"My life isn't theories and formulas. It's part instinct, part common sense". Audrey Hepburn

vineri, 2 aprilie 2010

Cât costă fericirea?

Am găsit la drăguța de Irinuca (are blogul restrâns la câțiva vizitatori aleși, din care cu mândrie fac și eu parte) o întrebare: cât costă fericirea ta? Am fost tentată la început să-i spun că nu costă nimic. Dar mi-am dat seama că nu-i chiar așa. Că noi și societatea și normele ne fac această fericire greu de atins și la niște costuri supraomenești. Eu cred că fericirea costă cu atât mai mult cu cât nu e evaluată în bani. Ci pentru a se materializa în energie de fericire, e nevoie de acel atât de dificil de găsit echilibru din mine, când rahaturile de la job, blocajul din trafic, facturile de plată sunt doar chestiuni minore, inevitabile, de zi cu zi, care se rezolvă ele într-un fel sau altul și nu mici drame, motive de isterie, de dureri de cap. Dar până ajungi să le consideri fleacuri, de multe ori rahaturile astea te copleșesc. Te pot învinge și atunci ești pierdut. Te poți adapta, ajungi într-o situație de "vasalitate", plătești tribut, lași capul în jos și vezi doar trotuarul sau covorul scump de la Mobexpert. Sau lupți. Te lupți cu tine însuți. Cu lehamitea, rutina, oboseala, cu "după job și cumpărături și plătit de facturi, nu mai am timp de nimic", cu tentația de a privi și judeca răul global și de a nu vedea frumosul și bunul individual, cu suficiența de a ne simți adulți și maturi capabili să învățăm copiii despre "așa se face" în loc să învățăm din jocul și spiritualitatea și magia lor. Costă mult războiul ăsta, lupta cu noi înșine e întotdeauna cea mai crâncenă. Ne judecăm aspru și ne punem la colț. Spunem că iertăm, dar la prima nouă "abatere", ne scoatem iar ochii cu o greșeală mai veche.

Am fost mai devreme pe afară, să îmi iau un iaurt și țigări. M-am întors bulversată și cu o durere cumplit de cap. De lume nebună, cu dinții strânși și sprâncenele încruntate, oameni care dau brânci și pumni și sacoșe peste genunchi ca să ajungă la următoarea coadă. Pentru o bucată de miel, 20 de ouă, o ceafă de porc și multe multe alte chestii care tot rahat vor deveni. Credite pentru masa de Paște, iubire creștină cu pumni în cap și haine rupte (apropo, am văzut două cucoane care se trăgeau de haine și țipau, că amândouă puseseră mâna pe același ultim cozonac cu rahat din raft), cozi în față la Cora în a treia zi de Paște, când se deschide magazinul să-și ia poporul IAR mâncare.

Fericirea mea are gust de pupici de Mara, culoare de narcise și floarea-soarelui, miros de cafea cu lapte și lichior Irish cream, de pieile mele și ale gagicului transpirate după o partidă de amor, se simte în degete prin blana lui Miqui, în brațe când mă îmbrățișează mama și tata, se simte în zâmbetele prietenilor sau pur și simplu ale necunoscuților care îți aruncă un zâmbet pe stradă. Din păcate, prea mulți și de prea multe ori ne pierdem vederea, gustul, auzul, simțul în alergarea după fericirea pe care o credem a fi un salariu mai mare, o mașină mai bună, un concediu mai bla bla. Recunosc, eu sunt dependentă de fericire, așa că lupt și mă costă mult să nu iau prea în serios rahaturile de la job, blocajul din trafic, facturile ... Dar merită :)

Pentru mine Paștele înseamnă mama Vulpe, tata Urs, gagic, Cati, Cristi, Mara, câțiva prieteni foarte dragi. Toți la un loc, în grănina cu iarbă care începe să fie grasă, cu lătrat de Oscar și Athos în fundal, cu primii boboci de flori de cireș, cu lenevit și liniște. Mielul nostru anul ăsta e ied și vine de la aer curat, de la țară, ouăle tot de acolo. În rest, ceapă verde, salată și ridichi. Fără bătăi la supermarket, fără credite la bancă. Pentru liniștea și fericirea mea în general și în special acum de sărbători sunt eu singură responsabilă. Vă doresc să nu cedați și să nu abandonați niciodată lupta pentru fericire, să fiți liniștiți și împăcați și iertători nu doar de Paște, ci în fiecare zi. Să nu vă fie frică să vă îndrăgostiți, chiar dacă trebuie să riscați să fiți răniți sau părăsiți. Și nu uitați că cea mai importantă persoană din viața voastră sunteți voi, că doar așa puteți să le arătați și celorlalți că sunt cele mai importante persoane din viața voastră. Fiți fericiți! Cu cine doriți și după cum vă place.
Pupez tare tare!

22 de comentarii:

  1. "Incetam să fim fericiti imediat ce ne dorim sa fim si mai fericiti" Walter Savage Landor
    Asa de bine ma simt de fiecare data cand citesc ceva scris de tine! Si atat de clar si usor pare totul!
    Sa ai sarbatori fericite, alaturi de cei pe care ii iubesti!

    RăspundețiȘtergere
  2. Sarbatori cu bine si pastreaza ce ai. mi se pare foarte pretios

    RăspundețiȘtergere
  3. Gagic,familie,prieteni,ieşeală,concediu,sport,lecturat scribi...
    Costul e practic infim când ai cu cine şi eşti sănătos.
    Greu de găsit de unul singur.
    Adesea confundată cu plictiseala.
    Sărbători fericite!

