Diverse amestecate

N-am luat niciodata asa o pauza lunga de blog si ma incearca un sentiment de vina, desi in capul meu am comunicat si povestit o gramada. Mai e si vina facebook-ului, stiti si voi cat e de interactiv si rapid, un fel de varianta pentru puturosi. De data asta nu spun ca nu am avut timp, ca as fi avut. Si povesti si intamplari. Am fost puturoasa. Ma iertati?

Am terminat primul an de facultate. Ha! Un lucru banal pentru sute de mii de studenti, nu? Pentru mine inca pare ireal uneori. Suedezii nu sunt genul care sa te ridice in slavi si sa te umple de

complimente, dar una din colegele mele de facultate a reusit sa ma impresioneze pana la lacrimi cu ce mi-a spus la finalul anului: "de cate ori simt ca mi-e greu, ca e prea mult sau prea dificil, ma gandesc la Lia, care vine intotdeauna pregatita si cu idei, ia cele mai bune note, e pasionata de ce facem si discutam si toate astea dupa nici 3 ani de cand s-a apucat sa invete suedeza. Stii ca esti un model pentru noi, nu?" Nici nu imi inchipuiam acum un an, cand am aflat ca am fost acceptata la facultate, ca voi fi model pentru cineva, cu atat mai putin pentru suedezi nativi. A fost un ritm nebun, recunosc, nu a fost deloc usor, am sacrificat zile si seri cu barbatul si copila pentru ca aveam de invatat. Nu e cazul nici sa-mi ridic o statuie, dar sunt un pic mandra de mine. Un an a trecut, doi ani jumatate urmeaza.

In primul semestru am avut 2 saptamani de practica, in al doilea o luna intreaga. De dimineata de la 7.30-8 pana la 4-5 dupa-amiaza, o zi de munca intreaga. Nu eram pregatita pentru lucru cu copii atat de mici, 1 an si cateva luni - 2 ani, dar am realizat ca mi se potriveste de minune. Sunt fascinata de ei, de cat de multe pot si stiu, cat de mult invata din absolut orice, ca e noroiul de afara sau cuburile de lemn cu care construiesc. Si mai fascinant e cat de mult invat eu de la ei, sa ii iau ca indivizi, dar si ca grup, sa le respect spatiul personal, dar sa si invatam despre reguli si limite. Din februarie, cand am avut ultima zi de practica, pana in mai, cand am lucrat o zi ca inlocuitor cu ei, nu m-am vazut cu copiii, iar la varste asa mici ma asteptam sa nu isi aduca aminte de mine. Mi s-a umplut inima de fericire cand i-am vazut cum li se lumineaza fetele de zambet cand m-au revazut, mi-au sarit in brate, au vrut sa se joace cu mine, sa imi povesteasca. O, da, sa imi povesteasca! Ce logoree au dupa doar cateva luni! Ce ma bucura foarte tare e ca voi lucra cu acesti copii pana termin facultatea, am practica in fiecare semestru la aceeasi prescoala, cu acelasi grup.

Am avut ocazia, acu o saptamana, sa ma joc si de-a ghidul si de-a turistul in centrul vechi al Stockholmului (Gamla Stan), cand m-am intalnit cu mare drag si bucurie cu o doamna fosta colega de serviciu si un vechi prieten, veniti cu treaba pe aici. Si m-am trezit ca dau informatii, ca povestesc firesc despre suedezi, despre viata aici, ca una de-aici. In acelasi timp, am realizat ca nu imi permisesem luxul de a umbla pur si simplu pe strazi frumoase, de a ma bucura si a face poze, ca un turist, de cand am venit aici. Asa ca le-am facut din plin. Si mi-am adus aminte si mi s-a facut dor de Bucuresti. Nu ala haotic, murdar, galagios, cu trafic needucat, ci de ala pentru care mi-am facut timp sa "ridic privirea", dupa cum va povesteam cu exact cateva zile inainte sa plec. Si daca nu v-am spus pana acum (desi eu asa imi aduc aminte), o fac acum: gasiti-va timp sa ridicati privirea si sa gasiti frumosul si specialul si deosebitul din orasul in care traiti. Oricunde ati fi, sunt convinsa ca sunt multe lucruri frumoase, ca exista un suflet al locului. Gasiti-l.

Intalnirea cu cei doi oameni dragi din Romania mi-a mai adus ceva sentimente in suflet. Dupa cum spuneam si pe facebook, daca ati sti cat de mult inseamna pentru un prieten din strainatate un telefon

dat din cand in cand, o scrisoare sau o carte postala trimisa din cand in cand, ca sa nu mai vorbesc de "vin cu treaba prin orasul tau, ai timp de o cafea?", ati face astea mult mai des. Fara sa fiu inteleasa gresita, chiar nu e un repros, e doar sinceritate, cand zecile de oameni care au primit un semn de viata de la mine (felicitarile hand-made sunt preferatele mele) mi-au spus cat de mult s-au bucurat sa primeasca ceva dragut printre zeci de facuturi, am spus ca si pentru mine e la fel de frumos, dar de ceva ori mai mult, fiind departe. Cu toate astea, putini au fost cei care chiar au inteles despre ce vorbesc, majoritatea nu au avut timp, din pacate, sa imi faca o bucurie.

