"My life isn't theories and formulas. It's part instinct, part common sense". Audrey Hepburn

vineri, 11 decembrie 2009

Vulpea lovită în aripă, dar optimist-zâmbitoare

Când te loveşte tristeţea fiţos-filosoafă şi din sfere înalte superior emoţionale dai câte-un oftat metafizic, ce te poate aduce brusc şi irevocabil cu picioarele pe pământ? În cazul meu, o sinistă criză de reumatism. Nu romantism, să ne-nţelegem.

Vulpea suferă de când era ea pui de această chestiune extrem de dureroasă, din cauza unor gâlci cu stafilococi şi alte alea, nedescoperite ca cauză a durerilor de nenumăraţi doctori foarte pricepuţi, timp de mulţi ani. Până pe la 25, când gâlcile au fost extrase, iar partea dorsală a curului a fost ciuruită de Moldamin timp de vreo 2 ani de zile. Şi uite aşa, în ultimii 4 ani, am zburdat ca o căprioară, aducându-mi aminte că viaţa nu-i chiar un tort cu frişcă doar pe la câte-o nuntă, unde de la ţopăit pe tocuri prea mult mă mai lovea câte o durere în genunchi.

Până miercuri seara, când, probabil şi din cauza ridicatului de ceva saci cu lucruşoare, plus frig umed, ca să nu mai spun de pedeapsă pentru tristeţile mele aberante, lighioana reumatism, total lipsită de romantism, a lovit din plin. Şi nu doar la genunchi sau la coate, ci la fiecare încheietură şi oscior şi degeţel al fiinţei mele. După o noapte nedormită şi o zi de ieri odioasă, când cu greu am putut ţine două foi în mână, când mânuitul schimbătorului de viteze şi al volanului mi s-au părut cele mai dureroase manevre din lume, am sunat în disperare de cauză pe prietena Iulia, posesoare de mamă doamna doctor, pentru analiză şi răspuns la problemă. Băi fierbinţi cu sare. Bun. Îmbălsămat cu diclofenac pe la încheieturi. Mda, naşpa, mirosul ăla îl asociez cu mămăi bătrâne uşor mucegăite, dar asta e, ne sacrificăm. Musai să reîncepi o serie de injecţii cu moldamin. NUUUUUU!!!! La auzul acestei informaţii, bucile curului meu s-au strâns incredibil de tare. Stai, că alea le faci tu mai încolo, acum, pentru criză ia pastiluţele X.

Când ţi se spune să nu iei anumite pastile mai mult de Ţ zile, când ai un lung şir de afecţiuni pe care dacă le posezi e mai bine să eviţi pastiluţele X, când vezi scris mare "acest medicament NU e un narcotic", dar la contraindicaţii spune cum că mai bine nu te sui la volan după ce ai consumat pastiluţa, realizez că ai dat lovitura! Genul ăla de pastiluţă care îţi ia cu mâna orice fel de durere, mai fizică sau mai metafizică, despre care dacă am ştii şi am putea pune şi mâna pe o reţetă, am lua zi de zi.

Am luat prima pastiluţă "verde închis, cu formă de măr" pe la ora 6 seara. Şi m-am întins puţin la tv. M-am trezit uşoară şi zâmbitoare pe la 9. Nu mă mai durea nimic! Îmi trecuse orice tristeţe şi m-aş fi pupat cu toată lumea. M-am uitat şi la antena3 şi la realitatea şi am râs. Ca să fie totul complet şi perfect, am băut şi două căni de vin fiert, cu un prieten. Realitatea a căpătat cu totul alte valenţe. Am dormit ca un pui, neîntoarsă, iar dimineaţă aproape m-am trezit cu plăcere.

Dar au trecut aproape 24 de ore şi, ca în cazul sexului (domnilor, sper că ştiţi că şi în cazul celei mai spectaculoase partide de sex, efectul pozitiv asupra doamnelor trece, că femeile se desfut în 24 de ore), s-a dus efectul. Tristeţile nu mi-au revenit, dar mă dor iar ascuţit încheieturile mâinilor şi genunchii. E.T. go home! E.T. go home! Unde se află pastiluţele verde închis, cu formă de măr şi efect de relaxare.

