"My life isn't theories and formulas. It's part instinct, part common sense". Audrey Hepburn

joi, 10 septembrie 2009

Jurnal de vacanţă - drumuri, ţări, Venezia

O să încep povestea cu începutul, apoi cu o zi specială, apoi sfârşitul. Mijlocul cel mai zemos şi savuros îl păstrez pentru mâine. Am pornit spre destinaţia vacanţei noastre, Opatija Croaţia, 9 oameni în 2 maşini, la 1 noaptea. Drum de aproape 1200 km pe care doream să-l facem dintr-o bucată. Trebuie să spun încă de la început că cei doi şoferi ai noştri, Radu şi fratele meu Cristi, sunt nişte eroi. Pe noapte, drumul de 350 de km Bucureşti-Piteşti-Craiova-Drobeta Turnu Severin nu a fost aşa urât. Prost semnalizat, dar fiind liber, nu a fost aşa dificil. Am trecut repede de vama noastră şi de sârbi şi am pornit, la crăpat de ziuă, pe un drum strâmt, sinuos şi semi-plombat, pe malul Dunării. Iniţial am fost leşinaţi de imagini, dar după jumătate de oră de senzaţie că ne învârtim în loc, de pe un mal pe altul, deja ne cam săturasem. După o oră şi jumătate, eram în Serbia profundă. Cu drumuri mult mai proaste ca ale noastre, cu o autostradă gen Bucureşti-Piteşti, maşini parcă din alt secol, cu şoferi kamikaze care îşi conduceau caşcarabetele ruginite fără semnalizare, frâne, poziţii de ziceai că insistă să moară, case, curţi şi garduri părăginite, un Belgrad supradimensionat gri, fumuriu, murdar, cu blocuri urâte, de, în comparaţie, Bucureştiul pare o floare colorată, per total, Serbia pare o ţară tare tristă, săracă şi sălbăticită, pe lângă care România (chiar în profunzime) pare o prinţesă. La întoarcere am avut onoarea (sau oroarea) de a cunoaşte un miliţian sârb, scârbos, care a insistat să ne găsească ceva de amendat, dar pe care frate-meu a reuşit să-l înduplece că nu e cazul nici să ne amendeze, nici să ne ia carnetul, nici să ne trimită la judecătorie.
Trecerea din Serbia în Croaţia s-a simţit din plin. La întoarcere, chiar dureros de din plin. Cu riscul de a repeta ca o placă stricată ce spun obsesiv toţi românii ajunşi pe acolo, cum mama naibii au reuşit ăştia, după comunism, după ceva război, să facă ei mai bine de 1000 km de autostrăzi de stă pisica în coadă??? În mai puţin de 12 ani!!! Prin burta munţilor, tuneluri superbe, impecabil lucrate, semnalizări şi panotaje de numai dacă eşti orb sau prost te poţi încurca. Autostrăzile astea, care se continuă cu încă vreo 2 în lucru, care au printre sensurile de mers trandafiri (nu chiar toate, recunosc), sunt lucrate de croaţi cu o firmă care îmi sună cunoscut: Bechtel!!! Ce ne-a mai uluit pe noi a fost faptul că la fiecare drum, că ne-am plimbat ceva, erau oameni care lucrau. Ori la continuarea drumului, ori la tăiatul vegetaţiei, ori la curăţenie. Nu am văzut utilaje oprite, nici băieţi în şanţ cu berea în bot. Toţi lucrau, de la prima oră la ora 6 seara. Cei vreo 500 de km de autostradă croată ne-au costat 24 de euro, în 2 opriri. Au meritat toţi banii. Cu tot cu autostrada peticită şi drumurile boţite ale sârbilor, la întoarcere am făcut 800 de km în 8 ore, până la graniţa cu România. Unde am stat vreo juma de oră, că erau zeci de maşini de Mehedinţi "cu biznis cu ţigări", după cum ne-a spus poliţistul de frontieră. După care, pe noapte (deci, teoretic, mult mai liber), am făcut 350 de km până acasă în fix 6 ore jumate, cu 100 km de autostradă cu linia de demarcaţie aproape ştearsă.
