"My life isn't theories and formulas. It's part instinct, part common sense". Audrey Hepburn

joi, 28 octombrie 2010

Primele impresii, cu dedicații speciale

Deocamdată primele impresii sunt mai mult vizuale. Oamenii îți zâmbesc pe stradă dacă îți întâlnesc privirea. La serviciul de evidența populației, unde am mers să depunem primele acte, nici nu apuci să pășești și apare cineva foarte zâmbitor care te întreabă dacă te poate ajuta cu ceva. Și chiar te ajută. Sunt mulți, foarte mulți emigranți asiatici și arabi, nu îmi dau seama dacă suedezilor le convine (eu cred că nu prea, dar deocamdată nu detaliez), dar toată lumea își vede de treaba lui. Cel puțin aparent. Ofensiva suedeză cred că e din aia pașnică dar eficientă: e "la modă" să ai 3 copii. Și da, e pliiiin de bebei și cărucioare cu mutre blonde de reclamă. Dar pentru românii rasiști cu și fără motiv la adresa oricui, nu recomand Suedia.

În 5 zile am prins deja soare orbitor, prima ninsoare (care i-a luat prin surprindere chiar și pe ei), ploaie din aia de intră la oase. Dar nimic devastator până acum.
Pentru mine până acum cel mai șocant lucru e că oamenii ăștia nu au perdele și draperii la ferestre, e sticla goală. Pentru că nu se holbează nimeni în casa lor. Am avut o simpatică senzație că trec printr-o reclamă la Ikea, mergând spre casa Adrianei sau spre casa unde stăm noi. O familie la masă, un tip la laptop, o mămică la bufet toacă legume, fetița stă cocoțată și râde. Am tras cu ochiul ca să știu ce să vă povestesc, altfel mi se pare superbă relaxarea cu care își trăiesc intimitatea căminului, știind că nu le-o invadează nimeni cu un ochi prea curios. Până vom avea și noi niște acte, până vom găsi apartament de închiriat, stăm în guest houses. Adică în câte un apartamentuț micuț, dar utilat cu toate cele (wc, duș, aragaz, frigider, veselă, saltele, pături, perne, etc) pe care locuitorii câte unei "grădini" - pe românește, câteva scări de bloc - îl pot închiria câte maxim 2 săptămâni pentru oaspeții lor, ca să nu se înghesuie aiurea. Și pentru că draga mea Adriana s-a implicat enorm cu venirea noastră (du är en ängel, min kära!), primele săptămâni le avem deja aranjate (costă cam 100 euro pe săptămână, cu toate utilitățile incluse). După care mai vedem.
Încep să învăț despre un concept pe care credeam că îl cunosc, dar se pare că nu. Calitatea vieții. Mai am mult până o să pot detalia, dar încep să am o idee.

Din cele mai puțin pozitive acum. Mitul cu disciplina s-a dus naibii când am văzut cum trec pietonii puhoi pe roșu la semafor, deși chiar vin mașini care trebuie să încetinească. Se fumează doar afară, pe stradă, în rest, nu există nici măcar o idee de cafenea cu loc de fumat. Ca să nu mai spun că nici în casa personală nu prea ai voie dacă ai aerisire care ajunge și la vecini. Până să ajung să mă las de fumat că sunt scumpe țigările (cam 5 euro pachetul), am ajuns să pufăi câte o țigară pe zi că oricum nu am unde fuma. Și pe stradă, ca un infractor, pe frig, chiar nu-mi place. Mai am până să-mi placă să NU fumez, dar sunt pe un drum mai bun decât cel cu un pachet fumat pe zi acasă.

Tocmai a trecut prima săptămână la Stockholm ...

Primele dimineți - dedicație pentru Iuliana, frate-meu, Tiza, Dush, Iuliana Cristescu.


Prima zăpadă și fereastra fără perdele - pentru draga mea Anto.


Primele plimbări - cu dedicație pentru iYli, Misaki, Ada, Marmoțica, Virtualkid, Rhodi, Irina, Zâna eficienței, Camelia, Dananingib, Iulia Diana, Denisa.





Pentru iubita mea Cati


Pentru Clarisa, Mary VV, Tetris, Rodica, Angela.


