În cele 3 luni în Stockholm, am început deja să îmi fac o idee despre cum funcționează câteva chestiuni, aparent banale, dar de fapt foarte importante în viața mea de zi cu zi. Pe parcursul intergrării mele în societatea suedeză o să am o grămadă de povești de spus.
După cum v-am mai povestit, Stockholm-ul e foarte mare și întins, pentru că nu e doar un oraș cu centru și câteva cartiere, ci e un fel de "județul" Stockholm (Stockholms län), care adună toate cele 26 de municipalități (kommun). Noi stăm acum în Stockholms stad (adică kommuna Stockholm sau in the City ca să mă dau rotundă), iar la Adriana (și unde am stat în guest-houses, asupra cărora voi reveni) sau la sală mergem în Nacka Kommun. Ideea e că între diferite zone și kommune, poți face și câte o oră și ceva cu mai multe mijloace de transport. Așa că au un transport în comun dat în mă-sa. Foarte multe autobuze, metrouri, trenuri interurbane, ba chiar și bărci, ca să nu mai vorbesc de infrastructura rutieră (se merge pe autostrăzi mai mult decât pe șosele obișnuite). Toate informațiile despre cum și cu ce să ajungi din punctul X în Y se găsesc pe net, plus (cel mai important) orele la care fiecare autobuz ajunge în fiecare stație. Și pentru că nu ai întotdeauna netul la îndemână, în fiecare autobuz găsești o broșurică cu toate informațiile de pe net. În stații te pui pur și simplu la o mică (sau mai mare) coadă în așteptarea mașinii, iar la urcare se respectă întotdeauna ordinea în care ai venit în stație, chit că după tine au venit și bătrâni sau copii. Toată lumea urcă urcă pe la șofer (mai puțin mamele cu copii în cărucior, care urcă pe la ușile unde e și spațiul pentru cărucior), unde ți se verifică biletul, abonamentul sau arăți mobilul cu sms-ul care confirmă că ai plătit biletul. Nimeni nu urcă fără una din variante. La câte autobuze sunt, cred că ar fi nevoie de o armată de controlori dacă nu ar fi ăsta sistemul. Nu că, din educație, s-ar sui prea mulți fără să plătească. Pe drum ți se anunță următoarea stație și cine vrea să coboare apasă pe un buton. Nimeni nu coboară prin față. În cazul în care în stație sunt mai mulți oameni decât locuri pe scaun plus câteva în picioare, șoferul îți închide pur și simplu ușa în nas și tu rămâi jos. Ni s-a întâmplat și nouă o dată, dar un autobuz cu un traseu similar a venit în următoarele minute. Lecția învățată a fost că doar noi doi am vociferate și ne-am agitat, restul au acceptat mica neplăcere fără discuții. Pentru că ei știu că nu de nebun face șoferul asta, ci pentru siguranța pasagerilor. În concluzie, costă abonamentul vreo 70 de euro pe lună, dar te poți da cu zeci de autobuze, metrouri, trenuri interurbane și bărcuțe 24 din 24 (da, ei au și sistem de transport de noapte), în mod civilizat, logic și foarte rapid.
Vă ziceam că am stat în mai multe guest-houses până să închiriem. Care e treaba cu casele astea? Nu știu dacă există peste tot, în toate kommunele și la toate asociațiile de locatari, dar la Adriana în Nacka sunt din plin. Mai multe case și câteva blocuri cu 2-3 etaje alcătuiesc un gård (adică o grădină), o asociație de locatari. Și fiecare asociație are: o sală cu mașini de spălat și de uscat rufe, o sală de petreceri, unele și o saună, și o casă de oaspeți. Fiecare locatar are dreptul de acces și folosire a acestor locații. Ca să nu te înghesui cu musafirii tăi veniți din afara orașului, îi poți caza pentru maxim o săptămână în guest house, pentru 100-200 de coroane pe zi (11-22 de euro). Prețul e mai mult decât bun, ținând cont că vorbim de fapt de o garsonieră perfect utilată. Ai o cameră cu pat, canapea, masă, scaune, cuier, dulap, televizor, o chicinetă (plită electrică, mini-frigider, o chiuvetă, vase, tacâmuri) și o toaletă cu budă și duș. Ați văzut cum arată camerele aranjate de la IKEA? Ei, bine, exact așa sunt și aceste guest-houses. Uimitor de bine și logic utilate pentru un spațiu atât de mic. De fapt asta îmi place foarte mult aici, din câte case și apartamente am văzut pe interior, cât de bine este optimizat spațiul. La plecare, oaspeții au tot ce le trebuie pentru a face curat în urma lor. Ținând cont că noi am stat, în total, în 6 guest houses, cred că aș putea să-mi pun și experiența în curățenie la CV, nu?
