei si povestesc tuturor despre ei si imi doresc sa fie alaturi de mine, modelul meu, pentru zeci de ani de acum inainte.

marți, 20 mai 2008

Say: pu-la-la-la!

Inainte de a-mi incepe bazaconiile mult mai relaxate decat ieri, tin sa fac o precizare: Cuvinte considerate obscene, ca pula, pizda sau coaie, vor intra oficial in Dictionarul Limbii Romane (DLR), care este programat a fi finalizat anul viitor. Persoanele care vor rosti aceste cuvinte nu vor mai fi nevoite sa se fereasca, intrucat acestea vor fi recunoscute in mod public. Membrii Academiei Romane au decis sa oficializeze aceste cuvinte, cat si o serie foarte vasta de termeni care nu au fost acceptati pana acum din cauza atitudinii mult prea pudice a redactorilor din trecut.
Am facut acest intro pentru a nu intra prea brusc in "inspiratia" de azi, desi trebuie sa recunosc ca nu am simtit niciodata nevoia de a ma feri in vreun fel de la a exprima exact cuvintele pe care am simtit ca vreau sa le exprim. Uitandu-ma prin ziarele on line azi noapte, mi-a atras atentia o singura stire: Un barbat a facut sesizare la Academia Romana, suparat pe specialistii care nu s-au gandit sa schimbe pluralul cuvantului 'penis' de la neutru la masculin. Mi-am pus si eu aceeasi problema, dar chiar mai adanca: de ce e "pula" doamna? Prin ce ironie a sortii, conspiratie feminista-iudeo-masona, a ajuns simbolul suprem al
masculinitatii substantiv feminin? Asta in limba romana, ca de localitatea Pula din Croatia, moneda nationala din Botswana, traducerea cuvantului "iarashi" din indoneziana sau a verbului "a sari" din portugheza, nu ne legam. Or fi stat la un spritz si o pastrama de oaie niste luminati si s-or fi gandit: "cur" sa-l facem neutru, ca il avem cu totii, "coi" la fel, ca peste secole o sa se trezeasca si femeile ca au, macar simbolic, "ţâţe" feminin, desi se pot lauda si multi barbati ca au. Pana sa ajunga la "pula", s-or fi imbatat ca porcii si isi faceau glume proaste intre ei, unul i-a spus lu altu, in tufishul unde isi faceau nevoile: baaa, ce urata e, hehehehe! Seamana cu o fata batrana de la noi din sat! Si asa i-a ramas numele si starea de fapt din lexic: feminina!
Si mai am o problema, de ce varianta feminina "pizda" are conotatie pozitiva (ce pizda de mashina si-a luat Becalli!), iar "pula" negativa (ce pula de om esti!)? Cu ce-o fi una mai buna ca cealalta? (simbolic, ca nu vreau sa intru in detalii gustative, vorba latinului degustibus). Adica, macar pentru faptul ca barbatii gandesc cu ea mult mai des decat femeile cu a lor, ar merita o mai buna plasare si o conotatie mai buna, nu?