Pentru Iulia, Cristina , Pisoiul si Oana, Mihaela Catwoman, Se-cret, Păpădie.


Primele înserări - pentru Evergreen, Petro, Ciupercutza, Georgiana, Bianca, Jane from the attic, Adamutza, Ajnanina, DianaZ.


Pentru mama mea cea mai iubită, Ginuța, Madelin, Viorica, Pur și simplu.


Pentru Sfântul Gheorghe din viața mea, tata.


Răduță, Sorin, vă pup!


Pentru iubitorul de hochei de la Cantina Socială.


Pentru deștepții mei Neamțu, Varanus, Paul.


Pentru Mara și toții copiii drăgălași (Oana, Smara și Miru sunt primele pe listă, da?)


Pentru băieți simpatici - Miju, Nick, Turnofftheglory, Saturnianul, Bogdanic, Cd, Sabotor, Marele Han, Zup, Neliniștitu, Claudiu.


Pentru spiritele libere - Zazuza, Sanuca, Cris grecoaica, Ela, Mircea, Flavius, Lup Alb, Ocserver, Jane cea cu părul scurt, Jenikă, Cristian și Geanina, Karma, Dan Șelaru, Meshuga, QED,


Pentru prietenii cu care oricând aș bea o cafea - Rontziki, Zully, Mimi, Veronica, Daniela, Raluca, Mire, Nina, Tomata, Nenea, Stewardezu, Tiberiu, Belle de Jour, Pusică și toți cei care veniți în vizită să-mi citiți prostioarele - vă mulțumesc din suflet.


Vă pupez

68 de comentarii:

  1. waaa...te-ai gândit la mine:P

    >:D<

    mai mult nu pot să spun, da' cred că se-nţelege:*

    RăspundețiȘtergere
  2. Sar-mana si ma bucur pentru voi, e de bine vaz!

    RăspundețiȘtergere
  3. O Lia... mi-au umplut inima si mintea si sufletul cu frumos. Nu ma asteptam sa ma regasesc printre cei care primesc dedicatii. Multumesc mult, spre infinit. Sunt fara cuvinte si as vrea sa spun atatea. Te pupez si eu Lia, la cat mai mult frumos si bine, chiar si fara perdele :)

    RăspundețiȘtergere
  4. Mi-am început ziua cu gândul la tine!
    Să-ți fie bine, fată frumoasă!

    RăspundețiȘtergere
  5. Na, eu va doresc sa ajungeti pe deplin constienti de conceptul ala de l-ai amintit - calitatea vietii parca ii zicea? - si sa-l aprofundati mult si bine :)

    RăspundețiȘtergere
  6. fata, esti cu capu'? de cand am inceput sa citesc mi s-a facut pielea ca de gaina si ma furnica asa, pan' la inima si in cerc nebun, d ela degetele de la mana pana la alea de la picioare. frumoasa si perfecta dedicatie, pe care ti-o intorc cu o imbratisare puternica. iti sunt alturi in aventura, nu-ti tin pumnii ca cica iti sta mintea in loc :)), dar iti tin isonul, din inima. pupez tare si apasat!

    RăspundețiȘtergere
  7. Frumoase randuri, frumoase poze si ai o frumoasa stare de spirit.

    RăspundețiȘtergere
  8. Multumesc din inima pentru dedicatie! Foarte frumoasa ideea acestui post.
    Ma bucur ca sunteti bine si abia astept sa mai citesc impresii.
    Te pup cu dor :-*

    RăspundețiȘtergere
  9. heh, imi place sa vad optimismul din tonul tau...chiar si asa in scris...
    imbratisari cu drag si aveti grija de voi, ca pana acum :)

    RăspundețiȘtergere
  10. tussen takk kjaere Lia( asta ii norvegiana:P) sa te gandesti la mine cand o sa vezi soare.:)) te imbratisez si te iubesc.

    RăspundețiȘtergere
  11. Wow! Si eu m-am bucurat sa ma regasesc printre cei carora le-ai dedicat ceva din noua ta viata. Si eu am citit ce ai scris cu o infiorare in trup si suflet (gen piele de gaina). Iti multumesc din inima!

    Imi plac descrierile tale si le voi astepta cu nerabdare pe urmatoarele. Nu stiu nimic despre Suedia, asa ca este un bun prilej de a afla cate ceva din obiceiurile lor, viata lor.