Despre părțile pozitive ale suedezilor și societății suedeze în general sunt convinsă că o să mai am o grămadă de ocazii să vorbesc. Dar acum o să vă spun de câteva chestiuni nu neapărat negative, dar care pe mine mă dezamăgesc sau mă intrigă. Ei, bine, și suedezii scuipă pe stradă. Nu știu de ce mă așteptam să nu fie așa, probabil pentru că de atâtea ori m-am scârboșit de gestul ăsta la români. Mda. Și uite că și suedezii (ăia suedezi, blonzi și drăguți)scuipă pe stradă. Și mulți dintre ei își aruncă mucurile de țigară pe jos, ceea ce iar mă irită foarte tare. La început am fost șocată, acum după 3 luni mi se pleoștesc doar urechile, ca la cățeii supărați. Normal și ok nu o să mi se pară niciodată.
La capitolul bizarerii, nu reușesc să mă obișnuiesc cu stilul lor de a coborî din autobuz. Stau relaxați pe scaun, mașina ajunge în stație, oprește, se deschid ușile și abia când aproape se închid la loc îi vezi cum țâșnesc din scaune, eventual se lovesc de vreo bară sau li se închid în nas ușile (care se deschid imediat la loc) și se aruncă afară. La fel de “periculos” (pentru ei înșiși/ele însele) și ciudat mi se pare modul în care abordează ei frigul. Și la -10 grade afară, îi vezi fără căciuli, cu gâtul belit, fără un fular sau măcar cu o bluză nedecupată, gagicele cu fustițe și ciorapi din ăia subțiiiiri, dar cu niște mănuși uriașe de lână sau blană în mâini. Recunosc, sunt invidioasă că, deși au frunțile vineții, spre deosebire de mine bine încălzită de căciulițe, lor le stă perfect freza.
Pe finalul acestui lung prim episod despre realitățile vieții suedeze, trebuie să vă povestesc despre seriozitatea cu care tratează ei problema … filtrelor de la mașinile de uscat haine. Aici toată lumea care trăiește într-o mai mare sau mai mică aglomerare de case și apartamente are acces la mașinile de spălat și de uscat haine ale asociației de locatari. Când vrei să speli mai multe haine sau chestii mai mari în volum și nu te folosești de mașina de acasă, te pui frumos pe listă, din timp, șiai 3 ore doar ale tale când să speli și să usuci haine. În funcție de asociație, ai mai multe sau mai puține mașini, mai mari sau mai mici. Dar ce nu diferă în niciuna din locații este numărul de foi de hârtie pe care scrie maaare și un pic amenințător: să nu uiți să cureți filtrul de la mașina de uscat rufe! Poți să nu știi o boabă de suedeză, atenționarea aia cu filtrul mașinii de uscat haine o înțelegi imediat. Înghiți în sec, îți ștergi transpirația de pe frunte și nu te mai gândești la nimic altceva. Am spălat o dată în compania unei doamne în vârstă. Cu care m-am salutat politicos, dar nu am socializat. Când am scos din mașină rufele uscate, i-am simțit privirea în ceafă, severă. După ce m-a văzut că am curățat filtrul mi-a zâmbit cu toată fața. Deci, în Suedia ai probabil șanse să scapi de acuzația de crimă, dar cu siguranță ești aspru criticat și chiar exclus din societate dacă uiți să cureți filtrul uscătorului de rufe.
Pentru că deocamdată am atât de mult timp la dispoziție încât gătesc aproape zilnic și pentru că oriunde ai locui aici, foarte aproape de tine e un loc de plimbare superb, vă las cu câteva imagini grăitoare ale împrejurimilor și câteva farfurii cu papa bun.
To be continued

Liuto, ma bucur ca ai mai postat ceva! chiar ma intrebam ce mai faci! cat despre faza cu scuipatul & co... se pare ca unele chestii sunt in adn-ul uman, eludand barbar educatia :|
RăspundețiȘtergerePăi, lasă că şi la noi e bine :))Not.
RăspundețiȘtergereSa stii exact la ce ora ajung autobuzele in statii mi se pare cea mai utila informatie. Imi imaginam cum ar fi sa implementeze sistemul asta si in Bucuresti... dureri de cap
RăspundețiȘtergereAi uita, la capitolul metehne, sa mentionezi faptul ca nu respecta semaforul. Pietonii adesea trec pe rosu. Ca atunci cand casca nu-si acopera gura.
RăspundețiȘtergereHmmm...cat despre cat de infofoliti sunt.. eu sincer vad multi care sunt mai infofoliti decat mine. Adesea cand ma uitam pe geam ( in special noiembrie) vedeam persoane cu sapca si gluga, fulare si geci groase. Poate or fi mai aierisiti cand merg la restaurant , club sau bar. Mie imi plac asa cum sunt, nu i-asi schimba.:)
Pentru cateva zeci de secunde m-am regasit in Suedia! Mi-e dor! Astept urmatoarea postare! Multumesc!
