"My life isn't theories and formulas. It's part instinct, part common sense". Audrey Hepburn

marți, 15 octombrie 2013

Romania dupa 3 ani pe lung. Suedia dupa 3 ani pe scurt

Peste cateva zile se fac 3 ani de cand mi-am impachetat cateva haine, incaltari si carti, plus tone de amintiri si sentimente si am plecat din Romania. De atunci am mai vizitat-o de de 3 ori, pe fuga, de fiecare data impreuna cu David, ba chiar si cu asta mica a noastra, cele cateva zile acolo fiind mai mult pentru familie si prieteni, nu pentru observat. Acum o luna am ajuns in tara pentru 6 zile, singura, cu program de vizitat medic, banci, notar, dar mai ales de vazut oameni, de observat realitati. De departe, prin intermediul internetului, Romania se vede ca o tara isterica, apocaliptica, oameni impartiti in triburi agresive, "esti cu noi sau esti impotriva noastra", oameni nevrotici, totul e o buba purulenta, iar rarele raze de lumina sunt aproape ignorate, daca nu anulate din start cu un "nu se poate face ceva bun in Romania, suntem putrezi". Totu-i o depresie. Asta-i Romania din presa, de pe internet, din statusurile oamenilor, din comentariile cu bata in mana. 

Ajunsa in realitatea strazii, a metroului, a teraselor, a pietii, a magazinelor, ba chiar si a bancilor, notariatului si spitalului, am descoperit ca romanii nu sunt asa negativi, isterici sau depresivi. Toata lumea se grabeste undeva, dar nu am mai simtit agresivitatea de alta data. Insa agresivitatea a fost, parca, inlocuita de oboseala. Si nu din aia din cauze de lipsa de somn, cat din aia mai apropiata de lehamite. Parca toata lumea e nemultumita de job, de conditii, de loc, lipseste orice urma de entuziasm. Singura vesela si zambitoare real a fost chelnarita de la terasa Acuarela. In rest, functionarele de la banci, notarita, secretara notaritei, vanzatoarele din diverse magazine, soferul de taxi, toti politicosi, dar blazati, parca le simteam oftatul in fiecare cuvant adresat. Parca si proprii prieteni cu care am vorbit la telefon cat erau inca la munca erau extrem de seriosi, la modul ala apasator. Ca apoi, la terase, sprituri si povesti, sa vad oameni veseli, volubili, care isi povestesc problemele fara prea mult dramatism (ala pe care il intalnisem acum 2 ani, la prima vizita). Am ras in hohote, ne-am relaxat.  Dupa cum imi spunea iubitul meu Neamtu Tiganu mai de mult: romanii nu sunt atat de tristi cum vor sa para, vorba aia, o tara trista cu oameni veseli.

Spre deosebire de acum doi ani, cand toata lumea era pro basescu/contra basescu, discutiile politice erau incrancenate si inevitabile, acum nu am discutat cu mai nimeni subiecte politice. Ceea ce, tinand cont de isteria teoriilor de stanga/dreapta de pe internet, m-a mirat, recunosc. Dar nu mi-a lipsit, sa ne intelegem. Eu una m-am bucurat foarte tare sa vad oameni iesiti in strada pentru Rosia Montana si pentru drepturile biciclistilor, chiar nu m-a deranjat sa ocolesc un pic ca sa ajung acasa (eram cu masina). La fel cum m-as bucura sa vad oameni iesiti in strada si pentru maidanezi, si pentru eutanasiere, si pentru mai multe locuri la gradinite, si pentru simplificarea materiilor la scoala generala, si pentru mai multi copaci in Bucuresti. Nu conteaza daca e un subiect cu care rezonez sau nu, dar ma bucur sa vad oameni care incep sa ridice capul, sa mai iasa din patratica personala, sa reinvete ca e dreptul lor de cetateni sa fie informati, consultati, sa li se auda vocea, sa protesteze. M-as bucura si mai tare sa vad ceva idei concrete, ceva presiune reala, nu doar romantism si coregrafii (desi si ele, la randul lor, ma bucura pana la lacrimi). 

