"My life isn't theories and formulas. It's part instinct, part common sense". Audrey Hepburn

luni, 30 iunie 2008

Despre durerea mea de cap

Zi de zi ma trezesc cu o durere de cap relativ ushoara, dar iritanta si ma culc noaptea cu ea, dupa caz, mai intensa sau insuportabila. Dupa cate stiu si sper eu, nu e din cauze de natura medicala. Si atunci, ma intreb, cine e durerea mea de cap, de unde vine si ce cauta ea in viata mea? Citeam pe un blog simpatic mai de mult ca fata respectiva cauta cu disperare un barbat cu o bormashina sa-i dea niste gauri in pereti. Da' unde traiesti, mey fata?! Eu daca as da o scurta strigare pe geam "baaaa, cine imi da si mie o gaura (la propriu, nu la figurat)?", m-as trezi la usha cu cel putin 12-15 personaje inarmate cu o bormashina: "a mea are diametru de gaurire de 16 mm la beton si 12 la otel", "da' a mea are numarul de percutii de 40.000 rotatii/min!", "a mea are si placa rotativa de perii pentru o putere mai mare si o durabilitate mai ridicata a periilor colectoare". Din exces de zel pun pariu ca s-ar alinia la usha mea si vreo 2-3 neni cu flexu', polizoru unghiular sau cu ciocanul rotopercutor. Strigarea as putea sa o fac de la 8 dimineata pana pe la 11 noaptea, zi lumina/noapte intuneric, rezultatul ar fi garantat. Si da, cum am eu pozitionat blocul, in patrat concentric (pozitia asta obscena ar trebui invatata la geometrie, in a 7-a), ecoul celor X bormashini, combinat cu flex, ciocan si polizor imi garanteaza durerea de cap de zi cu zi. Aia primara, cu care imi incep in fortza ziua. Peste care vin in fortza claxoanele, motoarele de Dacii tigai si scutere de kkt, tobe sparte sau jiglere infundate. Ati sesizat (cu mandrie sper eu) ca Bucurestiul incepe sa semene tot mai mult cu New York-ul? Cu NY-ul ala din serialele si filmele politiste, unde sunetul de fundal e intotdeauna o sirena de salvare sau politie. Urletul sinistru al sirenei a devenit un sunet obisnuit si banal al cotidianului. De oameni bolnavi nu spun nimic, oricum ma inspaimanta numarul salvarilor. Da' de militzieni si jandarmi, cate dracu de misiuni au astia pe zi??? Sau dau drumul la sirena ca sa ajunga mai repede la shaormaria din Dristor? Oricare ar fi raspunsul la intrebarile mele retorice, un lucru e sigur: durerea mea de cap se acutizeaza si incepe deja sa comunice cu mine: "ding ding ding! ce faaaci? nino ninoooo! vrrrrrruuuuum!!!" Incerc sa o ignor, sa fac pe distanta. Ii suna mitocanului de langa mine telefonul cu o manea isterica si durerea mea de cap nu mai poate fi ignorata. "Ce sa fac, si eu pe aici, incerc sa nu explodez". "Stii, imi spune durerea, imi place sa stau cu tine, esti simpatica. Nu imi dai cu pastile, nu ma duci la doctor. Ciocolata neagra, inghetata sau muzica cu care te relaxezi tu si ma trimiti la culcare imi plac". Pacat ca ingrasha inghetata si ciocolata ...
La birou, exact sub geamul meu, acelasi picamer incapatzanat si flegmatic isi face de cap in fiecare zi, de vreo doua luni. Mai la stanga, mai la dreapta. Durerea mea e innebunita dupa el si muzica lui. Deh, tzaranca manelista ...
La plecare, huruit de metrou sau alte claxoane si scartzait de frane. Acasa, durerea mea de cap se distreaza relaxata cu bataia aleia de deasupra in parchet si a vecinei de dedesupt de shnitzele. Dum dum dum, pac, pac, pac, tan tan tan. Se baga in seama si bormashinile. Si flexul. Si sirena. Un adevarat Bolero de Ravel pentru ea. La dush bateria duduie si scartzaie si ea ascutit iiiiiiiiii! Decat sa vad vreun cur de instalator mai bine imi distrez durerea. Ce mai conteaza un iiii in plus sau in minus?
E tarziu, noapte, ma bag in pat. Durerea mea de cap bate darabana cu degetele. Se cam plictiseste. Dar nu pentru mult timp! Noroc ca sezonul de imperechere la pisici e deschis de prin aprilie pana in octombrie, ca altfel nu stiu cum m-as descurca doar cu alarma mashinilor care nu se mai opreste ca stapanii lor imbecili si cretini si nesimtiti si mirlani nu se catadixesc sa iasa pe geam sa o opreasca "e doar un caine, draga, daca era hotz stia deja sa taie contactele, tu culca-te la loc". Da, tzarane cu Loganu ala albastru, despre tine vorbesc! Te pupa durerea mea de cap.

P.S. Multumesc publicului ingrijorat pentru grija aratata. Durerea mea nu e chiar zilnica, mai pleaca si ea in concediu. Am dramatizat putin pentru efecte artistice :) Dar zgomotele sunt zilnice si ciclice :(

Bla bla bla de luni de canicula

Ca de inceput de saptamana grea, m-am gandit la un subiect mai serios si sobru, cu tonuri de nebunie si alunecari in disperare. Inspiratie mi-au fost doua prietene (sper sa nu ma injure prea tare, nu dau cu parul, m-am regasit si eu in anumite manifestari de-ale lor) si mi-am dat si seama ca desi sunt intr-o perioada plina de floricele, parfum si relaxare, nu trebuie sa uit niciodata ca in general viata e cu suishuri si coborashuri si ar trebui sa fiu tot timpul pregatita pentru ambele (fara a da in paranoia drobului de sare, normal). Toti ne dorim (cine neaga, e ipocrit) sa fim cu persoana potrivita, care sa ne iubeasca, sa ne faca sa radem, sa avem zeci de orgasme/zi, sa fie EL/EA. Si ni se intampla, si credem, si ne laudam, si ne pisicim, si suntem in al 9-lea cer! Pana se termina. In mod ideal, amandoi realizeaza ca s-a trait tot ce era de trait, ca e timpul sa-si vada fiecare de drum, raman amici si sunt bucurosi pentru fericirea celuilalt (aia ulterioara). Tinand cont ca am prea multe degete la o mana pt a numara acest gen de despartire, ma voi referi la degetele de la mainile tuturor vecinilor mei din bloc (cu 10 etaje), respectiv la celelalte genuri de despartiri. Cu amenintari de sinucidere nervoasa, cu spart de lucruri prin casa, cu plansete, nervi, istericale, cuvinte urate, reproshuri, urmariri si agresiuni. Sa ridice mana sus cine a reusit sa-si recapete bucatica de presupusa fericire alaturi de X, dupa o asemenea manifestare. Sau cine a zis: da, ok, prin faptul ca mi-ai omorat pisica si mi-ai zgariat mashina, mi-am dat seama ca ma iubesti si te iubesc si eu si ne va fi minunat impreuna! Uimitor e ca am auzit de cazuri in care, dupa o criza de proportii hiroshimiene (hihihi, you know what I mean), pornita de la faptul ca el sau ea au spus GATA!, oamenii aia au ajuns sa se casatoreasca! Ca nu stiu nici un caz in care sa fi si ramas impreuna, e alta poveste. Dar totusi, ce resorturi ii fac pe oamenii care ajung sa-si sparga capul, care stiu ca nu mai merge, ca deja nu doar ca nu mai sunt fericiti, ci chiar ca sunt nefericiti impreuna, ca le e rau din cauza celuilalt, ce-i face "sa-si mai dea o shansa"? Sansa sa ce? Asta in conditiile in care stim cu totii ca memoria nu se sterge, ca daca ti-a dat o palma, la un moment dat va veni si a doua, ca daca te-a inselat o data (si ai aflat!), e foarte posibil sa te insele si a doua oara. Cum treci peste astea? Dai cu fond de ten si dispare? O speli si e ca noua? Te pupa si trece si sunteti iar fericiti?
Si mai halucinant mi se pare cazul celor care nu doar ca iarta, trec peste, etc., ci tot nu inteleg ca e cazul sa isi vada de drum, desi celalalt le spune direct: nu mai merge! Nu, nu, nu! Celalalt nu stie, eu stiu mai bine ca nu e asa! TREBUIE sa mearga! Vorbele care ma infurie cel mai tare sunt "nu stiu sa traiesc fara el/ea", "o sa mor fara el/ea" si bomboana de pe coliva "mi-e frica sa raman singur(a)" si "nu o sa mai iubesc niciodata"!. Suferi, doare, plangi, te chinui, te agiti, dar nu se moare fara X sau Y!!! La fel cum cel mai bine din lumea asta ar trebui sa traim cu noi insine, inainte de orice!
Cat de fragila e linia de demarcatie intre "fac orice pentru ca simt ca merita, ca il/o iubesc" si "nesiguranta si neincrederea in mine ma fac sa alerg dupa cai verzi pe pereti si sa imi inchipui ca din dragoste fac asta"? In varianta "fac orice", acest orice are o limita. Care poate fi demnitatea personala, sanatatea, morala, etc. Dar e o limita care cel putin pe mine ma face sa respect persoana care a simtit mult, a luptat, dar a iesit din lupta nu neaparat invingator, dar macar cu capul sus. Varianta doi ma deprima. Nu sunt eu in masura sa ridic nasul pe sus sa spun ca "dispretuiesc pe cei care fac asta" sau "n-as face asta niciodata". Am facut si eu destule care i-au facut pe altii sa ridice din sprancene de dezamagire. Si eu mi-am dat cu pumnii in cap dupa. Si am invatat sa filtrez in timp si sa-mi ramana alea bunele, sa nu doresc nimanui raul, pentru ca se intoarce, sa-mi limitez frustrarile la remarci ironice cat mai inteligente cu putinta si sa ma canalizez pe propria stare de bine (cu mine insami, cu o inghetata de ciocolata, cu o muzica mishto, cu prieteni care ma amuza si ma bine-dispun). Am invatat sa dau frumos la o parte pe cei care imi fac rau. Sa nu mai fiu masochista ca in copilarie cand, desi ma durea si ustura, puneam in continuu mana pe buba supuranda. Dupa cum am mai spus in alta ocazie, sa vrei sa iubesti e sa iti asumi ca s-ar putea sa nu fii iubit inapoi. Si daca e sa se intample asa, nu e cazul sa te blochezi. Nici in persoana, nici in suferinta. Si daca urmatorul "autobuz" nu vine a doua zi, nici luna viitoare, sa te relaxezi si sa te bucuri de alte lucruri din jurul tau, ca cineva tot va veni la un moment dat. Si ce-i din trecut, sa ramana in trecut, ca poate o ciorba facuta ieri mai merge incalzita si azi, dar ceva frumos la un moment dat, stricat la alt moment, nu va mai fi niciodata ce a fost initial. Macar pentru ca se vad liniile subtiri de unde s-au imbinat cioburile, cand ai lipit cu super glue. Si e inestetic :)