RăspundețiȘtergereVa recomandam blogul exceptional al unei romance la Stockholm: Despre diverse suedisme... http://suedia.se/index.php?c=3173
RăspundețiȘtergere:) mă bucur că eşti bine
RăspundețiȘtergereZazule, adun informații pentru blog, de-aia nu scriu mai des :p Să nu vă plictisesc. Sunt ok, am început și cursurile de suedeză, treabă multă :) Despre asta în episodul următor. Te pupez tare tare!
RăspundețiȘtergereIulia, unele chestiuni țin de administrație, e adevărat, dar altele țin și de educație, voi reveni asupra subiectului ”bun-rău”. Pupez
Dana, din păcate în București s-a pierdut de mult controlul asupra traficului, nu prea există soluții viabile (ce să faci, să dărâmi din blocuri ca să lărgești bulevardele?), ca să nu mai vorbim de lipsa de conduită în trafic. De aici statul cu orele, chit că există teoretic bandă doar pentru autobuze, dar e blocată de zecile de mașini.
Countess, nu dezvălui din episoadele următoare :))) La haine asta am văzut eu, care nu sunt o friguroasă, dar căciuliță, fular și încălțări călduroase tot folosesc la -10/-5 grade :D Să știi că și mie îmi place de ei așa, abia aștept să scriu mai multe despre ei. Te mai aștept!
Aniela, o să te citesc cu totul sper, deocamdată nu am înțeles de ce nu ai rămas aici. Îți mulțumesc mult de vizită, te mai aștept :)
Suedia.se, mulțumesc, deși calitatea comentariilor m-a cam dezamăgit (asta ca să fiu delicată).
Celine, te pupez! Mulțumesc de gândurile bune!
Hahahaha, te-a dezamgit calitatea comentariilor de pe site-ul suedez? Credeai ca scapi de cretini acolo? Samanta asta de roman jegos nu are cum sa dispara. Fii insa cu sange in instalatie si inconjoara-te numai de oameni cu mintea in cap. Lasa-i naibii pe intzepatzii aia sa se termine singuri. A fost un gest frumos din partea site-ului sa recomande blogul tau, dar romanul care se caca in mijlocul cararii este "inerent". Moamaaaa, ce intelectual am fost aicisha. Razi fata, razi in hohote ca nu ai altceva de facut!!!
RăspundețiȘtergereTocmai când voiam să scriu şi eu un comentariu sfătos de genul peste tot sunt şi bune şi mai puţin bune, important este că ai ales să fii undeva unde sunt mai multe bune şi cele mai puţin bune suportabile, m-a mânat curiozitatea să vizitez şi eu site-ul suedez şi am rămas cu gura căscată...
RăspundețiȘtergereProbabil doamna (wops, a zis că nu e doamnă) nu suportă decât laude şi cuvinte alese, să nu cumva să aduci vreo critică şi nici să nu te exprimi simpatic :))
de unde apar tot felul de creaturi din astea?!
RăspundețiȘtergereFain post! Si subscriu la toate obiceiurile suedeze trecute in revista! :)
RăspundețiȘtergereSi eu am fost "citata" pe acelasi site cu un articol mai vechi si aceeasi "doamna" a venit cu un comentariu cam tot atat de dragut la adresa mea! No more comments!
Nu am uitat ca iti sunt datoare cu un raspuns, dar am fost foarte prinsa cu examenele! Pupici!
hmmm,chiar am fost pe acolo,m-am plimbat cu busele lor,i-am tras de maneca pe cei care se grabeau sa fie decapitati de usi,i-am stat in ceafa doamnei responsabila cu filtrele uscative...
RăspundețiȘtergereMi-a plecut si mancarea...tocanita de vita a fost numa'buna de cina!
Multam fain!
Oi, Liuta, tare imi doresc sa nu treci prin ce am trecut eu, desi se spune ca ce nu te omoara te intareste. Pe la inceput am intrat intr-o gasca romaneasca, nu stiam nimic de societatea germana. L-am intrebat pa unu mai vechi in Germania, neamt de origine, ce sanse as avea sa gasesc un job ca ing., ce ar trebui sa-nvat, unde ar trebui sa caut. Raspunsu a fost sec si dur, "N-ai nici o sansa, du-te-napoi in Ro pina nu-ti dau nemtii un sut in cur".
RăspundețiȘtergereMult, mult curaj, nu te lasa indoita, vei reusi, sunt sigur!
Cu scuipatul... as 'marai' si eu - din motive igienice. (Nu tin catusi de putin ca dupa uscarea umiditatii din respectivul scuipat eu sa inhalez din microbii depusi pe praful pe care acesta s-a intamplat sa cada, atunci cand respectivul praf este ridicat de vant/roti/picioare/etc).
RăspundețiȘtergereCu mucurile de tigara insa... Sunt constituite quasi-integral din materie organica , iar aceasta pe de o parte este integral si rapid biodegradabila, si pe de alta parte conduce la un excelent compost.