Mi-am revazut Bucurestiul in care am trait aproape 33 de ani fara idei preconcepute. Nu am ajuns in centrul vechi, nu m-am plimbat cat si pe unde as fi vrut, dar am vazut mult din masina, de la ai mei de pe centura de la Otopeni, prin Baneasa, Aviatorilor, Romana, Unirii, pana in Piata Sudului si inapoi. Plus Crangasi, Eroilor, Drumul Taberei. Am luat la pas de la Universitate pe langa Teatrul National, apoi tot Magheru, dupa aia pe stradute, am umblat cu masina noaptea. Bd Kiseleff va ramane favoritul meu, pentru ca are ce mi-as dori sa aiba si Magheru: copaci. Data viitoare cand iesiti in strada, mergeti la primaria capitalei si luptati-va pentru copaci plantati in trotuarele late, ca e loc. La fel si la Universitate, te loveste neplacut betonul si piatra cubica, in loc sa-ti fashaie frunzele copacilor. In fata superbului Cerc Militar ai doi braduti si mult beton. Pe Magheru m-a mai lovit si aspectul sinistru al celor mai multe cladiri, cojite si ponosite. Despre santierul din Drumul Taberei nu spun nimic, am trecut doar in fuga, noaptea.  Cu riscul sa se supere unii dintre voi pe mine, recunosc ca mi s-a parut socant si aberant ca in buricul targului, la Inter, sa zaca pe trotuar sau sa umble habauci 5 caini maidanezi. 

Cu toate astea, mi-a fost drag de Bucuresti si nu din vreo nostalgie a celui plecat din tara, ci asa cum l-am vazut si simtit. Va avea intotdeauna probleme de "logistica", dar l-am gasit mai curat, mai aranjat, inca mai sunt probleme cu parcarile, dar si cu lipsa de educatie in trafic a soferilor, plus "filosofia" aia "frate, am masina ca sa ma duca pana in poarta/scara locului unde am nevoie, nu sa parchez in parcare la Universitate, de ex, sa mai dau si bani, ca sa merg pe jos sau cu metroul o statie ca eu am treaba la Romana". M-am bucurat sa vad atat de multe blocuri renovate, curate si colorate. Am vazut terase superbe, ale unor oameni creativi si colorati, am vazut biciclisti tot mai multi in peisaj, si se vad bine. E de lucru cu educatia civica, in trafic, dar stiti mai bine decat mine ca astea nu se intampla peste noapte si nu stand si bombanind in canapea, la televizor sau calculator. 

Cel mai iritant aspect al vizitei mele in Romania s-ar putea sa va uimeasca si sa vi se para ca sunt nebuna. Mi-as dori tare mult sa dispara din limba romana pronumele de politete si adresarea la persoana a doua plural: "dumneavoastra, faceti, luati loc, dregeti, dumneavoastra". Ascultati cu atentie cand vi se vorbeste asa si cand folositi chiar voi "politeturile": au vreo legatura reala cu politetea, cu amabilitatea? Mie mi s-au parut de o falsitate si inutilitate gretoase. Ah, si legat tot de aspectul asta, am dat de niste faze birocratice si exprimari de lemn de mi-a stat ceasul de la telefon. Am avut de inchis trei conturi la doua banci si de facut o procura la notar. Situatie: buletin romanesc expirat, pasaport romanesc valabil, domiciliu si rezidenta in Suedia. Prima banca mi-a inchis cele doua conturi (lei si euro) fara sa fie macar nevoie sa arat vreun buletin, conturile erau deja blocate, a bifat doar in calculator ca gata, nu le mai redeschid. La a doua banca, respectv BRD, pentru a inchide un cont care fusese atasat unui credit (inchis anul trecut, dar isteata de acolo nu mi-a inchis si contul) a trebuit sa arat si sa mi se faca copii dupa buletinul expirat, pasaportul romanesc si buletinul suedez. De ce? "Pai, trebuie sa reinnoim datele". Dar eu nu vreau sa reinnoiti nimic, eu inchid orice legatura cu voi, nu vreau sa mai stiu de voi. "Va intelegem, dar astea sunt procedurile". Si uite asa am eu la BRD adresa din Suedia si numarul de telefon suedez! "Ne dati si un email?" Nu, nu e cazul, mai bine ma sunati. 
La notar, situatia s-a complicat si mai tare. Degeaba i-am spus eu ca e foarte usor: "cetatean roman, identificat cu pasaport nr si serie, cnp xxx, cu rezidenta si domiciliu in Suedia", finalul a fost "cetatean roman identificat cu pasaport nr si serie, cnp xxx, domiciliata in Bucuresti (?!?), rezidenta in Suedia". Castig personal: dupa intamplarile halucinante, cu asteptari de luni de zile, cu intalnit functionari tampiti din Suedia, nu ma mai mira si enerveaza genul asta de experiente, le iau ca atare, bine ca la final am rezolvat ce era de rezolvat. 