Trecem mai departe, ca să nu mă enervez, că degeaba o fac. Drumul din Croaţia la Veneţia şi înapoi a fost de asemenea interesant. Prin Slovenia. O bijuterie de ţară păduroasă şi verde, cu căsuţe superbe şi hanuri cu purceluşi la proţap, flori, curată, cu drumuri decente.
Când am intrat în Italia, am avut o senzaţie de România. Nu din cauza autostrăzii, care de altfel era impecabilă, ci din cauza stilului smuls de condus. Italienii cu maşini bune, ca românaşii noştri cu maşini bune. Nu ştiu să meargă decât pe banda doi, se bagă în fundul tău, ţi se bagă în faţă fără semnal, dau flash-uri. Intrarea în Venezia, o poezie. Proastă. Pentru că se lucra, drumul era deviat. Ne-am învârtit ca un coi într-o căldare până am dat de parcarea aia mare (tronchetta). Până am ajuns la canale, m-am simţit ca în Rahova. Asfalt, murdărie, hârtii peste tot, claxoane. Multă lume la Venezia. O senzaţie tristă că aşa o bijuterie unică e a italienilor, la fel de indolenţi şi neatenţi ca românii. Doar pentru că avem fantezie bogată am reuşit să ne închipuim ce baluri or fi fost prin palatele de pe Gran Canale, ce crime pasionale or fi avut loc pe străduţele înguste dintre canalele mici. Altfel, să mori şi nu găseai o plăcuţă explicativă pe vreun perete. Magazinele care se respectă afişează mare cum că ei nu au marfă chinezească, ca majoritatea tarabelor de pretutindeni. Îngheţata costă 2,5 euro 3 cupe mari, dar merită din plin. Feliile de pizza nu neapărat. M-am amuzat teribil să văd că au la vânzare nu doar calendare cu gondolieri arătoşi, ci şi calendare cu preoţi, cel puţin la fel de ademenitori. De ţigani români nu am dat, în schimb am întâlnit un grup soios de ţigani cehi, cred. Din îngustimea străduţelor, deschiderea pieţei San Marco ne-a lăsat fără grai. Ne-am pierdut în grandoare şi detalii şi broderii arhitectonice. Aş fi vrut ca măcar pentru 1 minut să dispară tot puhoiul de oameni şi să fiu doar eu acolo. Din piaţă am luat vaporetto până la Murano, vreo 40 de minute în balans pe ape. Mi s-a părut foarte amuzant că una din staţii (ponton) era la Spital, iar următoarea la San Michelle, respectiv ţintirimul lor. Faptul că au o insulă numai pentru cimitir, cu ziduri frumoase şi copaci înalţi, mi s-a părut genial. Să tot petreci eternal life acolo. Murano e micuţă, identică Veneţiei, doar că la scară redusă, numai cu magazine cu sticlă superb colorată. Găseşti prostioare de 1 euro, dar şi adevărate opere de artă de mii de euro. Din păcate, am ajuns destul de târziu şi nu am putut vedea pe viu cum se lucrează sticla. Atenţie mare, am păţit-o noi. Dacă vă luaţi o îngheţată, un suc, o cafea de undeva unde există şi mese, veţi plăti dublu dacă vă aşezaţi, faţă de luatul "la pachet". De asemenea, să vă uitaţi dacă au serviciile incluse în preţ sau aveţi de plătit (noi am dat de o pizzerie cu 12% din notă serviciile).
Una peste alta, Venezia este absolut superbă, chiar merită vizitată, iar data viitoare sper să o văd şi noaptea, pentru că am înţeles că e de văzut.