Cu ani in urma, cand ne-am mutat de la casa la bloc (proaspat construit), obisnuiam sa 'stau pe geam' si sa fumez, iar la sfarsit aruncam mucul in iarba din fata geamului. Mai maraiau cate unii colocatari ca in acest fel 'ard' iarba (iarba pe care de jur-imprejurul blocului o semanasem noi, familia noastra, pe munca noastra si pe banii nostri proprii), da' nu-i bagam in seama - pana intr-o zi cand mi-a fost pusa conduita in discutia sedintei asociatiei de locatari. Atunci i-am invitat pe toti participantii la sedinta sa vina impreuna cu mine afara, in fata blocului, si sa-mi arate ei mie UNDE in jurul blocului considera ei ca este iarba cea mai deasa si mai mare (iarba inca era de putin timp semanata prima data, inainte de re-insamantarile succesive ulterioare, pe pamant puternic afectat de materialele folosite la constructia blocului, asa incat iarba in general, pe toata suprafata, era cam rara si cam mica) - si de atunci n-am mai avut parte nici de reprosuri, nici de 'discutii neprincipiale' (iarba cea mai bogata si mai abundenta era in fata geamului de la camera mea, taman unde obisnuiam sa arunc mucurile).
Lia, ai cumva vreun pont pentru adoptarea la zilele scurte din intunecate din tarile nordice?
RăspundețiȘtergerePlec in februarie pentru 2 saptamani in Norvegia si mi-e putin teama ca o sa fiu tentata sa dorm toata ziua :)
faza cu transportul si cu frigul-absolut identice in germanica/...am vazut copilasi fara caciuli la geruri groaznice..dar de aia ei sint caliti si noi nu
RăspundețiȘtergereLia, chestia cu curatzatul filtrului de aer de la uscator este valabila si aici (asta se petrecea prin anii 90 cand locuiam intr-un bloc cu spalatorie la comun). Eu zic ca este o chestie de civilizatie occidentala.
RăspundețiȘtergereIdem si pentru sistemul de transport in comun. Acum chiar ma intreb cine a fost primul oul sau gaina... :-))
RăspundețiȘtergerePaul, cred că trebuie să învăț să nu mă mai dezamăgească nimic. Eu doar nu am înțeles de unde atâta agresiune și spume la gură, dar na, după cum îți spuneam, anumite caractere nu se schimbă nici dacă dai cu sodă caustică :)
RăspundețiȘtergereRontziki, respectiva persoană e bolnavă la cap și foarte proastă, e tot ce am înțeles eu, așa că ignor că eu cu proștii nu mă pun :) Noroc că nu mai scriu cu pu și pi, că cine știe, poate mă trezeam dată afară din Suedia :)))) Te pupez!
Svea, o să fac un serial cu povești din astea :) Cui îi plac, bine, cui nu, sper să mă ocolească :) Tu vezi-ți de examene și de vorbit vorbim noi, că vreme e destulă :) Te pupez și baftă!
Rodica, ești o scumpă :) Zilele astea te aștept și în bancă cu mine, la școală :p Pupez!!!
Neamțule dragule, din păcate cred că trec prin niște chestii care nu au prea mare legătură cu Suedia, dar vorba aia, ce nu mă omoară mă întărește. Iar de murit nu am de gând să mor prea curând :) Cu ce am de făcut aici merge ok, în ritm normal și suedez (adică ușurel, am nevoie de multă răbdare și să respir adânc). Cu românii de aici ... eu îi evit pe cât posibil, dar na, se mai întâmplă să apară. Te pupez tare tare și cu dor și mulțumesc pentru toate gândurile și vorbele!
VertAnge, în două săptămâni nici nu o să ai timp să vezi tot ce e de văzut și de simțit, așa că nu-ți face griji cu dormitul :) Chiar nu te dă peste cap chestia cu întunericul. Cred că e obositor când stai aici, te trezești dimineața să mergi la muncă, stai 8 ore la birou, ajungi acasă pe întuneric, nu prea îți mai vine să faci multe. Dar în niciun caz nu te dărâmă somnul :) Abia aștept poveștile!!!
Karma, mie mi s-a părut amuzant că au mănuși foarte groase, dar umblă cu gâtul și capul gol :D
Dragule, pe mine mă amuză cu filtrele. Că iau treaba asta foarte în serios. Probabil și pentru că nu au prea multe alte probleme pe cap :))) Te pup!
Victor, eu am o problemă cu filtrele, chiar nu le văd așa biodegradabile :) În plus, când ai coșuri de gunoi la îndemână, cu loc special pentru stins țigara, mi se pare și un pic de lene și nepăsare.
RăspundețiȘtergereBuna seara !