Am fost si la spital, la Bagdasar, unde lucreaza prietenii mei Raluca si Andrei, kinetoterapeuti. Eu cu probleme cu un genunchi si cu spatele. Ce nu stiu ei, e ca in timp ce pe mine ma consulta ortopedul si chirurgul, cat asteptam pe acolo, eu i-am urmarit foarte atent pe ei, prietenii mei de o viata, dar pentru prima data in spatiul profesional. I-am urmarit si pe ceilalti. Spitalul arata ca o catacomba, cu coridoare sinistre. Multi oameni pe holuri. Toata lumea grabita si agitata. Cu toate astea, am auzit medici si terapeuti vorbind calm, bland, politicos, chiar cald cu pacientii, raspuns la toate intrebarile, chit ca erau aceleasi sau aiurea. Mi-a fost tare drag si am fost tare mandra de prietenii mei, dar incantata si de celelalte cadre medicale. Deci, se poate, against all odds. 

Sa nu uit! Cred ca am descoperit un factor serios din cauza caruia multi romani sunt nervosi si agitati: modul in care urla apocaliptic toata lumea la tv. Ca sunt stiri despre crime, coruptie, fotbal sau anuntul unei telenovele, toti vorbesc cu o voce inspaimantatoare, dramatica, de speriat si panicat. 

Dar de ajuns cu observatiile, ca o sa credeti ca sunt critici. Inainte sa plec spre tara am dat strigare sa ne vedem, care cum poate, la un cico, la o terasa. Din pacate, unii nu ati putut sa ajungeti, dar cei care 
ati ajuns mi-ati facut o enorma bucurie! Si as fi vrut sa apuc sa vorbim mai pe indelete, sa se lungeasca seara. Si multumesc din suflet pentru banutii pentru Stefania, o sa povestesc despre ea curand, mai pe larg, e o minune de copil. A fost tare fain sa reintalnesc oameni cu care ma stiam de ceva vreme, dar si sa cunosc figuri noi, pe care le cunosteam doar din virtual. E si mai fain sa realizez ca in real sunteti chiar mai simpatici, calzi, amuzanti. Acu nu ca sa ma umpleti de "vai, dar esti asa de misto, Lia!", dar chiar sunt curioasa ce va place voua la mine, de ce v-ati luat din timpul pretios cateva ore ca sa stati la un cico si un vin cu mine? Oricum ar fi, sper ca nu v-am dezamagit si veti veni si data viitoare. 

M-am vazut pe fuga si cu dragele mele prietene, foste colege de munca, as fi vrut sa nu trebuiasca sa revad si fostul loc de munca (birourile si holurile alea nu imi aduc bucurii speciale, desi oamenii mi-a fost drag sa ii revad). 

Si am avut o seara intreaga de povesti, vin si hlizeli cu draga mea Cristina. Ca fetele, ca altadata. Si a fost tare bine si amuzant. Dupa aia m-am vazut la ai mei cu prietenii mei de o viata. A fost asa de emotionant sa ii vad pe toti cu
copii, bai, ce am crescut! Iar povesti, alergat cu copiii, dansuri, discutii despre copii si ce invat eu despre pedagogie aici, imbratisari cu lacrimi. As fi vrut sa stam mai mult, dar va astept si pe voi la noi in padure. 