luni, 19 mai 2008

Inca o doza de normalitate


Fara sa fiu vreo carcotasha, cu mult optimism in dotare si cu sperante de mai bine, reusesc totusi, in fiecare zi, sa imi mai iau cel putin cate o portie de "normalitate" care sa ma faca sa imi incrunt sprancenele, sa ma umplu de nervi sau sa ma intristeze. Am vazut zilele trecute, la toaleta chiar curata a unei banci centrale, un afish mare pe care scria cu caractere de o shchioapa "VA RUGAM INSISTENT TRAGETI APA!!!!" Ma gandeam uitandu-ma in jur la aerele de mari domni, la parfumul shanel dat peste transpiratie (deh, asa te invata si reclama!) de doamne pufainde care isi asteptau creditele, ca ar trebui sa fim mandri cu stilul nostru deosebit de a salva planeta si resursele ei de apa, nu? Panselutzele grase si frumoase care cresc bisect, inainte de fiecare tur de alegeri locale, nu ma mai mira. Nici mizeria lasata de zecile si sutele de fluturashi din care ne promit curatzenie jigodiile mai mult sau mai putin cunoscute. Firescul cu care isi permit, insa, canalia ordinara de Adrian Nastase si Tata-Raului din Romania, Doamne!-ce-l-as-impushca Ion Iliescu sa-si vomite criticile la adresa retarzilor aflati acum la guvernare, ma face sa injur fara oprire, fara sa ma repet, timp de cel putin juma de ora. Pai, normal, sunt de-a dreptul revoltati de amatorismul cu care fura si ne aburesc astia, cand ei au reusit sa ciordeasca organizat juma de Delta, sa permita sa se duca afara paduri intregi, sa dea Electrici si Petroame pe doi lei jumate oficial si catralioane de euro in buzunarul personal! E ca si cand violatorul si criminalul urla si arata cu degetul la prostu care s-a aplecat si i-a luat victimei lantul de la gat. Pai, nu mai mori, ma, jigodie mizerabila? Sa scuip si sa ma pish pe mormantul tau?
Imi trag doua palme, imi bag capul sub apa rece, iau trei distonocalme si ma calmez. Urmatoarea stire: Asociatia Accept organizeaza, incepand de luni si pana sambata, 24 mai, cea de-a cincea editie a GayFest, festival dedicat comunitatii LGBT (lesbiene, gay, bisexuali si transsexuali) din Romania. In paralel, firesc, mai multe organizatii civice ii invita astazi pe bucuresteni la un "mars al normalitatii", pentru familie si contra propagandei homosexuale, ca raspuns la manifestarile Gay Fest. Care normalitate? Care familie? De ce n-am vazut nicio organizatie din asta civica plina de evlavie cum marshaluieshte in semn de protest impotriva sutelor de cazuri de copii abuzati si schingiuiti, tinuti in lantzuri si calcati in picioare de asa-zisi parinti care ar trebui castrati ca sa nu mai procreeze??? O fi normal, ca deh, e in familie! Principiul "eu l-am facut, eu il omor" e mult mai firesc si crestin in societatea romaneasca fatza de "mi-o trag cu cine doresc, prin ce parte doresc", nu-i asa? Nu sunt o luptatoare pentru drepturile gay-lor, dar nici nu pot sa stau zambitoare si relaxata in fatza imenselor doze de ipocrizie nationala, sa avem pardon!
Si de final, marele "formator de opinie" Andrei Gheorghe, intr-o societate normala ca a noastra, ii scuipa din rarunchii celor 6 pahare de votca consumate, pe militzienii care si-au permis sa il opreasca in trafic. Motiv pentru care postul la care performeaza (ahhh, ador cuvantul asta!), respectiv Realitatea, i-a dat liber, desi nu am inteles de ce. La o emisiune cu si despre minunatii si curatii candidati la primariile mai mari sau mai mici, ce moderator ar fi mai potrivit decat Arde-i Gheorghe, sau macar sufla-le un damf in ochi?
P.S. Am auzit azi cand ma intorceam de la chioshc, o melodie de campanie a unui partid oarecare, melodie ce urla emotionant dintr-o dubitza colorata: Doamne, ocroteste-i pe romani! De ei inshishi, as continua eu ..

joi, 15 mai 2008

Ooh! An Extra-Terrestrial! Where's he from?UrAnus?

Astronomul-shef al Vaticanului, preotul iezuit Jose Gabriel Funes, a reusit sa umple primele pagini ale multor ziare cu niste declaratii demne de glumele noastre cu "Engage!", "ET phone home", "Space, the final frontier", ca sa nu mai spunem de nemuritorul "The truth is out there...". Da, dom’le, Biserica Catolica, prin gura preotului care conduce observatorul Vaticanului de la Castel Gandolfo, declara sus si tare ca in universul vast pot exista linistiti extraterestii, ca si ei pot fi copiii lui Dumnezeu (bine, mai uratzi si mai chelioshi), ca personalitatea ta care este fan ET, Star Trek si Dosarele X si stie ca omuletzii verzi exista nu intra in contradictie cu personalitatea ta pioasa si credincioasa, ca, una peste alta, si ei sunt ai nostri! Fratii nostri! In interviul oferit ziarului L’Osservatore Romano, Funes spune ca nu putem sa negam faptul ca viata s-ar fi putut dezvolta si in alta parte a universului, acest lucru neintrand in contradictie cu credinta noastra, pentru ca si extraterestrii ar fi tot fapturile lui Dumnezeu. Negarea existentei extraterestrilor ar fi ca si cum s-ar pune limite libertatii creative a lui Dumnezeu.
Nu pot sa nu banuiesc, ca un observator oarecare de pe margine, ca Biserica Catolica e intr-o miscare revolutionara de rebranduire! Daca John Paul era atat de charismatic incat il priveau cu admiratie si cei mai musulmani, budhisti, athei din lume, cu Benedict care e ushor inspaimantator si cam prea neamtz (deh, nici trecutul ushor nazist nu-l prea ajuta), era cazul de alte artificii si pozne. Cred ca s-au gandit PR-istii de la Vatican: avortul clar ramane pacat capital, pilulele si prezervativul sunt in continuare unelte ale necuratului, nu putem sa fim de acord cu ele, scandalurile cu preotii pedofili ne-au shtirbit imaginea la greu, cum sa facem sa ne modernizam look-ul? Pai, ne cerem iertare ca l-am ars pe rug pe Bruno si l-am cam terorizat pe Galileo, spunem ca Iadu e mai mult o metafora, parca, parca putem sa fim de acord si cu ideea de evolutionism si bingo! ET e fratele nostru! Hai, poate saptamana viitoare spunem ca suntem totusi de acord cu prezervativul, dar doar daca e deschis la ambele capete.
Eu acum ma intreb cum o sa explice preotii catolici ideea ca suntem facuti dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu cand e vorba de niste alieni uratzi, cu un singur ochi, corp de gandac sau si mai rau, cu pielea verde! Galbena, neagra si roshie mai merge, dar verde? Ne strica curcubeul cultural! Si daca ticaloshii aia mici nu sunt creshtini ce-o sa se intample? O sa formeze Vaticanul armate de cruciati intergalactici si o sa-i trimita sa le arate cu sabia (sau laserul, dupa cerinte) calea cea dreapta?