    Te pupez tare!

    RăspundețiȘtergere
  12. Sorooo, ne-ai lovit! Tre Kronor rulz, mânca-i-ar mama de băieți frumoși! Te pupăm, Lia dragă! Succes la lăsatul de fumat!

    RăspundețiȘtergere
  13. Fata dulcica, sunt si eu printre gandurile si dedicatiile tale!!!!
    M-am emotionat si m-am bucurat nespus de mult.
    Ah ce apusuri ai prins, ce imagini cu prima ninsoare, ce magazine frumoase...
    Ce chef de duca, prin oras, mi-ai facut! hahaha

    Pupicei si multe imbratisari!
    Sa fiti sanatosi si plini de realizari frumoase.

    RăspundețiȘtergere
  14. Bun venit la Polul nord:).Sper sa-ti incalzeasca sufletul..caci trupul nu prea poate:)

    RăspundețiȘtergere
  15. Cand am citit dedicatie pentru Iuliana era cat pe-aci sa trec mai departe si apoi am dat un click, din nu stiu ce imbold, pe nume. Si am descoperit ca eram eu... Mi-au dat lacrimile...
    Pentru mine diminetile inseamna un nou inceput, o speranta, o noua sansa...
    Iti multumesc din suflet.
    Si iti retrimit energia pe care o reprezinta dimineata sa iti fie bine, pentru ca stiu ca asa va fi.
    Pupici si de la Robert :)

    RăspundețiȘtergere
  16. heiiii iti multumesc pentru usa si ferestre si pentru gandul bun!!!! :))))) e extraordinat ca reusesti sa te mai gandesti si la amicii tau de pe bloguri, cand ai de facut un pas asa de important, intr-un loc nou... te pupez si eu mult si inca nu mi-am pierdut speranta sa ne vedem live! cine stie, poate la stockholm :)
    pup!!!!!!!!!!!!!!!!!!
    ps: superbe pozele, le-am sorbit si absorbit!

    RăspundețiȘtergere
  17. multumesc din toata inima pentru apusurile frumoase!

    sa ai parte de clipe din ce in ce mai misto!

    RăspundețiȘtergere
  18. multumesc.

    desi nu am apucat sa ne vedem cat ai fost prin acelasi oras cu mine, ma bucur sa ma regasesc printrei cei care au primit dedicatii.


    semnat,un spirit liber

    RăspundețiȘtergere
  19. Draga de tine, cum te gândeşti tu la noi toţi! Mi s-a făcut pielea de găină, ştii? M-ai impresionat aşa de tare că am rămas mută (acum sunt bine, mi-am revenit şi în sfârşit pot să-ţi răspund! :)
    Să fii tare, ştiu că nu-i uşor deloc şi mai ştiu că vor veni şi momentele alea când o să plângi de dor de casă. Dar trebuie să rezişti pentru că aici nebunia continuă...
    Eu vă ţin pumnii şi sunt convinsă că împreună veţi reuşi! (asta sună a slogan electoral! ha ! ha!)
    Vă pupă Georgiana de o mie de ori!
    P.S. Nu ne-ai zis nimic de băuturile alcoolice! am auzit că-s scumpe tare şi-s "cu cântec"! E adevărat?

    RăspundețiȘtergere
  20. E minunat tot ce ai scris aici! Va doresc explorare placuta si acomodare rapida!

    RăspundețiȘtergere
  21. cea mai tare pisica ever (probabil si la propriu :)) ma bucur din suflet ca sunteti bine:) spor in toate, bafta multa!

    RăspundețiȘtergere
  22. Încet, cu răbdare, pași mici și siguri. Lasă țigările și apucă-te de făcut dragoste... Ne povestești after cum este. OK? Mersi mult...

    RăspundețiȘtergere
  23. Bafta in noua voastra aventura.
    Cata dreptate iti dau cu 'romanii rasisti nu prea au ce cauta pe afara'. Am citit niste chestii atat de ciudate la altii. Stundenti care invata afara si compara univ cu o tabara de refugiati; li se pare ciudat ca altii se apuca de studiat la 28 sau 45 de ani.
    O sa-ti placa multiculturalitatea. Pe mine Londra m-a invatat toleranta.

