Primul revelion suedez. Party&after-party

Anul ăsta, parcă mai mult ca niciodată, mă așteptam ca trecerea dintre ani să fie ceva mai mult simbolic, nimic special. Asta până ne-a spus Adriana că de Revelion prietenul ei Olle (pe care îl știam și eu din tinerețe, fusese chiar și la noi acasă, în România, acum 100 de ani) vine din Brazilia, unde lucrează acum, cu logodnica braziliancă, și organizează party la sala de petreceri de la asociația de locatari a Adrianei (o să revin cu detalii legate de guest-house, party house, din astea). Și că suntem și noi invitați. Acum câteva săptămâni vorbeam de petrecere și aflu ca Olle caută pe cineva care să facă după petrecere curățenie, muncă plătită, normal. Și ținând cont că noi ne tot agităm să avem o ocupație, am zis de ce nu noi? Dacă mai luăm și bani, cu atât mai bine. Că îmi aduc aminte cât șmotru am făcut la ai mei acasă, după cele vreo 10 petreceri organizate acolo, și nu m-a plătit nimeni pentru asta.

Toată ziua de 31 decembrie a fost anostă, ușor irita(n)tă, nu prevestea nimic bun. Dar la ora 8 seara am fost invitați la părinții Adrianei la o masă bună, cu somon și curcan, vin roșu sec și buuuun, ceva povești și pupături și urări cu ai mei pe skype. La 10 jumate eram la party. Vreo 40 și ceva de oameni, suedezi, brazilieni, englezi, români, un sârb, o asiatică, o amestecătură pestriță, veselă, relaxată. Oameni simpatici, petrecăreți, vorbăreți, am socializat la greu, am dansat, am băut și am mâncat. La 12 noaptea toată lumea s-a bulucit afară, să vedem artificiile. Ghinion de neșansă! S-a pornit un viscol și o vijelie, de nu vedeai nici în fața ta. Dar a curs șampania, ne-am pupat, am cântat și am continuat distracția înăuntru. Și ca să vezi cum e cu natura asta, după nici jumătate de oră totul era calm, nici un fulg de zăpadă nu mai cădea, ceața și norii se împrăștiaseră, cerul era senin, iar valea unde ar fi trebuit să dăm artificiile se vedea în toată splendoarea. Din păcate, nu mai aveam artificii.

Am băut toate națiile de băuturi, vin italienesc, franțuzesc, spaniol, sud-african, șampanie, un dubios alcool finlandez (un fel de țuică), caipirinha, dar acum mă așteaptă toți cu o palincă de care le-am tot povestit și i-am făcut curioși și pofticioși. Trebuie să aștept să vină ai mei din țară cu ea, că puritanii de la Atlasib nu permit să fie trimis prin poșta lor nici măcar un litru de alcool.

Pe la 4 și jumate dimineața petrecerea s-a cam spart, iar noi ne-am apucat de partea mai dură: curățenia. Cel mai mult mi-a luat să adun și să spăl toate vasele. Mașina de spălat funcționa foarte bine, dar o încărcătură ia 20 de farfurii, 2 vase mai mari și 20 de pahare și durează cam 40 de minute. Iar eu aveam vreo 100 de farfurii și vreo 200 de pahare diverse (de tărie, vin, apă, bere, șampanie). Așa că am combinat, mașină cu spălat de mână. Au fost multe de strâns, de măturat, de spălat, dar am avut nevoie de "logistică" cu gunoiul. Pentru că nu puteam face saci mari, că la tomberoanele foarte mari ne-ar fi fost imposibil de ajuns, iar la ghenă trebuiau băgate doar chestii mici. Ca să nu mai spun că toate sticlele de sticlă (și nu puține) au trebuit duse la reciclat, la tomberonul care se afla la vreo 300 de metri distanță. Așa că bietul gagic a făcut ceva drumuri prin zăpada proaspăt căzută. Pe la 9 și ceva ne-am trezit și cu sora-noastră-cea-zurlie Adriana, care nu a putut să doarmă de grija noastră, draga de ea. Am finalizat treaba împreună și la 10 dimineața plecam spre casă. Au fost 5 ore de muncă solicitantă (cu siguranță nu avem de gând să facem o cariera din asta hihihi), dar după atâtea luni în care teoretic nu am făcut nimic, a fost incitant efortul, ca să nu mai spun că și banii (cam cât aș fi câștigat acasă într-o săptămână la vechiul job) sunt primii câștigați aici, deci trebe să fie cu noroc, nu? Am rămas și cu câteva sticle de vin, și ținând cont că alcoolul nu e chiar ieftin aici (e chiar un fel de valută forte hihihi), aș putea spune că suntem și mai câștigați.

Pe drum spre casă am văzut că deja utilajele de deszăpezit își făceau treaba, autobuzele veneau în program normal, deși pe stradă era destul de pustiu, drumul și orașul mi-au părut așa de familiare, că am avut un sentiment de ... acasă foarte plăcut. Și deși obosită și nedormită, am ieșit pe balcon, m-am uitat în zare, m-am gândit că ce mi se întâmplă e un început de drum și o aventură incitantă, frumoasă, vor fi și hopuri, vor fi și lacrimi, dar mă simt atât de vie, de deschisă la noi experiențe, încât abia aștept să se întâmple. Am început anul alături de oameni simpatici, dar mai ales de oameni speciali (Adriana, Clairton, Geta, Bratoi sunteți cei mai cei!), alături de gagic (din păcate, răcit copt momentan), mâncând bine, bând din belșug, muncind din greu, dar și câștigând primii bani, așa că de acum înainte, the sky is the limit! A început 2011!