miercuri, 14 mai 2008

Despre o cafea

Mi-a scris azi un amic pe mess "ce-i mai faci la cafeaua aia?" Era vorba de "cafeaua aia" cu care ne amenintzam cunoscutii: "ce ma bucur ca ne-am vazut/am vorbit! Hai sa ne vedem la o cafea". Am fost luata putin peste picior, ca deh, "rupi usha la 4, ce faci in rest?", fapt ce m-a iritat pe moment, cine ce treaba are sa imi analizeze/critice programul??? Dupa care am stat putin si m-am gandit, chiar, ce naiba fac de nu apuc sa ma vad la o cafea cu unul, doi, zece amici si prieteni? Ca nu se pune problema sa-i ametzesc cu promisiuni desarte, numai sa scap de gura lor, daca nu as avea chef, le-as spune direct. Cum decurge o zi/o saptamana de-a mea? Sa zicem ca incep cu 11 noaptea, cand lucrez de acasa ceva pentru a fi gata la ora 9 dimineata musai-musai (in mod normal, ar trebui sa fiu la birou la ora 8, sa turbez lucrand cu un net obosit si un calculator de mult expirat, ceea ce nici in povestile cu zane in care ajungi cand trebuie la birou, cand dispar 90% din mashinile din trafic, nu se poate; asa ca am facut un aranjament cu super shefa mea si lucrez noaptea si dimineata ajung pe la 9-10). Termin pe la 1 noaptea, pana ma bag in pat, pana mai vad un sfarsit de documentar, se face 1 jumate. La 7 jumate dimineata tzipa alarma pe care o mai amagesc vreo 20 de minute. Desi nu sunt treaza la propriu, reusesc in 15 minute sa fac un dush, sa ma imbrac, sa il injur pe Miqui de doua-trei ori, sa il si pup la plecare (deh, it's a love-hate relationship). Petrec aproximativ 1 ora -1 ora jumate in trafic spre birou, am o senzatie redundanta de deja-auzit pentru ca stirile de la radio imi sunt cunoscute de noaptea, din ziarele on-line, mai o melodie, mai un dans inghesuit la volan. La birou treaba, mai o barfa, mai un motiv de nervi. Pe la 4 (desi am zile cand plec si la 6) plec de la birou, inca o ora in trafic. In patru zile din cele cinci "lucrabile" am meditatii, de trei ori la mine acasa, o data la nepoata-mea, in cealalta parte a Bucurestiului. Termin pe la 7 dupa care, macar de doua ori pe saptamana merg la sala. Cu toate termin cam pe la 8 jumate cand ajung acasa, unde am, in ordinea numerelor de pe tricou: de spalat, de strans prin casa, de spalat Miqui, foarte rar, pur si simplu de zacut ca nu mai pot. Cu greu, ajung sa ma vad cu prietena mea ce amai buna cam o data la doua saptamani, cand fugim amandoua fara sa ne uitam in spate, bem o cafea, povestim pe fast-forward, muah-muah, vorbim, da? Sambata si duminica imi permit luxul de a ma trezi la 100, fara ceas, cu telefonul dat pe mute si ascuns printre haine, sa nu simt nici macar ca vibreaza. In general sambata merg la ai mei, aer, verdeatza, flori, nepoata zuza si haioasa, un gratar, soare, relaxare. Seara mai iesim, desi destul de rar. Iar duminica, uneori alti parinti, alteori vizitat prieteni. Ce mai ramane? Printre pricaturi, imi permit sa imi ofer si mie timpul meu, cu mine insami. La care as putea renunta pentru X sau Y. Dar nu vreau. Pur si simplu, criticati-ma, injurati-ma, spuneti-mi ca sunt egoista. Imi asum toate astea.
Da, as vrea sa am timp pentru fiecare prieten in parte, poate nu in fiecare zi sau saptamana, dar macar asa, din cand in cand. Cand o sa il am, o sa il ofer, pe cuvant de onoare. O sa mi se spuna ca am o viata anosta, ca e rutina. Ma voi apara in avans si voi spune ca nu e chiar asa, nu am intrat in detalii amanuntite, am generalizat putin si mi-am permis sa las anumite lucruri din program nementionate. Eu stiu ca sunt acolo si e tare bine. In plus, uitati-va in jur, la propria voastra viata, la propriul vostru program. Cat de mult mai spectaculos ca al meu e? Eu nu ma plang, tocmai mi-am luat banii de credit, cat de curand imi voi lua noua mashinutza si ma gandesc deja la vacanta prin Europa pe care vreau sa o fac la vara. Eu zic ca nu e asa de rau :)

