"My life isn't theories and formulas. It's part instinct, part common sense". Audrey Hepburn

marți, 5 iunie 2012

Diverse disparate 3

¤ Chiar daca sambata trecuta au fost 5 grade, cea mai rece zi de 2 iunie din ultimii 80 de ani, cu un weekend inainte au fost primele zile cu peste 20 de grade, asa ca am pus barcuta pe apa si ne-am dat in sus si in jos pe apele din zona (care apa cica e marea), am pescuit, ne-am balacit si am simtit din tot sufletul ca e vara. Daca asta vara eram atat de bulversat de fericita ca m-am regasit cu David, era prima data cand vedeam imprejurimile si eram in general entuziasmata de tot ce era nou, acum am realizat ca intr-adevar suedezii traiesc, macar cateva luni pe an, in peisaje de carti postale. E o frumusete care pe mine ma linisteste, ma umple de pace si fericire. Toate barcile scoase pe apa, lumea la pescuit, oameni care iti zambesc, o feerie. Si cand te mai si trezesti la 4.45 dimineata si e deja lumina si te culci la 11 seara pe semiintuneric, fericirea e completa. Peste doua saptamani jumate sarbatorim (cu mult alcool si veselie) Midsommar, singura sarbatoare suedeza pre-crestina inca actuala. Atunci vor fi doar vreo 3 ore de ceva intuneric. Sper ca intr-o zi sa o petrec cel mai in nord, sa vad cu ochii mei 24 de ore de lumina.

¤ Suedia e una din tarile cu rata cea mai mare de reciclare din lume, pe langa multe alte actiuni de imbunatatire a calitatii aerului si a apei, de grija pentru mediu. Eu si David nu suntem chiar cei mai harnici la acest capitol, nu reciclam selectiv resturile alimentare si toate ambalajele, ca multi altii. Cu toate astea, eu ma ocup de adunat toate sticlele de plastic si cutiile de bere/suc pentru care primim inapoi niste banuti (1-2 koroane/ambalaj) cand le reciclam la orice magazin de diverse (super-market, butic alimentar+altele), ca apoi sa mai scadem din bonul de casa. Cand facem curat prin curte, terasa, magazii sortam si punem in saci separati sticla, plastic dur, hartie si carton, plastic moale, metal, becuri, electronice/electrocasnice, chimicale ca apoi sa le ducem la statia de reciclare, cu masina noastra. Daca nu sunt sortate cum trebuie, nu ti le primeste. Ideea e ca treaba asta cu reciclatul inseamna un efort din partea fiecaruia, dar inseamna mai ales implicare reala in societatea in care traim. Asta pentru ca mi-am adus aminte de niste comentarii ale unor cunoscuti din Romania care ar fi vrut sa recicleze selectiv, dar pentru ca acele tomberoane galbene si albastre nu erau la coltul blocului, nu au simtit nevoia sa faca mai mult, ba au mai si injurat autoritatile ca nu fac mai mult. E de facut mai mult de ambele parti, parerea mea.

¤ A fost Eurovision si m-am uitat pentru ca am avut-o pe asta mica la noi si a fost un "must". In paralel ma uitam pe facebook la statusuri si comentarii. Inca o data m-a uimit virulenta cu care unii romani STIU ca a fost aranjat sa castige Suedia, ca avem vecini de cacat care nu ne-au votat (oare de cate ori a votat publicul roman cu reprezentantii Bulgariei sau Ungariei?!?), ca la asa manea, asa puncte. Am discutat mult pe seama Eurovisionului la munca (aici oamenii se intereseaza de eveniment) si NIMENI nu stie ce e aia o manea, mi-au spus ca melodia Romaniei a fost tare simpatica, vesela, dansanta, pacat ca fata aia frumoasa nu a dansat mai bine, ca sigur ar fi luat mai multe puncte. Foarte paranoic-amuzante au fost si comentariile romanesti legate de frica europeana fata de Rusia, ca de-aia au fost votate babutele (super haioase, de altfel). Dar cel mai mult m-a amuzat faptul ca toti cei care comentau foarte aprins subiectul, declarau ca e o prostie de festival, ca melodia Romaniei nu ii reprezinta si ca per total e de rahat, dar toti se uitau la TV la Eurovision. A doua zi la job, o colega a spus ca nu se uita la spectacol, nu e genul ei, dar se bucura ca a castigat Suedia ca asta inseamna turisti, camere de hotel, investitii din care pot iesi bani. Diferenta de mentalitate.