Si am avut un pic de timp si cu ai mei, mama, tata, Cristi, Caty, Mara, verisoare, matusi, nepoate. As avea multe de spus despre ei, dar prefer sa simt. Si da, dorul de ei e din ce in ce mai mare, bucuria sa ii am aproape este de nemasurat. Mara a inceput clasa zero. Am fost la deschiderea anului exact cu cateva ore inainte sa zbor spre casa. Am asa o nepoata frumoasa! M-am bucurat foarte tare sa aflu despre scoala unde e, mi-a dat sperante. O directoare descurcareata si de isprava, s-a zbatut pana a obtinut fondurile de la inspectorat incat s-au ocupat ea si
profesorii de renovat si amenajat clasele, la discursul la deschidere a vorbit despre cat de mult conteaza creativitatea copiilor, dar si ca e nevoie de parinti care sa se implice, sa colaboreze cu scoala. Copiii au nevoie sa invete reguli de igiena, sa inteleaga ca toaletele frumoase si curate pot ramane asa daca fiecare are grija. Clasele aratau foarte bine, curate, calde, cu desene si chestii haioase pe pereti. Invatatoarea Marei, o tipa tanara si frumoasa, cu o voce calda si o figura faina, le-a spus direct parintilor ca e cazul sa astepte copiii afara, ca ea vrea sa vorbeasca cu ei, sa ii cunoasca. Cartile sunt de la scoala, plus alte materiale, exista cursuri de olarit si creatie, afterschool-ul costa 10 lei pe zi, care inseamna masa cu 3 feluri. Au teren de sport, se iese afara, se fac tot felul de activitati. Abia astept impresii, primele mele feelinguri au fost pozitive.

Mi-au spus in virtual unii oameni care nu ma cunosc ca nu stiu decat sa critic, sa arunc cu rahat. Eu s-ar putea sa fiu subiectiva, dar nu vad rahatul. Am spus-o in multe ocazii, nu e genul meu sa pup pe frunte si sa zambesc indiferent, nici in ceea ce priveste realitatile, nici oamenii care imi sunt dragi. Prietenii mei nu imi sunt prieteni doar ca sa ne laudam, ci si sa ne certam, tragem de maneca, ajutam, corijam. Cam asa si atitudinea mea fata de Romania. Se intampla multe tampenii si aberatii, injustitii si mizerii, dar se intampla si lucruri faine. Exista oameni de rahat, dar exista si foarte multi oameni faini, creativi, luptatori. Si asa cum am spus-o si in alte ocazii, nu voi indemna pe nimeni sa emigreze, asa cum nu voi spune nimanui sa ramana in Romania, depinde de fiecare cum si unde isi simte si gaseste si isi face locul. Ce imi permit sa dau ca sfat (strict din experienta personala) e sa va gasiti mai mult timp pentru lucrurile care va fac bine: copii, prieteni, carti, o plimbare. Si nu vreau sa aud ca nu e timp sau nu ajung banii, ca stiti ca nu despre asta e vorba. Nici eu cu vikingu nu suntem in permanenta vacanta, de bani nu mai spun, eu invat cate 8-10 ore pe zi, cand merg la facultate mai pun si vreo 3 ore dus-intors, mai si lucrez din cand in cand, avem copila cate 3 zile pe saptamana, plus o data la doua weekenduri, copil care are lectii, vrea sa se joace cu noi, vrea sa facem lucruri. Si mai e si de facut curat prin curte, de taiat si aranjat lemne. Ce-am facut noi? Pai, nu ma mai stresez asa tare cu curatenia, nu stau toata ziua sa aspir, sa strang, sa sterg praful, le fac o data pe saptamana/pe luna, copila a invatat ca daca nu isi strange singura, raman imprastiate si poti calca pe lucruri, daca nu isi pune hainele murdare in cosul de rufe, raman nespalate, daca mai gasesc sosete si chiloti aruncati prin canapea ii arunc (ea a invatat dupa prima pereche aruncata, ta-su mai are de
invatat, deocamdata are ciorapi noi si nu realizeaza). Eu fac de mancare, ei pun vasele la spalat. Si asa ne raman si minute bune de facut altceva, o plimbare, o joaca, un iesit cu barca. Apropo, investiti intr-o masina de spalat vase, viata voastra va capata brusc minute pretioase. 
Faceti chestii haioase cu copiii, cu aia mai mari faceti casute din diverse, cu aia mici puneti pe jos un plastic, pe perete un carton mare si gros, lasati copilul in chiloti sau pampers si dati-i vopsele. Va fi o nebunie, va garantez! Faceti felicitari cu ei, invatati-i sa trimita bunicilor, prietenilor.

