Ja volim Hrvatsku!

Ei, bine, da, asta am vrut să spun: iubesc Croaţia! Nu doar m-am îndrăgostit, foc de paie, ci o iubesc cu totul, ţară, peisaje, drumuri, oraşe, oameni, stil. Când am planificat vacanţa asta, ştiam puţine despre Croaţia, apoi toată vara am citit poveştile altora (se pare că vara asta a fost moda Croaţiei). Văzusem câteva poze, dar mă gândeam că deh, mai lucrează şi Photoshop-ul. Auzisem de drumuri, dar cârcotaşa din mine tot se aştepta la dezamăgiri. Tot scepticismul meu s-a evaporat rapid, iar în ultimele zile chiar mă simţeam vinovată că am putut să mă gândesc la rău. Ce e fantastic la ţara şi oamenii aceştia e că nu sunt Elveţia, Germania sau Austria, ci au trecut şi ei prin comunism, printr-un război. Au ajuns pe zero, ba chiar pe minus, iar în 12 ani s-au ridicat uimitor. Pentru că au vrut! De la cel mai mic, la cel mai mare. Toţi cei cu care am discutat au spus acelaşi lucru: vrem să creştem, să ne dezvoltăm, să trăim bine şi frumos, aşa că muncim pentru asta.

Am învăţat din prima zi acolo două chestii în limba lor: Dobro došli chiar înseamnă "bine aţi venit!", iar "mulţumesc" am preferat să le spun Hvala, că merită! De la vânzătoarea la chişc, fata de la Exchange (apropo, mi s-a părut foarte amuzant că poţi schimba orice monedă fără act de identitate, mai puţin la dolari ha!), domnul (uşor evreu) de la magazinul luxos de bijuterii, la chelneri, patroni de cârciumă (care servesc şi la mese fără ruşine) sau oameni pur şi simplu de pe stradă pe care îi întrebi diverse, stilul lor este de un firesc şi o naturaleţe senzaţionale. Nu prea entuziaşti ca grecii, nici servili ca turcii, nici politicos-suficienţi ca austriecii, nici trist-abuzaţi ca cehii. Oameni zâmbitori, simpatici, naturali. Te servesc la fel de ok şi dacă eşti frumos îmbrăcat şi dacă ai boarfele de plajă pe tine şi prosopul pe umeri. Un cappucino e 1-2 euro, o pizza foarte bună şi mare 5-7 euro, o masă extrem de copioasă cu două feluri de fructe de mare, garnitură, 2 pahare de vin, o cafea şi clătite cu ciocolată şi îngheţată cam 27 de euro. Suveniruri găseşti de la drăguţe şi amuzante la 2-5 euro la sofisticării de sute de euro. Au o apă plată Jana foarte bună, un vin al lor cam slab şi o bere relativ ok, după cum mi-au spus băieţii. Îngheţata foarte bună e la 2-3 euro cornet mare. Singura "problemă" e cu ţigările, foarte greu găseşti alte brand-uri decât ale lor (Kent nu am găsit deloc).

Unul din drumuri a fost la Pula. Ei, bine, da, Pula (Pola e în italiană, aşa că pudicii pot folosi varianta asta) nu e un cuvânt vulgar (deşi noi ne-am hlizit ca nişte copii proşti tot drumul şi la toate semnele), ci un oraş-port frumos, cu o istorie foarte îndepărtată. Istria pur şi simplu, încălecată de romani (e plin de vestigii), acum un foarte important port. Mai ales pentru doamnele pudibonde, veţi găsi în galeria foto de mai jos un pictorial special.