vineri, 27 iunie 2008

Traficul auto vs traficul la metrou

N-as fi crezut niciodata, dupa reintoarcerea cu picioarele pe pamant (sau sub pamant, mai bine), ca sunt atatea similititudini intre traficul auto si traficul uman la metrou. In primul rand, sunt la fel de aglomerate si de haotice, cu nenumarate legi nescrise de urmat (daca nu le urmezi, o faci pe pielea ta sau pe tabla mashinii tale). Cand ies cu mashina de dupa blocuri sa ma infig in trafic pe bulevard, pe partea cealalta de drum, astept cuminte sa nu mai vina mashini, dar cand ma grabesc ambalez motorul si tai ceva fetze care ma claxoneaza isteric. Cand ma duc pe jos la metrou, astept cuminte la semafor, dar cand ma grabesc ma arunc printre mashini de unde mi se arunca anumite cuvinte care includ de multe ori "mama" si expresii de genul "faaa, asta calca, nu fute!". In trafic merg ordonat, in a I-a, pana la semafor unde brusc, toata lumea innebuneste si vrand sa prinda verdele, trage haotic de volan, claxoneaza, trece razant de oglinda ta retrovizoare, se uita ucigash in dreapta si stanga si ridica degete pe geam. La metrou, pe peron, oamenii se privesc pe sub ziare, se masoara de jos in sus, se admira picioare si decoltee. Totul civilizat, linistit. Pana apare metroul. Se dezlantzuie iadul, gagica blonda nu mai e apetisanta, ci s-a transformat intr-un dushman fara nume, coatele zboara prin figuri sau coaste, icneli, priviri ucigashe, imbranceli, "hai, domle, inainteaza inainte, ca se poate!". Trebuie sa recunosc ca de apropierea de anumite persoane din vagon nu s-au bucurat multi amici de-ai mei. Coapse lipite, poshete in ceafa, cositze in gura, subratzuri in nas. La fel cum dupa nebunia de la semafor mashinile se aliniaza ordonat dupa intersectie, merg in ritm toate, cu maxim 5 km/ora, la fel si pe peronul de la metrou, spre iesire sau dupa caz, de la Unirii 1 la Unirii 2, pe holul lung, oamenii se incoloneaza cuminti, cu capul in jos sa nu se calce pe picioare, cu ochii in omoplatii celui din fatza. In ambele cazuri, insa, se mai trezeste cate un rebel fara cauza sa iasa din tipar si sa incalce regulile nescrise. In trafic iese cate un istetz sa ajunga el cu 5 secunde mai devreme la urmatorul semafor, taie calea, blocheaza vreo 5-6 mashini, haos, claxoane, bip si biiipuri. La metrou, rebelul ori se opreste brusc sa caute ceva in geanta (100% femei), ori probabil realizeaza ca a luat-o gresit sau ca a uitat ceva si se intoarce fara sa semnalizeze. In ambele cazuri, masa compacta de calatori disciplinati este lovita de unda de haos si dezechilibru, toti devin piese de domino. Injuraturile se tin lant si toata lumea arunca priviri furioase in cautarea vinovatului.

Cand e cat de cat mai lejer traficul, exista un personaj comun si pe strada si la metrou, care incurca si deranjeaza. Pe sosea e in general domnitza la volan de Jeep care merge pe doua culoare si nu iti permiti sa o depasesti ca nu stii cum iti pupa botul, la metrou e persoana (tanti/nene dupa caz) grasa, care isi balangane violent bratelele, eventual cu o sacosa sau o geanta dura in maini, pe care de asemenea te temi sa o depasesti ca te poti trezi cu geanta peste genunchi sau cu o laba peste ochi. Mai exista o asemanare intre cele doua traficuri. Cand ajungi cu mashina la destinatie, e intotdeauna bataie pe locul ALA de parcare care se intrevede intre alte doua mashini inghesuite pe langa trotuar. Daca reusesti sa fii tu cel care il obtine, ai un sentiment de implinire, de reusita si un zambet larg pe fatza. Daca ti-l ia altul, injuri si pufai si te apuci de dat ocoluri doar doar dibuiesti un altul. Oricum, sentimentul e de loser. La metrou, la deschiderea ushilor, tzashnesc toti ca arcurile sa prinda locurile libere. Uita femeile de demnitate si delicatete, batranii de baston si shale obosite. La fel, cel care prinde locul are in ranjet de invingator pe fatza, isi craceste picioarele si ofteaza satisfacut. Ceilalti, se incrunta si bolborosesc printre buze, se agata de o bara, cu aerul ala de caine mushcat care isi linge ranile.
Exista si mici diferente intre cele doua tipuri de trafic. De exemplu, la metrou e mult mai uhsor sa flirtezi si sa dai ochii peste cap la vreun june care te fixeaza, pe cand din mashina e mai greu, ori coloana in care e el merge mai repede, ori rishti sa il pupi in fund pe ala din fatza. Pe de alta parte, in mashinutza ta miroase cam cum vrei tu, pe cand la metrou ori cat ai sta cu nasul in decolteul personal unde miroase a Channel, tot nu ai cum sa eviti tonurile si semitonurile diverse de transpiratie, picioare incinse, guri nespalate.
Dar ce ma nedumereshte pe mine e alt detaliu. Pentru ca am un program mai flexibil, am plecat spre munca si cu mashina si cu metroul la diverse ore. Daca la 7 jumate e blocaj ca merg oamenii la servici, la 8 la fel, la 9 la fel, unde Doamne iarta-ma se duc in haite compacte oamenii la 11 jumate? Cine mai munceste in tara asta?

joi, 26 iunie 2008

De ce sunt incruntata in pozele din acte?

Ma intrebam deunazi de ce oare sunt asa de incruntata in acte? Pasaport vechi, buletin, carnet. Toti strainii zambesc in pozele lor, arata firesc, relaxati. Noi de ce ne incruntam asa? Gata, daca tot trebuie sa-mi fac pasaport nou, de data asta o sa zambesc, la naiba!
Toata lumea m-a sfatuit sa nu ma mai duc la Pasapoartele alea vechi, ca e aglomeratie, "mergi la politia de sector ca e super liber". Dupa ce am aflat acu vreo cateva zile de la militzianul din ghisheul de tabla cu cartonash Relatii cu publicul ca "programu de pasapoarte e pe panou", m-am strambat putin ca au program ca de lauze: miercuri 14-18, joi 8:30-12, dar m-am inarmat cu optimism si am decis: ziua in care voi zambi camerei va fi miercuri. Am ajuns ieri la politie pe la 4 jumate. Dupa cum nu ma asteptam, era o coada lunga si inghesuita de vreo 12-15 persoane. "Asta nu-i pentru pasapoarte, nu?" Ba da. "Si cate ghisee?" "cum cate? Unu!" Deja simteam cum creierii incinshi incep sa fiarba. Ma asez la coada fumegand pe nas. In fatza mea un nene mustacios vorbea tare si se hahaia la mobil. In spate un tip isi sugea dintii. Doi copii troncaneau de sus in jos pe rampa de tabla pentru carucioare. I'm going slightly mad, I'm going slightly maaaad! Ma asez pe vine si ma apuc de citit, macar atat. Pic! imi curge o picatura de transpiratie exact pe pagina cartii. Brusc, agitatie, busculada, o tanti grasa striga peste coada "BULETINELEEEE!!!" si cat pe ce sa se arunce peste balustrada, spre fi-sa si barbac-su care stateu pe o banca. O doamna cu voce stridenta: dati buletinele, ca sa mearga treaba mai repede si sa fiti siguri ca intrati, cine mai vine dupa nu mai intra! Dar e doar 5 fara 15, programul e pana la 6. "Tocmai!" Toata lumea beleshte ochii a groaza: da' cat dureaza pentru fiecare??? Placa doamna cu buletinele, se restaureaza ordinea, dar shushotelile se intetesc: "ce fel de formular aveti? l-ati luat de aici?", "nu, de pe net", "si daca e diferit si nu vi-l primeste?" Eu si cu tanarul care isi sugea dintii ne privim ushor panicati. Ne-a bagat un purice in blana tanti grasa cu palarie.
Leshinata de cald (in jurul militziei mele de cartier, pe o raza de 200 de metri nu exista nici un chioshc, nimic), vad luminita de la capatul tunelului. De fapt, al holului din partea stanga a sediului (nu aia dreapta unde asteptam noi oile sa intram). Tonomatu Coca-Cola!!! Detest orice tip de cico de genul asta, dar acu fac o exceptie. Ma arunc pe el (dupa ce l-am rugat pe tipul cu dintii sa-mi tina loc la coada), cotrobai in geanta si gasesc 3 hartii de 1 leu, le infig cu mana tremuranda in deschizatura si apas pe boton. Si pe inca un buton, si inca unul, si pe toate. Nimic!!! cand eram pe punctul de a exploda, apare un militzian mic si burtos, imi ranjeste si imi spune senin: "incercati mai bine la cafea, ca ala nu merge". "Pai, pai (ma inec cu scuipat de nervi), de ce nu puneti o hartie sa stie lumea??? Ca eu am bagat deja banii!!! " "Aaaa, pai, nu e in jurisdictia noatra (hehehe), aia de la firma se ocupa cu aprovizionarea, lor le cereti banii inapoi, sa nu ziceti ca va fura politia (hehehe)!" Baga-mi-ash bip! biiip! biiiip!!! Ma reprofilez pe cafea, aleg varianta fara zahar, piiiish, gata! Iau o gura, cat pe ce sa scuip, licoarea transparenta era mai mult decat dulce. Bip! Bip! Bip! Inapoi la coada care, desi nu se micshorase prea tare, era mult mai compacta. Niciodata nu am inteles de ce naiba se inghesuie oamenii unul in altul la o coada, au impresia ca ajung mai repede in fatza? Unul din copii a disparut, celalalt, ramas singur, boncaluieshte mult mai tare si mai apasat pe rampa de tabla. Ma uit cat pot eu de calma la mama lui si ii spun: spune-ti-i va rog sa inceteze. Cred ca nu am parut asa calma cum imi inchipuiam, copilul a venit in fuga la piciorul ma-sii si s-a lipit uitandu-se la mine cu ochi mari si speriati. Foarte bine! Intre timp, mai apar niste cetateni care vor sa-si depuna actele. Nenenene! Ghinion! "Noi am dat buletinele, nu va mai primeste!" spune rautacios si superior tanti grasa cu palarie, secondata de mustacios: "Nici nu are rost sa intrati sa intrebati". Vreo 2 pleaca spashit, al treilea mai tupeist, cub privirile stupefiate ale celor doi, intra, bate la usha, intreaba, se aseaza la coada. Hmmmm...
Ajung aproape de usha de intrat in holul unde se afla Camera! Pe geam, un afish micut, colorat si scris f inghesuit: Teoretic cershetor, in realitate ... printz! Eee, o varianta moderna a povestii Printz si Cershetor? "Cershetorii in haine rupte si ponosite joaca un rol. Oamenii de bine, cu suflete largi, le dau de mila bani. Dar la un calcul sumar (fuck!), daca in 3 minute intr-un vagon un cershetor primeste cel putin 1 leu, in 5 ore petrecute la metrou face (am pierdut shirul), deci, intr-o luna ajunge sa castige 2000 lei, adica 20 de milioane vechi! In teorie cershetor, in realitate printz!" Mai era si un PS acolo cum ca exista adaposturi unde cershetorii ar putea sa stea, dar preferea sa castige pe la metrou, asa ca mai bine sa dam 2% din impozit acestor adaposturi. Doamne, cat de tare ma plictisesc de am rabdare sa citeasc atata informatie, desi e scrisa puchinit, cu caractere foarte mici?! Si, apropo, domnu Dinica unde e in scenariul asta?
Ajung inauntru, inghesuita de mustacios si de tanarul care nu isi mai suge dintii, acum si-i roade. Ma loveste un val de aer cald (uimitor, mai cald decat ala de afara!) amestecat cu miros de transpiratie si mucegai din ala de perete umed. Aerul conditionat din holishor e sub forma de ventilator obosit, cu firul legat cu scoci. Ma uit la ceas: 6 si 20! Se deschide usha. Hallelujah! Sunt inauntru! "Actele. Hmmm, aveti formular de pe internet, daca nu ne grabeam asa va puneam sa completati de aici, ca e altfel". Inima imi bate puternic, tamplele imi zvacnesc: "Cum altfel?" "pai, asta de la noi nu mai are si casuta pentru fotografie, ca doar va facem noi la calculator!" Mda, logica imbatabila. De nervi si spume si oboseala si caldura mi s-au unit sprancenele de incruntare, gura mi s-a facut cat un nasture de stransa ce e, iar ochii arunca fulgere. Semnez, mi se da o hartiutza, "veniti peste 7 zile sa-l ridicati, acum asezati-va pe scaun, stati nemishcata si incercati sa nu zambiti prea larg!"