    Mor de ras la faza cu fumatul pt ca imi aduc aminte de postarile tale despre fumat.

    Mihaela

    RăspundețiȘtergere
  24. Kisses odjur

    asta ca sa ti-o zic in limba actuala :P

    RăspundețiȘtergere
  25. Ce minunaaaaat. Multumesc frumos, ca de la spirit liber la spirit liber. Te pup tare de tot.

    RăspundețiȘtergere
  26. Multumesc pentru dedicatia pisicoasa :) Te pup si mi-e dor de tine...dar ma bucur ca te simt mai relaxata, mai cu viata :)
    Sa ne scrii cat poti de des, orice despre orice, sa stii ca citesc chiar daca uneori uit sa-ti las cate un comentariu :)
    pup!

    RăspundețiȘtergere
  27. multumesc! e o pisica speciala, o s-o pastrez! pup

    RăspundețiȘtergere
  28. Miau:-)
    Multam!
    Sa va priasca si sa va fie bine!

    RăspundețiȘtergere
  29. de azidimineata tot intru sa-mi vad dedicatia, ca tare frumoasa mai e, plus ca am eu o chestie cu aparitiile astea sculpturale. si-am vazut in dedicatia catre tatal tau ca stiu astia sa faca niste balauri faini[mai faini decat in how to train your dragon],

    si-i fain acolo, asa vad eu de aici, mai c-as veni sa trag un fum din tigareta ascunsa-n palma, la colt de strada in vant[chiar daca m-am lasat de fumat, inca mai ies cu fumatorii afara]

    RăspundețiȘtergere
  30. Multumesc ca mi-ai dedicat prima zapada:) Anul trecut pe vremea asta cred ca am vazut-o pe munte in Vermont. Anul asta, poate in Pirinei.

    Pentru tata Gheorghe recomand Catalunya, e plin de Sant Jordi omorand dracul (drac = dragon in catalana), ca e sfantul national.

    Se vede ca va prieste, multa bafta!

    RăspundețiȘtergere
  31. draga mea, te pupez si-ti multumesc de urare! ma bucur tare ca ati ajuns cu bine. eram foarte curioasa care vor fi primele impresii, pentru ca si eu visez sa ma plimb prin tarile nordice. asa ca da-i bataie cu povestitul!
    in alta ordine de idei, de pe la inceputul anului urmator s-ar putea sa ma apuc si eu de povestit dintr-o tara insorita.

    RăspundețiȘtergere
  32. Superbe pozele cu cladiri, surprinzatoare peisajele. Multumesc frumos pentru ca te-ai gandit la mine, pentru ca te-ai gandit la toti. Sa-ti ajute Doamne Doamne sa-ti fie bine si sa te bucuri pentru decizia luata!!! Sa mai pui poze, le ador! :)

    RăspundețiȘtergere
  33. Frumos, totul....de la primele impresii care seamana foarte mult cu ale mele de la vremea respectiva, cu fotografiile din frumosul Stockholm(ah ce dor imi e! nu am mai fost din primavara...desi e aici la o aruncatura de...vapor:)).

    PS Ei si acum mai trag cu ochiul in casele oamenilor :). La inceput ma cam impiedicam pe strazi caci eram cu capul ba in stanga ba in dreapta LOL.

    Hai sa va fie de bine si succes mult mult!

    RăspundețiȘtergere
  34. Multumesc din suflet pentru dedicatie, e o surpriza tare frumoasa Superbe pozele. Ma bucur pentru voi si va doresc ca cea de-a 9999-a zapada sa va gaseasca cu aceeasi stare de spirit. Va pup cu drag. cati

    RăspundețiȘtergere
  35. asta m-a socat si pe mine la berlin, faptul ca nu existau perdele..in rest m-ai lovit din plin...daca as fi ales o poza, fara sa vad dedicatia, fara discutie pe aia as fi ales-o...o sa fii fericita, ai facut foarte bine ce ai fauct, chiar daca in unele momente o sa -ti fie greu, NU TE INTOARCE
    pup

    RăspundețiȘtergere
  36. Am primit dedicația.Mulțumesc mult.Trebuie să recunosc mi-ai „băgat nasul” prin toate dedicațiile trimise de tine,la toate și la toți:).Vă țin pumnii,sper să vă acomodați URGENT la noua voastră viață.Să vă fie lină integrarea în viața Suedeză.Să vă călăuzească Domnul pașii spre bine și prosperitate!!!