La întoarcerea spre Croaţia, ca să intri în Slovenia, probabil că trebuie să ai mare noroc, ceea ce noi nu am avut. Ne-am învârtit pe lângă Trieste de ne-au ieşit ochii din cap, s-a pierdut Marcel GPS-ul de ne dădea instrucţiuni cel puţin aberante ("întoarceţi brusc la stânga", noi fiind pe autostradă), panouri informative lipsă sau încuietoare. În cele din urmă am reuşit, am trecut repede prin Slovenia, numai bine ca să ne oprească şi să ne caute prin scrumiere vameşa slovenă (blondă şi bunoacă, dar acră ca o lămâie). Vameşul croat mult mai relaxat a avut o singură nedumerire, după ce ne-a văzut paşapoartele: domnul Stoica are două neveste???

De ce am spus (şi crezut în capul nostru) că ne întoarcem "acasă", în următorul episod.

Photo gallery Drumuri, ţări, Venezia.

16 comentarii:

  1. off, ce poze... iti taie respiratia! iar venetia - mi-am amintit o gramada din locsoarele alea prin care-am trecut si eu. inghetata - yummy!

    RăspundețiȘtergere
  2. Frumoase locuri. De fapt, ce spun eu frumoase, ca sunt de vis..

    PS: Te prinde de minune albastru Tizo ;)

    RăspundețiȘtergere
  3. Înainte să-ți văd pozele îți spun doar că și eu am fost anul acesta la Veneția și mi-a plăcut foarte mult orașul, dar așa cum ai sesizat și tu puhoiul de oameni i-a luat din romantism și grandoare. Eu am avut șansa de o vedea și seara pe la 9 jumate, numai bine s-a întunecat (așa am plănuit să avem întoarcerea din lagună seara) și chiar e superbă, atunci nu am făcut nicio poză ci doar am savurat...și am avut ce.
    Drăguțo, acum pot liniștită să mă uit la poze și evident să aștept continuarea :)

    RăspundețiȘtergere
  4. Le-am văzut, superbe, chiar îți stă tare mișto în albastru. Nu am făcut decât să-mi amintesc de pozele mele. Dacă ai vreme chef și nu suferi de depresie post vacanță, uite aici le găsești pe ale mele: http://picasaweb.google.com/celina.tripon
    A!! și încă ceva ți-am dat un premiu cât ai fost plecată: http://celina-bianca.blogspot.com/2009/09/and-oscar-goes-to.html
    :)

    RăspundețiȘtergere
  5. Bijuteriile unice din Italia nu le-au fost "date" italienilor, au fost facute de stramosii lor, care tot italieni erau. Prima oara am fost la Venetia în 1998 imediat dupa Craciun, noaptea, doar câteva ore, de la 9 la 12. Orasul era gol si nebulos, asa cum îi sade bine unei fantome de fosta republica serenissima. M-am întors vara urmatoare, exact când începea festivalul de film. Plin de turisti, scump, locuitori putini si acriti de invazia continua, dar am stat la un hostel cu peretii pictati si candelabre de Murano, la un pret derizoriu, cu mic-dejun. Merita sa intrati la San Marco si Palatul Dogilor. N-am fost la Murano, ci la Lido, sa vad unde s-a filmat "Moarte la Venetia" - frumos si acolo, alta ambianta, mai aerisita. Cred ca merita sa mergi iarna, sunt mai putini turisti si o atmosfera usor lugubra care-i sade bine orasului de pe laguna. Altfel - frumoasa si binemeritata vacanta:)

    RăspundețiȘtergere
  6. Frumos...invidios sunt acum....
    :)
    Ma roade netrebnica si urata invidie.....
    :))
    Ma voi razbuna....
    :))

    RăspundețiȘtergere
  7. Bine ai revenit! As vrea sa-ti scriu ceva pe mail, daca esti de acord, referitor la campania ta.