miercuri, 25 iunie 2008

Intrebari publicitare

Imi aduc aminte ca primele chestii fascinante la televizor dupa revolutie, cand au aparut posturi italienesti si nemtzesti, au fost reclamele. Mi se pareau superbe, pline de culoare, vii, iar produsele de-a dreptul de poveste. Ce detergenti ! Ce paste de dinti ! Ce deodorante ! Cel mai mult imi placea una la inghetata Magnum, cu ciocolata pe deasupra. Cand mushca fata aia frumoasa din inghetata, mi se umplea instantaneu gura de apa si imi juram in mintea mea ca atunci cand voi fi mare o sa am bani sa mananc numai Magnum ! Rapid au inceput si posturile romanesti nou nascute sa strecoare printre filme si seriale reclame. Titan Ice, V-am prins vrajitoarelor ! Adidas Torsion, Tropicana, Kent for successful living din pauzele de la Dallas, Assos, Gitanes, Gauloises si Lucky Strike, sapunul Duru, etc. Intram si noi timid, kitchos, cu sloganuri stupide, in lumea civilizata. Desi nu am cumparat niciodata nimic impulsionata de vreo reclama, trebuie sa recunosc ca si acum sunt inca fascinata de ele, chiar daca am devenit mult mai pretentioasa, carcotasha si am inceput sa-mi pun si intrebari de genul: adica cum? Asa, si ? what a fuck is this ??? DE CE??? De ce doar femeile au probleme de tranzit intestinal si trebuie sa manance Activia cu bifidus esensis (care mie oricum imi suna a nume de vierme intestinal) ca sa isi faca nevoile relaxate si linistite? Si de ce tot unei femei ii umbla pe bicicleta prin organismul cu strazi si semne de circulatie tipul ala cu fatza de francez boem pe post de Dulcolax ? Ce, barbatii au semnele de circulatie mai haotice sau ei nu se constipa ? In acelasi context, de ce naiba l-au pus aia de la Renault Clio Cosmopolitan-editie-limitata-doar-pentru-femei pe bietul baiatul ala sa isi puna ciorapi plasa, rochie, peruca, sa se fardeze ca un travestit, dupa care il gaseste si gagica impopotzonat asa, ca prostu, in mijlocul camerei? Pai, sa ajung acasa sa-mi gasesc gagicu in rochia mea fara fatza, cu sutienul cu danteluri si ciorapii-plasa, cu motivatia « as vrea si io sa imi iau un clio din asta doar pt gagice », i-as da cu canapeaua peste manichiura si l-as da in shuturi delicate pe usha afara ! Ahh, si daca tot e vorba de reclame cu mesaj pentru femei, nu pot sa uit de aia la Paduden parca, in care Xena si Catwoman stau pe canapea, pisicoasa se plange ca nu a putut sa opreasca nu stiu cate jafuri din oras din cauza de dureri menstruale care au tinut-o in casa, iar Xena face trei flic-flacuri si ii da cu cutia cu pastilele minune anti-durere peste cap. Come on !!! Alte modele feminine stereotip nu puteati gasi ??? Bine, acu e adevarat ca eu, de exemplu, nu voi folosi niciodata vopsele de par Garnier pentru simplul motiv ca din reclame se miorlaie cu rictusul ala pe post de zambet Andreea Marin. Deh, modele si antimodele.
Desi vreau sa ies din subiectul reclame pentru femei, nu imi prea iese. Dilemele mele, ca si ale prietenei Iulia, sunt legate de ingredientele-minune din diferite produse de spalat pe cap si corp superb. Produsele l’oreal, de exemplu, abunda in asa ceva: nutriceramide, proteine de perle, tehnologie turbo-booster de lumina (what a fuck ???), extract de cashmir. Pai, bre, Cashmiru parca era o zona de prin India si dupa numele regiunii a fost denumita lana de Cashmir, care se obtine prin pieptatanatul caprei de Cashmir ! Io de unde sa inteleg ca se extrage extrasul asta de coshmar ? Pardon, de cashmir ? De prin ce dedesupturi ale caprei respective ? Si mai era una care ma dispera, la palmolive parca : « Aici in Mediterana am descoperit… » si storcea una o maslina din care curgea ... lapte ! Ca iti trebuia ceva sa-ti dai seama ca de fapt curgea gel de dush. Cum adica aici in Mediterana ??? In Mediterana unde, pe dreapta, pe stanga ?
Mai sunt si reclamele alea simpatice, dar care nu au nici o credibilitate in realitate. E aia cu taticul care merge hotarat cu nu stiu ce card de credit sa ia un peshte in locul celui decedat de acasa si se intoarce, spre bucuria imensa a copiilor si a sotiei, si cu 6 puiuti de Labrador auriu superbi. Adevarul e ca sunt senzationali catzeii, dar fericirea de pe fatza doamnei … neeeee, I just don’t buy it ! La fel aia la nu stiu ce serviciu bancar unde colegii respectivului tanar fac scandal ca de baieti la meci cand suna gagica « da, pisi, sunt cu baietii la meci » cand de fapt el munceste ! Si marmota invelea ciocolata in staniol! Asta mi-a adus aminte de bancul ala cu ce-i mai bine sa ai, amanta sau nevasta? Si omul de stiinta spune: amandoua, nevasta stie ca esti la amanta, amanta stie ca esti la nevasta, si tu stai in biblioteca si studiezi, studiezi !
Ahh, mi-am mai adus aminte de una care ma oripila de-a dreptul, desi personajul era desen animat. O vacutza cu voce iritanta care mananca ciocolata si face pipi (eu asa interpretez) lapte cu ciocolata ! Bleah, ciocolata ! Oare s-ar putea face si o reclama pentru oameni mari cu cineva care mananca struguri si se pisha vin ?
Le-ati vazut pe femeile alea care fac curat prin casa si descopera noile super produse Cif, Domestos, bla bla, ce jeg si catran au pe faianta, chiuveta si cada ? Ca sa nu mai vorbesc de budele alea namolite si pietruite, ce-or manca, frate, oamenii aia de ajung sa faca asa ceva bietului wc ???
Nu stiu de ce tocmai acest ultim subiect cu wc-ul mi-a amintit de o reclama absolut halucinanta (musai cu sonor!!!) pe care am gasit-o pe net, nu cred ca a ajuns si pe tv, desi sigur ar fi avut mare succes. As vrea sa stiu doar la ce vrea sa se refere mesajul cu « Asigurarea de care ai nevoie cand te astepti mai putin » si de ce nenea cu mustata m-a dus cu gandul la mustaciosul in piele din Village People ?

marți, 24 iunie 2008

Campionatul meu de fotbal

Mai e un pic si se termina si campionatul asta de fotbal. Pe care trebuie sa recunosc ca l-am asteptat cu nerabdare, ca orice femeie care se respecta. Asteptarile mele au fost mari. Cat de des vezi barbati multi de aproape toate culorile, aproximativ tineri, cu conditie fizica buna, care alearga, transpira, se tavalesc pe jos, se imbrancesc, isi sparg capetele si isi dau la gioale, plang, rad, injura, scuipa? Ahhhh, chintesenta masculinitatii si a testosteronului! Dupa o scurta deviere in care am avut sperante pentru echipa Romaniei si am trait intens (paharul de vin de bucurie ca a dat Mutu gol a fost rapid inecat de urmatorul pahar de vin baut de suparare ca au egalat italienii, iar la ratarea aceluiasi Mutulica, era cat pe ce sa plang, dar mi-am amintit la timp ca nu am rimel rezistent la apa si m-am abtinut), m-am reprofilat pe Cehia (care imi placuse mie acu 4 ani) si pe Portugalia unde stiam ca sunt niste baieti frumushei. Ghinion, Cehia si-a luat-o rapid, iar Cristiano Ronaldo de aproape seamana f bine cu un jmecherash de cartier care o mai arde prin Bamboo la fitze, dar la suparare asculta manele. Apropo de look-uri, in meciul nostru cu Franta am avut senzatia ca pe langa jucatorii lor, Banel zici ca e





suedez. Oricum, m-a dezamagit Banel, chiar nici un autogol, buey, cum ti-a zis Medelin Voicu? Asa, "un tigan care nu face treaba". Macar de-un portofel daca te scoteai si tu. Mi-au placut un pic si olandezii, dar prea au fetze de ingineri cuminti si casnici. Si i-au mai batut si rushii, care da, nu au jucat rau, dar nu pot sa tin cu ei, ca prea au fetze de Piotr si Ivan. Si ajungem la revelatia campionatului: Turcia! Cum s-au luptat ei ca la Plevna, condusi la goluri, eliminati, legati la cap! Pai, mai, nene, normal ca se impushca suporterii de fericire cu asa echipa! Slava Domnului ca ai nostri nu au facut vreo performanta pe-acolo, ca cine stie ce macel mai iesea la Universitate. Nu am retinut nici un nume de turc, doar nasurile lor reprezentative. Niste zmei, niste draci, adevarati fii ai lui Baiazid (ante batranul atat de simplu, dupa vorba, dupa port). Vreau sa-i bata pe nemtzii aia prafuiti, plictisitori si foarte nashpa. Din tot sufletul. Si sa ajunga in finala cu spaniolii care mi-au facut seara mai senina si mai racoroasa trimitzandu-i acasa pe macaronari. Si sa vezi atunci emotii pe sufletul meu de microbista! Sa tin cu inventatorii shis-kebabului si ai cataifului? Sau cu echipa din jurul portarului ala frumushel Casillas pe care il mai cheama si Raymondo si Fernandez? Ay, caramba, tough one!