    RăspundețiȘtergere
  37. Mi se facu pielea de gaina cand ma vazui acolo la dedicatii. Doamne, e minunat!!! Vulpita draga, sper din suflet sa fie casa ta si sa-ti fie bine

    >.<

    RăspundețiȘtergere
  38. Te astept la o cafea buna...asa ca in avion, facuta de mine!!! Dar astept sa ma chemi tu la o cafea acolo...facuta de tine! Te imbratisez cu drag!

    RăspundețiȘtergere
  39. Multzam de poze, sunt faine si descriptive,m-au transportat "la fatza locului" si chiar mi-a placut ce-am vazut, iti da un sentiment de bine. Chestia cu ferestrele "fara frontiere" e in trend si-n Anglia; nu cred ca s-ar potrivi in Romania, ar fi o invitatie riscanta pentru hoti, dar pe alte meleaguri nu e nimeni impresionat de un laptop sau o pereche de blugi lasate la vedere.
    Ai grija de tine si scrie-ne des, sa stim ca esti bine.Pupici multi xxxxx

    RăspundețiȘtergere
  40. Multumesc de dedicatie si ca nu m-ai uitat :) E frumos pe acolo! Multa bafta, sa iasa totul cum va doriti!

    RăspundețiȘtergere
  41. allen carr-in sfarsit nefumator
    cu asta m-am lasat de fumat, am deja 1 luna si ceva

    recomand cartea, mai ales ca vine iarna lunga
    spor in suedia

    RăspundețiȘtergere
  42. Dragilor, mă bucur tare mult că vă plac dedicațiile, sper să vi se potrivească, eu m-am chinuit vreo două zile să vă nimeresc :D Pot să plec și pe lună, legăturile noastre create prin blog, în timp, nu au cum să dispară, așa că mă voi gândi întotdeauna la voi de câte ori voi scrie câte ceva.

    Paul, am făcut amor acu vreo două ore, să vă povestesc? :)))

    Magister_ludii, nu mai e cazul de Allen Carr, chiar mai pufăi doar așa, ocazional, nici măcar o țigară întreagă. Și da, nu se fumează pe nicăieri, dar dacă aș vrea să fumez aș putea pe stradă, afară, nu ar fi o problemă, dar chiar nu îmi mai vine. Dar asta e ideea, până când chiar o să-mi placă să nu fumez (eu am fumat întotdeauna că mi-a plăcut și încă îmi plac fumătorii foarte tare) mai e. Am răbdare :)

    Florina, Salmi, vedeți că mai fac pe delicata o perioadă după care o să vă încalec cu întrebări :)))

    Tuturor-dragilor, abia aștept să bem o cafea împreună, relaxați, zâmbitori, mulțumiți, pe unde om fi în lumea asta mare :) Vă pupez și vă mulțumesc că îmi sunteți alături, nici nu vă puteți închipui cât de mult contează!

    RăspundețiȘtergere
  43. Superbe pozele!!! Mulţam fain pentru dedicaţie! :*
    O ţigară pe zi?! You are my hero!!!
    Din păcate şi eu am fumat şi fumez tot pentru că-mi place, dar să ştii că mă simt inspirată de tine şi poate reuşesc să le răresc şi eu mai serios :)
    Puuuuup

    RăspundețiȘtergere
  44. Pisiiiii - cat ma bucur ca ati ajuns cu bine, ca va merge bine (nici nu ma asteptam sa fie altfel) si abia astept sa va settle cu totul ca sa incepem schimbul de vizite. btw, sper sa ne intersectam cumva si pe messenger - ai disparut in ceata de la mailul ala (!). aveti grija de voi si numai bine! va pup. xx

    RăspundețiȘtergere
  45. Sufletul meu drag!! Sa-mi ai grija de tine si de Razvan, ca anu' viitor vreu a face concediul la voi acolo, da? :))
    Va imbratisez! :*

    RăspundețiȘtergere
  46. Oana cu Miru si Smara29 octombrie 2010 la 11:19

    Iti multumim pt. dedicatie, ca nu ne uiti!! Te iubim si va dorim din suflet multa sansa, sanatate si bucurii!! Va tinem pumnii!!

