Vulpea lovită în aripă, dar optimist-zâmbitoare

Când te loveşte tristeţea fiţos-filosoafă şi din sfere înalte superior emoţionale dai câte-un oftat metafizic, ce te poate aduce brusc şi irevocabil cu picioarele pe pământ? În cazul meu, o sinistă criză de reumatism. Nu romantism, să ne-nţelegem.

Vulpea suferă de când era ea pui de această chestiune extrem de dureroasă, din cauza unor gâlci cu stafilococi şi alte alea, nedescoperite ca cauză a durerilor de nenumăraţi doctori foarte pricepuţi, timp de mulţi ani. Până pe la 25, când gâlcile au fost extrase, iar partea dorsală a curului a fost ciuruită de Moldamin timp de vreo 2 ani de zile. Şi uite aşa, în ultimii 4 ani, am zburdat ca o căprioară, aducându-mi aminte că viaţa nu-i chiar un tort cu frişcă doar pe la câte-o nuntă, unde de la ţopăit pe tocuri prea mult mă mai lovea câte o durere în genunchi.

Până miercuri seara, când, probabil şi din cauza ridicatului de ceva saci cu lucruşoare, plus frig umed, ca să nu mai spun de pedeapsă pentru tristeţile mele aberante, lighioana reumatism, total lipsită de romantism, a lovit din plin. Şi nu doar la genunchi sau la coate, ci la fiecare încheietură şi oscior şi degeţel al fiinţei mele. După o noapte nedormită şi o zi de ieri odioasă, când cu greu am putut ţine două foi în mână, când mânuitul schimbătorului de viteze şi al volanului mi s-au părut cele mai dureroase manevre din lume, am sunat în disperare de cauză pe prietena Iulia, posesoare de mamă doamna doctor, pentru analiză şi răspuns la problemă. Băi fierbinţi cu sare. Bun. Îmbălsămat cu diclofenac pe la încheieturi. Mda, naşpa, mirosul ăla îl asociez cu mămăi bătrâne uşor mucegăite, dar asta e, ne sacrificăm. Musai să reîncepi o serie de injecţii cu moldamin. NUUUUUU!!!! La auzul acestei informaţii, bucile curului meu s-au strâns incredibil de tare. Stai, că alea le faci tu mai încolo, acum, pentru criză ia pastiluţele X.

Când ţi se spune să nu iei anumite pastile mai mult de Ţ zile, când ai un lung şir de afecţiuni pe care dacă le posezi e mai bine să eviţi pastiluţele X, când vezi scris mare "acest medicament NU e un narcotic", dar la contraindicaţii spune cum că mai bine nu te sui la volan după ce ai consumat pastiluţa, realizez că ai dat lovitura! Genul ăla de pastiluţă care îţi ia cu mâna orice fel de durere, mai fizică sau mai metafizică, despre care dacă am ştii şi am putea pune şi mâna pe o reţetă, am lua zi de zi.

Am luat prima pastiluţă "verde închis, cu formă de măr" pe la ora 6 seara. Şi m-am întins puţin la tv. M-am trezit uşoară şi zâmbitoare pe la 9. Nu mă mai durea nimic! Îmi trecuse orice tristeţe şi m-aş fi pupat cu toată lumea. M-am uitat şi la antena3 şi la realitatea şi am râs. Ca să fie totul complet şi perfect, am băut şi două căni de vin fiert, cu un prieten. Realitatea a căpătat cu totul alte valenţe. Am dormit ca un pui, neîntoarsă, iar dimineaţă aproape m-am trezit cu plăcere.

Dar au trecut aproape 24 de ore şi, ca în cazul sexului (domnilor, sper că ştiţi că şi în cazul celei mai spectaculoase partide de sex, efectul pozitiv asupra doamnelor trece, că femeile se desfut în 24 de ore), s-a dus efectul. Tristeţile nu mi-au revenit, dar mă dor iar ascuţit încheieturile mâinilor şi genunchii. E.T. go home! E.T. go home! Unde se află pastiluţele verde închis, cu formă de măr şi efect de relaxare.

În concluzie, ca să-i răspund Neamţului Ţiganului care se întreba în versuri din Mioriţa ce-i cu mine, da, Vulpea deghizată în blană de mioară e uşor bolundă, dar a scăpat de tristeţi şi angoase, aşa că nu mor caii când vor câinii. Şi ca să nu uitaţi cumva, luni, marţi şi miercuri vă aştept între 6 şi 7 seara la Universitate, în spatele statuilor, ca să fim spiriduşi şi Moşi Crăciuni pentru copii. Chit că vin în cârje sau cu cadru metalic, voi fi acolo. Am timp în weekend să mă tratez, diseară cu o ţuică fiartă, mâine cu un grătar la tata, duminică o leneveală totală. Ceea ce vă doresc şi vouă. Weekend fain!

P.S. Textul de mai sus e musai să fie tratat cu relaxare şi umor, nu, nu mă droghez (încă), sunt (încă) responsabilă de toate activităţile şi acţiunile mele şi dacă nu mai sunt tristă nu înseamnă că nu mai plec din ţară, în termenul stabilit :) Doar că am realizat că tristeţea face riduri, umorul, ironia şi uneori cinismul, mai puţine.

Sursa foto aici.