Plăcerea singurătății - dedicație pentru O.

Vorbeam zilele trecute cu o prietenă care trece de ceva vreme prin niște întâmplări halucinante care îmi confirmă teoria cum că, oricât de bestii, nebune și rele pot fi femeile, nu vor fi niciodată atât de lașe și fără coaie cum sunt bărbații. Dar nu despre asta e vorba acum. Mi-a spus la un moment dat că nici nu mai știe ce vrea ea, cum e ea, că nu-și mai amintește cum e să nu fie într-o relație, să nu fie pliată pe plăcerile și preferințele celuilalt. Că a acceptat cumva o nouă apropiere, deși persoana nu-i spune în mod special ceva, doar pentru că nu știe cum e și ce ar putea face singură.

Cred cu tărie că da, nu suntem făcuți să fim singuri. Că e firesc și natural să ne dorim căldura, emoția, iubirea unui partener de viață, Siguranța, încrederea, loialitatea unor prieteni apropiați. Dar că nu este normal să ne agățăm dependenți de iubiți, prieteni, cunoștințe pentru că ne e teamă să fim singuri. Când de fapt nu suntem singuri, ci suntem cu cea mai importantă persoană din viața noastră, cea cu care petrecem cel mai mult timp: noi înșine. Și cum altfel să fim deschiși unor relații, cum să ne placă și să ne iubească alții dacă nu suntem în perfect echilibru, iubire, confort, relaxare cu noi înșine?

Prima dată când "am rămas singură" aveam vreo 21 de ani, după o relație de 3 ani. Eram total bulversată. Nu știam ce să fac cu timpul meu, pentru că 3 ani petrecusem fiecare minut al existenței făcând ceva cu respectivul. Am venit într-o zi spre casă, de la Universitate în Militari (deci vreo 7 km), pe jos. I-am spus revoltată unei prietene că au înnebunit bărbații, că pe drum mi-au zâmbit, m-au claxonat, s-au uitat după mine. A râs de mine. "Nu a înnebunit nimeni. Ți-au zâmbit, s-au uitat și înainte, dar nu aveai tu ochi să-i vezi". Mi-am promis atunci să nu mai fiu niciodată iubită floarea-soarelui, care nu îl vede decât pe EL și pe NOI. Dar de singurătate am fugit. Mă agățam de prieteni care ieșeau în oraș, am fost a 5-a roată la căruță în vacanța la mare, de n-au avut mare parte de intimitate doi prieteni care erau în cuplu. Și cea mai mare greșeală, am acceptat combinația cu un tip care nici măcar nu îmi plăcea, doar ca să nu fiu singură. Foarte repede după ce am realizat greșeala, chiar mă îndrăgosteam și începeam o relație frumoasă, așa că iar nu mai eram singură.

A doua oară când m-am trezit singură m-am ascuns de mine în petreceri, aventuri, flirturi, baruri și cârciumi. Party-girl cu milioane de amici de șpriț care venea rar pe acasă, doar ca să se schimbe. A treia oară când m-am găsit doar cu mine însămi eram foarte rănită, fără job, foarte obosită așa că mi-am găsit o companie genială: sticla de vin roșu plus zeci de țigări. După două luni nu mă mai uitam la mine nici în oglindă. Recuperarea a venit pentru că am vrut eu, e adevărat, dar încă tot nu știam ce înseamnă să fiu eu cu mine însămi.

La 29 de ani, după o relație stupidă finalizată grotesc, în primă instanță m-am agățat de cineva. Bine, ne-am cam agățat noi reciproc, ca doi înecați, de era să ne ducem dracu amândoi. Dar nu îmi era bine. Prietenii le aveau și pe ale lor, nici măcar de politețe nu mai prea aveau chef de mine. Pentru că eram nasoală! Obsesivă, absurdă, deprimată, haotică, nu aia relaxată fizic și mental, amuzantă, săritoare, simpatică pe care o știau cu toții. M-am băgat în pat într-o noapte, mi-am tras două palme și mi-am spus cu voce tare: Lia, mâine dimineață te vei trezi zâmbind fără motiv anume. Și așa am făcut. După care am început să vorbesc cu mine, să îmi aduc aminte că e un păcat delicios să mănânci o cutie de înghețată, chiar dacă se pune pe fund. Am făcut o baie prelungită, uleioasă și parfumată, m-am privit minute în șir goală în oglindă, m-am cercetat, am strâmbat din nas, am zâmbit, am găsit mici defecte, dar mai ales superbe farmece personale. Am ascultat muzică, am dansat, mi-am făcut ceva bun de mâncare. Zilele următoare mi-am aranjat casa cum mi-a plăcut, doar pentru mine. M-am plimbat pe străzi, prin locuri dragi mie. Apoi am trecut la alt nivel. Mai întâi am mers la o cafenea. Singură. În jur cupluri, câte 2-3 prietene la o masă. Bună cafeaua, relaxantă cartea. Apoi am mers la un restaurant singură. "Vă aduc meniul sau mai așteptați pe cineva?". Meniul te rog, mănânc singură. Am mers singură în cluburi și baruri. Îmi aduc aminte că am avut chef de ieșit într-o luni seara. Am stat cu barmanul de povești până dimineață. Apoi am mers acasă, singură, zâmbind, relaxată. Trecuse vremea când aveam chef de aventuri de o noapte. Trecuse vremea când mă agățam de câte o pseudo-relație. Sau când îmi făceam rău singură cu alcool, crezând că va trece. Înțelesesem și că prietenii îți sunt alături și la bine și la greu, dar că nu e treaba lor să-ți rezolve problemele și frustrările, temerile și blocajele, că nu îi pot împovăra pe ei cu ce trebuie să rezolv eu singură cu mine însămi. Am înțeles și că trebuie să mă descotorosesc de balast, de lucruri care atârnă. Mi-am căutat oamenii cărora le greșisem și le-am cerut iertare. Am îndepărtat fără regrete persoanele care îmi erau "prieteni" doar când aveau nevoie de ceva sau de bani. Prietenii adevărați m-au primit înapoi cu brațele deschise.

Abia la 29 de ani am realizat cât sunt de puternică, câte resurse sunt în mine, câtă nevoie am de timp cu mine însămi, câtă atenție trebuie să dau gândurilor mele, dorințelor, nemulțumirilor, că nu am voie să las să se acumuleze probleme. Îmi doresc să nu spun niciodată "rău cu rău, dar mai rău fără rău", să nu mă mai blochez în relații moarte, să nu mai accept lângă mine oameni care îmi fac rău doar de teamă să nu rămân singură. Pentru că asta nu există, singură nu sunt niciodată atâta timp cât mă am pe mine, cu bune, cu mai puțin bune. Chiar și acum, într-o relație frumoasă, cu prieteni minunați, cu o familie superbă, am zile pe care mi le rezerv mie însămi. Pentru că îmi sunt datoare să am grijă de mine, să mă iubesc, să fiu echilibrată, pentru a putea oferi celorlalți iubire, respect, înțelegere, zâmbet.

Draga mea O., te aștept să-mi arăți lista bifată și să-mi povestești ce miștoacă e cea pe care o vei redescopri în tine, ce relaxant e să stai doar tu cu tine însăți.