P.S. Daca as bea intr-o zi cate o cafea cu macar un sfert din oamenii cu care chiar vreau sa ma vad la o cafea, as face stop cardiac. Si e tare bine sa stiu asta. Apropo, voi cu cate cafele ati ramas restanti?

marți, 13 mai 2008

Unde esti tu, Kafka???

Am crezut pana de curand ca am reusit sa ajung la 30 de ani fara sa am un credit, fara sa fiu legata de vreo banca, fara dureri majore de cap. Nu am avut decat un amarat de card de cumparaturi BRD Finance, sa fac shopping in rate in Carrefour. Pe care l-am folosit pt a-mi lua un calculator, am platit 12 rate, am scapat de griji! Pana acum trei luni ... Cand am aflat cu stupoare ca am nu unul, ci doua credite! Ca de-aia se gandeste de doua ori BCR-ul inainte de a-mi da un salariu descoperit pe card. Ca am doua credite pe care nu le-am declarat! Nu, nu, e o greseala, nu am facut nici un credit in viata mea! "Figurati in baza de date cu doua credite de cate 30 de milioane, unul facut in august 2006, altul in august 2007". Aaaa, pai, nu sunt credite, 30 de milioane e limita pana la care ma pot intinde cu cumparaturile, si nu sunt doua, e un singur card! Unul emis in 2006, expirat in 2007 cand am primit altul, cu o dobanda mai buna. Bine, va credem pe cuvant, aveti descoperitul. Ma linistesc, uit pentru o perioada, pana ma sfatuieste o cunostinta (specialist in banca) sa renunt la absolut orice card de genul asta, nu e decat o mare tzeapa. Ma duc la BRD Finance, imi platesc toate datoriile pe care le mai aveam (inclusiv ticaloasa taxa de administrare de cont, de care nu mi-au spus vitele alea de la banca, ci am cerut eu sa mi se puna la plata), fac cerere de anulare de card, ma suna pe rand vreo trei persoane sa ma intrebe de ce, ne pare rau, dar nu va razganditi? Nu, renunt, gata, vreau sa-mi fac un credit (am fost amabila si le-am motivat, desi nu era obligatoriu). Reziliez contractul, predau cardul, primesc chiar si hartia prin care mi se certifica faptul ca nu mai am datorii pentru cardul xxxxxx emis in 2007. Free!!!! Asta dupa aproximativ o luna, 4-5 telefoane din partea mea, 5-6 din partea lor.
Saptamana trecuta, discut cu un baiat dintr-o banca, nu conteaza care, imi spune de ce acte am nevoie pentru un dosar de credit, "pe salariu tau nici nu se pune problema sa nu primesti cat vrei, sigur nu mai ai nici un credit?" Pe cuvant de onoare! Sa imi sara ochii daca mint! Sa crape trei vecini de-ai mei daca mint! NU MAI AM NICI UN CREDIT! Azi ma duc cu dosarul, totul minunat, toate hartiile, zeci de hartii de semnat, glumitze cu baiatul de la credite, e gata? "Aaaaammmm, stai asa, ca imi da o eroare. Tu nu mi-ai spus ca ai doua credite de cate 30 de milioane". Pe punctul de a-mi sari ochii din cap, de a-mi pierde cuvantul de onoare si de a-mi crapa trei vecini (de preferinta, aia de deasupra care m-a inundat, dementa aia care ma acuza ca arunc mucuri de tzigara pe geam, in gradina, si un pushti cretin si mitocan, care imi inchide usha de la bloc in nas, cand ma vede venind cu sacose), incep sa ma isterizez in fatza baiatului-cu-creditul. "da-mi te rog nr de la BRD Finance ca mor cu ei de gat!" Ii arat hartia prin care mi se certifica faptul ca nu mai am datorii la ei (am avut un feeling dubios de am luat hartia cu mine, trebuie sa recunosc), intelege omul situatia, imi trece pe hartie "inchis" in dreptul celor doua datorii si ma sfatuieste sa rezolv, sa nu am alte probleme mai tarziu. Ajung acasa, nici nu ma duc la baie, desi normal, dupa o ora si ceva in trafic, simteam nevoia, sun la imbecili. Primul, nici nu ii spun bine numele si imi spune: "pai, v-am trimis adeverinta, din 23 aprilie". Da, am primit-o. DEGEABA! "Va fac legatura la colega de la ..." nici nu am inteles de la ce departament era tampita retardata cu care am petrecut aproape un sfert de ora sa o fac sa inteleaga ce problema am. Intrebarea ei, candoarea tampa cu care a pus-o, m-au facut sa explodez: "deci, ce vreti de la noi?". Sa dispar din listele voastre de cretite, sa uit ca existati, sa dati faliment, sa nu va mai rasara soarele dimineata, sa va apuce diareea in mijlocul traficului si o adeverinta, in puii mei, prin care sa mi se certifice ca si primul card, ala expirat si considerat in prostia mea ca nu mai exista, e platit, inchis, terminat si nu mai am nici o datorie la voi si sistemul vostru de kkt! "Da, am inteles. Eu nu va pot ajuta, sunt o simpla functionara, faceti dumneavoastra o cerere si trimiteti-o pe fax, in maxim 30 de zile o veti primi". To be continued ... ?!

