Va cer scuze ca v-am deranjat

In urma unui status ironic de pe facebook, am realizat ca gresesc incercand sa gasesc in oameni ce si cum sunt eu. Si ca ce vad eu ca ironie sau critica constructiva poate fi interpretat ca judecata si rautate. Am avut un dialog cu un om pe care il apreciez pentru umorul nebun si care mi-a zis ca nu s-a suparat pe mine, dar ca am inceput sa ma schimb. I-am raspuns pasional, in stilul caracteristic: "E inevitabil. Realizez ca sunt uneori dura, ironica, dar e asa pt ca nu sunt indiferenta. Tu nu obosesti de atata turuiala fara substanta, glume proaste, isterie dementa? Nu-ti vine sa le futi atator oameni 2 palme sa nu se mai ia asa in serios, sa nu mai fie rebeli fara cauza si mistocari de doi bani? Sa stii ca eram si mai dura si mai rea cand eram acolo, dar de cand vorbesc din alta parte se supara mult mai tare si mai usor oamenii pe mine. Inainte sa ma schimb eu in vreun fel mi-au schimbat altii "incadrarea" si nu inteleg de ce. O sa ma gandesc la asta". Ce mi-a raspuns m-a pus si mai tare pe ganduri: "depinde cum privesti. sigur ca ma supar. dar nu judec. daca vreau liniste, ma dezabonez de la facebook".

Facebook-ul si blogul mi-au ramas cea mai puternica legatura cu Romania, cu limba romana, cu oameni de acolo. Nu tin la legatura asta ca sa ma agat, ca nu mi-e bine aici, ca plang noaptea de dor sau mai stiu eu ce. Tin la aceasta legatura pentru ca Romania, limba romana, oamenii de acolo sunt parte din mine si mi se pare normala relatia, ar fi aberant sa o tai. Prietenii mei buni si adevarati stiu ca parte din prietenia noastra inseamna si critica si tras de maneca. Ca sa lasi pe prietena ta buna sa iasa cu o rochie in 10 culori care o face mai grasa decat e si mai tipatoare ca un papagal, fara sa-i spui decat "vai, esti foarte originala si deosebita!" nu inseamna sa fii un bun prieten, ci ipocrit si rau. Nici sa lasi un prieten sa isi bata joc de el/ea un "partener" care ii face mai mult rau, isi bate joc, umileste, nu e corect din punct de vedere al prieteniei. Pentru mine e doar o scuza comoda si ipocrita sa spui "nu ma pot baga, e viata lui/ei, stie mai bine", cand poate prietenul nu vede tabloul complet sau nu are putere sa se desprinda. Si atunci are nevoie de un ajutor poate mai dur, nu de un pupat pe frunte. Prietenii reali din viata mea stiu toate astea si ne comportam ca atare, cu bucurie reala cand e de bucurat, cu lacrimi si umeri reali cand e de plans, cu palme peste ceafa si urechi deschise cand e cazul.

Dar am creat relatiile astea in timp. Ceea ce nu e cazul in ceea ce-i priveste pe amicii sau cunoscutii de pe facebook, blog, "romani". Si realizez ca nu am dreptul sau caderea de a imi pune mutra aia aspra, dar severa si a incepe sa ii ironizez, critic, dau palme peste ceafa doar pentru ca eu consider ca astea i-ar ajuta. Mi-aduc aminte ca i-am spus la un moment dat unei colege de facultate, care imi era simpatica, desi nu eram mari prietene, ca daca vrea sa scape de acnee e mai indicat sa curete si igienizeze si sa lase pielea sa respire in loc sa acopere cu fond de ten si pudra, care mai mult inrautatesc si imbacsesc tenul. Daca privirile ar putea ucide, as fi moarta acum. Mi-a spus ca ei ii place sa se fardeze, ca prietenul ei o place asa, ca ea nu are o problema si sa-mi vad de treaba mea, sa nu ma mai uit daca nu-mi place in loc sa fac pe desteapta.

Daca mie mi se pare absurd si ridicol cum se cearta diversi intre ei cu stindarde de dreapta sau de stanga, cand Romania nu mai are doctrine si politici reale de ani de zile, poate altora li se par importante si pline de substanta, oamenii aia poate chiar cred ca fac diferenta. Daca mie mi se par naive ridicarile in slavi ale regelui Mihai si familiei sale, poate altii nu mai au altceva in care sa creada. Daca eu consider ca umorul savuros si ironia fina s-au transformat in mistocareala vulgara si hahaiala superficiala, poate altii gusta exact asta. Daca pe mine ma obosesc si deranjeaza isteria si mainile in shold si scandalul si tzatzismele, poate pentru altii sunt un mod de a "ventila" si de a-si lua o pauza de la realitate. Sau poate atat pot, astea sunt asteptarile lor si asta le place. Daca eu consider ca avem de rezolvat problemele trecutului ca sa putem, ca neam, curata si invata si merge mai departe mai usor, poate altora li se pare irelevant trecutul. Eu am aplaudat faptul ca acea invatatoare odioasa a fost prinsa, in sfarsit, ca prin atitudinea ei criminala a nenorocit si frustrat si complexat copii, altora li se pare ca ar fi nevoie de mai multa disciplina si atitudine mai dura, copiii de azi sunt prea rasfatati.

Cel mai usor ar fi, intr-adevar, sa ignor si sa nu mai citesc si sa nu ma mai intereseze ca altii sunt si gandesc altfel decat mine. Probabil ca e timpul sa o fac. Sau macar sa ma abtin din a mai spune ceva, atata timp cat oamenii nu vor sa auda. Voi invata in continuare de la cei care au ceva de spus interesant si nou pentru mine. Si astept critici constructive si de acum inainte. Nu ma ajuti cu nimic daca ma lasi sa ies pe strada ca o petarda, cu haine anapoda si fard prost aplicat, dar ca sa nu imi spui adevarul enervant sau care doare (dar poate ajuta) imi spui zambind: "vai, esti adorabila! Esti deosebita!". Cu mine sa nu va cenzurati, mie imi ajunge cenzura personala. Dar voua, celor pe care v-am lovit, iritat, crititicat, ironizat sau chiar credeti ca v-am judecat, va cer scuze, nu din sentimente de superioritate am facut-o, ci pentru ca asa am crezut eu ca ajut si pentru ca nu sunt indiferenta si nu vreau liniste prin inchiderea mea intr-un glob de sticla. O sa incerc sa nu mai fac, ca doar nu te aprobarea, critica sau interesul meu aveti voi nevoie. Si daca o fac, dati-mi o palma peste ceafa, ca inteleg exact ce e de inteles.