Cum mi-am petrecut sfarsitul lumii. Adica varicela

Dupa 30 de ani, ca o adulta responsabila ce ma simt, dar fara sa dau in paranoi si ipohondrism, am avut grija de lucruri serioase legate de sanatate. Control anual la col, palparea sanilor, verificat ochii si dintii. In plus, ma mai si bucuram de o sanatate beton, fara o raceala nasoala de mai bine de 10 ani, cu o ocazionala criza de bila odioasa sau una de reumatism, din an in paste, ambele mosteniri de la mama. Dar cu care m-am obisnuit sa traiesc de pe la 12-13 ani. In rest, sanatoasa tun!

Cand saptamana trecuta, marti, m-a luat cu ameteala, transpiratii reci si am cazut pe podea secerata, am crezut ca e din cauza ca nu am mancat si am baut cafea prea tare. Nu am luat in serios starea de carpa zdrentuita in care m-am aflat toata ziua, pentru ca aveam drumuri si misiuni de indeplinit. Miercuri la fel, doar ca nu am mai lesinat, ci m-a apucat o stare febrila si dureri de incheieturi. Pana seara cand am ajuns acasa, credeam ca am ajuns la 80 de ani si ca mi se vor usca toate oasele si se vor duce cu vantul, pulbere. Pentru prima data de cand am venit aici am deschis gentuta cu medicamente (da, am plecat din Romania cu asa provizii de medicamente, de zici ca plecasem sa ma imbolnavesc aici) pentru mine, nu ca sa alin dureri ale altora (am fost foarte generoasa cu bulinele mele, mai ales ca aici medicamentele se dau in 99% din cazuri pe reteta si mai sunt si scumpe, iar eu am si de ficat, si de stomac si de dureri si antibiotice). I-am multumit in gand iubitei mele Cati pentru bulinele roz de ibuprofen, mi-au luat durerea cu mana.

Combinatia asta de dureri de oase, ameteala, febra si stare generala de soseta aruncata sub canapea m-a tinut si joi, vineri si sambata. Eram convinsa ca am o suferinta de om care imbatraneste, o clasica criza de reumatism, mai ales ca afara era rece si umed.

Sambata noaptea m-am trezit ca o naluca, in varful patului, cu ochi holbati la David care imi spunea ceva. Cearceaful de sub mine, perna si patura erau ude fleasca, simteam ca imi arde pielea si ca imi explodeaza, ii raspundeam omului in romana, nu ma puteam concentra sa zic ceva in suedeza sau engleza. Aveam febra 40. Dupa un pumn de medicamente, am reusit sa ma mai linistesc si sa adorm la loc. Dimineata mi-am gasit niste bubite pe piept si pe frunte. 'Hmm, am facut o alergie la ceva'. Dar m-am uitat repede si pe net. 'Nu se poate, frate, ca doar nu esti copil'. Se uita si David si imi spune: 'cred ca ai vattkoppor'. Ma uit in dictionar. Da, traducerea e aceeasi cu ce am gasit eu. La 33 de ani si jumatate am facut una din cele mai populare boli ale copilariei: varicela! De care nu ma bucurasem la 10-12 ani. Sa ma bucur ca sunt iar copil? Sa rad? Sa ma ingrijorez ca la adulti e cam nashpa boala asta? Sau sa ma fac ciobanul din Miorita si ce o fi o fi?

Febra ca febra, am mai avut, iau pastile, comprese reci, lesin pe canapea, ma descurc. Dar bubele. Ah! Bubele! Pe alea de pe piept, brate si spate le-am dat repede cu un smac rozaliu care mi-a luat din mancarimi. Dar ce sa fac cu alea de pe cap, de sub par, care ma fac sa imi smulg pletele nou capatate? Sau cu alea de pe fatza, care trebuie tamponate cu maxima grija ca sa nu ramana semne. Cand am realizat, dupa ce un cutit m-a taiat in doua cand am facut pipi, ca javrele de bube si-au gasit locul si 'acolo', m-a pufnit rasul si plansul in acelasi timp. Dupa care mi-au aparut si in gura, in buric, in ureche. Un adevarat pom de Craciun, decorat pe fiecare crenguta!

Luni si marti a fost apogeul. Turnam balsamul acela rozaliu pe mine si l-as fi baut cu placere daca m-ar fi ajutat si pe dinauntru. Totul durea, ardea, manca, isteriza. Moralul meu era la pamant. Eram o Vulpe buboasa si jegoasa. Vulpile cu scabie se impusca, nu-i asa? Cel mai nasol era ca o aveam si pe asta mica la noi si in loc sa ne jucam, pupam si dragalim, eu zaceam in canapea, cu smac pe mine si ochi plangaciosi. Si imi venea sa imi smulg carnea de pe mine. Dar uite cum tocmai un copil m-a ajutat sa zambesc iar si sa imi fac situatia mai buna. Cand m-a vazut Malin cat de disperata eram sa ma scarpin, mi-a spus: 'gandeste-te la altceva, la ceva frumos! Si in loc sa te scarpini, fa cu mainile altceva'. Si asta am facut!

Am inceput sa ma bucur de timpul petrecut acasa, ca aveam nevoie, si am dat de punga
cu tot felul de materiale si chestiute cu care de obicei ma joc cu copiii la scoala si m-am pus pe treaba. Niste felicitari de Craciun (cand le faci personal parca au o si mai mare semnificatie, nu?), niste mosi mici din lemn si postav, omuletii de turta dulce din materiale si ata, conuri de brad si steaua de lemn aurite. Si cate mai am de facut!!!

Miercuri ma simteam bine, pentru prima data. Bubele se uscau, eu nu mai aveam febra, toata ziua am avut cate ceva de facut, eram bucuroasa ca a durat doar o saptamana. Si din senin, pe la 9 seara, m-a apucat cea mai ciudata senzatie din lume. Inghetam si ardeam in acelasi timp. Picioarele si bratele reci, trunchiul si ceafa 100 de grade. Cu un hanorac gros si doua paturi pe mine, nu reuseam sa imi reglez temperatura. Si daca tot ne uitam noi de ceva vreme la toate filmele de groaza mai bune sau mai tampite de pe net, in starea mea de foc si gheata, cand m-am ridicat sa imi iau niste medicamente si apa, David a avut parte de scena din Exorcistul. Tremuram ingrozitor, aveam ochii iesiti din cap, nu puteam scoate cuvinte din mine, ci doar mormaieli si horcaieli. Nu stiu cand si cum am adormit.

Ieri si azi nu s-a mai intamplat nimic spectaculos. Doar bubele au acum coaja si sunt foarte urate, pielea e uscata si ma gandesc cate semne imi vor ramane pe piele. Trebuie sa recunosc, nu a fost nimic amuzant in toata experienta asta. Chiar daca am dat vreo doua kile jos, ca nu am avut pofta de mancare. Dar mi-a confirmat ceva perioada asta de bolit. Ca am un om deosebit alaturi. Care nici nu s-a speriat, nici nu s-a jenat, nici nu s-a ferit. Din iadul de job pe care il are, a gasit timp sa vina si de doua ori acasa sa vada cum sunt. Mi-a adus flori si mi-a facut suc de fructe, a vorbit cu asistenta de la spital care da sfaturi si retete si mi-a cumparat o crema cu xilina sa imi amorteasca durerile la urinare. Si s-a trezit de multe ori pe noapte sa verifice daca sunt bine. Mi-au usurat tare mult durerile si spaimele gesturile astea.
Si am mai invatat o lectie: sa nu spun nici in gluma 'e, si? ma doare in cur!', ca nu e de glumit cu asa ceva.