De ce am spus că încerc pe cât posibil să evit românii

Înainte de a-mi continua "serialul" despre diverse suedisme, fac un mic derapaj și îmi voi explica un pic comentariul de la textul anterior în care ziceam "încerc pe cât posibil să evit românii", ca să nu rămână neclarități.

Întotdeauna mi-a plăcut să am în jurul meu oameni interesanți, inteligenți, simpatici, cu care să am ce discuta, oameni cu care să am în comun opinii și pasiuni, oameni de la care să am ce învăța, pe care să-i admir. De ceva ani, cu riscul de a fi clasificată drept snoabă, fițoasă sau chiar "bitchy", am învățat să-mi limitez pe cât posibil contactele cu persoane care nu sunt așa cum am descris mai sus. La serviciu, la bloc, pe stradă, la magazine, pe internet, oriunde există oameni cu care nu am destule în comun și care nu îmi dau niciun motiv să îmi doresc să socializez cu ei, m-am limitat la a răspunde la un salut și un minim de alte răspunsuri, din politețe. Atât. Nu am timp, nervi și chef să fac mai mult.

Înainte de a pleca spre Suedia mi-am făcut temele încercând să aflu cât mai multe informații. Am găsit vreo două site-uri/forum-uri ale românilor din Suedia, dar din păcate, am găsit prea puțină informație și mult prea multe injurii, miștouri, comentarii agresive și jignitoare. Așa că mi-am găsit informațiile pe site-uri suedeza sau în engleză. În cele trei luni de când sunt aici am dat peste cei doi români care înjurau și spurcau, despre care am scris aici, la școală (la cursurile de suedeză) de două femei din România, care au vorbit și s-au hăhăit tare prima parte a cursului, după care au plecat la pauză că "s-au plictisit". Una din ele, în timpul unui schimb de întrebări și răspunsuri în suedeză "cum te cheamă? unde locuiești?" i-a spus în engleză, tare, unuia din colegi: "you live there? Uh! It's dirty, emigrants and blacks, right?". Tot ea, o femeie de 50 de ani, a venit la mine, s-a băgat între mine și colegul marocan cu care stăteam la povești, și m-a luat la întrebări și povești: "De când ești aici? Eu sunt de un an și ceva, am venit ca proasta, după unul, român care stă aici de 30 de ani, dar mi-am luat țeapă, că prostu nu are bani, că i-a băut. Dar io ca o cățea în călduri, am rămas aici. Dar sunt foarte dezamăgită, ăștia au case sărăcăcioase, nu ca în Italia. Și nici mașini cine știe ce nu au. Tu muncești?" Încă nu. "Păi, și din ce trăiești, fată?" Am fost tentată să-i răspund "din pornografie și droguri", dar m-am abținut. Din bani munciți de mine, din mașina vândută, din ce m-am împrumutat. "Știi, mie nu-mi intră deloc în cap suedeza asta, dar mă obligă prostu ăsta al meu. Că eu nu muncesc, că mă ține el, dar cică să știu și eu ceva. Dar e greu, sunt la cursuri din septembrie și nimic. Tu am văzut că înțelegi, te descurci, de câte luni faci?" Aaaam, de o săptămână?! "Mamă, fată, păi și cum te descurci? Cred că trebe să mă dau pe lângă tine, să am de unde copia și cu cine pălăvrăgi când ne plictisim". Aici nu m-am mai putut abține: Mă descurc pentru că vreau să învăț și pentru că sunt deșteaptă. Eu vin la școală ca să învăț, să trag cât mai tare să înțeleg și să vorbesc suedeză, nu să pălăvrăgesc. Hai să încheiem aici discuția, că deja intrăm prea mult în intimitățuri. "Dar cu mine poți vorbi, că sunt româncă, doar nu sunt străină". Pentru mine ești.
Aceeași persoană, crezând probabil că e amuzantă, i-a spus unui coleg chinez "China comunist, skit land". După care a făcut niște plecăciuni și a scos niște sunete gen "halahalahala". La pauză, colegul marocan cu care m-am împrietenit m-a întrebat foarte supărat dacă "that Romanian woman" e nebună sau doar proastă și inconștientă și nu realizează că un musulman ceva mai extremist ar fi putut să se simtă foarte jignit de gestul ei și să o aștepte la colț de stradă să-i dea în cap?

