Vulpea cu năravuri neortodoxe, muncitor necalificat

Pe principiul, vara îţi faci sanie şi iarna îţi pui parchet, gagicu meu a decis să scape de mocheta din casă (l-am susţinut în mod deosebit în acest demers) şi pentru weekendul viitor a aranjat cu un domn şi o doamnă drăguţi să-şi umple casa de parchet frumos, uşor de întreţinut.

Plini de entuziasm, am decis ca sâmbătă să face prospecţiuni de piaţă. Prima oprire: Bricostore. Unde ne-am fâţâit, ne-am învârtit, dacă am avut întrebări nu am avut cui le pune, pentru că băieţii de la Brico sunt foarte pregătiţi, dar lipsesc cu desăvârşire. Următoarea oprire la Hornbach. La departamentul parchet, Vulpea, femeie serioasă de altfel, rămâne blocată într-o jucărie de pe monitorul de calculator al băieţilor de acolo. Nu un pluş, vreun ursuleţ drăgălaş, ci o raţă de cauciuc îmbrăcată în costum de muncitor în construcţii. Cu caşchetă, vestă, scule la brâu, pix în buzunar, ba chiar şi desenat nişte păr pe piept. Vă puteţi închipui că nu am rezistat, îmi trebuia raţa-constructor. Mi-a arătat gagicu nişte parchet, nu am reţinut prea mult, pentru că gândul meu era doar la raţă. Am notat preţuri şi culori şi am plecat mai departe, spre Dedeman. Unde am găsit ceva să ne placă, dar doamna drăguţă de acolo ne-a informam că nu au decât 5 cutii din respectivul parchet, aşa că a trebuit să ne întoarcem la Hornbach, unde gagicului îi rămăsese la suflet un model.

Am luat această întoarcere ca pe un semn, că e scris undeva că destinul meu trebuie să se înlănţuie cu cel al raţei de cauciuc. M-am înfipt direct în ea şi m-am dus la un băiat de acolo: nu vă supăraţi, îmi trebuie această raţă, cum să fac să fie a mea? Bietul de el mi-a zâmbit uşor şocat şi mi-a zis: "puteţi să o luaţi". Am fost atât de fericită, încât nu am mai băgat în seamă continuarea: "cred că e vreo 10-15 lei". M-am fâţâit cu raţa în mână pe acolo, mă băgam şi eu în seamă, până gagicu a avut nevoie de mânuţele mele şi am fost nevoită să fac ceva cu raţa. Pe care am băgat-o în încăpătoarea geantă. Pune-te pe măsurat suprafeţe, plinte, materia din ăla izolant (apropo, cine naiba s-o fi gândit să facă folia aia roz???), sincer, am uitat complet de raţă. Am încărcat căruţul, ne-am dus la casă, unde mă loveşte memoria peste ochi. "Fato, tu ai în geantă ceva ce nu-i al tău!". Stau, mă foiesc, realizez că la casă sunt şi ceva camere, cum naiba să scot din geantă raţa? Mă fac de rahat! Pe de altă parte, celălalt drăcuşor de pe umăr râdea de mine: cum ar fi să te placheze bodyguarzii la ieşire şi să-ţi cânte "Vulpe tu ne-ai furat raţa, dă-ne-o înapoi! Dă-ne-o înapoi!"

Cu picături mici de transpiraţie (se vede că n-am mai subtilizat de mult ceva dintr-un magazin), am ieşit pâş pâş din magazin şi ţuşti la maşină. Când am realizat că nu m-a prins nimeni, că am mult-dorita raţă în geantă, i-am arătat-o gagicului de parcă tocmai câştigasem un lingou de aur! Bietul de el, ce să mai zică? Sâmbăta s-a terminat frumos, cu noi admirând extaziaţi frumosul parchet ce urmwază a fi pus pe jos weekendul următor.

Duminică a început cam abrupt. Ne-am pus pe ridicat mobile şi scos mochetă plină de praf de pe jos. Hehe, cine zicea că de distrus e uşor, de construit e mai greu? Am tras de vechea plintă, de colţurile mochetei, am asudat, am înjurat, dar după lupte seculare care au durat vreo 4 ore, am învins! Uluitor mi s-a părut că la nici 10 minute după ce cărasem toate alea jos, la tomberoane, nici nu mai exista vreo urmă cum că ne-am fi chinuit. Încărcaseră ţiganii tot!

Vă rog să ne ţineţi pumnii pentru weekendul următor, să supravieţuim cu bine, şi dacă treceţi pe la Hornbach şi vedeţi o poză cu o figură cunoscută, pusă la panoul cu ciorditori, vă rog să-mi daţi un semn, să-mi schimb culoarea părului. Mulţumesc.