Romania dupa aproape 1 an

Iar imi incep un text spunand ca il aveam in cap de vreo 3 saptamani, doar ca de data asta pur si simplu nu am avut timp sa il pun pe blog. O saptamana in Romania a insemnat multa munca inainte si dupa, pentru a ne putea permite aceasta pauza. Ne-am intors direct in agitatie cu pregatirile pentru iarna (da, e pe drum deja), eu cu alergaturi pentru noul job pe care l-am inceput (revin cu detalii), scoala si vechiul job, plus multe altele. Asa ca sper sa ma iertati ca am ramas atat de mult in urma.

In primul rand, ca sa fiu sincera, trebuie sa spun ca daca nu imi era asa de dor de ai mei, de mama si tata, de Mara, frate-meu Cristi si draga mea Cati, pe care nu ii mai vazusem de aproape un an, cel mai probabil nu m-as fi grabit sa fac vizita asta. Nici nu refuzam ideea, dar nici nu muream de vreun dor anume. Prima impresie? Cu bune cu rele, Romania/Bucurestiul arata si sunt mai ok decat ma asteptam, decat ii descriu cunoscutii si necunoscutii pe bloguri, articole, comentarii. E adevarat ca nu am avut treaba cu administratia, dar de cand am treaba cu acest segment special de lucratori ai statului in Suedia, am ajuns la concluzia ca birocratia si capetele patrate nu exista doar in Romania.

In schimb am mers foarte mult cu masina, prin Bucuresti, pe afara, la toate orele zilei si noptii. Si aici mi-am intarit parerea pe care o aveam de dinainte sa plec: 80% din problemele din traficul bucurestean si romanesc sunt cauzate de oameni, de participantii la trafic. In Stockholm am stat blocata in trafic si 30 si 45 de minute, dar nu am auzit un claxon, nu am vazut pe nimeni sa mearga pe banda de autobuz ca e mai jmecher, iar de cate ori am vrut sa schimb banda am dat semnal si am fost lasata de cel din spate. Si nimeni nu se crede mai prost decat ceilalti ca face treburile astea. Cat despre parcari, ce sa spun? In Stockholm nu exista ideea de a lasa masina, nici macar pentru 1 minut, pe vreun bulevard. Si nu, nu te asteapta o mega parcare la fiecare colt de strada, din contra, poti uneori sa gasesti un loc de parcare la mare distanta de locul unde vrei sa mergi. Se parcheaza pe langa trotuar pe anumite stradute, dar platesti. Si nu putin. Mergi la supermarket, ai intre 1 si 3 ore de parcare gratuita, dar neaparat pui in geam un fel de ceas de carton pe care ai indicat la ce ora ai lasat masina. Nu faci treaba asta, amenda. Mergi la cineva in vizita, ai o zona unde se pun masinile oaspetilor, dar niciodata prea aproape de unde ai tu de mers, in plus, parcarea se plateste. cei care stau la bloc platesc pentru un loc de parcare aproape de casa. In concluzie, orice fel de parcare se plateste. Oriunde, oricand.
In Bucuresti si unde am mai iesit din oras nu am platit nicaieri, dar am dat ture de blocuri si cladiri ca sa gasesc loc de parcare fara riscul de a bloca, stanjeni. Am dat voie tuturor celor care au semnalizat ca vor sa se bage in fata mea, n-am claxonat niciodata, nu m-am bagat pe linii de tramvai sau pe strazi cu sens interzis, am mers fix cu viteza care era indicata. Si ar fi trebuit sa ajung relaxata unde aveam de ajuns. Dar n-a fost asa. Pentru ca ma durea capul de cate claxoane total inutile mi-au spart urechile, aveam inima in gat de cata frica am inghitit vazand cum imi vin din fata, pe sensul meu, cretini care erau prea buni ca sa stea in coloana de pe sensul lor, nauca de cat de haotic se conduce. Si sa mor de m-am gandit vreo secunda ca toate astea se intampla din cauza dictatorului de basescu si a incompetentilor de politicieni sau ca aici se conduce decent pentru ca exista familie regala.

Cainii de pe strazi, morti, vii sau plini de scabie, mi s-au parut mult mai multi ca acum un an. Nu inteleg cum se mai poate lupta pentru dreptul acestor animale extrem de chinuite de a nu fi eutanasiate, dar lasate sa fie calcate de masini, mancate de raie si capuse, dar astept pe cei care ies in strada sa imi explice punctual. Si nu, nu e un misto, sunt foarte serioasa. Sa mi se explice cum e mai bine pentru un caine sa umble hamesit si bubos printre masini fata de a i se curma suferintele cu o injectie.