M-au ingrozit povestile prietenilor legate de cate tone de teme au copiii lor de clase mici (1-6). Incercati sa discutati si cu alti parinti, de la alte clase, adunati-va pe facebook, atrageti si profesorii care au ceva altfel in cap, faceti-va vocile auzite, dati cu pumnul in masa ministerului, faceti presiuni, demonstratii. E vorba de copii vostri. Dupa ce ati facut toate astea sa imi spuneti ca nu se poate schimba nimic, dar nu inainte, nu dezarmati inainte sa incepeti lupta. 

Si invatati sa respirati. Adanc, profund, fara graba, cu ochii inchisi. Uitati-va in jur la ce aveti, veti realiza ca aveti enorm, ca puteti fi mai mult multumiti decat nemultumiti. Fiti mai deschisi la frumos si mai ingaduitori cu uratul. Sau macar nu puneti accent pe urat. 

Pe 20 octombrie se fac 3 ani de cand ma dadeam jos din tren in gara centrala din Stockholm. Pare mult de atunci. Imi vad de facultate, sunt incantata de ce invat, in curand incep practica. Dupa o vara plina de soare, am avut si o toamna ireal de frumoasa, m-am imbatat de culori. Vine iarna lunga, am iar distractii birocratice (am de depus acte pentru rezidenta permanenta, ca apoi sa pot depune pentru cetatenie), va dura mult si ma voi lovi iar, inevitabil, de functionari cu capul patrat. Dar eu imi vad de viata, cu omul meu, cu copila, cu cei cativa prieteni faini, cu scoala, cu lemnele, cu plimbarile si respiratul adanc, cu privitul cerului, zambitul fara motiv anume si dansatul pe muzica din capul meu. Va imbratisez cu drag, tare si strans, va pupez si sa fiti fericiti, fericirea e o stare de spirit.Ne vedem cand ne-ntalnim :-)

16 comentarii:

  1. Mi-a apărut săptămâna trecută, al treilea meu volum. Pencă nu-ţi ştiu adresa, uite două din poeme, cadou, aşa, de ocazia asta. Te îmbrăţişez, dragă Vulpiţă!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Felicitari, Valule! Sper sa aprecieze oamenii, sa ai cititori si cumparatori! Tu ai si in afara poeziei nerv si pasiune si scrasnet de dinti si gust metalic de sange, dar ai si un anumit umor tare pe placul meu. Sa fii sanatos si bucuros, Valule!

      Ștergere
  2. CÂND HEM SE ÎNTOARCE ÎN MINE

    literele mici şi negre pe care le citeşti ca să-mi afli gândurile
    sunt scrise cu sinusuri şi Meninge
    cu tendoane şi muşchi
    cu epididim

    criticii literari vor greşi încă o dată
    dibuind sensuri la care nu m-am gândit
    vor spune că Versul e incandescent că
    stilul revoluţionează Arta migraţiei
    că scrierea mea fără punctuaţie arde
    dar tu află că ţesuturile absolut umane cu care scriu eu Nu iau foc
    deşi mi-aş dori să se vadă flăcări şi artificii pocnind
    în toiul poemelor mele ignifugate cu Lacrimi
    pentru că nimeni nu mai stă să asculte poveşti triste de Viaţă
    mici drame cu moartea câinelui drag
    cu destrămări de iubiri Planetare
    cu plata impozitelor sau pierderea trenului
    nimeni nu mai ascultă pe nimeni pentru că Toate astea
    se întâmplă oricui Oricât de bine s-ar feri să citească
    poeme scrise cu ţesuturi umane

    dar trebuie să ştii totuşi că
    odată cândva l-am cunoscut pe hemingway
    la sloppy joe’s un Bar din america
    Hemingway scriitorul acela
    tocmai venea de la pescuit cu o Doradă în spate
    purta o cămaşă foarte murdară şi ne-am apucat
    să bem rom cubanez de contrabandă cu multă Fervoare
    era bucuros să cunoască pe Cineva din nordul balcanic
    şi mi-a permis să-i spun hem

    voi vânaţi pe-Acolo prin românia?
    m-a-ntrebat Reporterul de Război hemingway
    eu am plecat ruşinat privirea
    nu prea, i-am răspuns
    Doar câţiva se adună o dată pe an şi împuşcă mistreţi Restul se sinucid
    şi tu val
    eu vânez doar Cuvinte hem doar simple cuvinte Le pândesc alerg după ele
    şi când le prind le ţintuiesc pe Hârtie cu ţesuturi din mine