RăspundețiȘtergereDe scuipat si aruncat mucurile de tigara ne-am lovit si noi aici, in Austria. Dar si stiam asta, am fost "avertizati" intr-una din discutiile cu romani mai vechi pe aici.
Punctualitatea mijloacelor de transport este una din chestiile alea minore care iti imbunatatesc major viata. Consumi mai putini nervi, esti mai relaxat, stii ca daca pleci la si 20 din casa esti la fara 10 la serviciu si ca doar un tsunami poate impiedica asta. In plus si stilul de condus relaxat si politicos iti asigura o buna sanatate mintala.
Noi ne-am mutat la Viena de 6 luni si cel mai usor ne-a fost sa ne integram intr-un grup de straini de aici. Sunt si cativa romani in grupul asta, dar si cativa austrieci. Am avut o tentativa de a ne vedea si cu un grup mai mare de romani, dar ne-a trecut dupa prima intalnire care a fost dominata de cat de scumpa e viata aici si tot felul de lamentari. Dupa experienta asta am decis ca preferam experienta conglomeratului de natii din grupul cu care ne-am imprietenit acum, decat senzatia prea acuta de "acasa" din grupul celalalt. Si chiar intr-un fel ne-am si molipsit de la atitudinea asta de "cetatean al lumii" al prietenilor straini, iti da o incredibila senzatie de libertate in ceea ce priveste optiunile.
Cat despre job, nu stiu cum este in Suedia, dar in Austria (si chiar si la Londra, unde am mai incercat), lucrurile se misca intr-un ritm cu care nu eram obisnuiti, adica am primit raspunsuri la cv-uri trimise si dupa o luna si chiar si mai mult dupa ce am trimis.
Bafta multa si spor la suedeza!
"Cu românii de aici ... eu îi evit pe cât posibil..."
RăspundețiȘtergereIn optica mea, si 'romanii de aici', ca si toti ceilalti oameni (indiferent de nationalitatea acestora) cu care te intalnesti sau/si 'ai de-a face' mai mult sau mai putin intamplator, ar trebui sa beneficieze din partea dumitale (si a celorlalti 'preopinenti') de un acelasi 'tratament': o rapida analiza 'de excludere', care sa-i indeparteze imediat pe cei direct necorespunzatori, urmata (pt ceilalti) de analize succesiva din-ce-in-ce mai amanuntite, pe masura ce progreseaza apropierea de ei, analize care sa-i 'filtreze', permitand apropierea in continuare doar a celor care iti indeplinesc 'criteriile de selectie'.
Sub forma sub care ai formulat dumneata, dai dreptatre celor care ne dispretuiesc si ne resping 'in bloc', din principiu, doar pt ca suntem romani, si esti nedreapta fata de persoanele 'de calitate' care nu-mi imaginez ca ar lipsi NICI dintre romanii 'de acolo' (refuz sa cred ca dumneata si prietena dumitale care te-a primit ati fi singurii).
Eu aici m-am referit la ceea ce AI EXPRIMAT - din cate am aflat pana acum despre dumneata, nu-mi imaginez ca intr-adevar asa ai si GANDI, dar noi, interlocutorii dumitale (reali sau virtuali, 'orali' sau 'in scris') nu-ti putem citi gandurile, nu le aflam decat din CEEA CE si din FELUL IN CARE verbalizezi. (In aceasta situatie a fost un fericit caz de contradictie flagranta, incat pana si eu 'am percutat', 'm-am prins', desi nu 'ne cunoastem' prea bine - inca.)
"...eu am o problemă cu filtrele, chiar nu le văd așa biodegradabile..."
Poate ca afirmatia o fi corecta ACUM - ACOLO. 'Pe vremea mea', lasand deoparte faptul (pe care omisesem sa-l precizez, deci nu aveai de unde sa-l stii) ca fumam 'fara filtru' (mai precis, ' "Carpati" fara'), chiar si la tigarile 'cu filtru', respectivul filtru era constituit din hartie, deci integral degradabil (erau vreo doua marci care foloseau - pe langa hartie - si carbune activ, TOT biodegradabil - sau macar neobservabil SI nedaunator mediului in asemenea 'doze' mici). Intrucat am renuntat la fumat cam demult, omisesem faptul ca poate la ora actuala or fi 'de plastic' SI filtrele tigarilor... Scuze!
VictorCh...
RăspundețiȘtergereAsa cum am reusit sa o cunosc pe Lia, sunt convins ca s-a referit doar la "exemplarele" de romani care nu prea au nimic in comun cu specia din care multi dintre noi sunt mandri ca fac parte. A fost doar un minuscul derapaj de exprimare si i-l pun doar pe seama furiei de moment. Salutari, stimate domn!
Lia, am onorariul flexibil! Hahaha! :)
Paul: Parca-parca tot cam asta (altfel formulat) afirmasem si eu in cel de al treilea paragraf (cel final) din raspunsul la acel citat... Salutari si dumitale!
