Sarbatorile in familie. Suedeza si romana

In 2010, de Craciun, era pentru prima data cand nu eram alaturi de ai mei, nu impachetam sarmale cu mama, nu pregateam bradul cu tata, nu il impodobeam cu cati si Mara. Eram intr-o tara noua, la inceput de drum care nu se arata in niciun fel, cu un om care nu se bucura de nimic si cu care nu mai aveam nimic in comun, eram speriata, trista, nesigura. Adriana si familia ei au facut tot posibilul sa imi indulceasca tristetea si le voi fi toata viata recunoscatoare pentru caldura, dragostea si dragul ce le-am primit.

2011 a fost un an atat de plin pentru mine, incat parca am trait zece in unul. Nu am de ce sa vreau sa uit primele luni ale lui, chiar daca au fost lacrimi, durere, singuratate, dezamagiri, teama. Pentru ca au fost si noi prietenii legate, altele intarite, in plus, mi-am dovedit inca o data ca ce nu ma omoara, ma intareste. Din mai s-au schimbat toate radical. Au venit ai mei la mine, m-am regasit dupa 15 ani cu David, scoala mergea bine. Au mai fost si zile mai ploioase, oameni dragi care s-au dus, frustrari birocratice, dar in mare parte a fost iubire, frumos, fericire.
De Craciun am sarbatorit pentru prima data 100% suedez, dar cel mai fain a fost ca pentru prima data m-am simtit nu doar un musafir care nu intelege si vorbeste suedeza, ci parte reala din familia lui David. Am pregatit mancare (salata mea de beuf si prajiturelele Mosi Craciuni au avut mare succes) ca si restul gagicilor din familie, am dat si primit cadouri cu mesaj personal, nu doar asa, de politete, am facut glume si am stat la povesti, am planificat urmatoarele petreceri in familie.

Revelionul si un fel de al doilea Craciun l-am petrecut cu ai mei, in Romania, in formatie completa. De data asta am luat-o cu noi si pe cea mica. Eram convinsa ca intalnirea cu iubita mea nepoata Mara va fi ok, dar nu ne asteptam sa fie asa o dragoste la prima joaca. 5 zile s-au jucat, pupat, au dansat si ne-au dovedit ca dragalasenia si copilaria au o limba comuna. Seara inainte de plecare s-a lasat cu lacrimi si promisiuni ca vacanta de vara le va aduce cumva iar impreuna. Mama si tata au fost plini de iubire si generozitate, Cristi si Cati calzi si faini. M-am bucurat tare mult sa ma vad cu draga mea Cristina, cu Mircea si mai ales, cu verisoara mea Roxi, care e un fel de sora mai mare combinata cu inger pazitor. A fost tare bine sa fiu cu ei, pentru ca ei sunt Romania mea, nu tiganii de pe avionul de la Budapesta la Bucuresti, nu cele doua vanzatoare care au latrat la mine ca am vrut sa probez ceva. Si nici cei pe care, desi i-am scos din viata mea, continua sa ii frece grija vietii mele. Cu ocazia asta am realizat, pe de-o parte, cat de mult bine mi-am facut scotand din viata mea falsitate, barfa si superficialitate, pe de alta parte, cat de departe sunt de toate astea.

Mi-am petrecut sfarsitul lui 2011 si inceputul lui 2012 inconjurata de oameni dragi, de iubire si bucurie. Reteta perfecta de a trece firesc peste micile inconveniente birocratice, de a zambi chiar si la final de zi de munca extrem de dura, de a gasi raspunsuri cand intrebarile se agita frenetic in cap. Am mai spus-o si o voi repeta pana mor: sunt un om extrem de norocos, bogat si fericit. Ceea ce va doresc si voua, din tot sufletul.