Ce m-a lovit intr-adevar ca o problema foarte serioasa este calitatea aerului. Dupa aproape un an aici, cu atata vegetatie si masini cat mai putin poluatoare, dupa 2 zile in Bucuresti aveam ochii iritati, muci si stranutam isteric.

In rest, drumuri reparate, poduri finalizate, mancare, bautura, tigari la mai putin de jumatate din preturile de aici, benzina si motorina la aproape jumatate. Si nu, salariul meu si al lui David la un loc nu e cel putin dublu fata de al multor cupluri pe care le cunosc, e ceva mai mic. Asta ca sa mai risipim din povestile cu 'dar si la ce salarii au ei!'.

Ce am scris mai sus sunt constatari, nu critici. Si, oricum, eu m-am dus in Romania pentru cu totul altceva. Sa ii vad, pup si stau la povesti cu ai mei dragi. Si prieteni reali si faini. Cu care am incins sprituri si dansuri la nici o ora dupa ce aterizasem, pana dimineata. Am dansat pe Dark Lady al lui Cher cu Raluca, asa cum dansam de cand eram copile, si cu Cristina si Mika ca in Club A, unde ne punea Mircea muzici speciale pentru noi, m-am pupacit si prostit cu dragul meu Camil, am stat la povesti cu Nick si Boeru, cu Dan si Pagy, si am primit bomboanele si tortul pe care le mancam cu Gabi acu multi ani cand lucram impreuna. Si am mai baut ceva sprituri si dupa ce au plecat musafirii, cu Cristi si Cati si am ras si ne-am bucurat. Si m-am umplut de drag si fericire sa-i am pe toti alaturi, sa ma (re)vada alaturi de omul cu care mi-au trebuit ceva ani sa ma regasesc si sa fiu eu, omul care le-a spus pe rand prietenilor mei cat de mult ma iubeste si cat de norocos e sa aiba asa o fata ca mine in viata lui.

Si m-am mai umplut de zambete, drag si bucurie cand m-am intalnit la cafele, barfe si povesti cu cele mai faine gagice, blogeritele mele cu care faceam evenimente, vedeam filme, adunam haine si bani pentru copilasi. Si am primit flori frumoase si cercei cu broaste si esarfa si floare de pus in cap. Sunt tare bucuroasa ca v-am vazut Sana, Nina, Shmeny, Ciupercuta, Raluca, Rontziki, Ada, Marmotzica, Mirona, Zazuza. Si am mancat sarmale si mamaliga cu trei tipi grozavi, Escu, CdMitroi si Bogdanic. Nici o umbra din amintirile fostului job nu mi-a stricat fericirea de a ma vedea cu fetele mele drage, Vio, Ralu, Dana si Mire. Si am strans-o in brate pe micuta Stefania si pe cea mai puternica femeie din lume, Nina. Din nefericire, toate pozele facute cu aparatul meu s-au pierdut, asa ca imi raman pozele din cap.

Mi-am vazut si rudele, vara-mea Roxi care mi-a fost vesnic aproape de cand am plecat, Andreea si Alexandra, nepoatele mele frumoase, varu-meu si piticul lui Sasha, Jeni, Mishu, matusa-mea Nuti care ma citeste mereu si se bucura pentru mine, Liviu, varu-meu Dragos venit din Canada dupa vreo 10 ani, Neli, vara-mea Cristina care asa m-a strans in brate la despartire!

Mai aveam multi oameni de vazut si pupat, as fi vrut sa stau mai mult cu mama si cu tata, sa simta si mai mult ca sunt bine, pe drumul meu, sa beau mai multe cafele si povesti cu Cati, sa dansez si sa ma joc mai mult cu Mara. Daca ajung cumva la iarna, cu siguranta voi sta mai mult cu ei. N-a fost deloc usoara despartirea de ei, dar a fost tare placuta reintalnirea cu fetita blonda si dragalasa care ne-a sarit de gat la intoarcere, bagatul in patul nostru, facut focul in camin.

Mi-a spus David ceva zilele trecute care m-a facut sa imi dea lacrimile de fericire: 'For me Romania is beautiful. It's your parents garden, your brother's house, your family's smiles, your friends being so happy to see you again. For me Romania is my beautiful girl with the most beautiful brown eyes that sits besides me in my sofa, like I dreamt for 15 years and now it's for real'.