Stockholm by night

Întotdeauna mi-a plăcut să descopăr un oraș la picior, străduță cu străduță, colțișor după colțișor, magazine, cafenele, viață de zi, viață de noapte. Începe să se încălzească și am început să cobor cu 2 stații mai devreme din autobuz, ca să-mi bucur ochii de superbul cartier unde locuiesc. În curând o să îmi închiriez și bicicletă și îmi voi lua aparatul de gât și vă voi bucura sper și pe voi.

Dar azi vă povestesc despre Stockholm-ul de noapte. Pentru că am avut un weekend plin (continuat până marți dimineață), vampiresc, cu dormit ziua și bănănăit noaptea. Din păcate nu am avut aparatul cu mine, dar vă garantez că imaginile pe care vă invit să le vedeți aici, aici, aici, aici și aici sunt aproape la fel de frumoase ca realitatea.

Sâmbătă a fost seară de party. După o petrecere foarte drăguță la niște prieteni acasă, am ieșit în oraș, prin baruri și cluburi. Trebuie să recunosc, există ceva ce are Bucureștiul mult mai ok decât Stockholm-ul: viața de noapte. Am fost șocată și aproape frustrată că la ora 1-2 noaptea nu aveai unde să mergi să dansezi și să îți faci de cap, pentru că toate cluburile se închideau! În schimb, am fost extrem de încântată că am putut sta la o cafenea, afară, cu păturici pe noi, într-o companie foarte plăcută, până la 6 dimineața. A fost amuzant să văd oamenii pe stradă, gagici aranjate (mai mult sau mai puțin, mai elegant, mai dezmățat), râsete și gălăgie. Mai puțin amuzant a fost să văd o bătaie între trei tipi sau gagici în genunchi, bete moarte. Apropo, problema cu suedezii nu e că beau mult, ci că nu știu să bea. Oricum, după atâția ani trăiți intens prin cluburile și cârciumile din București, nu prea mai sunt multe care să mă surprindă sau sperie.

Mult mai intens și real am simțit orașul luni noaptea, când am ieșit la o cafea cu o prietenă pentru o oră și am ajuns acasă la 5 jumate dimineața, exact la fix ca să merg la muncă. Am început la o cafenea drăguță, elegantă, cu lume multă, după care am luat-o la picior, spre o altă locație. Ghinion, era închis. Ne-am plimbat pe străduțe superbe, pe lângă apă (Doamne, ce tare bate vântul pe-acolo!), mașini puține, lumini magice, aer curat, o senzație de îndrăgosteală în stomac (da, eu chiar mă pot îndrăgosti de un oraș). Am intrat în cârciumi prea zgomotoase, în hoteluri de 5 stele, unde ni s-a zâmbit frumos și ni s-a explicat cum să ajungem la alte locuri unde ar mai putea fi deschis.

N-am ajuns acolo, în schimb am ajuns în cel mai sordid și dubios loc din Stockholm: o bombă unde se mănâncă kebab, cred că singurul loc deschis la ora 3 dimineața, lângă Centralen (pe la Gara de Nord cum ar veni în București). Obișnuiam să fac nebunii din astea, cu umblat prin baruri insalubre, cu bețivi cărora le tremura mâna fără doza de votcă de pufoaică, stat de povești despre viață cu prostituate, băut lapte bătut în lacto-barul din Gară la 4 dimineața. Dar nu mă gândeam că o voi mai face, cu siguranță nu în Stockholm. Deocamdată nu am intrat în povești, că nu mă ajută vocabularul, dar mi-am promis să refac traseul, peste o vreme. E, și în locul ăsta cu kebab am descoperit toată fauna underground-ului stockholmez. Băieții turci de la servire, cu dinți mulți rânjiți la noi (nu v-am spus că îmi lipsesc muncitorii care fluierau și îmi spuneau măscări în București - the best feedback pentru o femeie haha! - dar au fost înlocuiți cu turcii și arabii de la magazinele de tabak și kebaberii, care mă copleșesc cu zâmbetele lor și complimentele - de la "ce păr frumos ai! Ești o femeie frumoasă" la "arată-mi un ID să văd dacă ai voie să cumperi țigări". Și da, suedeza lor are un accent genial), doi-trei călători, cu bagajele sub masă, în așteptarea trenului, un negru agitat, cel mai probabil un junkie, doi homeless care moțăiau cu capul pe masă, la căldură, câteva femei de origine neclară care cred că erau prostituate, că prea vorbeau tare (erau și băute) cum adoră ele să facă amor cu bărbați suedezi. Eu și prietena mea în acea locație eram cel puțin dubioase, pentru că toată lumea se holba la noi. Dar n-a zis nimeni nimic, nu s-a apropiat nimeni prea periculos de noi. Mie adrenalina asta îmi place, ea s-a speriat de mutra unuia și până la urmă am plecat. Unde să te duci la 4 dimineața, când metroul și trenul de care aveam nevoie plecau abia la 5, iar afară nu erau mai mult de 2 grade? În sala de așteptare a gării. Fotolii comode, liniște, cald, ziare proaspete.

Nici nu știu când a trecut noaptea, cum am reușit să muncesc 8 ore fără să fi dormit, știu doar că sunt ca un burete care acumulează senzații și imagini, că m-am îndrăgostit încă o dată de orașul ăsta, iar răsăritul m-a cucerit definitiv. God natt! God morgon!

P.S. V-am spus că după ora 11 noaptea, dacă ies pe balcon, îmi cântă divin o pasăre dintr-un copac din apropiere? Am senzația că Ăl Bătrân mă mângâie pe frunte. Și sunt fericită.

Photo credits moser.se.