În concluzie, ca să-i răspund Neamţului Ţiganului care se întreba în versuri din Mioriţa ce-i cu mine, da, Vulpea deghizată în blană de mioară e uşor bolundă, dar a scăpat de tristeţi şi angoase, aşa că nu mor caii când vor câinii. Şi ca să nu uitaţi cumva, luni, marţi şi miercuri vă aştept între 6 şi 7 seara la Universitate, în spatele statuilor, ca să fim spiriduşi şi Moşi Crăciuni pentru copii. Chit că vin în cârje sau cu cadru metalic, voi fi acolo. Am timp în weekend să mă tratez, diseară cu o ţuică fiartă, mâine cu un grătar la tata, duminică o leneveală totală. Ceea ce vă doresc şi vouă. Weekend fain!

P.S. Textul de mai sus e musai să fie tratat cu relaxare şi umor, nu, nu mă droghez (încă), sunt (încă) responsabilă de toate activităţile şi acţiunile mele şi dacă nu mai sunt tristă nu înseamnă că nu mai plec din ţară, în termenul stabilit :) Doar că am realizat că tristeţea face riduri, umorul, ironia şi uneori cinismul, mai puţine.

Sursa foto aici.

27 de comentarii:

  1. uof..mai mergi si tu la un masaj, la niste sauna..astea scoat raceala din tine..iar baile cu sare-s belea. si daca tot ai amici plimbaciosi prin strainezia..pune-i sa-ti ia unguent "dolobene". pe noi ala ne-a scos din crizele reumatice. btw...ce pastilute-s verzi in forma de mar? suna incitant :))

    RăspundețiȘtergere
  2. Babooooo! Bagă-ţi curu-n apă fierbinte (cu sare 15-20 la sută) cît rezistă epiderma, haleşte o ceapă iute pînă-ţi crapă lacrimara (poa să fie cu slană ca să nu mori de usturime) şi, desert, înghite 3 căţei de usturoi întregi. Nu te pupa cu nimeni care nu te iubeşte. Mîine eşti ca nouă, fără de pastile.
    Sănătate şi virtute, căci in media stat virtus!:)

    RăspundețiȘtergere
  3. aiii
    chiar ai probleme!?
    nu rade de asa ceva mai!
    sanatatate!

    RăspundețiȘtergere
  4. Recomand o cură in staţiunea balneo-climaterică din Cancun-Mexic şi un masaj facut de către 4 baieţi mulatrii cu pacheţele pe abdomene.Astfel Vulpii i se va schimba blana şi din aurie va deveni argintie...numai bună de facut manuşi..:))

    RăspundețiȘtergere
  5. In fanteziile mele sexuale ma gindeam la amor cu o reumatica, presupun ca pocneste si scirtiie. Oricum de emigrat nu poti emigra decit intro tara calda.

    Sanatate si virtute!

    RăspundețiȘtergere
  6. Dush, cu sauna mai greu, că nu prea suport, dar o să spun prietenilor de afară de cremă. Despre pastiluțe, îți dau eu un semn în privat, n-aș vrea să fiu acuzată că fac reclamă și să ajungă farmaciile să epuizeze stocul :)))

    Valule, mă scoate acu gagicu la o cârciumă cu mâncăruri cu ceapă și usturoi din belșug, așa că mă și pupă după aia :p Și mai adăugăm la rețeta ta și niște aspirina săracului și mâine țopăi de nebună :))

    Belle, nu râd niciodata de lucrurile serioase, dar le iau și eu cu puțin umor :) Problemele sunt vechi, dar uitasem de ele. E, le vin eu de hac :)

    RăspundețiȘtergere
  7. Neamțule, da, sunt ca Pinocchio :))) Încă nu pocnesc pe la încheieturi, da la mișcări mai acrobatice icnesc de durere de zici că icnesc de altceva :)))

