Mici agonii și ușoare extazieri

Când am spus gata serviciului, aveam fantezii cu "abia aștept să nu fac nimic!". Și eram invidiată de toată lumea. Ei, bine, a trecut fix o lună de atunci și sunt epuizată de cât nimic am de făcut! N-am apucat încă să am ziua aia în care să simt că îmi crește mușchi de pădure sub cur de zăcut în canapea. Dar măcar nu mă mai trezesc în fiecare dimineață la 7 fără 15 și cu asta mă simt deja extrem de câștigată.

M-am gândit eu săptămâna trecută că ar fi cazul să-mi închei de tot socotelile cu locul de muncă. Credeam că e o formalitate. Greșit. Ideea de "lichidare" e mult mai profundă decât îmi imaginam. "Faci hârtie de încheiere de comun acord, o semnează șefu mare, după aia la Resurse sumane de unde iei hârtie de lichidare, după care la Administrativ să lași ce ai pe inventarul tău altcuiva, apoi iei semnături de la persoanele astea cum că au luat ele lucrurile, după aia la doamna X care să semneze că nu ai cărți de la bibliotecă, penultimul drum la Financiar care să semneze că s-au încheiat socotelile, la final iar la Resurse umane de unde vei lua cartea de muncă". Amețisem oricum la simpla înșirare, dar când am realizat și că e vorba de fix 8 drumuri între 3 sedii (unul în Armenească, unul la Cotroceni și al treilea pe Calea Victoriei), aproape m-a luat cu leșin. Norocul meu e că am niște colege foarte drăguțe care și-au lăsat din treburi ca să mă ajute să rezolv cât mai repede și nu s-au supărat pe mine că le-am stat pe cap. Oricum, am avut senzația că mă ocupasem acolo 3 ani de ceva foarte important, gen trezorerie, la câte hârtii și semnături am avut de luat.

La BCR m-am dus să-mi închei cu overdraft-ul, cu cardul. Am așteptat 40 de minute (erau 12 persoane înaintea mea care revizuiau contractele de credit) ca să ajung la un consilier, dar, după cum i-am și menționat, doamna care m-a ajutat a spălat imaginea de rahat pe care o aveam despre BCR, serviciile lor și angajații întâlniți până acum. Cu hârtii, cu explicații, a durat totul 3 minute. Azi m-a și sunat să-mi confirme că totul e rezolvat, deși nu mai era treaba ei.

Pe de altă parte, la BRD, unde m-am dus să văd și dacă sunt schimbări în contractul meu de credit, dar și să îmi schimb data limită de plată a ratei lunare, am dat de o donșoară extrem de blondă, și la propriu și la figurat. Cu contractul am scăpat repede, dar când am întrebat de schimbarea datei pentru rată a clipit des și mi-a spus "mmm, costă 50 de euro". Ce? Care e serviciul, munca, activitatea, efortul care se depune ca să fie cuantificat în suma asta de bani? "Ăăăă, atât costă". Unde scrie asta? "În reglementările noastre". Păi, vreau să văd. "Ăăă, nu știu exact unde, dar atât costă". Bun. Și dacă depășesc data limită cu 2-3 zile, ce se întâmplă? "Păi, e 20 de lei". Ce? Penalizarea? Păi, e fixă, nu un procent? "Ăăăă, nu știu să vă spun". Domnișoară, pe biroul tău scrie consilier, ce știi tu de fapt? "Știți, e 5 fără 10, noi la 5 terminăm programul". Răspunsul ei m-a bulversat, așa că am plecat, chiar refuz să mă mai enervez.

Un amestec de sentimente extreme, lacrimi și bucurie, mi-a provocat faptul că am luat un radar săptămâna trecută. Din prostie personală, că știam că prin zona aia pun radar. Chit că m-a durut puternic să dau bani pe amendă, mi-am dat seama că încep să fiu occidentală pentru că mi s-a părut firesc să plătesc pentru greșeala mea și mi s-a umflat pieptul de mândrie când i-am văzut și întâlnit pe polițiștii care trăgeau pe dreapta pe TOATĂ lumea (jeep-uri, bmw-uri, fițe sau oameni de rând ca mine). 4 polițai ca în filme, drepți, bine făcuți, politicoși, extrem de fermi. O domniță a insistat să iasă din mașina ei frumoasă, deși i s-a repetat să stea la volan, și a început să se isterizeze în drum: "buey, tu știi cine e tata???". Răspunsul a fost calm: "Dar dumneavoastră știți cine sunt eu?". NU. "Agentul constatator care vă scrie amenda pentru depășirea vitezei".

Din categoria extaz a fost și schimbarea permisului de conducere în din ăla european. Drumul în Piperă e un adevărat off-road, dar ca să depun actele și să-mi facă poza a durat 5 minute, după 3 ore, așa cum mi se spusese, și fix 1 minut de stat la coadă îl aveam frumos, cu mine hologramă, în mânuțe. Multe ghișee, nu mai mult de 2 persoane la fiecare, personal amabil și rapid. Deci, yes we can!

De când cu începerea școlii și blocarea traficul, am preferat ca multe drumuri să le fac cu transportul în comun și foarte multe pe jos. Că, vorba aia, mersul pe jos face fundul frumos. Am văzut și pozat (despre asta pe larg în curând) foarte multe zone din București. E chiar păcat că ne-am obișnuit să vedem doar urâtul și uităm să mai ridicăm și privirea. O grămadă de clădiri superbe, cu personalitate, cu istorie. Două enorme bube are orașul ăsta: traficul și oamenii. Despre trafic nu mai zic nimic, e nevoie de soluții reale și serioase. Dar oamenii ... Of! 1 din 10 oameni întâlniți pe stradă, că eram la Unirii, Universitate sau pe Dacia (deci în zone centrale), scuipă cu nonșalanță, meduze scârboase, pe trotuar, în fața celorlalți. L-am reținut pe domnul care a scuipat liniștit în dreapta lui, deși eu veneam din spate. Când i-am spus că m-a scuipat pe papuci mi-a răspuns, tot el iritat:"dar eu de unde să știu că ești în spate???" Dar e normal să scuipați pe trotuar? În plin oraș? "Aoleo, oi fi din aia umblat prin țări străine, cu fițe în cap!" Nu mai avea rost să-mi răcesc gura. Dar fata drăguță, frumos îmbrăcată, pe care o ținea iubitul tandru de mijloc, care a întors capul și a tras ditai scuipatul pe trecerea de pietoni, m-a șocat. În prostia mea trebuie să recunosc, chiar m-a marcat. Tot restul zilei m-am gândit la ea și gestul ei. Păcat.

Ieri am fost la ai mei, să o ajut pe mami la curățenia de toamnă. Nepoată-mea a stat lângă mine și a făcut și ea curat. Dar cel mai important, mi-a cântat din repertoriul personal, variantă personală de interpretare: "Vulpe tu mi-ai furat gâsca, dă-mi-o înapoi!" și "Într-o nu ştiu care seară, Într-un nu ştiu care sat, Sub un nu ştiu care pat, Mititel cât un cercel, stă pitit un șoricel". Niciodată nu mi-a fost așa de drag să fac curat.

Dom'le, scriu eu rar, dar și când mă apuc! Dacă ați ajuns până aici vă mulțumesc, sunteți niște eroi. Ca să vă relaxați și să vă aduceți aminte de copilărie, vă las cu melodia. Pupez!