    asta e
    a hohotit el scrisul e un sport al naibii de Sângeros
    dar vânătorii nu se sinucid niciodată
    spre Deosebire de cei ce ţintuiesc cuvinte
    pe hârtie cu ţesuturi umane

    mi-a umplut paharul Apoi s-a lăsat înconjurat
    de câteva personaje exotice şi s-au pus cu toţii pe cântat
    dos passos abia de se auzea îngânând la Refren
    despre componenta umană
    şi despre gustul de Libertate al romului cubanez de contrabandă

    când a venit timpul ca Noaptea aceea să se sfârşească
    eu m-am întors în românia mea Dragă cu gândul la Revoluţie
    hem a plecat în spania auzind pentru cine bat Clopotele
    apoi O vreme a vânat submarine nemţeşti în caraibe

    când s-a săturat de hăituit eternitatea şi zădărnicia
    s-a sinucis

    niciodată n-am stat cu el la acelaşi etaj într-un hotel din madrid
    şi nici n-am iubit amândoi aceeaşi evreică blondă Nespus de frumoasă
    dar aş scrie despre tristeţea vânătorului Hem
    când s-a sinucis
    dacă m-ar asculta Cineva?





    RăspundețiȘtergere

  3. EU ROMÂNIA


    nu contează că scrie la pagina-ntîia că sunt pe primul loc
    la toate testele pentru bătăliile lumii
    pentru cucerirea frumoaselor femei şi a neantului
    pentru creşterea celor mai puternici fii
    sau la concursurile de inteligenţă şi îndemânare
    realitatea e alta când prima pasăre îşi ia zborul
    speriată de leneşa explozie a sângelui de românia
    când frumoasele fete şi frumoşii bărbaţi
    cei mai deştepţi şi mai puternici copii ai inimii mele
    se duc aiurea ca şi când n-ar fi fost românia
    şi ţara mea devine cu timpul ea însăşi glorios neant

    mai ales noaptea când sunt adâncit în românia mea
    văd unduind viruşi stupizi pe ecran pe linoleum
    în păduri şi câmpii în computer în tramvaiele goale
    în ceaşca de cafea în rugina locomotivelor
    din inerţie împinse la vale de vagoanele goale

    dimineaţa la prânz şi seara mă doare că românia
    se mişcă în jocul de gleznă al continentului
    cu privirea ei de animal rănit care se târăşte mut
    să-şi dea sfârşitul la uşa stăpânului
    pe care atât de mult dedemult l-a iubit

    de aceea eu cer ţigara din urmă şi în lumina luceafărului
    fumul creează efectul de tricolor
    efectul placebo pentru dezamăgire
    să las măcar adâncă şi mirositoare urmă de om
    privind oblic spre nori
    definitiv condamnat la românia mea
    atât de aproape de dureroasa tragere pe roata istoriei
    când urmează să i se presare pe răni sarea din fundul munţilor ei
    iar lamentaţia e drog pentru prevenirea uitării

    în războiul cu mine se-ntâmplă lucruri teribile noaptea
    când sunt adâncit în românia mea care naufragiază
    cu o pungă pe faţă în genunea zilei de mâine
    şi casa mea se scufundă în fosa cea mai adâncă
    trasă-n uitare de greutatea fabuloasei comori românia


    caut înţelesuri nebănuite în această sinucidere
    aşteptând fără teamă pe calea romanului
    să se oprească inima mea
    până să se consume lumina
    din secţia de neurologie politică românia
    Şi strivesc ţigara de adio

    numai că îngerul meu păzitor deodată zice Nu
    nu acum Nu N-ai să mori înainte să mărturiseşti tuturor
    de ce rana din ochii tăi românia nu se mai vindecă
    de ce rana de sub tâmpla ta românia nu se mai vindecă
    de ce rana din dedesubtul adânc al inimii tale românia
    sângerează mereu sânge de românia

    RăspundețiȘtergere
  4. PE Mine ma irita no end ca toti timpitii sa ma tutuiasca..in rest sint experientele tale personale si ma bucur ca esti bine si ca ai gasit bucurestiul mai frumos.Nu e. In fiecare zi ma felicit ca m-am mutat. E drept ca locurile in care ai fost sint cele mai frumoase din Bucuresti. Sa fii vesela si plina de viata mereu..pup

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Draga mea, Bucurestiul este Bucuresti, are farmecul lui, nu e neaparat frumos. Cat despre politeturi, intre luat la pertu si domnit constipat si fals, prefer prima parte :-) Asa sper si eu sa fiu, macar vesela :-))) Te pupez tare!