    RăspundețiȘtergere
  8. Venetia... ce amintiri...
    Astept episodul 2 :)

    RăspundețiȘtergere
  9. Minunata descriere si splendide poze!! De fapt abia le asteptam!!
    Hehe... io in '93 la Venezia am ajuns, de pe vaporetto, direct la spital...criza de rinichi! Si ne-au dus cu slavarem, evident, tot pe ape...dar pe niste canale mai putin circulate si cu o ditamai sirena! Noroc ca asta s-a intamplat la sfarsitul vacantei...Si a fost o excursie grozava, care mi-a ramas puternic pe retina si cu amintiri minunate (e drept, din 1993 nu am mai ajuns prin Italia)!

    RăspundețiȘtergere
  10. "salvarea" am vrut sa scriu, dar deh... graba...
    Scuzeee!

    RăspundețiȘtergere
  11. :) Am ajuns sa traiesc din povestiri, jurnale devacanta, poze de prin alte locatii.
    Unii mi-ar spune ca nu-s patrioata si io le-as raspunde : ASA este :)
    Imi pare rau ca te-ai intors :P trebuia sa stai in tari frumoase o vesnicie.
    nu-i asa ca asta te gandesti si tu ? :P

    RăspundețiȘtergere
  12. Jane, şi noi ne gândim că sigur trebuie să mai ajungem acolo, măcar 2 zile, să o vedem şi noaptea.

    Tizo, stai că vine Croaţia :)) Să vezi acolo culori :D

    Bianca, ce tari sunt pozele tale din aviooon!!!! Din păcate, eu cred că şi fără puhoaie de turişti, italienii tot n-ar da în brânci cu curăţenia şi grija. Săru mâna pentru premiu!!! :)

    Anto, şi eu vreau să-l văd gol şi nebulos şi misterios, poate la primăvară? :)

    Jenikă, e vorba de invidie pozitivă, da? :D

    Adamissia, te rog să-mi scrii când vrei pe mail, e adresa la profil.

    Juliana, coming soon :D

    Oana, am văzut şi noi salvarea pe apă, dar mai tare ne-a uimit că am văzut şalupa pompierilor :D Şi o şalupă neagră de care noi ne-am închipuit că e dricul :)))

    Sabbra, eu îmi doresc să ajung să trăiesc din poveşti şi amintiri şi poze din ţară, când aş mai veni doar în vacanţă. Mă gândesc non-stop la asta.

    RăspundețiȘtergere
  13. Pozele superbe. Roscata veninoasa, ca de obicei... Pari mai relaxata acum, dupa vacanta... O singura nelamurire am si eu: ce vor face venetienii cand o sa vina apa peste tintirimul lor? Iti dai seama cum vor pluti imbalsamatii aia peste tot?

    RăspundețiȘtergere
  14. Paul, în pozele astea eram atât de fericită şi relaxată, dar dacă mi-aş face acum o poză, ar ţâşni venin şi fiere din ele ... Când vor pluti îmbălsămaţii, mi-e că o să se înece ţiganii căutând după aur prin apă :))) Vezi că voi avea curând un cado pt tine, promisiunea făcută acum ceva vreme :) Să-mi dai te rog un mail să vorbim cum îţi trimit.

    RăspundețiȘtergere
  15. Hahaha... Cadou pentru mine? Mami, ce-am facut de merit rasplata? Las aici un id de messenger de yahoo (gaborakis)... E bine? Daca nu, revin si las si e-mail.

    RăspundețiȘtergere
  16. Corect :) De evitat Venezia in lunile de iulie-septembrie (daca includem si festivalul de film) si luna februarie, din cauza carnavalului. In rest, ramane asa cum o cunoastem: superba.
    Cand am intrat in Venezia pentru prima oara, am fost legat la ochi. Senzatia cand am deschis ochii a fost... ei bine, halucinanta.
    Ma bucur ca te-ai distrat. Bine ai venit inapoi! :)

    RăspundețiȘtergere