    RăspundețiȘtergere
  4. Sarbatori asa cum iti doresti, lia, pentru ca meriti!... :) te pupam!

    RăspundețiȘtergere
  5. Pup, nu pupez, pupix, poop, si alte alea, pentru conformitate. Execut si eu, apasat si pe ambii obraji. Sa va fie bine.

    RăspundețiȘtergere
  6. Tetris, nu știi că cele mai complicate lucruri sunt exact cele mai simple? Că ne place nouă să le complicăm :)

    Shmeny, minunat la mine e că prețuiesc și mă bucur de ce am întotdeauna, nu doar de sărbători :)

    Anonim, de lupta mea cu mine însămi când am fost bolnavă și am trecut prin momente dificile nu prea scriu, deși aș putea. Gagic nu am avut întotdeauna și cel mai tare lucru a fost să învăț să mă simt extraordinar cu mine însămi, singurătate să nu fie egal cu cuțit la vene și depresie, ci cu momente de relaxare și răsfăț cu mine însămi. Tatăl meu este bolnav, și nu ușor, de vreo 10 ani de zile, cu toate astea trăiește frumos, râde mult, dansează, se bucură de viață. Apropo, oamenii cu probleme și nevoi și copii bolnăviori cu care mă întâlnesc au mult mai multe mici momente de fericire decât intelectualii urbani plini de probleme existențiale. Dar ce anume e adesea confundată cu plictiseala?

    VV, vezi că se deschid terasele :D

    Anto, io pupez, e licența mea :)))

    Everybody, vă mulțumesc pentru gânduri frumoase și să ne citim/auzim/vedem sănătoși și cu bine!

    RăspundețiȘtergere
  7. Iubita noastra Lia,tu antodeauna stii sa alini inimile oamenilor.Iar despre cat costa fericire?...Eu stiu sigur,ca poti fii fericit chiar daca esti un om simplu si mai stiu ca poti fii fericit daca ai dragostea celor din jur si:Sanatatea.
    Lia ..noi ati dorim: un Paste fericit alaturi de cei dragi sufletului tau..sarbatorii fericite..

    RăspundețiȘtergere
  8. Fericirea mea..costa,cat ai de dat?niciodata nu suntem multumiti.

    RăspundețiȘtergere
  9. asta e valabil cind nu te inghite depresia total
    affection

    RăspundețiȘtergere
  10. @LiaLia: fericirea mea are gustul cozonacilor reuşiţi, după ce m-am chinuit o noapte la ei :)) Şi bineînţeles, miros de primăvara mea, la mamaie şi la mama :)
    Te pup şi-ţi doresc să ai Sărbători aşa cum îţi doreşti!

    RăspundețiȘtergere
  11. pupez si io! sarbatori frumoase, draga mea!

    RăspundețiȘtergere
  12. Sarbatori Frumoase si multa lumina in toate impreuna cu cei dragi!

    RăspundețiȘtergere
  13. sa ramai fericita, draguto! ca intotdeauna, imi citesti gandurile! :) sa ai in continuare lumina!

    RăspundețiȘtergere
  14. Draga mea draga. Iti doresc sa fii fericita toata viata ta, nu numai acum de sarbatori. Stiu ca doar tu esti responsabila de asta, dar lasa-ma sa fiu si eu alaturi de tine cu gandul si sufletul: sa fii fericita asa cum le doresc si copiilor mei. Te pup.

    RăspundețiȘtergere
  15. Hristos a Inviat draga mea Lia!

    Te asteapta o felicitare deosebita aici:
    www.florenafotografie.blogspot.com

    O imbratisare calda si Paste linistit alaturi de cei dragi tie!

    RăspundețiȘtergere
  16. minca-v-as mielu si cozonacii, ciocniti-va ouale!

    Adevarat a inviat!

    RăspundețiȘtergere
  17. Intre lucrusoarele din care se compune coltul meu de fericire, sa stii ca acel nostim' te pupez'- marca LIALIA-este piesa de rezistenta!!!


    Sa ai fericirea pe care ti-o doresti!

    RăspundețiȘtergere
  18. Fericirea nu ar trebui sa coste...dar in timpuri de criza...si mai ales in timpurile noastre, nu ne mai mira nimic! Eu ma hranesc uneori cu farame de fericire aparenta, si ma bucur, e asa cum ar trebui sa fie sa-i simt gustul!
    Continua sa zambesti din suflet...
    Zi frumoasa, ca insorita estem :)

    RăspundețiȘtergere
  19. Am citit postarea aceasta in zilele de Paste si mi-a ajuns direct la suflet, cum se intampla de altfel cu multe postari ale tale fiindca sunt atat de...vii, au multa forta si mult impact :)
    Nu stiu cat costa fericirea, dar stiu ca vine din lucrurile mici :)

    RăspundețiȘtergere
  20. Lia am primit si eu un carucior in fund si o sacosa in coaste in Vinerea mare cand din necesitate am mers la supermarket sa iau lapte praf pentru Misculici, pampersi si ceva iaurturi tot pentru el ca veneau zile fara magazine. La protestele mele, (eram si cu Luca in brate): Mai nene ma dai jos, daca nu-ti pasa de mine uita-te macar la pruncul asta!" am primit o injuratura cu sete de mi-au cariat urechile si un comentariu fara replica: Pentru 3 iaurturi ce nu te duci la colt ce te fatai in magazin unde noi avem treaba, curva dracului!".
    M-am gandit ca e Saptamana Patimilor si asta o fi pedeapsa mea....da cum ramane ca trebuie sa fim mai buni si mai curati?

    RăspundețiȘtergere