P.S. Tocmai mi-a spus un prieten ca el crede ca stie care e secretul turcilor. Fatih Terim le-o trage pe la spate la pauza tuturor si le zice "baieti, daca pierdeti, dupa meci e fara vaselina"! Altfel nu se explica furia care ii cuprinde in ultimul sfert de ora. Aferim!

vineri, 20 iunie 2008

Draga jurnalule - Delegatie Neptun 15-19 iunie

Day 1 - Am plecat dintr-un Bucuresti uimitor de curat si linistit pe la ora 9 (dupa ce am votat), fara chef si asteptari, spre Neptun si cele 5 zile de "prima mea delegatie" la FOREN, mare forum regional pe probleme de energie. Eu fiind de la Relatii publice si Comunicare si nestiind diferenta intre kilowat si megawat, speram sa rezolv multe probleme acolo, respectiv bronzat, scaldat, tzipat din cauze de meduze, etc. Am ajuns in Neptun ok, fara probleme pe drum, m-am cazat la minunatul hotel de 2 stele romaneshti Turist. Camera meschina, neaerisita, dar cu asternuturi si proasoape chiar curate. Am scapat rapid de senzatia de strain aruncandu-mi peste tot cam tot ce aveam prin bagaje. Baia si mai mica imi oferea posibilitatea de a-mi face nevoile, a face dush si a ma spala pe dinti in acelasi timp si in acelasi loc. Am descoperit cu uimire ca mai exista inca acea hartie igienica de tip shmirghel, doar ca acum nu mai era gri, ci roz-bombon. Trebuie sa recunosc ca mi-am sters impecabil pantofii cu ea, fiind exact cat trebuie de abraziva. Am fugit prin ploaie (da, fiind la mare, era firesc sa ploua) la autocarul care ne ducea in Constanta, unde urma sa fie marea deschidere. Vazandu-i sosind pe cei aproape 800 de invitati la forum, am realizat ca locatia aleasa nu era intamplatoare: Casa de Cultura a Sindicatelor. Nu m-am simtit niciodata mai in plus, mai pe langa evenimente si mai "out of the future" ca atunci. Nici nu stiam daca sa ma amuz bagabontzeshte de media de varsta de 60-70 de ani sau sa ma intristez matur si realist ca vremurile specialistilor in domeniu au apus de multa vreme. Printre multele discursuri, m-a trezit brutal un japonez fonfait care vorbea ca Elmer Fudd, nu se intelegea nimic, dar toata lumea se amuza. Dupa vreo doua ore de povesti, speech-uri si labele lui Vosganian intinse mitocaneste pe sub masa prezidiului, am plecat leshinati de foame (eu si cativa colegi) cu un taxi spre Neptun. Tot drumul, shoferul transpirat si imputzit, ne-a spus jmecher si intzelept, printre jelanii si triluri de manele, cat de frumoasa e Constanta fata de Bucuresti si ca nu s-ar muta nici daca i s-ar da milioane de parai. Slava Domnului! Am mancat chiar bine si am leshinat de somn foarte devreme, scarbita si plina de lehamite. Aflasem rezultatele la primarie.
Day 2 - Azi am avut treaba, l-am plimbat de la o sala de conferinte la alta, la masa, la hotel, alta conferinta, pe domnul invitat de la Ungaria. M-a uimit prin lejeritatea cu care aborda zeci de subiecte diferite, politetea fireasca si lipsa de figuri (desi era mare jmecher dupa cate am inteles). Dupa ore de alergat, cu bashici si sanje in sandale, am iesit seara la un spritz cu un vechi prieten. Pentru ca Neptunul e mic si toata luma buna de acolo se cunostea, am ajuns sa stau la aceeasi masa cu unul din foarte marii mei shefi. Stresul mi-a trecut rapid cand am realizat ca la bauta, intre oameni normali si cu bun simt, rangul profesional nu conteaza. Am ajuns in camera foarte cherchelita pe la 3 dimineata (a trebuit sa bat puternic in usha hotelului pentru ca, normal, receptionerul dormea). Din cauza de mishcari mult mai incete decat in mod normal, am urmarit uluita un videoclip al lui Gutza care ranjea cu fatza aia tampa si lalaia de pe un bloc, iar in fundal se vedeau niste macarale. Am uitat sa mentionez: televizorul se deschidea doar pe Taraf tv...
Day 3 - Zi de relaxare pentru mine. Vinul a fost bun, mahmureala mi-a trecut dupa prima cafea. In drum spre plaja, trag un ocol sa vad Olimpul, in amintirea vacantelor adolescentine petrecute aici. Mai bine ma abtineam ... Totul paraginit, murdar, parasit. Terasa de la Amfiteatru si Panoramic, unde acum 10-12 ani mirosea a parfum de strain, a dolari si marci, pe unde treceam respectuosi si pofticiosi si nici nu se uitau chelnerii la noi decat de sus, unde ne tineam special niste bani ca se ne permite frappe-ul ala fitzos si atat de bun, e acum crapata, cu cateva mese obosite de plastic, cu chelneri soiosi si cu o tabla din aia de meniu ieftin pe care scrie: avem ciorbica de vacutza - 5 ron. Prezenta a numeroshi fripturishti care s-au strecurat la forum cu nevasta, copii, catzei si purcei (deh, daca e delegatie la mare, sa facem concediu din ea!) m-a facut aproape sa abandonez plaja. Desi am ras de nebuna singura la vederea unor slipi din aia anii '80, din plastic grosier, cu catarama metalica si buzunarash. Dar am vazut marea si tot grotescul jalnic din jurul meu a disparut. Era cea mai frumoasa Mare Neagra pe care am vazut-o vreodata in 30 de ani! De un albastru-verzui ireal, superb, ademenitor. Cand am intrat, era exact atat de rece cat imi place mie, a flirtat cu pielea mea, m-a luat in brate si mi-a spus ca i-a fost dor de mine. M-am plimbat ca o nebuna, strigand de bucurie si mirare ca un copil la vederea atat de clara pe fundul apei a unor crabi mici si nevrotici care sapau in nisipul fin, plus peshtisori si cateva meduze pitice. M-am gandit ca probabil datorita faptului ca inca nu a inceput calumea sezonul si nu au venit destui mitocani e si plaja curata si apa clara si nepishata. M-am intors pe seara la hotel, bucuroasa si parlita, pistruiata si sarata. Pe terasa-restaurant am avut surpriza sa-i gasesc pe un nene spilcuit care presta la o orga Casio si pe o tanti dizeoza imbracata strans gen carnat intr-o rochie plasticoasa care canta "un dos tres un pasito balante maria!" La ce meci de cacao a urmat, cred ca mai bine continuau cei doi.
Day 4 - multa treaba, alergatura, organizare, conferinte, trece totul relativ repede si fara probleme. Seara, mare bal mare! Masa festiva pentru tot poporul! Pe baza de invitatie scrisa, normal. Locatia: Calu' Balan Redivivus sau in traducere pentru cei aproximativ 40-50 de strainezi White Horse Reloaded. Atmosfera rustica, mult prea multe obiecte "traditionale" pe pereti, mese lungi si inghesuite ca la nunta. Motzul la ... pardon, cireasha de pe tort o copertina uriasha de plastic albastru care acoperea terasa. La un moment dat, a fost data la o parte partial si ne asteptam cu totii ca pe acolo sa zboare omul-ghiulea. Din mijlocul copertinei cobora ametzitor de luminos si sclipicios, un glob disco! Si incepe dixtractia. Vin aperitivele si tzuiculitza. Incepe sa cante
formatia. Nu se mai intelegea om cu persoana. Dar pentru ca taria da curaj si te scapa de inhibitii, s-a pus lumea si pe dans. Ca la nunta, cand unchii trecuti de anumite varste le iau la invartit si scalambait pe nepoatele fashnetze, si aici neni gen shef de servici le-au luat la dansuri pe duducile hlizite si impachetate corespunzator evenimentului in toalete diverse, mai colorate sau si mai colorate, imprimeu tip leopard sau tigru bengalez, dupa posibilitati. Senzatia serii si dupa parerea mea, cea care ar fi trebuit incoronata Miss Energia 2008, a fost o hai sa zicem doamna, genul acela "nu-i frumoasa, da-i batrana", imbracata intr-o rochie lucioasa verde-smarald, cu o brosha uriasha sclipicioasa pe un umar si o funda mare intre sani. Petrecerea nu putea fi petrecere fara trenuletzul pe "Gimme hope, Johanna!" Trebuie sa recunosc ca mi-a lipsit momentul Meneito. O tziganca burtoasa si mustacioasa, imbracata intr-o rochie gen Flamenco, cu umeri si volane, a prins momentul si s-a strecurat printre mese cu un cosh de trandafiri. Cand am aflat ca dupa friptura si inghetata nu mai vin sarmalele si tortul miresei, am decis sa plecam. Ca un facut, melodia pe care am plecat a fost cea pe care eu o numesc imnul inginerului sau dupa caz al IT-istului "Words don't come easy".
Day 5 - Cu un ultim bon de masa, bag sub nas o omleta taraneasca si o cafea acra la terasa hotelului. Daca nu o sa le mai vad niciodata pe chelnaritzele astea obosite, o sa fie prea devreme. Ca sa nu-mi para (prea) rau ca plec, incepe si sa ploua. Repede shtampila pe delegatie, totul aruncat in rucsac in 2 minute, predau cheia si telecomanda si gata, s-a incheiat si prima mea aventura numita delegatie. A fost ceva nou, am primit si mapa de prezentare (poate cu ocazia asta aflu si eu diferenta intre mega si kilowati si mai nou terawati! de care chiar nu auzisem niciodata si pe care i-am botezat initial tetrawati, cred ca din cauze de flash-back-uri cu chiloti tetra), am si invatat unele lucruri, am primiti si ceva laude de la superiori. Per total, e de bine. Acasa am ajuns obosita, cu nasul roshu, nisip in sandale si cu shamponul de culoare roshie varsat in tot bagajul.
In loc de concluzii - Nu stiu cum e la bulgari, dar nici nu imi trebuie sa stiu pentru a realiza ca am pierdut nu doar intrecerea cu ei, ci de mult, chiar cu noi inshine. Frumoasa tara Romania, pacat ca e locuita ...

