Scofeturi şi bau-bau-uri din farfurie

De multă vreme am rămas datoare lui Belle de Jour cu nişte răspunsuri la o leapşă culinară. Bine că scriu săptămânal de cârciumi şi bunătăţuri şi era să ratez aşa o leapşă!

Zice Belle cum că trebuie să răspund la două întrebări, mari şi late:
1. Care e madlena (zic eu, scofetul/plăcerea culinară supremă/top-of-the-muffin-ul) din farfuria ta?
2. Care e bau-bau-ul din farfurie?

O să încep cu fundul în sus, respectiv cu bau-bau-ul. În primul rând, unul care e foarte periculos pentru că poate apărea din senin cam în orice mâncare: pe pizza, în ciorbă, în tocăniţă. El este ardeiul în stare gătită. Pentru că în crud, crocant, rupt direct din grădina lu Tata Urs, mănânc fără probleme, ba îmi şi place foarte tare, dar cum i-ai dat un abur, o prăjeală, o coceală, se transformă în cel mai detestat aliment. E amar, greţos, îmi rămâne în gât dacă printr-un accident îl vâr în gură. Ca să nu mai spun că la ardeiul iute mai sunt şi alergică, aşa că dacă vreţi vreodată să scăpaţi de mine, strecuraţi-mi câteva bucăţele mici mici încât să nu le observ şi în 5 minute mă umflu şi pocnesc. O mâncare anume care e bau-bau odios e ghiveciul de legume. Nu ştiu cum naiba, deşi fasole verde, vinete, dovlecel, roşii, ceapă mănânc separat, combinaţia lor în ghiveci mă ucide. Dau în icter numai la idee. Ultimul bau-bau e unul pentru care am luptat mult să-l transform în ceva nu neapărat plăcut, dar măcar în ceva acceptabil de înghiţit în caz de urgenţă: ciorba de burtă. De câte ori mergeam cu prietenii pe munte şi ajungeam rupţi pe la câte o cabană, muream de invidie că ei se pot înfrupta din ciorba de burtă, iar eu doar la mirosul ei dădeam la raţe şi leşinam. Am făcut eforturi, m-am ţinut de nas, am încercat doar zeama, fără bucăţelele de ciorapi flauşaţi, nimic. La simpla vedere a ciorbei de burtă, Vulpea se transformă în perete alb şi decartează.

La capitolul bunătăţuri care mă fac să mă ling pe degete şi să salivez numai la gândul lor, lista e lungă. Dintre chestiuţe mici, îi mulţumesc mamei-natura pentru fistic şi măsline. Mănânc din astea două până mi se fac buzele de negresă de la atâta sare. Şi cireşe grase şi pietroase. Bag în mine până nu mai e loc. La capitolul "greuceni" mă leşin după ciorba de fasole cu afumătură, musai însoţită de ceapă roşie spartă în pumn cu sare şi de o palincă bună, şi după sarmale. Fie iarnă, fie vară, îmi spui ceva de sarmale, bălesc precum câinele lui Pavlov. Şi pastele, cam în orice combinaţie de sosuri, îmi înseninează ziua. La dulciuri sunt destul de modestă, doar ciocolata neagră şi îngheţata de ciocolată sau fructe de pădure mă ucid, prăjiturile, torturile, cremele pot sta liniştite pe masă sau în frigider că nu mă tentează. Şi mai am două plăceri supreme, care mă duc cumva cu gândul în alte vremi, mai delicate şi mai boiereşti, dulceaţa de cireşe amare şi cea de nuci verzi.

Mă opresc aici că m-a apucat o foame!!! Dau culinara leapşă mai departe către toţi cei care au chef de poveşti, dar mai ales Sabbrei, lui Jenikă, lui Dush rece, Rodicăi Gyges, Păpădiei, Addamissiei şi lui Rontziki..