¤ Daca in Romania se conduce furios-inconstient, in Suedia foarte multi soferi sunt extrem de precauti spre iritant de fricosi. In zone de 70 de km/h se circula cu 50, pe autostrazi stau la 80 la ora pe banda de depasire/viteza fara probleme. La cat sunt de cacaciosi, e socant cum mai niciunul nu semnalizeaza in giratorii (care sunt cu tonele!), chestie care nu doar ca ma irita, dar m-a facut sa imi bag si piciorul pana la gat in frana de cateva ori. In aceste ocazii imi aduc aminte cum e cu pu si pi si fu pe limba mama. Tot intr-un moment din asta cu frana in rondel, am urlat si prima injuratura suedeza. Cu toate astea, ma simt mult mai in siguranta in traficul stockholmez decat ma simteam in cel bucurestean. Cea mai faina faza e ca daca ai dat semnal sa te bagi pe alta banda, in 99% din cazuri poti sa te si bagi, ca sigur te lasa cel din spatele tau de pe banda respectiva. Dar daca soferii sunt prietenii mei, biciclistii sunt de speriat. La propriu. Si ca sofer si ca pieton trebuie sa te uiti de zece ori ca sa nu te pocnesti cu vreunul. Brrr!

¤ Aventurile mele birocratice nu s-au terminat, din contra. Din pacate, e un capitol care m-a dezamagit din primele saptamani si de atunci s-a tot agravat. Nu stiu daca toate mi se intampla numai mie, dar de cateva ori mi s-a facut aproape dor de cate o neprietenoasa de la Circa Financiara cu care ma scuipam parte in parte si se rezolva problema. Candva o sa pun pe hartie absolut toate intamplarile triste, frustrante, isterizante, agonizante. Nu stiu daca am destul loc pe blog pentru asta.

¤ Pentru ca in Suedia ai aproximativ 8 luni de natura aproape moarta, mult intuneric si se tanjeste dupa soare, din mai pana in august mai toti suedezii isi petrec timpul liber, pe langa datul cu barca, plantand flori (in curte, pe terasa, pe balcon), ingrijind o mica sau mai mare sera si gradina, in ciuda faptului ca aceasta preocupare nu e absolut deloc ieftina. De exemplu, mini-sera mea (cateva tevi flexibile de plastic, legaturi, folie de plastic), pamantul (noi avem doar piatra pe aici, asa ca am cumparat pamant), semintele si rasadurile m-au costat cam 7-800 de euro. Un ghivecel cu un trandafir pitic costa cam 4-5 euro, un ghiveci (cel din poza) cu margarete costa 14 euro. Cu toate astea, mai toata lumea isi aranjeaza un coltisor de frumos, balcoanele sunt vesele, curtile inflorite. Viata la curte nu e deloc usoara, dar acum ii inteleg pe ai mei, care s-au mutat la curte prin anii 90, cand imi spuneau ca nu s-ar mai muta intr-un apartament nici picati cu ceara. Vulpea urbana s-a metamorfozat perfect intr-o Vulpe de padure. And it feels so good!

¤ Dar viata la curte/in padure vine si cu chestiuni mai putin amuzante. Am crescut plangand cand citeam Moartea caprioarei si cand murea mama lui Bambi. De aproape un an stau la curte/in padure si am ajuns sa detest caprioarele. Care sunt peste tot, iti sar de nebune in fata masinii, a bicicletei sau a trupului tau grabit spre statia de autobuz, iti distrug tot in curte, mananca orice plantuta sau floricica, dar cel mai nasol, sunt adevarate bombe cu capuse. Am cules zeci de capuse din blana cainilor mei, dar cand mi-a gasit David 2 scarboase jivine in spatele genunchiului, am facut o adevarata criza de isterie. Dupa cateva zile am prins o javra exact cand se pregatea sa se infiga in pielea mea. Pentru ca nu sunt doar scarboase, ci pot duce si la boli foarte nasoale, ma cam vad obligata sa ma vaccinez, ceea ce ma enerveaza peste masura. Asa ca mama lui Bambi face foarte bine ca moare. Ar putea sa-i urmeze exemplu si altele.
¤ Maine 6 iunie e ziua Suediei, ziua steagului suedez. cam toata lumea are liber, va face gratar, probabil in seara asta spritzuieste. Cel mai mult imi place decenta cu care se sarbatoreste, nu am intalnit nicio urma de patriotism desantat, batut cu pumnul in piept, baaa, noi suntem urmasii vikingilor, baaaaa! Reconfortant.

14 comentarii:

  1. Foarte frumos scrii si-mi place mult sa te citesc! Pacat ca nu apuc de fiecare data sa si comentez, desi ar fi multe de spus.

    Stai linistita, la capitolul "parca toate mi se intampla doar mie" (aventurile birocratice, I mean), nu esti singura, deci logic ar trebui sa fie mai putine, dar uite ca parca se inmultesc nu alta :(

    In rest, ma regasesc in cele scrise, ca deh traim oarecum in aceeasi zona geografica :)

    Petrecere frumoasa astazi si ne mai auzim! Pupez!