    RăspundețiȘtergere
  47. Pisi, sunt miscat ca in valtoarea evenimentelor create de felul in care ai sters-o din patria muma, ti-ai adus aminte si despre umila mea persoana.
    Iti urez sa ai bafta si tu si omu' matale, sa va vedeti visele implinite si sa-i invatati p'aia sa-si puna perdele.
    Chestia cu fumatul stiu ca e naspa, mai ales ca nu e casa ta si ca sunt scumpe al naibii. Io acuma savurez pozele tale tragand dintr-o tigara - sic!
    Indemnuri de genul "Make love, not smoke!" nu o sa-ti dau ca banuiesc ca te descurci.
    Doar sa ai grija ca la dat zapada te poti accidenta.
    Alla de bästa!

    RăspundețiȘtergere
  48. Bogdanic, e foarte interesant fără perdele, de când mă știu mi-am dorit așa ceva acasă, dar nu reușeam că mă trezeam cu labagii de peste drum holbându-se la mine (cu câte o țigară în bot, pe geam la ei la bucătărie) când îmi făceam și eu o cafea, doar în chiloți. Țigările sunt 5 euro pachetul, așa că e bine că nu se fumează decât pe stradă :))) Cât despre zăpadă, din ce vorbesc cu ai mei, de vreo 3 zile e mai frumos aici decât la București (8-10 grade, soare), așa că vedeți ce faceți voi cu zăpada, că aici o dă administrația :p

    RăspundețiȘtergere
  49. Draga Lia ,eu am fost in Suedia exact dupa revoluti si nu-ti spun ce impact a avut asupra mea...si acum oftez.Sper sa reusesti sa te acomodezi cu limba suedeza pentru ca eu si acum daca o aud ma umfla rasul(poate sunt eu mai intr-o"doara")dar imi pare tare greu de invatat.Fratele meu(el locuieste acolo,si-ti "vand"un pont)isi face singur tigarile pentru ca e mai ieftin si el si sotia lui fumeaza(romani).Mai vreau sa-ti multumesc ca ai fost de aceeasi parere cu mine si ai si spus.De fapt pentru asta multumesc.Hai ca am scris de te-am plictisit.Pupam.

    RăspundețiȘtergere
  50. Ah... nu pot să cred, mulțumesc din suflet, pozele sunt minunate, iar tu o scumpă.

    Draga mea, sper ca toate să fie bune acolo la tine, te așteptam cu primele impresii și pe viitor te aștept cu alte povești.

    Multă, multă BAFTĂ.
    Te pup :*

    RăspundețiȘtergere
  51. Da cum îndrăzneşti? Nu mai ai pic de jenă? Mă faci "deştept"? Nici mama n-a-ndrăznit! Şi tu, Vulpaşino, ţi-ai pus palma-n cur, te-ai cărat la blonde şi, brusc, ţi s-a umflat tupeul. Prostu satului, asta-i deviza aicişa. Nu eşti prost,îţi ia bonurile de masă, îţi ia 40%din salar, te bagă-n pizda măsii, îţi ascultă telefonul. Vai de capu ălora deştepţi. Se face lista. Aşa că, te rog, nu mă mai fă deştept că mă scriu ăştia pe lista deştepţilor şi mă trezesc şi cu impozitele mărite. Deja mi-au tăiat cablul TV şi gazele. Dacă mă lasă şi fără internet, vin şi io-n Suedia. Mă primesc ăia portar la Muzeul Nobel?

    RăspundețiȘtergere
  52. Deoarece Varanus isi da demisia din postu de "dastapt" se pare ca voi ramine singur.
    1. Se spune ca obiceiu de a nu avea perdele vine de la o lege care obliga sa se plateasca impozit pe perdea. Se pare, insa ca nu ar fi adevarat, a existat doar impozit pe marimea geamurilor sau usilor la strada.
    2. Lioo, vei cunoaste suedezii de abia atunci cind vei munci alaturi de ei. Vei fi surprinsa sa constati ca sunt oameni ca toti oamenii, cu bune si cu rele.

    Muuult succes!

    P.S Pt. mine o tara friguroasa n-ar fi o alternativa, mie-mi place caldura si lumina.