RăspundețiȘtergereLia scrie , scrie mult de tot si cat mai des, eu astept toate postarile tale ca pe o paine calda si bine dospita, sunt balsam pentru mintea mea care nu-si mai gaseste loc aici in Ro si vrea sa plece.Ne tot cheama o prietena in Suedia dar ma tem...eu am si-un toddler caruia trebuie sa-i dau siguranta.Dar tu ma faci mereu sa vreau sa plec, sa cred ca vom putea reusi asa cum sunt sigura ca si voi o veti face!
RăspundețiȘtergereScrie Liuta draga ca eu te astept zilnic cu noi vesti ( bune) si lucruri faine sau nu despre Suedia.Te pupez si eu ( vorba ta ) si-ti multumesc ca-mi dai curaj cu fiecare postare a ta.
Cand mai crestem putin o sa venim si noi sa vedem cum este in camarutele alea atat de ieftine si de eficient impartite.
RăspundețiȘtergereKingSnake, mă bucur că s-a spart gheața :) Baftă și vouă!
RăspundețiȘtergereVictor, sunt convinsă că nu ai luat ad literam ce am scris (da, Paul are dreptate, chiar eram un pic furioasă pe ce injurii total gratuite tocmai primisem de la niște români pe un forum al românilor din Suedia, pentru simplul fapt că îmi permit să scriu așa cum vorbesc, relaxat, amuzant și nu foarte protocolar). Din păcate, în afară de Adriana și părinții ei, care sunt aici de 22 de ani, de un cuplu de români care e aici de vreo 20 de ani, nu am întâlnit decât exemplare ca cele despre care am scris mai acum vreo lună (car eînjurau și spurcau pe toată lumea, că doar nu-i înțelegea nimeni), două românce la școală care în afară de a vorbi tare în timpul clasei se mai ocupă cu plecatul la pauză, că s-au plictisit și personajele de pe respectivul forum. Pe cât încerc să nu gerenalizez, pe atât mă lovesc excepțiile care întăresc regulile. Dar abia aștept să le cunosc personal pe două femei care sunt convinsă că sunt minunate (le poți vedea blogurile în blog-roll): Svea și Salmi, ambele românce în Suedia.
Paul, am trei conturi: în lei, în euro și în coroane, de unde vrei să fac transferul? :))))
Ayandari, îți mulțumesc din suflet pentru vorbele frumoase și pentru familiaritatea pe care o simt în cele scrise, îmi fac mare plăcere! Promit să continui serialul, dar momentan mai rar că nu prea ajung pe la computer. Vă pupez și eu!
Virtualkid, ai fi încântat de cât de minunat se comportă ei în general cu copiii și ce sistem și câtă grijă există pentru copilași. Și ce văd eu la tine (o dragoste și o atenție deosebită, ca tată, pentru fiul tău, într-o țară cu educație destul de "sexistă" - în România mama e cea care se ocupă de eucație, grijă, drăgălit, plimbat, etc. copilul), aici e ceva atât de normal și firesc. Zilnic văd tătici cu bebeul la plimbare, tătici cu puștii la o înghețată, tătici cu copilul în brațe. Și le place! Așa că de-abia vă aștept! :)
Sintem aproximativ in aceeasi situatie ca si voi, si-n linii mari simtim foarte asemanator relativ la problematica din comment-urile de deasupra. Din pacate, si aici ne desparte o distanta cam cat de la Cluj la Bucuresti, altfel as fi propus direct cafeaua de rigoare. ;)
RăspundețiȘtergereAm ajuns in general sa ma cam feresc de forumurile si blogurile romanesti populare, unde se practica de zor sportul "aruncarii cu rahat" si al "datului cu parerea" intr-un stil pur sange romanesc. Fac o exceptie scriind aici, si asta doar dupa ce-am apucat sa vad ce colectie de oameni frumosi ai reusit sa aduni aici, la un loc.
Un amic comun din Sibiu (Miju) mi-a atras atentia asupra blogului tau, si asupra unei asemanari relative dintre ceea ce (incercam noi sa) facem aici, si voi, aproape in paralel, dincolo. Am dat rewind pana la momentul plecarii voastre, iar de-acolo-ncepand, l-am citit aproape pe nerasuflate, comments and links included.
In nenumarate locuri, parca vedeam povestea noastra in oglinda, cu mici diferente de nuanta. (voi ati venit cu trenul, noi in 3 zile cu masina, noi sintem casatoriti de-un an si ceva, voi in sambo, voi ati mers din capitala-n capitala, noi dintr-un oras mediu, intr-unul mult mai mic, etc.) Este extrem de interesant sa urmaresti micile diferente, cat si nenumaratele similitudini intre cele doua povesti ale noastre. Ar cam trebui sa-mi fac un blog nou, sa va mai povestesc si eu una-alta, din noile patanii si experiente, c-aveam destule. (Blogul cel vechi s-a pierdut cu ceva timp in urma, impreuna cu falimentul unei platforme de blogarit acum defuncte, odihneasca. :( )
Pana-mi fac timp si de asta, s-ar putea sa mai scap cateva linii pe-aici, daca mi se permite.