    RăspundețiȘtergere
  8. imi pare rau ca ai probleme de sanatate! eu sunt o veterana a diclofenacului in taoate formele si concentratiile, a flamexinului si a "bulinutelor voioase" :D asa ca, daca imi dai voie, desigur, o sa trec si eu intr-una din seri pe la universitate impreuna cu madame ş sa aducem niste jucarioare şi sa facem foto cu marea de oameni care o sa vina :)
    maine o sa le reamintesc si eu cititorilor mei de actiune. pupiiii, sanatate si...voiosie :)

    RăspundețiȘtergere
  9. aole, vulpe, fa-te bine repede! iti trimit o cana de punsch fierbinte, plin de alcool si de arome! (nush de ce nu mi s-a postat comentariul mai devreme :|... reumatism si la firefox, pe bune :) ). hai pup!

    RăspundețiȘtergere
  10. ooo doamne..da il dau si fara reteta? mnezeule...:D:D:D vreau si io o noapte de fericire fara dureri de shale..

    RăspundețiȘtergere
  11. :P,sigur e reumatism?nu-i lombosciatica?ceva discopatie lombara?

    RăspundețiȘtergere
  12. Ah, cat te inteleg, de pe la 16 ani imi port reumatismele pe toate drumurile. Mai, eu stiam ca Diclofenacul e verde dar nu stiu sa fi avut un efect asa beton, vreau si eu pastila cu somn...
    La mine acum pocnesc mai mult genunchii si gleznele, dar Neamtu Tiganu cu fanteziile lui cred ca la tine se gandea, nu la mine :D
    Am dat si eu un semnal in legatura cu convocarea, dar mi-e ca nu e prea vizibil pt ca l-am pus intr-o traducere a carei publicare am amanat-o si bloggerul mi-a pus-o pe la mijlocul filei:
    http://google-viorica.blogspot.com/2009/12/8-ways-to-increase-hope8-moduri-de.html

    RăspundețiȘtergere
  13. sa te faci bine, vulpito! tara are nevoie de tine!

    RăspundețiȘtergere
  14. Viorico, gaina batrina face supa buna!

    Aparte, desigur cu-n morcov tinar.

    RăspundețiȘtergere
  15. buna,
    am aterizat si eu pe blogul asta de curand (si am ramas) si am vazut postarea despre actiune. nu am zis nimic pentru ca nu stiam sigur daca voi reusit sa ajung la shoping. dar am ajuns. nu-i mare lucru, ba chiar foarte putin ca e cam criza, dar sunt luate special pentru copii.
    deci intre 6 si 7 pm, cred :) la universitate, in spatele statuilor cu mihai, geroge enescu si cine mai e p-acolo. eu alte statui la universitate nu stiu.
    dar cum recunosc gashca? parca mi-e peste mana sa intreb fiecare doamna : "sunteti lia?"
    o indicatie/locatie mai exacta?! (langa statuia lu', langa cazinou (parca un cazinou p-acolo), langa...) un banner, o hartie?!

    RăspundețiȘtergere
  16. VV, abia va astept! :)

    Zazuza, dupe cum am zis si la tine, un vin fiert si un wurst din ala de la Viena si uit de toate :D Mai face fig si blogspotul, mai bine iti copiezi comentariul inainte sa dai postare.

    Viorica, NU e diclofenac :p Da' deja la a treia pastila nu a mai ramas decat somnul, ranjeala nu :p Saru mana de ajutor!

    Neamtule, galant mai esti, manca-ti-ash!

    Anonim, crede-ma pe cuvant ca nu voi fi greu de reperat :) Mashina gri Corsa o pun pe avarii, in dreptul bancomatelor BCR. Pe cap voi avea o caciulita albastra si pe mine o geaca roz (ei, bine, da, roz!). Deci, cam prin spatele lui Mihai Viteazu asa. Te astept!

    RăspundețiȘtergere
  17. Cel mai bine este sa iti propui sa ai o viata echilibrata si armonioasa. Nu incerca sa faci schimbari radicale peste noapte dar fa acelel ucruri care te duc catre fericire. In loc de drame, horror incepe sa te uiti la comedii, documentare. Schimba pachetul de biscuiti cu un mar. Micile schimbari din viata noastra ne fac fericiti.

