Istoric, teorii, abordari pedagogice si cadrul de lucru in sistemul suedez prescolar

Consider ca e necesar, inainte de a incepe descrierea diferitelor teorii, concepte si metode pedagogice depre care invat la scoala si se aplica in sistemul educational suedez, sa fac un mic istoric al sistemului si sa descriu si modul in care studiez eu la facultate. Fac urmatoarele mentiuni: eu studiez sa devin profesoara la copii prescolari (1-6 ani), deci ma voi referi la acest domeniu, nu la sistemul educational ca intreg, despre sistemul scolar vor exista doar referiri tangentiale. Pentru ca nu sunt familiara cu anumiti termeni in limba romana (pedagogici, psihologici), va rog sa ma iertati pentru traducerile ciudate sau slabe si daca aveti cunostinte, sa ma ajutati. Voi folosi traducerea in engleza uneori, dar in principal in romana. Pentru ca aici nu se mai foloseste termenul de gradinita, ci prescoala, il voi folosi si eu in cele mai multe cazuri. De asemenea, daca doriti sa aprofundati unele concepte, consider ca e foarte interesant si gasiti multa informatie pe net, dar nu e destul loc de aprofundat aici.

Pe la 1900 Suedia era o tara saraca, dominata de fermieri, care incepea sa isi dezvolte industria. Prin mutarea populatiei spre orase, a aparut nevoia unui sistem de ingrijire a copiilor mici in perioada cat parintii munceau. Primele activitati de acest gen aveau un aspect filantropic. S-au deschis camine de copii unde cei mici erau supravegheati si primeau mancare de dimineata pana spre seara, cele care ii ingrijeau erau voluntare (tinere din familii mai instarite sau din familii foarte sarace, care primeau mancare si isi formau experienta de lucru). In paralel, existau gradinite (termenul kindergarden/barnträdgård/gradinita de copii vine de la pedagogul german Friedrich Fröbel, care a pus bazele pedagogiei moderne, bazata pe recunoasterea faptului ca copiii au nevoi si abilitati unice; in viziunea lui, adoptata la scala larga, copiii sunt ca niste seminte care, primind ingrijire, un mediu adecvat, cunostinte, se transforma si dezvolta in flori/adulti responsabili) unde copiii din familii mai instarite petreceau cateva ore cu unele activitati educationale. Chiar si in anii 40-50, cand Suedia a deschis portile imigrarii fortei de munca si numarul de copii a crescut spectaculos, serviciul de ingrijire a copiilor mici se rezuma la supraveghere a copiilor in lipsa parintilor.  

La sfarsitul anilor 60 are loc prima reforma majora a invatamantului prescolar, in urma unei ample activitati de cercetare, investigatie si analiza a realitatilor existente. Se decide la nivel inalt ca termenul pentru acest serviciu va fi prescoala (förskola), atat pentru unitatile de tip gradinita (cu program redus) cat si pentru day-care (program prelungit), pentru a accentua noua directie: acest serviciu/activitate are o baza educationala, nu doar supraveghere/ingrijire. Cel mai discutat aspect la acea ora era abilitatea copiilor mici de a invata si importanta pastrarii impreuna a conceptelor de ingrijire si invatare. S-a pus pentru prima data in discutie faptul ca prescoala (gradinita) trebuie vazuta ca un serviciu adus copiilor, nu parintilor care lucreaza, iar mediul in care copiii isi petrec timpul anumite ore pentru a se juca, primi ingrijire si invata nu trebuie sa arate ca "acasa", pentru ca nu este destul de stimulant pentru invatat. 

Teoria pe care se bazeaza pedagogia acelei perioade (foarte prezenta si la acest moment, numita pedagogie traditionala) este cea constructivista (Jean Piaget, Maria Montessori, etc), combinata cu psihologia dezvoltarii. Copiii sunt vazuti ca activi si competenti, acumuleaza gradual cunostinte, invata in etape, pedagogii trebuie sa le puna la indemana material de explorat si analizat si sa intervina sa-i ajute cand pare ca sunt "blocati" in explorare, sunt evaluati in functie de anumiti factori (background, varsta) si norme. Se considera ca la 2-3 ani ar trebui sa poata face anumite lucruri, sa inteleaga anumite concepte, la 4-5 ani altele, etc. 