Si da, filtrul de la masina de uscat haine este un lucru sfant, am invatat asta inca de dinainte de plecare. In loc de site-urile carpite de mai mult sau mai putin pestrita diaspora, noi am citit timp de vreo 2-3 luni http://www.thelocal.se/ , un site care preia cele mai importante stiri suedeze, si le transpune intr-o engleza (relativ) citibila. (Apropos, exista si un thelocal.de, pentru cei din Germania.) Dar ce-i mai important la acest site nu-s cele cateva articole, de multe ori subtiri, ci forumul de discutii, loc de intalnire si de intersectie pentru expatii de toate natiile si culorile, vorbitori de limba engleza din Suedia.
Am aflat un miliard de maruntisuri si de detalii semnificative citind cu ziulica articole de pe message board-ul lor. Astfel, am stiut, de exemplu, sa-ncepem sa ne cautam o chirie inca de dinainte de data plecarii (afland ca poate dura si 2-3 luni, sau mai bine), ne-am edificat din experienta diversilor expati in legatura cu everiday life, work, jobs, si toate chichitele de zi cu zi pe care le-au intalnit in Suedia, si li s-au parut frapante, sau cel putin demne de povestit. Recomand cu caldura, consider ca n-au fost niste ore/zile pierdute. Ai sa vezi ce-au patit altii pe la Mvkt, Skvkt, ce acte au avut nevoie, cat timp au fost plimbati, sau din contra, cat de repede au reusit sa isi rezolve toate problemele (asta si-n functie de tara de provenienta), cum au rezolvat / sau nu / anumite situatii, samd..
Mai mult, expatii de pe forum mai organizeaza si cate-un meeting de grup din cand in cand, prilej destul de bun pentru schimburi de informatie, depanat amintiri, si pentru socializare inter-, multi-, sau trans-culturala. Aici avantaj voi, ca sinteti in buricul targului, unde se-ntampla mai toate lucrurile bune. Comparativ, in capatul nostru de lume se misca mult mai putine, dar fiind un oras mic, oamenii sint draguti, deschisi, si uneori neasteptat de primitori. Chiar daca si situatia noastra e inca departe de a fi una definitiva si stabila, experienta de pana acum a fost, in general, una deosebit de pozitiva. Imi vine destul de greu sa gasesc cele cateva mici exceptii, acestea au fost putine si prea putin semnificative, comparativ cu lucrurile bune care ni s-au intamplat.
Dar cred c-am scris deja mult prea mult, e randul tau acum. ;)
Sintem aproximativ in aceeasi situatie ca si voi, si-n linii mari simtim foarte asemanator relativ la problematica din comment-urile de deasupra. Din pacate, si aici ne desparte o distanta cam cat de la Cluj la Bucuresti, altfel as fi propus direct cafeaua de rigoare. ;)
RăspundețiȘtergereAm ajuns in general sa ma cam feresc de forumurile si blogurile romanesti populare, unde se practica de zor sportul "aruncarii cu rahat" si al "datului cu parerea" intr-un stil pur sange romanesc. Fac o exceptie scriind aici, si asta doar dupa ce-am apucat sa vad ce colectie de oameni frumosi ai reusit sa aduni aici, la un loc.
Un amic comun din Sibiu (Miju) mi-a atras atentia asupra blogului tau, si asupra unei asemanari relative dintre ceea ce (incercam noi sa) facem aici, si voi, aproape in paralel, dincolo. Am dat rewind pana la momentul plecarii voastre, iar de-acolo-ncepand, l-am citit aproape pe nerasuflate, comments and links included.
In nenumarate locuri, parca vedeam povestea noastra in oglinda, cu mici diferente de nuanta. (voi ati venit cu trenul, noi in 3 zile cu masina, noi sintem casatoriti de-un an si ceva, voi in sambo, voi ati mers din capitala-n capitala, noi dintr-un oras mediu, intr-unul mult mai mic, etc.) Este extrem de interesant sa urmaresti micile diferente, cat si nenumaratele similitudini intre cele doua povesti ale noastre. Ar cam trebui sa-mi fac un blog nou, sa va mai povestesc si eu una-alta, din noile patanii si experiente, c-aveam destule. (Blogul cel vechi s-a pierdut cu ceva timp in urma, impreuna cu falimentul unei platforme de blogarit acum defuncte, odihneasca. :( )
Pana-mi fac timp si de asta, s-ar putea sa mai scap cateva linii pe-aici, daca mi se permite.