vineri, 13 iunie 2008

Pauza

Pentru o saptamana va voi lasa sa va fie dor de mine, plec intr-o frumoasa delegatie la Neptun unde voi avea, printre altele, rol de "fata frumushica si prezentabila care mai si vorbeste engleza, asa ca sa il insoteasca Lia" pe domnul X dintr-o tara straina si vecina (va astept comentariile pline de rautacisme!). Sper sa nu fie ca in bancul ala cu cele trei tipe intrebate de un reporter "cu ce va ocupati?" Prima: pai, eu sunt stewardesa. A doua: eu sunt hostessa. A treia: si eu tot curva sunt, dar nu stiu limbi straine ca ele doua. :))) Glumesc. Va fi multa treaba, dar sper sa vin si cu nisip in par si cu alge prin chiloti, bronzata si pistruiata. Plus, pun pariu ca voi avea ceva subiecte :D

Amintiri din copilarie


S-a intamplat iar. E clar. Ori imbatranesc si am melancolii, ori sunt atat de tanara incat memoria e inca foarte proaspata. Mi-am adus iar aminte de copilaria mea, de mai multe ori, din mai multe motive. Primul e induioshator. Venind spre casa am vazut o fetitza cu un dinte lipsa in fatza, ranjita si imbujorata, cu coronitza pe cap. Era premianta! Desi vederea ei m-a bucurat enorm, mi-am dat seama cu tristete ca, pe de-o parte, desi locuiesc langa o scoala, nu am mai vazut de ani de zile copii cu coronitzele pe cap (probabil nu e nici cul, nici trendy). Pe de alta parte, ma uitam in jur la zecile de oameni care treceau autizati si amortiti pe langa fetita si nu schitzau nici macar o idee de zambet, desi fetitza le cauta privirea, mandra de realizarea ei. Mi-aduc aminte ca acum o suta de ani cand am facut eu scoala generala si am adus acasa in fiecare an cate o coronitza, serbarea de premiere la sfarsit de an era ceva foarte important. Nu doar ca stateam cu mama sa croshetam coronitza cu cele mai proaspete flori luate de tata din piata la prima ora, dar si ceilalti copii se uitau la premianti cu admiratie si un fel de respect. Nu a facut nimeni vreodata mishto de mine ca luam premii si nici nu m-au exclus din vreo gashca de joaca, de bataie, de maidaneala. In plus, pe drumul spre casa, cu cartile si diploma in mana si coronitza pe cap, imi zambeau si ma felicitau toti necunoscutii intalniti. Ce m-a intristat cel mai tare la fetitza stirba de un dinte a fost ca era singura! Imi venea sa o iau acasa, sa-i arat cartile pe care le-am primit cand am luat premii, si diplomele decolorate pe care inca le pastrez cu mandrie, si sa-i spun ca e mare lucru sa iei premiul I chiar si in sistemul de invatamant de kkt actual. dar am reusit doar sa-i zambesc si sa-i spun de pe buze: BRAVO!
Al doilea flesh-back l-am avut in metrou, cand am simtit miros de pufuleti. Si nu din aia branduiti, condimentati si ambalati colorat, ci aia, the real shit! Galbeni, care se fac cocolosh pe limba, care iti lasa gust acru in gura dupa ce-i termini si nu reusesti sa-i dezlipesti de pe masele. Din aia de care nu am mai mancat din '91, cand am fost intr-o tabara de 2 saptamani la Navodari si pentru ca dupa masa servita la cantina abia atunci ne apuca starea de leshin de foame, bagam in dementza pufuleti si pepeni, singurele "alimente" de gasit in zona. Noroc ca de pepeni mi-a revenit pofta in cativa ani.
Si tot in aceeasi zona a fost, de curand, si uimirea mea la vederea tantilor din Herastrau care fac inca vata de zahar in aceleasi ligheane vechi de tabla, cu acelasi sistem rudimentar de producere. Doamne, ce imi mai placea sa o adun intre degete pana o faceam o bila si rontzaiam dupa aia din ea! Si ma lipiceam pe maini si ma murdaream si bagam dupa aia linistita degetele in gura. Degeaba imi spunea mama povesti de groaza cu rugina, cocleala verde, otrava etc, pana nu-mi faceam damblaua nu ma lasam. La fel cum nu ma impresionau nici amenintarile cu "tzigancile fac pipi in apa in care fierb porumbii!", la mare.
Azi dimineatza, in timp ce imi frecam un ness, mi-am adus aminte si de o intamplare putin inspaimantatoare. Primea mama ness Amigo pe vremea lu impushcatu' si imi placea sa imi fac crema dintr-o lingurita de ness si doua de zahar, pe care o lingeam dupa aia foarte incantata. Si intr-o zi, singura acasa, am facut vreo 4-5 randuri de crema din asta pana mi s-a facut rau, mi s-a intunecat privirea, am ametit ingrozitor si imi simteam inima pocnind in mine. M-am asezat pe covor, cu ochii belitii de groaza si tensiune, si mi-am zis cu voce tare: "daca mor, ma omoara mamica in bataie!"

miercuri, 11 iunie 2008

Inca un flash back

Asa cum sunt convinsa ca numarul cel mai ridicat de accidente se intampla in casa si, in acelasi timp, ca ce isi face omul cu mana lui se cheama lucru manual, era sa mor azi singura in casa. De doua ori. Pentru ca in drum de la servici acasa, cu metroul, m-a prins pe undeva un spirit rau si m-a posedat, in loc sa zac ca un cotlet in tigaie la televizor, m-am apucat ca o nebuna ... sa spal geamurile! Si plasele de tzantzari. Bine, era si cazul, soarele deja imi zambea stramb si pocit dimineata prin geamul de la sufragerie, iar prin cel de la baie imi era deja imposibil sa mai vad cand fac vecinii de vizavi dush. Cu avant gospodaresc, ma apuc de dat jos, suit pe scaun, frecat (dom'le, termopanele astea chiar se spala ushor!). La un moment dat, din cauze de ganduri aiurea si neatentie, imi aluneca piciorul pe scaun si mai sa zbor ca o vrabiutza de la etajul 4! Pentru ca am si o ushoara frica de inaltime, era cat pe ce sa fac stop cardiac de sperietura. E un semn, mi-am zis. Si m-am oprit. Restul (vreo 2-3 geamuri) data viitoare. Si stand asa pe jos pe frumosul parchet, imi aduc aminte brusc de saga de anul trecut, cand mi-am pus termopanele. Si incepe sa imi bata inima mai tare, sa imi zvacneasca tamplele. Futu-le muma'n cur de ordinari nesimtiti care m-au tinut pe mine cu hauri in loc de geamuri o luna si ceva, cand ar fi trebuit sa vina dupa 7 zile. Si cate telefoane si amenintari si crize si isterii. Degeaba! Cum imi raspundea tampita aia de la Relatii cu clientii, senina si total nestiutoare "o sa trimit un mail in fabrica, noi nu avem telefon direct cu ei, dar stati linistita, se rezolva sigur zilele astea". Care zile s-au facut saptamani si dupa aia o luna cand nu am mai rezistat si m-am prezentat direct la sediul unde facusem contractul si am inceput sa urlu la fatuca aia care a mai facut si greseala capitala de a-mi spune "chiar nu stiu ce s-a intamplat, s-au finalizat deja lucrari care au venit mult dupa a dumneavoastra!". Sa mori tu!!! (deja pulsul meu o ia razna si narile mi se umfla sacadat). Ma apuca nebunia, intru pe site-ul lor si le scriu o depesha furioasa in care ii amenint cu OPC-ul, campanie denigratoare, ciuma bubonica, etc. Normal, nici un raspuns. Intr-o zi in care ma dusesem iar peste fatutza aia tampita, dau total intamplator peste un directoras aflat la sediu aiurea care, vazandu-ma isterica, incearca sa ma linisteasca "ma voi ocupa personal de cazul dumneavoastra" (deja eram un caz) si imi da cartea de vizita. L-am anuntat ca a facut o greseala si ca pana nu o sa am geamurile la geam, o sa-l sun in continuu. L-am sunat de vreo 50 de ori in urmatoarele 5 zile pana cand, la o luna si jumatate de la semnarea contractului, au venit in sfarsit baietii sa le monteze. Nici nu intra bine baietii si imi spune unul timid: "dumneavoastra sunteti cea care a trimis un email acum vreo doua saptamani? Stiti, a ajuns chiar la toata lumea din firma si toti astia mici ca noi s-au bucurat ca in sfarsit ia cineva atitudine". Asa de tare i-a durut de atitudinea mea ca a mai durat 2 saptamani dupa aia. Daca nu aveam atitudine cat mai dura, o viata? Oamenii recunosc, si-au facut treaba impecabil si foarte repede. Scap (cred eu) de coshmarul Aplast, imi continui lucrarile la casa. O luna mai tarziu, cand sa montez plasele de tzantzari la geam, ghinion, tzumburushul in care trebuie sa faca click plasa cand se inchide era montat pe rama opusa. Nebunie, numele tau e Lia! Iar telefoane, amenintari, urlete, asteptare, dupa vreo saptamana vin baietii si imi fac schimbarea. Deja nu mai aveam putere sa mai zic sau sa mai fac nimic, am plecat de acasa si am lasat pe altcineva sa ii primeasca. Doamne, ma intreb acum, oare cum am rezistat si am iesit cu neuronul intreg din toata povestea asta? Nu apuc sa imi raspund ca imi suna telefonul: am primit un mesaj. Si aici vine momentul cand fu cat pe aci sa dau coltul a doua oara pe ziua de azi, inecandu-ma cu o cireasha. "Crezi ca ii lipseste ceva casei tale? Usa de interior Aplast reprezinta solutia ideala pentru casa ta, fiind disponibile (sic!) intr-o bogata paleta coloristica, imitatie lemn, o diversa gama de geamuri ornamentale si un design modern. Te asteptam in cel mai apropiat magazin Aplast de langa tine si poti beneficia de discount de fidelitate de 10%!" Pai, futu-va muma'n cur de ordinari nesimtiti si agramati, nici macar sa acordati subiectul cu predicatul nu sunteti in stare???