luni, 12 mai 2008

Normalitatea noastra cea de toate zilele

Stand azi pe loc in trafic, mi-a sarit din neuron o intrebare tampita: mey, fata, tu stii in ce tzara traieshti? Ca la scoala, initial m-am fastacit, m-am incalzit putin de emotie, si mi-am shoptit ushor intrebator: intr-o tara unde personajul principal este Gigi Becali? Care isi trimite oamenii cu milionul de euro in sacosha (oare cate kile are un milion de euro?) sa cumpere meciuri de fotbal? Ushor, ushor am prins incredere in mine si nu am mai asteptat confirmarea intrebarilor, ci am afirmat cu tarie. O tara unde acelasi personaj principal e urmarit prin trafic de procurori pentru a i se inmana o citatie, pe care o si rupe sfidator in fatza ziarishtilor leshinatzi si pishatzi pe ei, hlizitzi ca mai au un subiect de mazgalit in ziarele cu care se sterg bine geamurile. In aceeasi tara, in mascarada numita campanie electorala, politicieni de apartament, shefi de asociatie de locatari din Ferentari, ne spun agramat si cu limba de lemn ce planuri au ei pentru capitala, cot la cot cu politicieni "renumiti" care incearca sa ne spuna ce fete mari crescute la pension sunt ei, cand toata lumea ii cunoaste de curve cu state vechi de plata prin bordeluri politice cu mai mult sau mai putin shtaif. Insemnele electorale au ajuns bâta si tancul. Hai sa recladim Bucurestiul cu tancul! Normalitatea mea din tzara mea inseamna un cacat mare de om (nu de caine, ala arata altfel, la naiba!) in plin centrul Bucurestiului, pe Calea Victoriei! Cum o fi sa iti dai pantalonii jos si sa iti faci nevoile pe trotuarul principalului bulevard din capitala??? Tot mai sigura pe mine si pe raspunsurile mele, ma incing, incep sa pufai nervos si aproape sa urlu! E tzara unde jmecherii cu gipuri dau peste tine, iti taie calea si trec pe roshu PENTRU CA POT! Tzara facuta de kkt de tzigani ciorditori, violatori si ucigashi pe care romanashii ii fac personaje de telenovele jucate magistral de marii nostri actori care altfel ar muri de foame (ma sufoc! ma deschei la un nasture). In tzara mea, pe paginile de ziar, lolite minore, frumushele, despuiate si cu guritze deja formate, imi recomanda sa citesc "Conversatie la Catedrala" de Vargas Llosa pentru ca spune ea "mi-a placut cartea, pentru ca sunt o clienta fidela a cafenelelor de pe Dorobantzi"!
In toata normalitatea asta din tzara mea cu munti inalti si semeti, cu paduri bogate, pardon, taiate ca sa se imbogateasca politicienii virgini, mi se da peste bot cu un gest de o anormalitate de-a dreptul shocanta: dupa o ora jumate in acelasi trafic normal de zi cu zi, trec prin aceeasi mizerie combinata, normal, cu manele din piata, si ajung la posta sa-mi ridic un colet. Intru in incaperea aia normal de sordida, cu un neon chior si miros de mucegai si dau, normal, peste fix 18 persoane incolonate la coada. Fetze shterse, ochi infundati in cap, stare de catatonie. Gata sa ies, o aud pe una din tanticile din spatele ghisheului razand frumos si viu "ne descurcam si noi cum putem, asta e situatia". Ma intorc si ma asez incapatzanata la coada. Nu se poate, trebuie sa urle cineva, o sa dureze o viata pana ajung in fatza, parca vad ca in fatza mea o sa-mi spuna ca s-a terminat programul, imi faceam deja scenarii in cap cum o sa ma cert si o sa ma isterizez! Carne! Sange! Erau trei femei in spatele ghisheului. Aveau un singur calculator pentru colete. Era ora 7 si 10. La 8 se termina programul. Mi-am dat seama ca le urmaream ca o hiena, asteptam sa simt mirosul de sange. Am pierdut putin din atentie ce se intampla, cat am vorbit la telefon, si m-am trezit brusc ca e randul meu. Zambet. "Buletinul, te rog, dragutza". I l-am intins cu teama si mi-au dat lacrimile. Pe bune. Reale si sincere. "Stimate doamne, sunteti eroinele mele pe ziua de azi. Va multumesc". Am primit inapoi inca niste zambete si o ridicatura de sprancene mirata. "Facem si noi ce putem. La revedere. Sanatate".