    RăspundețiȘtergere
  2. Frumos..pot sa ma mut la voi in port??:))Semnat mami de Basse:)

    RăspundețiȘtergere
  3. Oana Miru Smara6 iunie 2012 la 15:09

    Multumesc pt. aceasta poveste!! O zi superba azi, maine, mereu! Va pupam!

    RăspundețiȘtergere
  4. Am petrecut deja cu o plimbare cu barca, acum ma apuc de plantat floricele, primenit prin sera, pus sare in jurul serei ca sa moara scarbele de melci fara casa de care am uitat sa povestesc! Hrrrrrrr!

    mami de Basse, tocmai am aflat ca doar proprietatea, fara casa, din portul ala de care zici costa 5 mil de koroane :D asa ca poate vrei vreo 2 proprietati, sa fie suma rotunda :)))

    Oana, va pupez tare si eu!!!

    RăspundețiȘtergere
  5. Lia, sper ca ai avut parte cea mai frumoasa si reconfortanta petrecere din Suedia! :)

    RăspundețiȘtergere
  6. am citit de la cap la coada, si sa stii ca nu prea mai citesc bloguri ;) te pup cu Suedia ta cu tot!

    RăspundețiȘtergere
  7. Aici nu e cine stie cine... caldura mare, mon cher. Nespalati, aglomeratie, caini comunitari, cersetori cu capuse :) Sa ai zile frumoase

    RăspundețiȘtergere
  8. Servus,
    am dat peste blogul tau, intr-o cutreierare incalcita de blogguri, intr-un moment de amestecate senzatii si sentimente.
    Vreau doar sa-ti urez succes in continuare si putere si curaj.

    Cu drag,
    o imigranta din Cehia

    RăspundețiȘtergere
  9. voiam sa explicitez cateva lucruri. Birocratie este peste tot. Ce poti face acolo, daca o tanti nu e prea binevoitoare: fa-i reclamatie. Una curajoasa, pe email, semnata anonima :). Poat epe tine nu te mai ajuta, dar poate schimba ceva in viitor, la alte persoane.

    despre Eurovision. Ceea ce romanii uita, este ca punctajul final este o medie ( 50% 50%) din punctajul dat de un juriu + nr de voturi. Poate sa voteze toata Spania melodia Portugaliei, dar juriul decide ca a cantat fals si ca melodia seamana cu altele, adio punctaj maxim. Da, intradevar, sunt si influente din partea organizatorilor. Dar tocmai datorita acestei dualitati, nota finala va fi cat mai aproape de realitate.

    Despre gradina + sera voastra: va doresc sa va bucurati la maxim de ea. Eventual anumite seminte puteti sa le pastrati, recoltati, comandati din Ro - ca e mai ieftin.

    Mai voiam sa iti zic ceva, si nu mai stiu ce. Haha.
    Enjoy the summer ;)

    RăspundețiȘtergere
  10. Foarte frumos scris! Perfect! Bravo!
    Esti printre foarte putinii oameni pe care ii cunosc, dintre cei care au emigrat din Romania, care relateaza exact cum stau lucrurile in tara in care a imgigrat si, cel mai important, care stie sa le aprecieze din plin.
    Succese maxime in continuare!
    Stefan

    P.S.: Cu ce nu sunt de acord, stii tu singura. Dar se rezolva si aia daca vrei ;)

    RăspundețiȘtergere
  11. O imigranta din Cehia, eu ma bucur de intamplarea prin care m-ai gasit si sper sa te intorci :) Multa bafta si tie!

    Arakelian, am facut reclamatie de cate ori am putut, intr-un final apoteotic se rezolva problema mea, dar am obosit sa trag de fiecare data, sa insist, sa ma zbat, sa rezolv in ultima secunda sau dupa multe, multe saptamani. Si pentru ca eu vreau sa imi rezolv cat mai multe probleme, acte, hartii, sa nu astept pana in ultimul moment cand as putea avea nevoie de ceva, ma lovesc de multe obstacole, la multe organisme . Dar s-or incheia drumurile mele la un moment dat. Cel putin asa visez :)) De Eurovision am si uitat, in schimb din sera am mancat cele mai bune capsuni, busuioc, marar, ceapa verde si salata, iar rosiile cresc ca nebunele si sunt pline de flori :D

    Stefan, eu am spus-o de multe ori, nu sunt genul care arunca doar cu rahat in urma si nici care idealizeaza prezentul, doar de dragul culorilor frumoase de pe steagul suedez. Cat despre partea cu care nu esti tu de acord, uite ca eu am numai exemple negative personale, cel putin 3 prieteni romani mutati de cativa ani aici care au trecut in proportie coplesitoare tot prin din astea negative, plus o gramada de amici suedezi care ma consoleaza "stai linistita, nu e ceva legat de faptul ca esti imigranta, aceleasi cacaturi birocratice ni se intampla si noua".

    RăspundețiȘtergere