Activitatea este bazata pe teme de abordat. Continutul temelor de invatat (ceea ce numim "materii" - matematica, limba, arte, miscare, stiinte naturale) este stabilit in avans, aceste cunostinte sunt considerate ca "adevaruri" la care copiii ajung prin propriul sistem de invatare/acumulare a cunostintelor, dar ghidat de pedagog. Copilul este considerat receptor de cunostinte. Documentarea si evaluarea activitatii se face in functie de aceste norme si etape de dezvoltare si se face retroactiv. Ce a facut si invatat copilul pana acum. 

In 1996 are loc a doua mare reforma a invatamantului prescolar cand prescoala a fost integrata in sistemul educational, alaturi de scoala, pana atunci responsabila de sistemul prescolar fiind Directia generala de protectie sociala, din 96 fiind Directia Invatamantului Public. 

In aceeasi perioada a fost elaborat Planul/programa de invatamant pentru prescoala, revizuit in 2010, care are ca baza ideea ca ingrijirea, dezvoltarea si invatarea formeaza un intreg, activitatea pedagogica trebuind sa fie planificata in asa fel incat sa fie indeplinita aceasta baza. Este impartit pe 2 capitole, Valorile si misiunea prescolii si Obiective si directii. Nu voi intra in prea multe detalii, dar ca idee, capitolul doi ia pe bucatele toate ideile prezentate la modul general in primul capitol. Obiectivele dau directia pe care trebuie sa o aiba activitatea, precum si dezvoltarea asteptata a calitatii activitatii prescolare. Directiile (liniile directoare) sunt pentru personalul care lucreaza in prescoala. Toti cei care lucreaza vor urma normele si valorile mentionate in Planul de invatamant, isi vor asuma responsabilitatea si vor contribui la indeplinirea misiunii prescolii. 

Valorile si misiunea prescolii - Prescoala are ca scop/obiectiv ca toti copiii sa primeasca si dezvolte cunostinte si valori (printre care drepturile omului, respect pentru diversitate, alte culturi, libertatea si integritatea individului, egalitate intre sexe, solidaritate cu cei mai slabi). Activitatile sunt duse intr-un mod democratic pentru a-i invata si a le dezvolta copiilor sentimentele de responsabilitate si  interes pentru a participa activ in societate. Prescoala trebuie sa fie deschisa opiniilor diferite si sa incurajeze exprimarea lor. 

Activitatile vor fi distractive, desfasurate in siguranta, stimulante si instructive pentru toti copiii. Misiunea prescolii include ca, impreuna cu parintii, sa lucreze pentru ca fiecare copil sa primeasca mijloacele de a se dezvolta dupa propriile conditii. Copiii trebuie sa aiba oportunitatea de a-si dezvolta abilitatile de observare si reflectare. Jocul este foarte important pentru dezvoltarea si acumularea de cunostinte a copilului. Prin intermediul jocului creativ si imaginar copilul are oportunitatea de a-si exprima si modela experientele, trairile si sentimentele. 

Activitatile vor porni de la experientele, interesele, motivatiile si pofta de a cauta cunostinte a copiilor. Copiii cauta si afla cunostinte prin joc, interactiune sociala, explorare si fantezie, precum si prin observatii, discutii si reflectii. Printr-o abordare tematica, acumularea de cunostinte a copiilor va fi versatila si consistenta. Copii trebuie sa poata schimba activitatile de-a lungul zilei. Activitatile vor oferi copiilor spatiul potrivit pentru manifestarea propriilor planuri, imaginatie si creativitate in joc si proces de invatare, atat in spatii inchise cat si afara (medii planificate - curte, de ex. - sau mediu natural). 

Calitatea actului educational in prescoli este permanent si sistematic documentata, monitorizata, evaluata si dezvoltata. Pentru a evalua calitatea prescolii si a crea conditii favorabile indeplinirii nevoilor copiilor, este permanent urmarita, documentata si analizata activitatea copiilor. Scopul acestor documentari si analize este de a urmari daca activitatea in prescoala este in acord cu obiectivele si valorile stipulate in Planul de invatamant si de a examina ce pasi trebuie luati pentru a imbunatati conditiile ca (virgula) copiii sa invete, sa se dezvolte, sa se simta in siguranta si sa se distreze la prescoala. Toate formele de evaluare vor porni din prespectiva copilului si vor avea copilul in atentie. Copiii si parintii vor fi implicati in aceste evaluari si vocile lor vor fi facute auzite. 