Stupid is what stupid does

Tot weekendul asta, printre spritzuri si gratare, sarbatorit mama si zacut in pat, m-am gandit sa scriu despre iminentele alegeri locale care vin peste noi desi noi nici nu vrem, nici nu ne intereseaza. Am zis ca e un subiect serios, mi-am impus sa ii mai dau importanta macar in ideea ca acum patru ani chiar lucram in campanie si ma preocupa din plin subiectul. M-am documentat, am aflat cu uluire ca sunt nu mai putin de 19 candidati la Primaria Capitalei(din 18 partide!!!! doar Oprescu e independent), am dat pe google initialele de partide de care nici nu avea habar ca exista (PPPS - Partidul Popular al Protectiei Sociale; PRR - Partidul Renasterea Romaniei; PPR - Partidul Popular Republican; PNDC - Partidul National Democrat Crestin etc), mi-am pus intrebari tampite de genul: daca Oprescu, pe care il stie toata lumea, s-a chinuit sa adune semnaturi si l-au contestat si paracontestat diversi, atunci coana Lucia Stancu, de exemplu, candidata ultra-anonimului Partid al Aliantei Socialiste de unde o fi adunat zecile de mii de semnaturi necesare pentru validarea candidaturii? Cu ideile relativ bine fixate in cap, gata sa imi incep comentariile, ma loveste brusc peste ochi si neuron, o stire care ma bulverseaza complet si ma face sa realizez desuetul primului subiect ales, in fatza celui nou: Conform unui studiu facut in Germania, se pare ca femeile inteligente ajung mult mai greu la orgasm - pentru ca sunt prea ocupate gandind. Rezultatele studiului releva ca pe masura ce o femeie este mai educata, cu atat este mai putin probabil ca ea sa aiba o viata sexuala satisfacatoare. Si eu acum ce fac??? Daca imi sustin intelectul, reiese ca sunt cam nefericita in pat si de aici frustrata, complexata, isterica, "fi're-ai a dracu de nef....a!" Daca ma declar multumita, imi asum si eticheta de tampitzica/prostutza/cam ushurica de cap/proasta dracu. Cum sa fac eu sa fiu ca gaina aia alergata de cocosh: daca fug, zice ca sunt proasta, daca ma opresc zice ca sunt curva, mai bine ma impiedic! Pai, daca ma gandesc bine, am eu ceva educatie, dar mai e loc de cel putin un master si un doctorat, de citit am citit multe carti, dar sunt infinit mai multe cele pe care nu le-am citit, pot sa-mi dau cu parerea destul de bine despre politica, muzica, film, presa, psihologie, caini si pisici, glet si vinarom, dar sigur nu am ce spune despre motorul mashinii, fizica cuantica, goblen, rente viagere, plus ca nici in ziua de azi nu am inteles cum se ntampla fizic (si nu prin fizica) sa imi apara Andreea Esca in ecranul televizorului!

In concluzie, clipitul des si tamp si zambetul incremenit pe fatza imobila nu il afishez decat daca e musai (daca faci asta, plus, chitzai hihihihi, iti schimba mecanicul toba sparta la mashina desi si-a terminat programul, stiu eu), iar ranjetul de femeie satisfacuta il afishez doar in intimitate (in public, mi-e teama de invidia celorlalte doamne).

joi, 8 mai 2008

Shoe-icide

Pentru a dovedi unora si altora ca sunt foarte serioasa si in nici un caz frivola si superficiala, am de gand sa scriu despre un subiect de maxim interes social-cultural. Din punctul meu de vedere, pantofii cu toc inalt sunt o inventie diabolica. Doar ceva extrem de rau si nociv putea suscita si incita atatea fantezii, pasiuni, orgolii, invidii si fetishuri.