      Ștergere
  5. Mi-a placut mult, tu Lie.

    Pe langa birocratii absurzi, nevroze si lehamite destul de generalizate, la experientele mele triste as adauga din pacate cum am plecat din ICR, primii chiriasi care au plecat pe furis, sau ultimul care-mi datoreaza cinci luni de chirie si facturi neplatite. Clar nu o tara unde mi-as dori sa mai locuiesc. In ciuda familiei, prietenilor si proiectelor minunate de acolo.

    RăspundețiȘtergere
  6. Mi-o placut, tu Lie, si da, Bucurestiul e orasul MEU iubit, dar n-as mai putea locui in acea tara, mai ales dupa experientele directe de expediat din ICR si cele cu chiriasi pagubosi. DIn pacate familia mea draga, prietenii minunati si proiectele frumoase nu compenseaza.

    RăspundețiȘtergere
  7. Danarozmarin, te rog sa ma ierti, am sters din greseala comentariul tau si nu il pot recupera! Dar il am in mail si il reproduc aici (sper sa te intorci pe aici si sa vrei sa mai comentezi):

    danarozmarin:

    Frumos scris. M-am regasit cam in tot ceea ce ai descris in articol. Pe mine m-a mai lovit o chestie in Romania: fumatul peste tot, parca oriunde mergeam se simtea fum de tigara iar taximetristii se uitau urat la mine cand ii rugam sa nu fumeze. M-am dezobisnuit de fumatul in restaurante si baruri, ma simt intoxicata cand ies undeva in Bucuresti (si am fost fumatoare la viata mea!).

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ha ha! Nu-i nimic :) De intors, ma intorc sigur pe aici.

      Ștergere
  8. Draga mea Lie, nu-ș pe unde te-ai plimbat tu prin București de l-ai văzut mai curat, că io singurul loc unde l-am văzut curat și îngrijit e zona Primăverii și bd. Mircea Eliade. Fiindcă e o zonă rezidențială "de fițe" i se zice, civilizată îi zic eu. O bucățică de oraș care e așa cum aș vrea să fie tot orașul: curată, cu multă verdeață, copaci și peluze cu iarbă frumos aranjate. În rest, e mai mizerabil decît acum 5 ani și mult mai mizerabil decît acum 10. Ce mai "spală" un pic aspectul sunt blocurile alea colorate de care zici. Dar cam atît...

    RăspundețiȘtergere
  9. Am citit cu atentie pana la ultima litera... foarte frumos, ciudat cand ma regasesc in cuvintele scrise de altcineva! Ma bucur sa te citesc de cate ori scrii cate ceva! Bafta multa cu noile peripetii cu functionarii tai cu capul patrat :))

    RăspundețiȘtergere
  10. Am citit articolul mai demult, dar abia acum am timp sa comentez. :)) Deh, emigrantii astia!
    Pai, mai intai de toate, La multi ani! exact acolo si cu cine vrei tu.
    Mai apoi, in cei 3 ani ai mei de emigrant, am concluzionat ca oamenii sunt cam aceeasi peste tot. Chiar daca difera sistemul cultural, birocratia tot birocratie e si ca sa fii inregimentat intr-un sistem de acest gen (administratie publica, de exemplu) ai nevoie sa fii plamadit intr-un anume fel... :) Fara suparare, ca fusei si eu un fel de functionar public la un moment dat.
    Nu te da batuta, orice ar fi! urmeaza-ti visul! oricat de cliseu ar suna asta. :))

    RăspundețiȘtergere
  11. Minunat articol, draga Lia!
    Iti multumesc pentru el, m-a incarcat de energie pozitiva!!

    RăspundețiȘtergere
  12. :) Foarte fain scris. Felicitari pt normalitatea din ton si din ginduri :)

    RăspundețiȘtergere
  13. si mie imi place cum ai scris, si ce ai scris.
    Am impresia unei detasari, am impresia ca citesc un articol obiectiv, si temperat. Ca o concluzie la rece.

    RăspundețiȘtergere