De ce-i plac Vulpii bărbaţii

M-a stârnit boieru Paul la un subiect, după ce a strâmbat din nas că sunt prea monosilabică în comentarii. "Eu tocmai de-aia vă iubesc pe voi, bărbaţii" îi spuneam eu, ca răspuns la un fel de cenuşă bărbătească pusă în cap de el. Şi pentru că Paul e bărbat, deci nu femeie (care să îşi găsească repede în cap vreo 20 de răspunsuri, scenarii şi fantezii), şi-a dorit detalii, să nu-l las "uitându-se în soare ca raţa la budincă".

Dacă nu v-aţi dat seama până acum, mie îmi plac bărbaţii în general mult mai mult decât femeile în general. Nu doar din prisma naturii mele heterosexuale, ci per total, ca fiinţe, creaturi, personalităţi. Vorbesc din punct de vedere subectiv, strict legat de mulţimea de bărbaţi cunoscuţi, vizavi de mulţimea de femei întâlnite până acum. Sigur aveţi argumente să mă combateţi, dar ce scriu nu e un studiu obiectiv, ci declaraţia mea de drag către bărbaţii din viaţa mea.

Singurul "domeniu" în care consider femeile mai bune ca bărbaţii este cel estetic (pentru că au şi mai multe trucuri la îndemână, dar şi pentru că natura a fost mai generoasă la anumite capitole).

Să revenim. Deci, de ce îmi plac mie mai mult bărbaţii? Şi nu, sper să nu fie văzut ce spun ca un răspuns la Cărtărescu şi iubirea lui cu liniuţe pentru femei (sinceră să fiu, când am citi eu am avut senzaţia că am început să ling o linguriţă cu miere, bună în primele 30 de secunde, diabetic de dulce şi aproape greţoasă la final). Ca să nu mai spun că figura lui Cărtărescu numa la un mascul real, care să mă facă să mă tremur în străfundurile mele de femeie cu vorbele lui nu mă duce cu gândul.

Primul lucru pentru care mi-e drag de bărbaţi nu e truismul ăla de reviste de muieri cu "bărbaţii mă completează, mă fac să mă simt femeie feminină", ci felul lor de a fi prieteni, de a fi aproape. Chiar dacă nu vorbeşti zilnic cu ei la telefon, dacă nu te vezi la cafele la două-trei zile, bărbaţii ştiu să fie prieteni de încredere. Multe femei sunt ca în bancul ăla cu scorpionul care la mijlocul lacului înţeapă broască ce îl căra pe malul celălalt "nu m-am putut abţine". Oricât ar fi de veche şi durabilă prietenia, tot nu reuşesc să se abţină să nu te pocnească cu vreo replică răutăcioasă peste ochi, la un moment dat. Bărbaţii prieteni (cel puţin cei pe care i-am cunoscut eu) vor face în cel mai rău caz un mişto hăhăit, nu vor lovi niciodată ca să doară.

Ochii unui bărbat nu vor putea niciodată să disimuleze că te-ai îmbrăcat ca o pupăză, chit că la întrebarea "îţi place?" vor bâgui un "mda, dacă ţie îţi place". Femeile, în schimb, pot da ochii peste cap şi te pot face să te simţi cea mai bine îmbrăcată persoană din lume.

Îmi plac bărbaţii pentru că, la orice nivel ar fi, se uită clar şi vizibil după cururi, sâni, picioare. După femei pur şi simplu. Femeilor li se pare ceva sub demnitatea lor să admită că o fac, aşa că se chinuie să ascundă privirile sau se cenzurează. Atunci când o femeie priveşte admirativ un bărbat bine, mai niciodată bărbatul de lângă ea nu îi va găsi nod în papură admiratului. O femeie, în schimb, oricât de perfectă ar fi cea admirată, nu va fi capabilă să nu-i găsească măcar un ochi dus la ciorap. Ca să nu mai vorbesc de glezna un pic cam groasă.

Mă amuză bărbaţii că se lasă doborâţi de tocăiala femeii şi, în loc să cheme un instalator sau un mecanic, încearcă ei să repare, deşi e clar că nu se pricep. Eu chiar sunt convinsă că nu ei ţin să arate că pot, ci că femeile i-au adus în situaţia în care să încerce ei mai întâi. Pun pariu că 99% din burlaci cheamă direct un instalator. Asta dacă realizează vreodată că apa la baie cuuuurge în neştire de vreo juma de an.

