De mai bine de un an, viata mea e mult mai plina, pentru ca exista ea. Mara Mica. Nici nu pot descrie sentimentul pe care l-am trait cand am luat-o prima data in bratze, stiu doar ca m-am indragostit pe loc si iremediabil. Ma sufocam de emotie. Nici acum nu mi-a trecut emotia asta si o traiesc de fiecare data cand rade la mine sau o iau in brate. Mi s-a spus ca atunci cand voi avea copilul meu va fi si mai si. Nu stiu daca va fi asa, nu stiu daca voi avea un copil al meu. Dar stiu sigur ca Mara va ramane intotdeauna "prima mea iubire".
![](http://sstatic1.histats.com/0.gif?1155444&101" alt=)
Ouch! Am şi eu o astfel de primă iubire... şi nimic nu mă bucură mai tare decât faptul de a-mi fi împărtăşită febleţea, chiar dacă ea creşte, şi tot creşte... şi tot creşte... şi aveam toate şansele să cad în dizgraţie, pentru că unui copil nu-i poţi impune nimic.
RăspundețiȘtergere