    RăspundețiȘtergere
  18. Sa ne intelegem:reumatismul e frig! Implica si frica, pentru ca durerea inspaimanta!
    Suferintele reale actuale le avem de cand eram pui. Toti, pe toate. Nu sunt pe lume doctori priceputi care sa le desfaca si sa ne scape de ele de tot.
    Ciuruirea tuturor partilor, ca tratament, vine cu timpul. Prin toate gaurile ce ni s-au dat, ca si prin alea noi, care ni se scobesc mereu. (N.b. distinctia intre dorsum si cur) Probabil asa si binemeritam, intrucat suntem mereu dispusi, macar per ludum, sa ne pune curul la bataie, cum spune si cantecul stravechi: nunc per ludum dorsum nudum fero tui sceleris.
    Indraznesc sa mi te inchipui caprioara pe tocuri zburdand si topaind la nuntile necesare, chair daca asa cum avertizezi deja, viata nu e tort cu frisca.
    Baile fierbinti cu sare sunt tamaduitoare. Mai utile ca orice mireasma si ca orice alcool. Cat mai putine pastilute si injectii.
    De trecut, tristetea nu trece cu nimic, dar se converteste, cand in furie, cand in cantec!
    Vinul fiert cu piper, scortisoara sialte vrajite mirodenii e leacul leacurilor. Incalzeste pana la disperarea simturilor peste tot.
    Ca domn tanar, dar cu stagii mai vechi in tinerete, am ajuns sa inteleg taina aproape evidenta ca femeia, ca sa ajunga sa se desfuta in 24 de ore, adica dupa o noapte si o zi intregi, trebuie sa fie ... fu-tu-ta! Altfel nu are cum!
    Vulpe usor bolunda, asa cum te lauzi ca ai fi, esti fermecatoare!

    RăspundețiȘtergere
  19. ok. merci. am retinut, am si notat, sa nu uit.
    pe anonima o cheama andreea, dar n-a stiu sa selecteze ce era de selectat.
    sper ca maine, luni, ca am o saptamana plina.

    RăspundețiȘtergere
  20. @neamtu tiganu
    Mi se pare mie sau morcovultau nu e chiar tanar? Bunicule :D

    RăspundețiȘtergere
  21. Răzvan, mulțumesc de sfaturi, am găsit și pe blogul tău câteva f utile. Eu sunt genul de om care trăiesc așa cum îmi place și sunt fericită mai tot timpul :) Nu mă uit decât la comedii, ador fructele, mai am să mă las de fumat :D

    Liviu, cu frigul de acord, cu frica nu prea. Nu mi-e frică de durere, am rezistență f mare, dar e deranjant să nu am forța necesară să îmi rezolv toate treburile. Medicamente iau doar în cazuri de extremă urgență, ca acum, în rest, ceapă, usturoi, țuică și vin fiert, mult sex, panaceu universal :D La vârsta mea superbă nu-mi mai permit să trăiesc decât așa, futută bine, ca să am din ce mă desfute :)) Nu ști ucât de fermecătoare sunt, dar aprigă muiere sunt cu siguranță :))

    Vioooooo, ce-i cu pornografia asta pe blogu meu așa inocent??? :))

    VV, vă aștept! Cu aparat de făcut pozeee!!! Pupez

    RăspundețiȘtergere
  22. ...si sa fii sanatoasa ca restul NU CONTEAZA

    RăspundețiȘtergere
  23. Ne vedem diseara! :)
    Sanatate maxima!

    RăspundețiȘtergere
  24. @LIA: Uite, pentru contribuțiile tale aduse la arta culinară, tocmai ți-am dăruit un premiu. Detalii la noi la cantină ;) See u tonight!

    RăspundețiȘtergere
  25. O astfel de tristeţe fiţos-filozoafă nu poate decât să lase în urmă un lung prilej de meditaţie...

    RăspundețiȘtergere