Am vazut de-a lungul vietii cateva femei pe care le-am admirat cu sinceritate pentru felul in care isi purtau admirabil tocurile, firesc, elegant, cu spatele drept, si fara sa se planga de dureri. Mama mea e prima, probabil ca fiind f mica de statura si-a facut o ambitie din a invata sa mearga frumos pe tocuri, o colega mai veche ce conducea superb cu tocuri de 10-12 si mai si mergea f atragator, dar e adevarat ca o data am vazut-o in bashchetzi si atunci a cazut pe scari si s-a impiedicat, pentru ca nu-i era firesc, si o colega mai noua la care, de asemenea, pantofii cu toc f inalt sunt pur si simplu o prelungire a picioarelor.
Desi subiectul merita comentarii senzuale, parfumate si erotice, pe mine ma intereseaza un detaliu mult mai putin invaluit in mister (sau poate nu?). Daca pantoful a ajuns de-a lungul lungii sale istorii sa nu mai fie doar un mijloc de protectie pentru picior, ci spune multe despre statutul economic si social al persoanei, despre stilul si personalitatea celui care il poarta, putem spune ca femeile care poarta pantofi cu tocuri inalte sunt increzatoare, mandre, puternice, senzuale, sexy, tinta tuturor invidiilor si motiv de baleli pofticioase. Teoretic. Sau daca nu doar teoretic, si practic atunci cand stau pe loc. Si aici incep problemele mele. Am fost intotdeauna fascinata de modul amuzanto-grotesc cum merg 90% din femeile care poarta tocuri inalte. Exista mai multe variante: camila-deshelata, aia care merge mai lent, balanganindu-si mult parta de sus a corpului. Este o femeie nu foarte tanara, putin blazata, pe al carei chip se vede suferinta provocata de ce poarta in picioare. Iepshoara-care-a-baut-prea-multa-cafea, care isi indoaie genunchii, face pashi mari si tzashneshte apoi in trap saltat. Se grabeste intotdeauna si are cele mai multe shanse sa se intinda cat e de lunga pe scarile de la metrou. E in general fata tanara, exigenta, care face cariera si lucreaza la multinationala. Ratza-erotica isi arunca bazinul in dreapta si stanga, mishcari brushte si nervoase, de ai impresia ca are, saraca, sholdul dislocat. Este fata-mall, in cautarea unui fotbalist generos sau macar a unui baiat de cartier de succes. In general umbla in haite de 2-4 bucatzi. Vrabiutza face pashi mici si deshi, tzopaie repede-repede, merge alecata putin in fatza, sa-si tzina echilibrul, si da senzatia clara ca daca se opreste, o sa cada in nas. Si mai este disperata-sa-ajunga-la-baie, care umbla fofilat-sherpuit, repede si tensionat, si iti da senzatia ca face pe ea. Oare femeile astea isi dau seama de cum arata? Sau isi inchipuie, cu un zambet superior, ca sunt cele mai frumoase femei din lume, cele mai admirate, sexy si invidiate?
Cumva in acelasi context (cel putin in capul meu), tin sa salut revenirea in viata noastra a reclamei la Rexona. S-a schimbat superba femeie, s-a schimbat domnul bine initial oripilat, ulterior extaziat, s-a schimbat locatia. Dar porcushorul a ramas si, ce-i mai important, superbul slogan nu a fost inlocuit! Transpiratia strica reputatia! Ma bucur sa stiu ca daca transpiri nu e nevoie sa te si speli, dai cu Rexona si puf! putoarea dispare. Sunt chiar fericita sa mi se infirme teoria personala conform careia femeie super frumoase, imbracate superb si de firma, intr-un cuvant zanele-printzese, transpira si probabil trag si vanturi si ragaie (eram convinsa ca lor nu li se poate intampla asa ceva!). Singura mea problema ramane cu porcushorul pe post de miros nashpa/jeg/mizerie si cat va mai dura pana Sindicatul porcushorilor din Romania va sesiza CNA pe motiv de discriminare, la fel ca
sindicatul politistilor care, suparati pe ultimul spot (ala cu "Niste tzarani")ce promoveaza „picatura de stil“ de la Cava D’Oro (un cognac de mare valoare artistica, presupun), au cerut interzicerea acestuia.

luni, 5 mai 2008

Hristos a inviat la toata familia!