Opatija (care înseamnă Abaţie) este o staţiune absolut adorabilă (înconjurată de alte câteva sătuce-staţiuni adorabile) în zona Istriei de nord-est, în golful Kvarner, la poalele munţilor foarte păduroşi Učka, la 12 km de portul (mare şi în revigorare economică) Rijeka. Trecerea dintr-o staţiune în alta e atât de greu sesizabilă, că nici nu mai contează că eşti în Opatija, Preluk, Volosko, Lovran. În total, 12 km de coastă, rivieră în adevăratul sens al cuvântului. Plus fiecare mini-staţiune cu un ceva al ei specific. Zona în general şi Opatija în special s-au dezvoltat cam de pe la 1880 încoace, când un doctor şi nişte alţi oameni isteţi au realizat potenţialul de sănătate al zonei. Foarte rapid, de la Viena s-a construit cale ferată până la Rijeka, apoi hoteluri în Opatija (Kvarner e primul şi încă în folosinţă). Prima clădire importantă a fost construită acolo în 1844, de un bogătan, pentru familia lui - Villa Angiolina stă încă bine-merci în picioare şi acum are şi un superb parc în jur, care a primit premii de-a lungul timpului. Ce este absolut superb şi fascinant la Opatija şi împrejurimi e amestecul de vechi (clădiri, străduţe) cu confortul modern. Zici că a stat timpul în loc, dar te simţi foarte în zilele noastre în acelaşi timp. Totul e "cum trebuie" şi "la locul lor", dar cumva relaxat, nu cu obsesia milimetrică a elveţienilor, de exemplu. Nu există plajă cu nisip, dar în faţa hotelului Kvarner este nisip în apă. Peste tot apa e foarte curată şi limpede, se joacă peştişori printre degetele tale. Sunt plaje unde apa e direct foarte adâncă, dar şi unele unde se intră treptat. Există plaje special amenajate pentru persoanele cu dizabilităţi sau pentru familiile cu copii.
Străduţele sunt în pantă şi înguste, multe cu sens unic, există parcări suficiente (marcate cu albastru, cele cu galben sunt pentru rezidenţi) unde plăteşti între 5-10 kuna pe oră (1 euro=7,22 kuna) până la ora 21, apoi sunt libere. E indicat să plăteşti parcarea că poţi să iei amendă, dar mai ales, să pui maşina în parcare că altfel ţi-o ridică extrem de rapid.
De mâncat, e o încântare, oriunde ai merge, doar preţul diferă. Noi ne-am îndrăgostit de o cârciumioară de familie în micul port Mandrac din Volosko (sătuc pescăresc vechi şi cu tradiţie, la nici 1 km de centrul Opatijei), restaurantul Mili. Ne-am împrietenit cu Marko şi Natasha, doi tineri veseli şi simpatici şi plini de viaţă care ne-au hrănit cu toate nebuniile aproape în fiecare seară. Eu am mâncat exclusiv peşte şi fructe de mare, gagicu a încercat şi mix-grill-ul care era delicios. Din piaţa din Rijeka ne-am luat noi peşte şi creveţi (14 euro 1 kg jumate) şi în penultima seară ne-am făcut noi la grătar. O nebunie! Am uitat să vă spun că la noi la vilă am avut musafiri o mâţoasă cu cei 4 pui ai ei (unul negru şi dement, agresiv şi sălbatic), care toată ziua erau în picioarele noastre, asta când nu se înfruptau din ce le dădeam de mâncare sau nu dormeau pe unde apucau, inclusiv într-o tigaie de lângă grătar. Erau multe pisice prin toată zona, foarte drăguţe şi prietenoase.

M-am bălăcit în apele alea albastre şi sărate şi curate ca o nebună, m-am bronzat (am făcut şi o uşoară iritaţie de la soare şi sare) frumos, mi-am curăţat plămânii cu aer bun. Mi-am luat prostioare (de la Venezia am primit cado de la gagic o superbă bufniţă de Murano şi de la Opatija un medalion frumos, cu o fetiţă îngeraş cu păr portocaliu), am mâncat bunătăţuri pe săturate. Mi-am luat şi un cercel cu simbolul zonei, mai ale al Rijekăi, Morcic (sau Moretto în italiană, un cap de maur cu turban), ca să mă apere de rele. Nu mi-am refuzat absolut nimic. Per total, 10 nopţi de cazare într-unul din dormitoarele frumoasei vile, drumul (împărţit la 4), mâncarea, cadourile (de vreo 180 de euro), papuci de intrat în apă cu pietre, salteluţă de stat pe pietre, apă, sucuri, de toate, m-au costat fix 800 de euro. M-aş fi descurcat de minune şi cu vreo 600. A meritat fiecare eurocent. Am înţeles că mai în sud, Dubrovnik şi litoral sunt ceva mai scumpe.

Că ţara şi locurile mi-au plăcut era de aşteptat. Dar mie mi-au plăcut la nebunie oamenii, înalţi, estetici, atletici, foarte plăcuţi. Nu am văzut doar viaţa frumoasă de staţiune de vacanţă, ci şi pe ei, care stau acolo şi sunt bucuroşi că stau acolo, că muncesc şi ştiu pentru ce muncesc. Eram eu mândră să le văd steagul fluturând. Deşi Croaţia e în Balcani, nu se identifică prin nimic cu ceea ce credem noi despre balcanism. E o ţară frumoasă, civilizată, curată, în plină dezvoltare, cu oameni frumoşi şi harnici care ştiu să şi trăiască. Pentru toate astea, tare mi-ar plăcea să fiu şi eu din Hrvatska.

Photo gallery Opatija.

Photo Gallery Rijeka.

Photo Gallery Pula.