Nu sunt de acord cu "convingerile" de gospodine cum că ai naibii porci de bărbaţi care ne înşeală pe toate drumurile, că mai mult de atât nu ştiu. Chiar cred că e un stereotip de care se agaţă prea multe muieri care nu au altă scuză că bărbatul nu le mai place sau sunt atât de frustrate că nu se uită nimeni la ele şi dau vina aiurea. Sigur sunt foarte multe femei care înşeală, dintr-un motiv sau altul, aşa cum bărbaţii înşeală nu doar că e "instinctul lor animalic" ci şi pentru că au motive asemănătoare cu ale femeilor. Nu-mi plac, în schimb, bărbaţii că sunt mult mai laşi şi mai şovăitori decât femeile în a se decide să meargă mai departe. De aici, cred eu, stereotipul cu "toţi bărbaţii înşeală", pentru că le e lene, teamă, n-au curaj să rupă ce nu mai merge.

Ador bărbaţii pentru că îşi aleg o femeie pentru că o consideră mişto, tare, perfectă, EA, nu ca femeile care îşi aleg un bărbat ca să îl transforme în mişto, tare, perfect, EL. Bărbaţii îndrăgostiţi sunt adorabil de îngrozitor. I-aş bate pe toţi numai ca să-i iau în braţe şi să-i pup după aia. Bărbaţii suferă teribil atunci când sunt înşelaţi, părăsiţi. Doar că sunt mult mai decenţi în a arăta. Se ascund în casă, în pahare de alcool, nu-şi pun poalele în cap şi povestesc TUTUROR despre ce au păţit din cauza "ticăloasei, curvă odioasă, care a plecat după unul nici măcar aşa mişto ca mine". Am cunoscut mult mai puţini bărbaţi care să-şi porcăiască fostele decât femei care îi umplu de respect pe cei despre care, cu puţin timp în urmă, povesteau mândre că "iubitul meu e minunat, tandru şi îmi simte toate nevoile". Nu, nu cred că bărbaţii trebuie să ne ghicească toate nevoile şi gândurile, aşa cum nici femeile nu trebuie să facă asta. Lucrurile se şi spun.

Mă supără femeile care vor să dovedească ele că le pot face pe toate, doar ca să le dea bărbaţilor peste nas, anulându-şi de multe ori feminitatea. Bărbaţii încearcă să dovedească asta doar când le dă pe-afară orgoliul sau chiar nu mai pot de gura ei. Bărbaţii sunt minunaţi când fac (la orice vârstă) ochii maaari la vederea unui joc. Mi-ar plăcea să văd toate femeile extaziate şi copile iar la vederea unei păpuşi. Mă amuz foarte tare când îi văd pe bărbaţi nervoşi şi supăraţi că au început să chelească. Nu există argument pentru care să renunţe la supărările astea.

Îmi plac bărbaţii pentru că ei nu fac dragoste, ci sex, şi îţi arată că asta vor, nu se ascund după clipoceli din ochi cu subînţeles, după care se apără că nu asta vor de fapt, ci doar să fie ţinuţi în braţe. Mi-ar plăcea să ştiu că tot mai multe femei iau ele iniţiativa de hârjoneală şi gâfâieli, nu aşteaptă să vină de la ei mereu.

Tuturor bărbaţilor din viaţa mea vreau să le mulţumesc pentru toate lucrurile care mă fac omul de azi, lucruri pe care le-am învăţat de la ei şi lângă ei. Le mulţumesc că mă fac să mă simt fata-lui-tata, frumoasă, iubită, alintată, răsfăţată, pasională, femeie, copil, responsabilă, zurlie. Că m-au făcut, unii dintre ei, să simt durerea plăcută a dorului, alţii m-au făcut să plâng (iar lacrimile mele sunt rare şi preţioase), că m-au făcut să sufăr şi mi-au făcut rău, pentru că pot aprecia acum mai mult momentele frumoase, când e bine. Că am râs, că am dansat, că mi-au dat muzică, că mi-au fost iubiţi, că îmi sunt prieteni, că trăiesc şi sunt fericită. Şi le mai mulţumesc pentru simplul fapt că sunt bărbaţi. Că tare mi-e drag de ei!