Bucurii simple si nivelul de trai

Inainte de a incepe sa va innebunesc de cap cu povesti de la cursurile mele absolut fascinante, mi-am adus aminte de ceva la care ma gandesc de ceva vreme. O anume diferenta de mentalitate a oamenilor care cred ca are legatura majora cu diferentele de standard de viata. Cred ca am mai spus mai de mult ca un nivel de trai superior nu inseamna niste salarii uriase, multi bani sau lux, ci un anumit nivel de siguranta sociala (stabilitatea joburilor, sistemul educational pus la indemana parintilor, criminalitate scazuta, etc) combinat cu un mediu curat, acces la natura, un transport in comun  functional, acces la tehologii de ultima generatie, etc. etc.  

Am mai spus si ca la acest nivel de trai ridicat s-a ajuns prin foarte multa munca si sacrificii (conceptul de ”munca voluntara” pentru interesul tarii cred ca s-a nascut prin tarile nordice, pe la inceputul secolului trecut, dar mai ales dupa al doilea razboi mondial in care suedezii nu au participat, dar au prins momentul imediat dupa sa se afirme), prin munca multa si constructiva (multe maini muncitoare, putine capete ganditoare, dar exact alea necesare), taxe si amenzi extrem de mari pana oamenii au fost dresati sa isi plateasca darile sis a respecte regulile, ca apoi sa invete sa se implice in societate, in ce ii priveste la nivel micro si macro. Asa ca pentru cei care spun cumva cu naduf “da’, bai, dar la ce nivel de trai au ei/ce salarii au ei” de parca le-ar fi aruncat cineva de sus un purcoi de bani si brusc si-au facut asa o societate dezvoltata si bogata, trebuie sa se inteleaga ca suedezii au ajuns la nivelul actual in timp si nu usor. 

Dar eu despre altceva vroiam sa vorbesc si ma pierd in detalii. Cat eram inca in Romania ma uitam la ai mei si inca ceva cunoscuti care isi luau o pauza de la ”statutul inalt” dat de munca la birou si costum, gradinarind, murdarindu-se de noroi, sapand, facand ”munci de jos”. Eu le vedeam ca pe niste legaturi vitale cu traditia, cu niste vremuri in care datoria unui om era sa aduca mancare pe masa familiei, chestiuni care acum s-au transformat in momente frumoase de impartasit cu familia. Mi-a lipsit enorm, anul asta mai mult ca anul trecut, sa fiu la culesul strugurilor cu ai mei. 

Tot in Romania am cunoscut cateva personaje care, ajunse la un anumit nivel de trai, regaseau cu voluptate, dar si cu mult snobism, placerea de a-ti face singur sapun, de a-ti face singur tuica sau de a varui casa cu var, desi exista lavabil prin toate magazinele. Povestile despre aceste evenimente de intoarcere la traditie si vremi trecute erau atat de iritant si snob spuse, cu atat de multe insinuari de genul “doar noi, oamenii fini si cu bani putem sa apreciem asa ceva, oamenii de rand sunt niste nehaliti care nu vad mai departe de plasma luata in rata” de imi venea sa le iau sapunul de casa si sa li-l in infig in ... gura. 

Ajunsa aici am ramas surprinsa si apoi incantata de cat de mult se bucura suedezii de intoarcerea la natura si lucrurile simple. Si cu cat sunt mai potenti financiar, cu atat sunt mai incantati sa isi repare singuri prin casa, sa isi cultive plantute in sere, sa pescuiasca sau sa culeaga ciuperci. Si toata lumea se plimba, iese afara, alearga, lasand masina acasa si indiferent de vreme. Si desi e mult mai multa natura si mai putina poluare ca in Bucuresti, de exemplu, nu ai nici aici chiar peste tot hectare de padure sau marea la poarta. Dar oamenii isi scot copiii la plimbare, ii lasa sa se urce in copaci, sa scormone in nisip sau noroi, sa topaie prin baltoace, sa se murdareasca din cap pana in picioare ca niste porcusori. O creanga mai ciudata sau o piatra frumoasa ajung sa fie mai interesante decat un joc pe iphone sau ipad. Pentru hainele murdare (mi-am adus aminte de obsesia cu "sa nu te murdaresti!" din Romania, chestie care m-a isterizat intotdeauna) exista masina de spalat si detergent, bucuria copiilor si a adultilor este nepretuita. 

La un nivel de trai ridicat clasele sociale (care exista, plecand de la nivel de educatie si ajungand la salarii, numar de camere sau model de barca) sunt mult mai greu de delimitat. Oamenii sunt prieteni in functie de pasiuni comune. Noi avem prieteni care au trecut prin somaj si se chinuie sa prinda un job, altii milionari, altii care castiga 7-8.000 de euro pe luna. Doar cativa avem studii superioare. Unii au barca de 50.000 de euro, noi una de 1500, altii de 200. Si stam cu orele si ne bate vantul la pescuit impreuna. Iar gagici care si-ar permite ore de masaj si cosmetic in fiecare zi, impreuna cu mine care mi-as permite poate o data pe luna si cu cea care nu si-ar permite niciodata, stam pe vine si ne rupem genunchii, unghiile si spatele sa culegem cat mai multe ciuperci. De fiecare data avem o gramada de lucruri de povestit. Sau pur si simplu suntem bucurosi impreuna, band o cafea la adapost de vant, cu gandul la cum o sa pregatim pestii prinsi, fara sa ne spunem nimic. Ideea de baza e sa faci ceva cu mainile tale, sa pui pe masa un peste pescuit de tine, o rosie ingrijita de tine, o mancare de ciuperci culese de tine, desi pe toate le gasesti la magazin nu imposibil de scump.

Mi-aduc aminte cat de admirativ si incantat se uitau amicii care dadusera mii se coroane pe masinute de dat zapada cand au vazut ce inginerie a construit David, din resturi si bucati de metal aruncate la gunoi. Nu am vazut sau auzit vreodata un misto sau ironie vizavi de diverse proiecte de-ale lui, unele usor puerile sau fara utilitate in real. Am spus cuiva ca daca as veni cu masina noastra in fata blocului din Bucuresti, cred ca nu m-ar lasa sa parchez, ca e prea veche si uratica. Glumeam serios. 

In weekend iesim ultima data cu barca inainte sa o remorcam acasa. Sper sa prindem ceva peste si eu sa culeg ciuperci, desi ne va ingheta sangele in noi de frig. Si sa fie in iarna asta zapada, sa ne dam mai des cu sania. Ca frig sigur va fi, asa ca trebuie sa ne apucam sa taiem lemne, sa avem cu ce incinge soba.