    RăspundețiȘtergere
  53. Liuţo, mulţumesc frumos că te-ai gândit şi la mine. Face mult să veyi că un om care nu te cunoaşte decît din rândurile scrise pe blog se mai gândeşte şi la tine.
    Te îmbrăţişez cu drag! Frumoase imagini!

    RăspundețiȘtergere
  54. M-ai nimerit draga Lia!! Multumesc pentru dedicatie si ma bucur sa vad ca ati ajuns cu bine si ca sunteti ok. Frumoase pozele , pentru o secunda mi-am putut imagina ca ma plimb pe stradutele alea savurand o cafea fierbinte :P Ti pupa marmoticaaa!

    RăspundețiȘtergere
  55. Vulpito, tot o inima mare ai ramas! Cum ti-ai adus tu aminte de toti si te-ai gandit la un cadou pt fiecare, mai rar cineva :)
    Abia astept sa te vad cu trei pitici pe langa tine, toti trei tatuati!
    Multumesc pt dedicatie si ai grija, ca o sa te albesti de cati pupici primesti de la noi.
    Stii ca mi se strange inima cand trec pe langa blocul in care ai locuit?
    O sa vina sarbatorile si fara indemnul tau de a darui nu stiu cum o sa ma descurc...

    RăspundețiȘtergere
  56. Săru' mâna şi mulţumiri pentru tanti ce faină. Da' vii n-au băgat p-acolo? :D
    Numai bine să vă fie! :)

    RăspundețiȘtergere
  57. multumim ca te gandesti la noi, ca si noi ne gandim la tine :) o plimbare de iarna pe acolo nu m-ar deranja, da' stai sa ma las si io de fumat intai. bafta multa, sa ajungeti cat de repede ;a 'casa voastra', fara draperii :)

    RăspundețiȘtergere
  58. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  59. Multumesc pentru dedicatie, draga mea Lia! Acum pot sa ma plimb si eu cu nasul rosu de frig si sufletul cald de drag prin pozele tale cu cladiri si fara perdele :)

    RăspundețiȘtergere
  60. Dragă Lia, ai simţit tu pe acolo pe undeva in sufleţel că mi-ar plăcea teribil să ne plimbăm împreună pe strduţele suedeze. Pozele cu dedicaţie au mers direct la casa sufletului meu. Mulţu'! Te văd bine înfofolită, dar eu cu termostatul meu dereglat cred că te-aş face şi pe tine să mai renunţi la hainele în multe straturi. Zile cu soare şi parfum de crizanteme, draga mea.

    RăspundețiȘtergere
  61. Vai draga de tine, cum te-ai gandit tu la noi toti. >:D< Ma bucur tare pentru voi si multam mult de poza. Stii ca as bea oricand o cafea cu tine, chiar si in frigurosul Stockholm. :P

    RăspundețiȘtergere
  62. Oamenii care zambesc m-au intampinat peste tot cand am venit prima data in 2006 in Irlanda de Nord. E vorba de respect si de faptul ca nu trebuie sa incarci pe toti cei din jur cu povara ta. Si in plus daca zambesti uneori atragi numai partea pozitiva din toate. Ma bucur sa citesc faptul ca descoperi numai lucruri bune. Asa cum ai scris si tu la inceput cu siguranta sunt lucruri care nu le convin @bastinasilor@ insa ce sens are sa porneasca un razboi? Si iar revin la respect; iar respectul fara educatie de secole este 0. Numai bine! X

    RăspundețiȘtergere
  63. Oare meritam sa ne asezi in fruntea listei, ca paduchele satul?
    Iti multumim pentru "cartea" pe care ai gasit de cuviinta sa ne-o trimiti. O pretuim!

    RăspundețiȘtergere
  64. bine ai venit in lumea civilizata... nu te preocupa prea mult de disciplina... in sfirshit vei intzelege puterea educatziei corecte shi a respectului reciproc...

    tot ce-a fost mai greu a trecut... adica anii pierdutzi in romania... cu timpul vei intzelege...

    RăspundețiȘtergere
  65. Sper că iubitori de iarnă sunteți și schiurile și patinele vă plac.Vă urez să vă fie viața bună și plăcută.

    RăspundețiȘtergere