Si da, filtrul de la masina de uscat haine este un lucru sfant, am invatat asta inca de dinainte de plecare. In loc de site-urile carpite de mai mult sau mai putin pestrita diaspora, noi am citit timp de vreo 2-3 luni http://www.thelocal.se/ , un site care preia cele mai importante stiri suedeze, si le transpune intr-o engleza (relativ) citibila. (Apropos, exista si un thelocal.de, pentru cei din Germania.) Dar ce-i mai important la acest site nu-s cele cateva articole, de multe ori subtiri, ci forumul de discutii, loc de intalnire si de intersectie pentru expatii de toate natiile si culorile, vorbitori de limba engleza din Suedia.
RăspundețiȘtergereAm aflat un miliard de maruntisuri si de detalii semnificative citind cu ziulica articole de pe message board-ul lor. Astfel, am stiut, de exemplu, sa-ncepem sa ne cautam o chirie inca de dinainte de data plecarii (afland ca poate dura si 2-3 luni, sau mai bine), ne-am edificat din experienta diversilor expati in legatura cu everiday life, work, jobs, si toate chichitele de zi cu zi pe care le-au intalnit in Suedia, si li s-au parut frapante, sau cel putin demne de povestit. Recomand cu caldura, consider ca n-au fost niste ore/zile pierdute. Ai sa vezi ce-au patit altii pe la Mvkt, Skvkt, ce acte au avut nevoie, cat timp au fost plimbati, sau din contra, cat de repede au reusit sa isi rezolve toate problemele (asta si-n functie de tara de provenienta), cum au rezolvat / sau nu / anumite situatii, samd..
Mai mult, expatii de pe forum mai organizeaza si cate-un meeting de grup din cand in cand, prilej destul de bun pentru schimburi de informatie, depanat amintiri, si pentru socializare inter-, multi-, sau trans-culturala. Aici avantaj voi, ca sinteti in buricul targului, unde se-ntampla mai toate lucrurile bune. Comparativ, in capatul nostru de lume se misca mult mai putine, dar fiind un oras mic, oamenii sint draguti, deschisi, si uneori neasteptat de primitori. Chiar daca si situatia noastra e inca departe de a fi una definitiva si stabila, experienta de pana acum a fost, in general, una deosebit de pozitiva. Imi vine destul de greu sa gasesc cele cateva mici exceptii, acestea au fost putine si prea putin semnificative, comparativ cu lucrurile bune care ni s-au intamplat.
Dar cred c-am scris deja mult prea mult, e randul tau acum. ;)
P.S.: Daca am gresit vreo virgula in mica fereastra de scris comentarii, sa mi se ierte in avans. E foarte greu sa revezi un text ceva mai lung prin "gaura cheii", cu atat mai mult la ore tarzii din noapte.
Buna,
RăspundețiȘtergereai primit o leapsa cu o nominalizare la mine pe blog, te rog sa o preiei.Pupici
http://ayandari.wordpress.com/2011/01/22/un-nobel-pentru-bloggeri-gala-blogurilor-2010/
LiaLia, prima oara in Bruxelles, apoi in Zurich m-am socat cand am vazut cetateni scotand-o si pisandu-se relaxati, inul pe un cos de gunoi, celalalt la o gura de canal. Nu, nu erau emigranti mai bronzati, nu, nu eram in nu stiu ce mahala, eram in centrele istorice... Asa ca scuipatul e parfum...
RăspundețiȘtergereCu filtrele masinilor de spalat au mare dreptate, nu stau sa-ti explic de ce, daca obisnuiesti sa-l cureti pe cel de la masina de acasa stii de ce...
Cu mucurile tigarilor ai tu dreptate... si kktul e mega-biodegradabil, dar total inestetic pana cand se bio...
Pe cei deranjati de tine n-are rost sa te superi, obisnuieste-te. Esti atipica si asta deranjeaza prostii conformisti...
In Caraibe un francez simpatic mi-a zis o chestie de tinut minte: Cand ajungi intr-un loc nou se lipesc de tine prima oara indivizii de proasta calitate, teparii, excrocii, etc
Si scriu despre o locatie- St. Martin- unde nu sunt romani aproape deloc, iar aia 4-5 care sunt se dau italieni (caci pe TV ruleaza stirile din Franta si Olanda, pline de minunatii ale conationalilor nostri...)
S., o să-i mulțumesc lui Miju că îmi trimite așa cititori/comentatori faini :) Musai trebuie să te reapuci de blog, e un exercițiu tare interesant, îi ține pe cei de acasă conectați la noile tale realități și peste ceva ani cred că va fi foarte mișto să avem la ce ne uita înapoi :) Te mai aștept oricând dorești să scrii aici, mulțumesc mult pentru link, îl aveam la bookmark :) Ținem legătura!
RăspundețiȘtergereTizule, aia cu filtrele era așa, ca o glumiță :) Am văzut și eu unul ușurându-se la metrou, așa că nu mă uimești cu ce îmi spui :D Despre români ... voi dezvolta curâdn :) Pupez!