La sfarsitul anilor 80, pedagogia prescolara suedeza primeste o noua influenta, venita din nordul Italiei, din scolile din Reggio Emilia. Este un mod de lucru ce a prins din ce in ce mai mult nu doar in Suedia, ci in foarte multe alte tari (USA, Germania, danemarca, Australia, Spania etc). Teoria din spatele acestui tip de pedagogie este constructionista (vezi teoria discursurilor lui Michel Foucault), nu contesta sau anuleaza teoria clasica a constructivismului, din contra, porneste de la ideea ca individul invata prin construirea unor modele mentale pentru a intelege lumea din jur, dar pune sub semnul intrebarii anumite aspecte esentiale ale constructivismului. Foucault vorbeste despre discursuri, viziuni si interpretari generale diferite asupra anumitor subiecte (copii, femei, cresterea copilului, pedagogie, etc) in diferite epoci istorice, diferite societati, culturi, sisteme politice sau religioase. 

Sub acest aspect, totul este in continua schimbare, atat oamenii, cat si lumea (mediul inconjurator) si modul de a vedea si aborda lucrurile. Nu se poate vorbi de "adevaruri" prestabilite la care individul ajunge prin cunoastere, ci realitatea se construieste social si cultural prin discursuri, participam in constructia realitatii si a adevarurilor prin modul in care discutam sub toate aspectele (moment istoric, cultura, societate, sistem politic, religios, etc). Construim cunostinte impreuna cu ceilalti si cu mediul inconjurator, cunoasterea este de tip rizomatic (de la botanica, rizomul este radacina care, rupta in bucati, fiecare bucata este capabila sa dea nastere unei noi plante), nu liniar, ca in cazul teoriei constructiviste. Viziunea constructionista asupra copilului este ca un copil este participant in constructia realitatii, este creator de cunostinte, spre deosebire de cea constructivista unde copilul este privit ca receptor de cunostinte. 

Daca modelul pedagogic traditional foloseste documentarea retroactiva (ce s-a intamplat), teme prestabilite, atentia fiind indreptata mai mult spre ideea unei clasificari si categorisiri a copiilor in relatie cu o schema generala de trepte si niveluri de dezvoltare (standarde), documentarea pedagogica (modul de lucru in noua abordare pedagogica, inspirata din modelul Reggio Emilia) isi indreapta atentia asupra procesului de invatare a copilului, incearca sa vada si sa inteleaga ce se intampla in activitatea pedagogica si de ce este capabil copilul fara un cadru predeterminat de asteptari si norme. Activitatea se bazeaza pe proiecte, planificarea lor fiind pe parcursul inaintarii in proiect. Se pleaca de la subiecte de interes alese de copii (ce vor ei sa explore si aprofundeze), de la intrebarile ridicate de copii asupra subiectului de interes si se continua proiectul in functie de directiile pe care copiii le aleg sa le aprofundeze. 

Documentare pedagogica inseamna sa documentezi (scrii, filmezi, fotografiezi) ce si cum fac si ce spun copiii in timp ce fac anumite activitati de explorare si invatare (NU joc, care se considera ca trebuie sa fie lasat in pace, doar al copiilor, fiind considerat un act foarte intim si personal), apoi reflectat asupra imaginilor si ce s-a intamplat/spus si tradus/interpretat/inteles informatiile in functie de relatiile copiilor cu mediul, cu materialul, cu ceilalti copii, cu "materia" (matematica, stiinte, limba, etc). Un exemplu simplu: copiii deseneaza o floare de mac, din ce cred si stiu ei ca ar fi o floare de mac. Apoi merg la plimbare pe un camp de maci si la intoarcere deseneaza iar floarea. Cele doua desene indica evolutia cunostintelor copiilor prin explorare. Diferentele sunt semnificative, in cel de-al doilea desen existand mult mai multe detalii legate de forma, petale, culoare, frunze. 

Documentarea pedagogica (despre care voi vorbi pe larg cu alta ocazie, pentru ca abia am inceput sa o studiez) este numita Pedagogy of listening: a asculta cu toate simturile cele "100 de limbi ale copiilor" si prin documentare a face vizibila aceasta "ascultare". Documentarea pedagigica este un proces de invatare colectiv si individual, prin care pedagogii si copiii invata unii de la altii, de la material si de la locul (mediul) in care se afla. Invatarea colectiva se bazeaza si pe modul in care copiii lucreaza impreuna in grup. Se creaza conexiuni intre experiente si intelegeri diferite, care apoi creaza la randul lor cunostinte comune, o abordare care profita de diferente si diversitate. La aceasta documentare iau parte atat predagogii, cat si copiii si parintii, pe parcursul proiectelor documentate, nu doar la final (retroactiv si proactiv). 

