Turist în orașul meu

În viața mea există câteva personaje constante, pe care le știu și le am în jur de când m-am născut. Unul dintre ele este pentru mine un amestec de iubire și supărare, bucurie și tristețe, recunoștință și nervi, frumusețe și mizerie, culoare și sufocare. E un personaj pe care prea mulți îl caută, prea mulți îl înjură, prea puțini mai vor să accepte că nu sunt doar rele în el. Pentru mine este casa mea din toți cei 32 de ani de viață: Bucureștiul. Chiar dacă nu am vrut în mod deosebit, pentru pregătirile de plecare am umblat în lung și-n lat prin București. Cu mașinuța, pe jos, dimineața, la prânz și noaptea. Și am făcut un exercițiu simplu, nefăcut de multă vreme: am ridicat privirea.

Oameni buni, așa cum Viena nu e doar Ring-ul, ci și cartierele cu blocuri unde stau și muncitori, dar pe care turiștii nu au de ce să le viziteze, așa și Bucureștiul nu e doar Rahova sau Militari-ul gri, ci și Universitatea, Centrul vechi, Romana, Dacia-Eminescu, Armenească, Dorobanți, Calea Victoriei, Aviatorilor. Tare îmi pare rău că nu am avut de gât aparatul tot timpul și doar prin câteva din multele zone superbe am apucat să prind imagini. Și noaptea mi-a părut rău că nu am aparat mai performant să surprind feeria care chiar există! Și curățenie se face, dar oamenii încă nu sunt amendați că scuipă pe jos, că aruncă pungi și pet-uri. Traficul nu e mai mare ca în Paris, dar aici lipsește educația în trafic și amenzile pe măsură. Dar în astea Bucureștiul nu este de vină, ci este victimă.

M-am bucurat tare mult să găsesc printre bloguri câteva dedicate frumosului și demnului din București, dar și emoționantului, păcatului, durerii. Oameni care nu vor doar să critice, ci vor să se și implice, care pot găsi diamante în mizerie, oameni cărora le pasă de orașul ăsta numit București. Le puteți studia și vă puteți bucura și uimi și voi aici, aici, aici sau aici.

Eu nu "de-abia aștept să scap de jegul de București!", deși unde plec voi fi bulversată de cât verde, curățenie și ordine e. Nu voi scuipa Bucureștiul la plecare, așa cum nu voi vorbi de rău și doar de rău "vai, ce de rahat e în București și în țară!". Și le voi spune străinilor că dacă vor avea 3 zile (cum am avut eu în Praga, Budapesta, Viena), au ce vedea frumos în București. Pornim de la Piața Presei, avem Muzeul Satului, Palatul Elisabeta, Herăstrăul, Arcul de Triumf, înainte Bulevardul Kiseleff (preferatul meu, din nefericire nu am apucat să-l fotografiez), în stânga Aviatorilor și Dorobanți, cu străduțele adiacente.

În altă zi Calea Victoriei, cu multe clădiri superbe (Muzeul Enescu, CEC-ul și Muzeul de istorie fiind favoritele mele), cu zona Amzei, până la Cercul Militar.



Apoi Universitatea, cu Colțea și Ministerul Agriculturii, Muzeul Bucureștiului (Palatul Șuțu) și superba Biserică Rusă.



Pentru papa bun și o cafea, agitație și magazine, avem zona Unirii și Centrul Vechi, unde există deosebita biserică Stavropoleos și una din cele mai interesante fațade din București, cea de la Hanu cu bere. Ca să nu mai spun de impunătoarea Bancă Națională.



A treia zi o puteți dedica zonei Romană (din păcate, nepozată aici), bulevardul Dacia, Grădina Icoanei, Armenească.



O plimbare pe care cu siguranță cei care stăm în București și suntem rupți de la muncă nu o facem, dar ar fi o încântare, este cea de noapte. Am întâlnit, în schimb, foarte mulți turiști, care zâmbeau și făceau poze.



Bucureștiul nu e Paris, Londra, Viena sau Praga. Pentru că Bucureștiul e București. Și merită să-l și iubim, să-l și apreciem, să-i vedem și frumusețile. În câteva zile spun la revedere Bucureștiului, pentru cât timp, nu știu. Dar, la plecare, aș vrea să-i cer iertare, în numele nenorociților care l-au și îl ciopârțesc, al imbecililor care îl scuipă și îl murdăresc. Și aș vrea să știe că-l iubesc și că îmi va fi dor de el.