După ce am scris textul anterior, pentru prieteni și cei de acasă, fără intenții informaționale sau de alt fel, cineva de la la forumul de români Suedia.se mi-a recomandat acolo postarea. Din prima am fost luată la șuturi delicate de o persoană cu nume feminin:"as sugera romancei cu blogul care locuieste la Stockholm sa nu foloseasca termeni ca:''ca sa ma dau rotunda'' sau ''au un transport in comun dat in ma-sa'' deoarece cu scuzele de rigoare o trimetem cu Blog cu tot tot la Ma-sa si sa ne lase in pace, citim ca sa invatam ceva si nu sa ascultam prostiile altora". Pentru toate comentariile care au urmat, comentarii care nu erau de acord cu ea, a avut injurii, mitocănii, agresivități, mizerie din plin. Un alt comentator m-a certat că nu am scris că nu vine salvarea dacă ai probleme, că suedezii beau în weekend și vomită căzuți prin șanțuri, că se înghesuie în autobuze, că arabii sar bara de la metrou și nu plătesc, că e chiar nasol în Suedia!

Ca o primă concluzie, până în acest moment pot spune că nu e o întâmplare că nu vreau să întâlnesc români. Chiar nu simt nevoia. Îmi doresc să (re)întâlnesc oameni interesanți, inteligenți, simpatici, așa cum le simt că ar fi, din cele citite pe blogurile lor, pe Svea, Salmi sau Florina aici în Suedia. Pe oricare din cei din blog-roll-ul meu sau dintre comentatori, prin ce colțuri de lume ați fi. Dar nu pentru că sunteți români, ci pentru că simt că avem multe în comun și mi s-ar îmbogăți viața cumva.

La fel, pentru că am fost întrebată "dar prietena ta care te ajută acolo nu e româncă?", trebuie să spun că pe Adriana am cunoscut-o total întâmplător în vara lui 95, când am fost prima dată în Suedia, în vacanță. Era vecina și amica suedezului la care am stat eu și fratele meu. Ne-am plăcut din prima, aveam foarte multe în comun, a venit la mine și familia mea în vizită de vreo două ori de-a lungul anilor, ne-am scris, ne-am povestit, ne-am împărtășit de toate. Absolut întâmplător, Adriana e româncă. Dar m-am sfătuit cu ea legat de venirea aici pentru că e cetățean suedez care locuiește aici de 23 de ani și pentru că mi-e prietenă. Mă ajută și îmi e alături pentru că ține la mine și e un om deosebit, nu pentru că suntem românce. I-am cunoscut mulți prieteni cu care m-am împrietenit și eu, printre care și un cuplu de români, el de 20 de ani aici, ea de 10. Nici unul dintre ei nu și-a pus mâinile în șold să ne ia la întrebări de ce am venit aici, ce credem că o să facem aici, nici nu ne-au spus că e urât și greu în Suedia. Ne-am împrietenit și ne vedem din când în când pentru că avem lucruri în comun, ne simpatizăm, nu pentru că suntem români. La fel cum mă împrietenesc cu alți oameni, suedezi, marocani, canadieni, pakistanezi sau sud-americani. Pentru simplul și extrem de importantul fapt că avem în comun interese, păreri, pasiuni.

Am venit în Suedia pentru a-mi face eu, Lia Stoica, o viață și un viitor aici. Nu pentru a dovedi ce buni sunt românii, nici ca să caut alți români sau ca să mă feresc de alți români. Vreau în jurul meu oameni de calitate, de orice nație ar fi ei, iar "patriotismele" gratuite și fără valoare nu mă interesează. Sper sincer să fie ultima dată când mai vorbesc de români. Prefer să vorbesc despre oameni, personalități, prieteni.