De zi cu zi, nimic nou, nimic special

De câteva săptămâni, de când nu mai merg 8-16 la birou, umblu de nebună pe străzi, prin tot Bucureștiul, mai mult cu mașina, dar și pe jos sau cu transportul public. Zi de zi, la toate orele. Sunt atentă la detalii, la oameni. Și înainte făceam asta, dar acum sunt mult mai relaxată, mai deschisă, mai înțelegătoare. Apropo, n-aș fi crezut niciodată că o slujbă unde nu mai faci cât de cât ceva să-ți placă, unde atmosfera e tensionată și agitată, poate fi atât de toxică. De 3 săptămâni parcă sunt la dezintoxicare. E extraordinar cât de ușor se leagă mici treburi (inclusiv găsitul unor activități din care să mai câștigi un bănuț) care înainte păreau imposibile, atunci când mintea ți se relaxează, ochii ți se limpezesc, încrederea în tine își revine la cote normale.

Să revenim. Mergând zi de zi, la diferite ore, prin oraș, iar m-a lovit obsedant întrebarea: cine sunt și cu ce se ocupă sutele, miile de oameni din traficul la fel de blocat și la 8-9 dimineața sau 5-6 după-amiaza (când e normal, că se duc și se întorc oamenii de la muncă), dar și la 11-12 ziua, 2 după-masa, 8-9 seara??? Or fi toți agenți de vânzări care umblă pe la clienți, distribuitori de diverse produse? Înseamnă că vânzările și distribuția (deci și puterea de cumpărare) merg de minune în țara asta unde toată lumea muncește!

E plin Bucureștiul de șantiere, nu vă spun nimic nou. Din alea făcute cu cap, de s-a blocat și pasajul Lujerului și b-dul Iuliu Maniu și cheiul Dâmboviței în același timp (pentru cei care nu cunosc, e vorba de drumuri care aduc cam 20% din populația Bucureștiului spre case (Crângași, Militari, Drumul Taberei, Apusului), ca să nu mai vorbim de ieșirea spre autostrada Pitești. Dar sunt și mini-șantiere, genul atât de specific nouă: un trotuar spart, molozul neluat, șanțul sau groapa create imense și prost sau deloc semnalizate, care stau în starea asta de fapt cu lunile. Astea sunt cu zecile, în toate cartierele. De câte ori trec pe lângă un șantier din ăsta, mai mic sau mai mare, muncitorii prezenți sunt în pauză. Câteodată muncesc 1-2, dar întotdeauna e o gașcă de 8-12 oameni care dorm, beau, mănâncă, se hăhăie. M-am gândit că or fi toți project manageri care inspectează bunul mers al lucrărilor. Eu sunt mândră că avem așa inspectori dedicați, la datorie, cu mâinile în șold, scrutând șanțurile, și la 10 dimineața, și la 2 după-amiaza și la 12 noaptea.

Vorbeam cu Rhodi zilele trecute despre zecile de accidente grave din București și de pe șoselele țării. Spunea ea că deși sunt dure, e bine că dau aceste știri cu sânge și morți la tv, că poate se mai învață ceva. Nu, nu se învață. Acum 10 ani când mi-am luat carnetul eram încântată să conduc, o făceam cu plăcere. Acum ajung acasă cu o senzație de vomă, de câtă emoție și sperietură încasez pe drum. Nu-mi mai e milă de părinții care își plâng copiii morți la volanul unui Audi sau BMW. Își merită lacrimile. Dar ce faci cu cei care mor stând liniștiți pe loc, la semafor, sau care merg pe drumul lor regulamentar sau traversează pe trecerea de pietoni și sunt izbiți de cretini nenorociți cărora le-au luat părinții minunați bolizi pe care nu-i pot stăpâni? Ieri dimineață am văzut știre la tv cu un accident grav, cu 2 morți și răniți, în intersecția pe unde trec și eu de două ori pe săptămână, exact pe la ora aia. Cu ocazia asta aș vrea să le cer iertare celor 3 doamne care, în zile diferite, m-au făcut să pun frâne de să-mi disloc umărul în centură, pentru că ele vroiau pe banda mea de mers, de fapt, chiar ÎN mine, iar eu eram invizibilă. Când ai Land Rover sau Q7 mi se pare firesc să nu îți închipui că ar mai fi alte mașini pe stradă. Sper să mă ierte.

Cât e de explodat și găurit Bucureștiul ăsta, chiar am văzut zi de zi, seară de seară, mașini și măturători care fac curat pe străzi. Cu toate astea, e plin de hârtii, sticle de plastic pe străzi unde cu câteva ore înainte s-a măturat. Pentru că oricâte Viene curate ar vedea românii, oricât de mult ar spune "bă, ce curat e la ăia, ce mizerie e la noi", odată ajunși pe străzile bucureștene, sunt brusc posedați de un demon care îi droghează și îi face să întindă liniștiți brațul pe geamul mașinii sau din buzunar și să arunce nonșalanți hârtiile, pachetele de țigări goale, sticlele de suc, pe stradă. I-am văzut cu ochii mei. Nu țigani, nu cocalari, nu jmecheri cu 4 clase și BMW. Ci oameni normali, în haine bune, care la o discuție cu prietenii vorbesc de cât de urât e în România și ce oraș murdar e Bucureștiul și ce de căcat sunt românii. Pentru mine 25 septembrie și Let's do it Romania! e aproape în fiecare zi. Chiar sunt nebuna care adună sticle de plastic și le aruncă la coș, care oprește mașina ca să ia cutia de carton din mijlocul străzii, deși ceilalți au trecut ocolind-o. Așa că de-aia nu m-am băgat în nicio echipă Let's do it Romania, n-am dat Like pe Facebook. Se vor aduna catralioane de tone de gunoaie din toată țara, va fi emoție, entuziasm. Chiar sunt curioasă cât va dura și câți vor înțelege ceva din asta. Eu sunt optimistă. Și de data asta chiar nu sunt ironică.

N-are nicio legătură doar cu Bucureștiul, dar nu pot să mă abțin: ziarul de mare ținută morală CanCan oferă și el cărți!!! O țară de culți în cap ce suntem și noi și eu cârcotașă văd numa din astea rele.

În loc de încheiere, vreau să vă spun că ce am scris mai sus sunt simple observații, fără ură și frustrări și nervi, dar și fără aer de suficiență al omului care se pregătește de un nou drum și scuipă în urmă. N-am făcut poze pentru că mi-am promis să nu mai pozez decât lucruri frumoase și interesante. Weekend frumos, oameni buni!