Back to basics


De ieri, fundu-mi de aproape printzesa se da cu metroul iar, dupa o pauza de vreo doi ani si ceva. Nu stiu de ce ma asteptam sa fie ceva diferit. NUMIC nu e schimbat. Aceeasi racoare pe peron, acelasi miros de pereti umezi (pe care il ador, impreuna cu mirosul de benzina si de acetona). Panouri mari publicitare, coshuri de gunoi pline, forfoteala. Nou am gasit tonetele cu Cola/Pecsi sau sandwichuri. Dar sa mor de sete azi dimineata si ioc apa! Ca printzesa nu consuma nici cola, nici pecsi, e naturista. In rest, toate noi si vechi sunt toate. Am regasit cu un zambet plin de rautacisme, tzoapele imbracate in mov+galben+verde papagal, incaltate, fireste, cu platforme inalte galbene luate din IDM sau Europa (printzesa fiind imbracata impecabil in camashuta cu decolteu decent, dar decolteu, fustita neagra, sandale la care am balit si care au venit, apropo, din State, gentutza asortata, de asemenea de pe site-uri de afara, per total, o printzesa, la naiba!, fireste ca am scos din spinare cateva pumnale si mi-au ars pielea anumite priviri). Am simtit nari frematand la dara mea de Channel Chance si priviri aruncate pe furish, pentru ca mutra mea aspra dar severa, nu permitea priviri directe. In metrou, acelasi aer inchis, cu tonuri diverse de transpiratii. Am regasit cu mare amuzament sandalele purtate de domni cu ciorapi flaushati :D La fel si shosetele negre decolorate purtate cu pantofi de vara si pantaloni bej, cu vedere larga la glezne si la parul de pe picioare. Azi dimineata era langa mine pe scaun un tip imbracat la costum (bine, din ala modest), care cred eu ca abia descoperise iPod-ul, pentru ca il tinea la vedere, tot butona si se uita inspre ceilalti pasageri, radea de ziceai ca e nebun. Altul urla la mobil, intre statii, ca "nu se apuca, ba, ala de zugravit cand vrea sula lui, se apuca cand zic io!" Sau sula lui. Dar cel mai amuzant participant la traficul subteran a fost un pushti slabanog, imbracat cu niste blugi stramti si cu turul pe la genunchi, cu vedere la niste boxeri cam indoielnici, cu o freza facuta cu ciobul (nu era emo, era doar din generatia asta in care arata toti la fel, genul tomberon), breton atat de in ochi, incat nu a reusit sa ocoleasca stalpul din mijlocul vagonului si din cauze si de balans in mers, s-a infipt cu fatza in respectivul stalp (mainile le avea blocate in buzunarele pantalonilor stramti). Mai nasol a fost ca tot din cauze de maini blocate, si-a pierdut echilibrul si s-a intins si cat era de lung pe jos. S-a ridicat atat de incet si de impasibil si cu o fatza atat de neexpresiva, incat m-am gandit ca astia chiar se nasc direct plictisiti si fara chef de viata. Noroc ca nu i-au cazut cashtile din urechi, ca se trezea Doamne fereste, la realitatea sinistra! Am mai vazut un cuplu de mare exceptie, ea blonda Barbie, aranjata, smacuita, cu privire tampa, el plictisit, lant de aur peste tricou, pantaloni de trening de fash. Cu ocazia asta, mi-au adus aminte de o intamplare de acu cativa ani, tot la metrou: am intalnit-o pe Barbie. Era chiar ea in carne si oase. Picioare lungi, sani ridicati, fund bombat, par lung, blond, perfect. Pantofiori, poseta si curea roz. Un zambet inlemnit pe o fata perfecta. Pe peron, toti barbatii se holbau, toate femeile zambeau stramb si superior, cu multa invidie. Vraja a rupt-o barbatul care era cu Barbie, nu tocmai exemplul de Ken. Vobea, gesticula, si la un moment dat i-a spus exasperat: „cum poti fi, baaa, atat de proasta?”. Muzica s-a intrerupt brusc, barbatii s-au uitat incurcati in alta parte, femeile au ranjit satisfacute. Noroc ca a venit metroul si a intrerupt momentul penibil. Oare de ce era proasta Barbie?

marți, 10 iunie 2008

Despartire

Desi afara e soare, cald si cer albastru, deasupra mea e un norishor negru din care ma ploua trist. Dupa exact 2 ani, 3 luni si 9 zile, relatia noastra a ajuns la final. Nu a fost vina nimanui, pur si simplu am trait tot ce puteam trai impreuna. Nu o sa uit niciodata ziua in care ne-am cunoscut: era innorat, ud pe jos si nu prea frig. A fost dragoste la prima vedere. El micutz si dragutz, modest, dar cu personalitate puternica. Eu zurlie si dornica de aventuri. Am trecut prin atatea impreuna ... Si bune si rele, si bucurii si tristeti. M-a sustinut intotdeauna, fara sa cracneasca. M-a ajutat in toate nebuniile mele, zeci de drumuri la Ikea, sute de pachete mai mari sau mai mici, mai grele sau mai ushoare. Mi le-a carat pe toate rasufland din greu, dar fara nici un reprosh. Si eu am avut grija de el, de cate ori a fost bolnav sau l-a durut ceva. Nu o sa uit niciodata drumul nostru la munte, doar noi doi, mana in mana. Eu ii cantam si radeam, el imi arata cat poate fi de puternic si zglobiu in acelasi timp. Am avut si un moment foarte dificil, m-am trezit intr-o dimineata cu el batut, zgariat, ranit si suferind. Am avut un shoc. Am fost la politie, declaratii, prinde orbul scoate-i ochii. Am stat cu el prin doctori, in cele din urma s-a facut bine si am reusit sa trecem ok peste moment. Avea si el nebuniile lui care ma disperau uneori, il apuca, de exemplu, urlatul in ploaie. Cu greu reuseam sa-l potolesc. La fel cum trebuia sa am rabdare pentru ca lui ii lua intotdeauna mai mult timp sa se urneasca din loc. Si daca il grabeam cumva, capos, punea bot si se oprea in drum. Trebuia luat cu frumosul si ii trecea. A fost si va ramane prima mea mare iubire. Desi sufar si sunt trista, eu am ales sa ne despartim. El imbatraneste si nu mai are alte aspiratii, eu sunt mai ambitioasa si vreau mai mult. Gresesc? Nu stiu, poate o sa si regret o perioada alegerea facuta.
Am venit si in dimineata asta impreuna, ca in fiecare dimineata, mana in mana. Doar ca de data asta am tacut tot drumul. El s-a comportat impecabil, fara sa scoata un sunet, de parca vroia sa-mi arate "na, uite la cine renunti!". Nu mai e
cale de intors, drumurile noastre s-au despartit. I-am lasat lui buburuza roshie si dragutza, am luat eu oitza simpatica. Partaj simplu, fara complicatii. Stiu ca voi iubi din nou, la un moment dat. La fel cum stiu ca si el va fi iubit, poate in alt fel decat de mine, dar va fi iubit. Si va ramane mereu, in sufletul meu, primul meu mashinutz, cel mai tare Ticutz dragutz si micutz, pentru ca esentzele tari se tin in recipiente mici.

luni, 9 iunie 2008

Hai, baietii, ca puteti!


Nu sunt o microbista infocata, in campionat nu mai am nici o iubire, desi inca ma mai bucur cand bate Dinamo si i se da lui Becali peste bot cu bricheta. Dar cu Nationala e alta poveste. Cand ne-a batut Danemarca atunci in prelungirile alea aberant de lungi si de fortzate, am plans in fatza televizorului si am crezut ca imi va crapa inima in mine de suparare si tensiune. Ani de zile dupa aia, am tinut cu Cehia, cu Portugalia. Recunosc, nu am crezut ca se mai poate, nu am crezut ca sunt in stare sa se mai califice. Cu toate astea, au facut-o. Si am inceput iar sa cred, sa imi doresc, sa imi bata iar inima de microbista. De atata stres si asteptare si speranta si teama, nu am fost in stare sa ma uit la primul meci. M-am fatzait prin casa, am pus la spalat, m-am agitat, orice numai la meci nu m-am putut uita. Trageam cu urechile ciulite si inchideam ochii de cate ori o auzeam pe prietena mea Anne tzipand din sufragerie. Da, pe ea am lasat-o in locul meu, in tribuna I. Anne e o fata foarte cuminte, credincioasa, a stat si la manastire o perioada. M-am rushinat azi trezandu-ma injurand in mashina, cu ea in dreapta. Pana a inceput meciul si s-a dezlantuit si ea. Nicicand nu au sunat mai pios injuraturile la adresa babuinilor de francezi! Nimeni nu a mai scuipat cu vorbe cu atata patos! Pentru ca da, o avea Mutu bashini in cap si o fi Banel tzigan, dar macar noi nu ne-am dat niciodata de domni cand de fapt suntem niste maimutze infecte. O sa vina si randul italienilor, fantzi de doi bani, care tare au nevoie de un shut in curul ala plin de aere de superioritate. Faceti-ne, baieti, sa iesim in Piata! Sa arunce vecinii mei neanderthali cu borcane pe geam! Sa pocneasca petardele ca de revelion! Sa vada "arienii" ce pot face tziganii hotzi de romani!

