4 luni ...

... de când mi-am sărutat ultima dată părinții, fratele, cumnata, nepoata, prietenii pe obraz, nu prin skype. 4 luni de când am spus la revedere țării în care m-am născut și am crescut ca să mă nasc în altă țară. Sunt la nivel de bebeluș, învăț primele cuvinte și fac primii pași. Mai cad, mai plâng, mă mai bâlbâi, dar merg înainte cu o curiozitate, o energie și o pasiune care îmi fac inima să bată de parcă aș avea 10 inimi. 4 luni în care am trăit sfârșitul unui alt capitol din cartea vieții mele. Încă o rană care se cicatrizează nu ca să mă urâțească, ci ca să îmi fie parte din mine, din ceea ce sunt, să-mi îmbogățească personalitatea.

4 luni de când nu m-am tuns și încă nu am cedat. Și tot atâta timp de când nu am mai ieșit din casă fără ceva pe cap. Norocul meu că ador căciulițele. Un prim weekend "ca acasă", vineri seara am gătit niște paste pentru prieteni, Alina și soțul ei suedez Pierre, am stat la băute și povești până la 4 dimineața, sâmbătă am petrecut cu 2 cupluri de români (Simona și Vali, Dana și Octavian) care trăiesc aici de 10-20 de ani și cu Adriana și Clairton, am discutat de la politică la familie, de la sport la sex, am dansat pe muzică disco, braziliană și ... Romica Puceanu, am fost încurajată și îmbrățișată sincer și cu simpatie.

Acum 3 săptămâni, în drum spre școală, am simțit pentru prima dată "ce frumos e orașul meu!". Acum 2 zile, venind cu trenul interurban, am trecut podul care se află la câteva sute de metri de apartamentul unde stau și mi-am spus fără să mă gândesc prea tare "am ajuns acasă".

Mâine e prima zi la primul meu job aici. 90% muncă fizică, restul ceva hârțogăraie. O să pot merge și la școală, nu în fiecare zi, dar nu renunț. Probabil mulți nu vor înțelege bucuria cu care vreau să fac o muncă fizică (voi detalia după ce voi avea despre ce vorbi), mi s-a spus deja "dar tu aveai un statut în România!". Dar îmi ajunge că înțeleg eu, că mă bucur eu.

4 luni de când am început o altă viață. 4 luni care s-au simțit ca 4 zile și ca 4 ani. Îi spuneam unei prietene dragi ieri "Ideea e că trec prin niște schimbări personale care nu au legatura doar cu limba sau țara, ci cu mine, în profunzime. Și simt că sunt în stare de cocon momentan, dar simt că e de bine, că renasc, că mă regasesc și mă cunosc iar. E greu să descriu tot prin ce trec, dar momentan trăiesc pur și simplu tot ce mi se întâmplă ca pe noi experiențe, noi lecții, sunt cu ochii larg deschiși și urechile ciulite". Și dacă nu v-ați dat seama până acum, sunt fericită! Pentru că am alături de mine pe omul care mă iubește cel mai tare, care are întotdeauna grijă de mine și mă protejează, care se bucură cu mine și îmi șterge lacrimile. EU. Vă pupez!