N-am scris anul asta nimic despre iarna, chiar si in statusurile de facebook m-am concentrat in general pe partile frumoase. Pozele sunt de vedere, e adevarat, dar de data asta cele 7 luni de zapada,

frig, dar mai ales intuneric si-au pus amprenta si pe psihicul meu. Vorba vikingului, la a treia iarna aici am devenit suedeza. Din octombrie pana in aprilie te apasa cele 15-18 ore de intuneric. Da, in decembrie si ianuarie se lumineaza partial pe la 9 dimineata si la 14.30 e deja intuneric. Asa ca iarna ce urmeaza ne-am promis sa facem pe dracu in patru sa reusim sa plecam macar o saptamana pe undeva cu soare, sa ne incarcam bateriile.
Dar din mai s-a facut incredibil de frumos, lumina din ce in ce mai multa, chiar zilele astea traim un maxim de 18 ore si jumatate de zi plina. Daca iarna facem ceva eforturi sa ne gasim cate ceva de facut, sa nu o luam razna, vara vine de la sine.Nu conteaza cat de devreme ne trezim, cat avem de invatat sau de munca, dupa ora 5-6 ne

concentram pe ce ne bucura. Plimbat cu barca, pescuit, flori, cateva capsuni si rosioare in solar. Bine, cand e lumina afara ai chef si de altele, mai muncite. In primavara asta am renovat singura baia, prin bucatarie, am curatat si dat cu ulei terasa. Mai avem multe de facut si prin curte, sper sa reusim sa le facem pe toate pana in august cand omul reincepe munca, eu scoala. Dar distractia de baza este iesitul cu barca. Sunt indragostita de zona asta unde locuim, apa fiind ceva special. De fapt, e tot tabloul, apa, cer, casute, verdeata. Pentru mine e fericire in forma de frumusete. Fac poze cu ochii si le pun in memorie pentru momentele mai grele de iarna.

A fost si Midsommar, ziua cea mai lunga, sarbatoarea cea mai iubita de suedezi. Mi-as dori sa fiu macar o data in viata in aceasta perioada in cel mai nordic punct al Suediei, unde soarele nu apune niciodata si e lumina 24 de ore din 24. Al treilea
midsommar pentru mine, dar daca pana acum am fost mai mult spectator curios, de data asta a fost si sarbatoarea mea, asteptata cu mult drag si nerabdare. Am facut ceva gustari cu somon si creveti, am chemat prieteni, mi-am facut coronita de flori, ne-am plimbat cu barca, apoi ne-am adunat acasa, cu mancare, veselie si multa bautura. Toate traditii bine impamantenite suedeze. Da, pana si eu m-am pilit-imbatat (nu mai bausem mai mult de un pahar de vin de anul trecut din concediu), am dansat ca niste nebuni, am ras si ne-am distrat pana a dat iar lumina. Bine, daca stau sa ma gandesc ca la 1 era asa, un fel de intuneric albastru-violet si la 3 era deja lumina, nu am stat chiar asa de mult, nu? :-)

La sfarsitul lui octombrie se fac trei ani de cand m-am mutat in Suedia, dar trebuie sa recunosc ca am incetat sa mai numar. Usor usor incep sa nu mai compar, am inceput deja sa nu ma mai implic sau interesez real de politica de acolo, scandalurile nu ma mai atrag nici macar din curiozitate, sunt tot mai departe de genul ala de reactie maini-in-shold, tafna, ba pe-a ma-tii. Asta nu inseamna ca nu mai intru in discutii in contradictoriu si polemici cu oameni inteligenti si decenti cu care, uneori, nu sunt pe aceeasi lungime de unda. Doar ca am indepartat chiar si vechi "amici" care au recurs, din lipsa de

contraargumente, la jigniri si etichetari stupide. Nu mai accept astfel de reactii.
In rest, viata decurge firesc, cu tras, munca, uneori suparari, foarte rar lacrimi si tristete, dar mai ales cu fericirea de a avea un om fain alaturi, cu bucurii mici, dar mari, cu vise si  planuri.  Nu ma mai socheaza sa dau nas in nas cu caprioarele, vulpile, veveritele si mai nou bursucii din curte, sunt chestii firesti, dar continui sa fiu incantata de sansa de a avea natura atat de aproape. E vara, e lumina, e vacanta, e frumos. Ma intreba David zilele trecute, cand stateam intinsa in barca ce se legana usor si priveam cerul de un albastru fabulos, de ce zambesc, s-a intamplat ceva amuzant? Nu, dragul meu, sunt pur si simplu fericita ca exist. O vara minunata va doresc, oameni dragi!