Nunta Alinei si a lui Pedro

In sfarsit, a inceput sezonul nuntilor si anul acesta. Am trecut prin multe sezoane, multe nunti si cumetrii, mai amuzante, mai stresante, mai numeroase, mai modeste. Eu m-am distrat intotdeauna de minune, am dansat, m-am amuzat(cu o singura exceptie, unde nici nu m-am dus de placere, ci din obligatie, iar gusturile "fine" ale mirelui au adus asa niste lautari prosti, ca nu m-am ridicat de la masa). Dar la toate nuntile, fara exceptie, au existat niste momente care m-au facut sa imi fie mila de miri, sa ma streseze ca nuntas sau sa mi se para cel putin stanjenitoare. Vorbesc despre acele obiceiuri (invitat rude pana la gradul nsprezece, "si familia X, ca si noi am fost la nunta", calcat mirele pe pantof, in pragul bisericii "ca sa il ai sub papuc, fata", asezat la mese cu cartonash in fatza in combinatii cel putin ciudate si uneori chiar neinspirate, plimbatul mirilor de la o masa la alta, de nu apuca bietii sa guste si ei dintr-o sarma si cel mai sinistru si traumatizant dintre toate, scos voalul miresei si inlocuit cu un batic) fara de care credeam ca nu se poate face o nunta. Pana sambata asta ...
La ora 8 dimineata, la Primaria sector 5, ne-am adunat, in ordinea numerelor de pe
tricou, mirele cu mireasa (ambii cu experiente anterioare), nashii, copilul miresei si printr-o legatura sentimentala deosebita, si al mirelui, si noi doi martori. Atat. Fara vecini, catzei, purcei, etc. Asta nu a insemnat ca am scapat de maestrul de ceremonii al primariei, un nene dement si haios care a facut cu noi instructie: "mirele in dreapta, mireasa in stanga, NUUU, mai incolo, nashu acolo, nasha aici, nu va mai pupati, zambiti, buletinele martorilor, ridicati privirea si zambiti cu pixul in mana"! Totul s-a incheiat in 5 minute dupa care, ca asa a fost la nunta asta, ne-am dus sa o sustinem pe mireasa la un concurs de bowling! Dupa-amiaza, pe la 5, ne-am prezentat la casa mirilor unde toata lumea era cel putin relaxata. Mireasa bananaia prin casa, mirele mai punea o faclie prin curte, copilul se dadea cu bicicleta, iar un foarte bun prieten al lor pregatea masa, fel cu fel. Au fost salate in nuci de cocos, fructe de mare, paella, paste, creveti si la final, normal, gratar. Nu cartofi natur cu file de peste, nu sarmale. Si cel mai important, nu s-a stat la mese, a fost totul la liber. In farfurii colorate de carton, cu furculite si cutite de plastic. S-a si baut din pahare de plastic (din ala tare). Ploaia inceputa pe la ora 3 s-a oprit brusc la 7, cand au venit preotii si au facut slujba. Acolo, in curte, aer curat, liniste, si cei aproximativ 40 de invitati speciali cu totii. Ploaia a revenit imediat dupa terminarea slujbei, dar nimeni nu a vrut sa se simta amenintat de ea. Am dansat cu mireasa in ploaie, am ras si ne-am veselit. In continuu, fara stresul ca "a ramas unchiu Vasile fara tort", ca nu sunt atenti chelnerii si au mai si furat din bautura. Mireasa a fost furata (desi s-a dovedit ca a fost blat pe fatza, a plecat de buna-voie) de insusi fiul ei de 13 ani si prietenul lui care au cerut recompensa, ca niste copii ai vremurilor noastre, 4 milioane. Pe care i-a dat mirele, grabit sa-si aduca Papusha inapoi, desi era inainte de 12 si ar fi trebuit sa plateasca nashul. Pe tortul lor patrat fara etaj scria "Promitem ca e pentru ultima oara". Si tort s-a pus pe fetzele tuturor invitatilor, nu doar pe ale mirilor.
Mireasa a fost imbracata intr-o rochie superba alba, sexoasa si pretzioasa, pe care a schimbat-o repede intr-o pereche de blugi si o camasha. Cea din urma a fost si cea mai obisnuita tinuta la aceasta nunta altfel. Domnishoara mireasa s-a trezit la ora 7 jumate (dupa vreo 3 ore de somn), pentru ca trebuia, normal, sa ajunga la un meci de bowling!
Per total, la nunta asta, nici o melodie pusa de DJ nu a fost in plus sau aiurea. Nici o gura de mancare nu a fost altceva decat o experienta minunata. Nici un pahar de vin nu a curs in plus sau in minus. Nicand nu m-am simtit mai "din familie" ca acum, desi pe Alina si pe Pedro ii cunosc de cateva luni doar. Dar cateva luni care m-au convins ca imi doresc sa ii am prieteni si familie multa vreme de acum incolo. Cat de impreuna si de fericiti vor fi si mai departe, depinde doar de ei. Dar el e un baiat prea bun si ea e o femeie prea inteligenta ca sa isi bata joc.
Am fost la multe nunti, m-am simtit bine, m-am distat si am plecat cu amintiri frumoase. Dar acum, pentru prima data in viata mea, pot spune ca daca o fi sa ma marit vreodata, asa as vrea sa fie nunta mea.

vineri, 6 iunie 2008

Personalitate multipla

M-am trezit raspunzand azi unui comentariu "TU in fusta??? Ce feminina esti!", cu o hlizeaza si un clipocit de ochi "da, eu vara umblu doar in rochite si fustite". In plus, de la munca ma duc la manichiura (n-am mai fost de 2 saptamani!), iar azi dimineata m-am decis cu greu ce sa aleg, dintre cele 10 (!!!) perechi de sandale. What a fuck is wrong with me??? Cand s-a produs modificarea de la baietzoaica cu mai multe perechi de bashcheti decat de sandale, care isi taia unghiile fff scurt si nu avea nici o fusta in dulap, la "eu umblu doar in rochite si fustite"??? Trecerea de la buburuza care incaleca wc-ul ca sa faca pipi din picioare la pushtoaica in blugi (exclusiv) care se bate cu toti baietii stiu cand s-a intamplat, la fel si trecerea spre gagica baietzoasa (ironia sortii,
ambele treceri au fost marcate de evenimente exclusiv femeieshti: venirea ciclului, respectiv ruperea himenului). De asemenea stiu ca latura sexuala mi-a fost intotdeauna feminina, comportamentul si atitudinea puneau intrebari si dadeau dureri de cap (de exemplu, mamei). Biata de ea, cate fustite si bluzite mi-a mai cumparat de Craciun si ziua mea si nu le-am purtat niciodata, cat de trista, dar deja resemnata m-a privit la balul de absolvire a liceului, singura fata in pantaloni.
Dar sa revin la dilema mea: cand am inceput sa-mi cumpar fuste si sa-mi placa sa le port? Si mai ales, cand a depasit numarul lor, numarul pantalonilor din dulap??? De pantofi multi sigur m-am imbolnavit de la Iulia , desi nu atat de tare ca ea (nu o sa te uit niciodata cum te-ai albit la fatza, ti-a disparut lumina din ochi si culoarea de pe buze cand ai plecat din acel magazin fara sandalele ALEA, pt ca aveai bani doar pt factura de gaze, la fel cum nu o sa-ti uit fericirea, viata recapatata si rosheata din obraji cand ti-am spus "ia-le, fata, o viata ai! Gazele ti le inchide doar dupa 3 luni de neplata!"). Ideea de gloss mi-a fost indusa obsesiv de prietena noastra Maggy, desi nu voi reusi niciodata sa ma dau cu atata talent si indemanare ca ea (mai stii ce emotionata, aproape pana la lacrimi, ai fost anul trecut cand m-ai vazut cu bluzitza roz-prafuit si cumparandu-mi gloss?). Ce ma uimeste pe mine e cat de mult imi place sa-mi vad glezna dintr-o sanda inalta, ce "vinovat" chicotesc cand imi umfla vantul rochita, ce cochet flutur din gene cand mi se face un compliment! La naiba, am devenit femeie feminina!
Cu toate astea, ma linistesc discutiile cu Iulia (care e intr-adevar delicata si feminina din unghia piciorului pana la ultimul fir de par) despre alegerea unui vas
de toaleta Mondial, "ca sunt solide si nici nu sunt asa de scumpe", despre shapa, plansheu si scafe, plus faptul ca dupa o masa copioasa ragai sanatos (desi printzesele nu ragaie, nu trag bashini si nu le miros picioarele, au doar porci la subrat peste care dau cu shprei). Deci, cele doua personalitati ale mele pot convietui linistite impreuna. Acum ma duc la manichiura, maine la nunta (dimineata in rochita, seara in pantaloni), iar duminica sper sa fac un ping-pong cu baietii. Weekend fain s-aveti!
P.S. Accept tocuri, accept unghii, personalitatea baietzoasa se impleteste armonios cu printzesa, o singura temere am: Doamne fereste sa ajung vreodata sa am si o personalitate feminista, ca intotdeauna le-am considerat pe feministe niste femei frustrate, nefutate, nashpete si de ocolit. In rest, ramane cum am stabilit!

joi, 5 iunie 2008

Azi fac politica!

Din cauze, probabil, de anumite tendinte masochist-morbide, ieri mi-am chinuit neuronul si ochishorii urmarind la tv si prin presa declaratii pulitice post-primul tur. Initial m-am amuzat amar de aerul de cashtigatori pe care l-au avut reprezentantii celor 3 partide care si-au impartit voturile. Toti sunt invingatori, pe toti i-au votat bucurestenii. Hmmm, daca te apuci de putina matematica simpla, sa te voteze 30% din 30% bucuresteni prezenti la vot n-ar trebui sa mai fie asa un numar laudabil. Ca sa nu mai vorbesc de procentul pnl-ishtilor care in cifre reale s-ar limita la cateva scari de bloc (cu 10 etaje, treaca de la mine). Pentru ca pe mine matematica o sa ma omoare, mai fac un calcul alambicat: suntem vreo 20 de milioane de romani, da? 5 milioane sunt plecate din tara si pe respectivii ii doare direct la basca de alegerile de aici, cam 5 milioane sunt copii sub 18 ani, mai scadem si pushcariashi care nu se inghesuie sa voteze, bolnavi psihic si debili mintali care nu au drept de vot, ajungem la un maxim de 10 milioane de alegatori. Din care, cu greu, au votat in primul tur, 50% in toata tara (in mediul urban, 40%). Faceti voi un calcul si vedeti cati oameni s-au dus sa-i voteze pe cei aproape 400.000 de candidati!
Mai departe, ne punem poalele in cap si trecem la declaratii. Doctorul-hiena ticaloasa vrea bataie fara manushi cu oligarhii din partide, vomita patetic despre sistemul ticaloshit, dar si despre cat conteaza pt el omul, nu votul, bla bla, jenant. Uimitor pentru mine, cea mai decenta declaratie o are mahmurelul de Orban care spune ca nu se va duce la vot in turul doi si ii considera pe alegatorii lui prea inteligenti pentru a-si permite el sa le dea sfaturi cu cine si de ce sa voteze. Ceea ce nu e valabil si pentru restul pnl-ului care, prin gura patzachinei isterice de Crin Antonescu se grabeste sa il sustina pe Oprescu. Dom'le, mi se pare doar mie sau chiar e o alianta contra naturii ce se intampla cu pnl-ul si psd-ul?! Ce-o face molusca aia de Tariceanu dupa ce il pupa si il linge in cur pe jigodia de Iliescu? Gargara cu apa de trandafiri? Ce printzese de pension v-ati dat odata, ce traseiste de centura ati ajuns...
Doua zile mai tarziu, dupa cum era de asteptat, apare Basescu si mushca de beregati. Face niste flic-flacuri logice din care reiese ca desi nu a participat la mineriada din 13-15, Oprescu i-a adus totusi pe mineri si a dat la gioale studentilor. Din pacate, sunt anumite subiecte sensibile cu care nu ar trebui sa faca nimeni propaganda. Cu toate astea, nu pot sa nu-l pup pe fruntea-i lata, intre ochii strambi, pentru "Iliescu ar trebui sa-si vada de pensia lui, de comunismul lui". Binenteles, replica bolshevicului cominternist nu s-a lasat mult asteptata. Si cu cata virulenta! Cum ii ieseau viermii din gura-i putreda si ce spume facea la gura! Cine putea sa-l completeze pe boshorog, daca nu Bombonel care tocmai el isi permite sa spuna ca "Basescu este un accident pentru istoria
Romaniei
". Nu a apucat nimeni sa-i spuna ca, in comparatie cu prezenta lui si a lu nea nelu in istorie, accidentul basescu e ca un accident de mashina fata de accidentul de la Cernobil? Se mai baga in seama si virginalul Mitrea-Manivela, semnaland ca "un sef de stat ar trebui sa fie echidistant". Mey, stimabililor, asa memorie scurta aveti? Cat de echidistant isi ranjea fasolea Iliescu, presedinte in functie la localele din 2004, din posterele si bannerele cu candidatul PSD Geoana? Cate maini a strans si catzi tzarambeti a luat in brate, umbland prin tara, indemnand oamenii slabi de inger sa voteze cancerul PSD? In boala lui dementa pe Basescu, Nastase reuseste sa-l scoata pe cel din urma vinovat pana si de prestatia lamentabila a celor doi la Eurovision! "Romania s-a clasat pe locul 20, voturile din tarile europene, mai bine zis lipsa de voturi, dovedind starea de izolare, de ruda saraca in care a adus Romania Traian Basescu".
Oaia neagra a PSD-ului, Marian Vanghele, le da cu firma in cap jartelelor si scuipa punctul pe i de la Iliescu. "Geoana nu stie ce se intampla langa «independentul » Sorin Oprescu, care sta langa o gasca de hoti. Sunt scarbit de populismul acesta ieftin de a ne intrece in partid si sa spunem cat de bun este Sorin Oprescu. Dacă era bun, il alegeam candidat". Haoaleo, manca-ti-ash pulicica ta, frumosule, chiparosule, ai grija sa nu faca Iliescu papusha voodoo cu mutra ta si parul tau din perie, de o sa ti se inmoaie la intrare si o sa ti se ofileasca almanahele din biblioteca!
In concluzie, uite cum am ajuns sa ma gandesc sa ma duc la vot pe 15, doar doar pierde Iliescu alegerile si se sinucide nervos de oftica! Asta daca nu aflu inainte pe unde traverseaza el Kiseleff-ul, ca nu l-oi omori eu cu Ticutzul, dar o dislocare de shold tot ii fac!