In invatamantul prescolar exista mai multe abordari pedagogice, dupa cum se poate vedea. Majoritatea prescolilor kommunale abordeaza pedagogia traditionala, bazata pe teoria constuctivista, exista prescoli cu anumite modele pedagogice (Montessori, Waldorf), precum si prescoli care au abordeaza procesul pedagogic prin metoda Reggio Emilia (documentare pedagogica). Planul/programa de invatamant pentru prescoala traseaza obiective si directii pentru indeplinirea misiunii si valorilor prescolii, dar nu impune un anumit model pedagogic. Democratic se considera ca la obiectivele trasate (ingrijirea, dezvoltarea si invatarea formeaza un intreg; importanta jocului; principii democratice, sociale, drepturile omului, etc) se poate ajunge prin metode pedagogice diferite. 

La ora actuala si in urmatorii 10 ani, profesorii pentru prescolari sunt cei mai cautati pe piata de munca suedeza. Este considerata o meserie extrem de importanta, dar pentru ca momentan este inca printre cele mai prost platite slujbe pentru absolventi de studii superioare, pregatirea profesionala este destul de evitata de tinerii care vor sa faca o facultate. Pentru ca la nivel politic s-a realizat pericolul unui gol de profesori in urmatorii ani, s-au pornit campanii sociale si de presa pentru a sublinia importanta si rolul acestei profesii, pentru a atrage tinerii spre aceasta profesie. De asemenea, sindicatele din educatie duc o lupta permanenta pentru imbunatatirea conditiilor si cresterea salariilor. Anul acesta au obtinut o crestere de 4,5%. Si lupta continua. 

In anul meu universitar suntem 180 de studenti, se preconizeaza ca 10% vor renunta pe parcurs. Suntem impartiti in 6 grupe de cate 30, in fiecare grup fiind impartiti in 6 echipe de lucru de cate 5. Ne adunam tot anul doar la conferinte si prelegeri, in rest cursurile (seminariile) se desfasoara pe grupuri, cu profesori diferiti pentru fiecare grup. In echipa de 5 lucram intre seminarii si alegem noi cand si cum ne intalnim, dar avem si lucrari/examinari comune, pe care le facem in echipa. Literatura cursurilor este generoasa, pentru primul curs de 4 saptamani am avut 2 carti si o culegere de 8 texte, pentru al doilea curs (ma pregatesc pentru doua examene saptamana viitoare) avem 4 carti si 6 texte. Acasa citesc literatura, imi scot idei principale si concepte centrale, pe care le discut cu colegele de echipa, apoi le aprofundam la seminarii, in grup si prin prelegeri. 

Fiecare curs dureaza intre 4 si 6 saptamani, se face cate un singur curs intr-o anumita perioada si avem partea de practica inclusa in cadrul anumitor cursuri (cate 2-3 saptamani de practica in 4 etape), de-a lungul celor 3 ani si jumatate de studiu. Cateva nume de cursuri: Misiunea scolii: explorare, joc si ingrijire; Teoria planului/programei de invatamant; Mediul didactic si pedagogic si perspective teoretice; Retorica; Etica si estetica; Pedagogie speciala; Teorii despre invatare si dezvoltare individuala. 

Ce imi place cel mai mult este modul in care se dau examenele si notarea. Examenele practice sunt in general de grup, lucrarea principala este individuala, o faci acasa, cu toate cartile in brate, interpretezi lucrurile dupa bunul plac si intelegere. Orice forma de copiere si plagiat se pedepseste drastic, ducand pana la exmatriculare. Notarea se face de la A (exceptional, abordarea subiectelor si literaturii intr-un mod foarte creativ si complex) pana la F (picat - lacune mari in intelegerea si abordarea subiectelor). B (foarte bine - complex si creativ), C (bine - abordare nuantata a subiectelor si literaturii), D si E (sufiecient - prezentare generala, nenuantata, a subiectelor si literaturii). Daca iei F ai 3-5 ocazii sa refaci lucrarea.

Cam atat pentru azi, sper ca nu plictisesc cu atatia termeni si detalii, dar consider ca e necesar pentru a se intelege mai departe cand o sa aprofundez anumite tipuri de pedagogie si cazuri speciale. Astept intrebari, discutii si completari :)