A trecut si saptamana asta all inclusive cu Pasti si 1 mai la pachet. Am avut destul timp sa imi amintesc de vremuri trecute, sa ma gandesc la multe. Una din cele mai vechi amintiri despre Pasti si oua colorate e de prin clasa a 2-a, am plecat intr-o excursie la Vidraru, la vreo saptamana dupa sarbatori, si stiu ca imi pusese mama pachet (ca nu era excursie cu dormit peste noapte) niste sandwich-uri, niste cozonac si un ou superb, mare, albastru, cu care fusesem eu campioana toata saptamana. I-am spart pe toti si desi foarte mandra de palmares, l-am lovit de o bordura, ca trebuia sa mananc si eu ceva. Nu stiu acum daca era de la vopsea, nu stiu daca intr-adevar mirosea a ranced sau pur si simplu asa si-a manifestat antipatia, dar imi aduc aminte ca invatatoarea mi l-a smuls din mana "ca e stricat, vai, cum a putut mama ta sa-ti dea asa ceva la tine?! Va imbolnaviti si dupa aia parintii dau vina pe noi!" Imi aduc si acum aminte mutrele ranjite ale copiilor suparati ca le sparsesem eu oul si figura exigenta a invatatoarei.
Tot de cand eram copil mi-am adus aminte cand eu si fratele meu primeam de Pasti, prin eforturile mamei care cumpara de la studentii la stomatologie evrei (hehe!) oua Kinder. Alea adevarate, cu un ou subtire, pe interior ciocolata alba, pe afara cicolata maro, cu jucaria ascunsa intr-un outz galben de plastic. Pentru mine Pastele insemna familie adunata la aceeasi masa. Cu galagie, cu bucurie, cu bunicul Ioan care nu decojea oul, ci il taia pe din doua si il scotea cu un cutit rotund la varf, cu maner de chihlimbar. Stiu ca intr-un an am fost la tzara, langa Fagarash, si am fost impresionata si profund atinsa spiritual de faptul ca oamenii aia mergeau la toate slujbele, am trecut pe sub masa, am inconjurat biserica si am strigat cu toata lumea "Adevarat a Inviat!" Si tot de atunci imi aduc aminte ca, desi nu-si strigau credinta pe la televizor, oamenii se bucurau sa iti raspunda la "Hristos a Inviat!" cu "Adevarat a Inviat!".
Ani de zile pentru mine 1 mai a insemnat ziua lui bunicu Ioan, flori de vishin la ei in curte, prajituri mancate pe treptele casei. Anul asta am primit de mai multe ori intrebarea: "nu mergi in Vama de 1 mai??? Toata lumea merge!" E, tocmai de-aia am ratat ploaia mocaneasca de la mare in favoarea unui soare bland de la ai mei din curte. Poate ca am imbatranit.
Anul acesta de Pasti am vazut oameni calcandu-se in picioare pentru ultimul iepurash de ciocolata de pe raft, ochi plini de ura in trafic, politicieni vomitandu-shi promisiunile desharte la televizor, si un copil de 10 ani care a omorat o fetita, cu 10 lovituri de cutit, ca "a vrut sa vada cum e". Cu toate astea, am auzit cunoscuti spunand ca nu au putut sa vada "Patimile lui Christos" pentru ca "e un film prea dur", iar "Mel Gibson e un nebun sangeros si fanatic". La slujba nu m-am dus pentru ca in anii anteriori, in loc sa fiu chemata sa iau lumina, mi s-a spus sa dau bani sa se refaca biserica, "sa fie mai frumoasa ca aia din satul celalalt" (am fost pe langa Bucuresti anii trecuti). A venit randul mesajelor primite pe telefon, cu multe urari si dorinte si cuvinte, cele mai multe (fara suparare) cam impersonale, ca deh, au fost trimise in masa. Nu am stiut niciodata daca trebuie sa ma bucur sau sa ma lase indiferenta mesajele primite de Pasti sau de Craciun de la oameni care nu m-au mai sunat sa ma intrebe "ce mai faci?" de ani de zile. Ma bucur ca masa in familie a fost in familie, desi bunicii doar in amintire, copiii parinti, iar parintii bunici. O nepoata a mea de vreo 12 ani s-a speriat ca oul ei avea galbenushul portocaliu si nu a vrut sa manance pentru ca nu stia ce e in neregula. Pana i-a spus mama ei: e bun, e ou adevarat, de la tzara!
Ce mi s-a mai parut foarte tare anul acesta a fost un raspuns la "Hristos a Inviat!": "La fel si tie si la toata familia!"
Intre noi fie vorba, nici ouale Kinder nu mai sunt ce-au fost ...