luni, 2 iunie 2008

Newsletters

Pentru ca am avut o seara libera de orice trebi (mashina stie sa spele si singura) si am simtit nevoia de subiecte de vara (bolboroseala retardo-mitocano-politica ma plictiseste terrribil!), mi-am adus aminte ca am o adresa de mail pe care o dau cand trebuie sa ma inscriu pe cate un site ceva si am intrat. Din februarie pana acum se adunasera 168 de mailuri cu diverse newsletters de la diverse site-uri mai mult sau mai putin de femei. Am reusit sa trec prin toate si sa imi fac si ceva pareri. Cel mai folosit cuvant din titluri, dupa "dieta", "slabeste cu...", "tratament anticelulitic", a fost "truc/trucuri". Astfel, daca as fi fost curioasa, as fi putut sa aflu: "7 trucuri pentru sani mai mari" (nu, multumesc, ma descurc ok cu ce am pe inventar), "7 trucuri care iti vor asigura succesul in pat" (a trebuit sa zic si aici nu, ca stiu eu cum e, succesul atrage paparazzi, bani, droguri, mai bine in anonimat), "6 trucuri direct din Kamasutra" (mi-a fost teama sa nu ajung la treaba cu succesul si drogurile si am zis si aici nu). In conditiile in care in DEX "truc" inseamna subterfugiu, tertip, manevra abila de a masca realitatea, am fost putin uimita de titlul "Trucuri pentru o menstruatie fara probleme", asa ca am dat click si am aflat doua lucruri esentiale: primul, ca este bine sa reduci consumul de sare si doi, ca este bine sa eviti branza sarata, maslinele, muraturile sau sosurile sarate. Noroc ca nu mi-au zis sa mananc fara sare, ca nu stiu ce ma faceam! La capitolul teste am facut doua: "Are you EMO?" - m-am grabit sa-l fac pentru ca e asa la moda subiectul - cu rezultatul "You're soooo not EMO!" desi azi am avut unghiile facute cu oja albastra, la naiba! Al doilea test "Ce fel de condiment esti?" unde ma asteptam sa fiu piper, boia sau macar scortisoara, si am iesit ... lamaitza!?
In ideea unei asa-zise campanii anti-anorexie, www.blabla.ro spune NU anorexiei, pe site este publicat cu un deosebit simt al umorului daca nu grotesc, macar sinistru, un articol intitulat "10 motive pentru care ar trebui sa fi anorexica", din care citez: Nu iti vei mai face probleme legate de contraceptie. Oricum nu vei mai putea face copii; Nu va mai trebui sa iti faci planuri pe termen lung, oricum vei muri in curand; Vei avea numai prieteni virtuali. La un moment dat vor ramane si ei fara net. Nici la spital, nici in mormant nu ai conexiune; Poti sa devii imaginea orasului Auschwitz. Am auzit ca nemtii platesc bine. Ma gandesc oare ce urmeaza: bancuri cu paralitici si trucuri pentru schizofrenici?
Reusesc sa trec peste scarba provocata de "amuzantul" articol si ma relaxez teribil facand inca un test, Who's Your Cat's Celebrity Match?, din care reiese ca Miqui este "serios, profund si dedicat, un adevarat domn, si i s-ar potrivi de minune sa imparta ecranul cu actori de profunzimea lui Johnny Depp sau Scarlett Johansson in filme independente, creative si de arta". Mi se pare normal!
Culorile anului sunt ciclamenul, violetul, verdele-praz, fuchsia, de preferinta purtate toate odata. Hehe, fetelor, s-au dus vremurile cu roz-prafuit!
O intrebare care m-a urmarit obsesiv prin cam toate mailurile a fost "Te simti bine in sanii tai?" Initial m-am gandit ca starea de bine cu tine insati a depasit anumite granite, nu mai e doar o stare psihica de bine, ci a devenit locativa (desi ideea de a ma simti bine IN sanii mei nu mi-a dat o senzatie prea placuta, poate INTRE sani sa fie mai bine, poate sunt eu mai de la tzara si nu stiu ce se poarta la Bucuresti). In cele din urma, m-am declarat invinsa de incapatanarea cu care imi clipocea titlul asta, si am dat click. Dezamagirea mi-a fost pe masura insistentei: un concurs al unei clinici de infrumusetare care le punea pe femeile cu orizonturi mai mici decat cupa de la sutien sa argumenteze de ce au ele nevoie de o pereche de silicoane de 5.000 de euro. Nu comentez "argumentatia" pentru a nu fi acuzata ca sunt prea femeie si prea a dracu. Oricum, se pare ca e vorba de femei carora nu le-au iesit cele 7 trucuri de mai sus.
In concluzie, pot spune ca mi-am petrecut seara foarte constructiv, ma duc sa-i caut un impresar lui Miqui, sa arunc sarea din bucatarie si sa imi fac o friptura cu lamaita (ca de buchet de mireasa nu se pune problema) si promit sa revin la instructivele newsletters peste inca trei luni.
P.S. Astept cu mare interes concursul in care interesatelor li se va cere sa argumenteze de ce au nevoie de un implant de materie cenushie, sponsorizat, fireste, de Academia Romana.

De duminica

Jumatatea neautista a weekendului (aia autista se stie deja, gradina, aer curat, flori, capshuni, copilul Mara, gratar, spritz), respectiv ziua de duminica, mi-am petrecut-o ca orice bucurestean cu spirit civic: la noul mall din Baneasa. Cred ca mai bine ma duceam sa votez ca sigur nu ma inghesuiam cu nimeni. La mall am ajuns cu prietena mea care isi cauta ceva anume, in jumatate de ora am terminat, dar am mai stat la povesti la masa, la o cafea. Astfel am avut ragazul de a observa ce se intampla la mall. Pai, in primul rand, romanului poti sa-i deschizi zeci de carciumioare cochete, dragutze, cu mancare ushoara si "altfel", el tot la McDonalds, KFC si Pizza Hut se va inghesui. Cu catzel, purcel, copii in carucioare care urla isteric si care deranjeaza pe toata lumea, mai putin pe parintii lor. Mi-a placut ca mall-ul e o cladire f mare, spatioasa, aerisita, cu marmura pe jos si aer "de afara", dar, pentru ca e totusi o cladire in Romania, imbinaturile dintre podele sunt adevarate capcane pentru piciorushele in sandalutze, respectiv niste scanduri acoperite cu mocheta din aia grosiera, ridicate cu 2-3 cm mai sus decat restul podelei, motiv pentru care, invariabil, cineva se impiedica. M-a mai amuzat faptul ca 90% din cuplurile care scotoceau prin coshuri si probau frenetic hainutze erau compuse din doua fete, barbati vedeai cu greu, atarnati de vreun scaun pe la cafenele, cu ochi pierduti si goi. Cel mai tensionat moment a fost intr-un magazin, la coada eram vreo 10-12 gagice, shushu-shushu fiecare cu treaba ei (si a prietenei), cand intra doua bombe blonde siliconate si cam despuiate, botoase si cu nasul pe sus. Liniste mormantala urmata de un "fata, ce panarame!" general, un amestec de invidie, ironie, uimire, aer de superioritate si amuzament. In rest, magazine multe, lucruri diverse si colorate, mai scumpe sau si mai scumpe, parcare sufocata si strangulata, multe tzoape, multi tzarambetzi, multi copii care ma fac sa nu-mi doresc vreodata sa procreez.
Era sa uit! Am dat nas in nas cu o celebritate! Desi neascunsa sub ochelari mari si negri si fara palarie in cap, cu greu am recunoscut-o (fara farduri si smacuri si poze retushate) pe foarte marea artista (cantareata e prea putin) Corina! Da, da, aia care se imbraca dezbracat, care incearca jalnic sa o copieze pe Madonna, dar si pe Pink, dar si pe Christina Aguillera si tot o varza ii iese. Era atat de urata! Atat de ridata si ponosita, cu o fatza miiica si un par tip sfoara, o rochita gen sac, gri-shobolan. Am vrut sa-i cer un autograf, dar m-am trezit dupa ce trecuse deja de noi. De fapt, atunci ne-am dat seama si cine era pocitania: domnishoara Ciorba, fata! Oare de ce nu si-a dublat si ea o litera ceva, sa fie si mai tare numele ei? Corrinna!
Seara m-am grabit cu 5 km la ora (viteza medie cu care se poate iesi din zona de shopping baneasa spre oras) sa ajung acasa, aveam o misiune importanta, lasata sub amenintarea cu excluderea din testament de mama, inainte sa plece din tara: sa urmaresc ultimul episod din "Inima de tigan"! Nu prea stiu eu ce s-a intamplat ulterior in serialul asta, dar m-a uluit cata jelanie si plans la nuntile oamenilor astia! Loredana e mai urata ca niciodata, Luciu s-a cam buhait deja de la sarcina, dar cu cat foc se pupa cu Cabral! Intr-o pauza publicitara, pe la ora 9, dau din gresheala pe Realitatea unde il aud pe Oprescu amenintand cu bataia fara manushi. Pai, asa, domnu doctor? Si riscul de infectare cu diverse Side, hepatite si turbare? Figura de om trezit din betzie direct in fatza unui microfon a lui Orban m-a amuzat si mi-a trezit mila in acelasi timp. Ca si ciuful rebel si transpirat al lui Blaga. Ranjetul de hiena ticaloasa a lu nea Nelu m-a facut sa scap o injuratura si sa dau inapoi pe serial. Mai bine nu faceam asta!!! Acum, cine imi va raspunde la intrebarea ramasa? Cine ma va lamuri? A impushcat-o pe Luciu? Exista un to be continued, manca-tzi-ash? Oricum ar fi, taves bahtalo la toata lumea!