"My life isn't theories and formulas. It's part instinct, part common sense". Audrey Hepburn

vineri, 11 septembrie 2009

Ja volim Hrvatsku!

Ei, bine, da, asta am vrut să spun: iubesc Croaţia! Nu doar m-am îndrăgostit, foc de paie, ci o iubesc cu totul, ţară, peisaje, drumuri, oraşe, oameni, stil. Când am planificat vacanţa asta, ştiam puţine despre Croaţia, apoi toată vara am citit poveştile altora (se pare că vara asta a fost moda Croaţiei). Văzusem câteva poze, dar mă gândeam că deh, mai lucrează şi Photoshop-ul. Auzisem de drumuri, dar cârcotaşa din mine tot se aştepta la dezamăgiri. Tot scepticismul meu s-a evaporat rapid, iar în ultimele zile chiar mă simţeam vinovată că am putut să mă gândesc la rău. Ce e fantastic la ţara şi oamenii aceştia e că nu sunt Elveţia, Germania sau Austria, ci au trecut şi ei prin comunism, printr-un război. Au ajuns pe zero, ba chiar pe minus, iar în 12 ani s-au ridicat uimitor. Pentru că au vrut! De la cel mai mic, la cel mai mare. Toţi cei cu care am discutat au spus acelaşi lucru: vrem să creştem, să ne dezvoltăm, să trăim bine şi frumos, aşa că muncim pentru asta.

Am învăţat din prima zi acolo două chestii în limba lor: Dobro došli chiar înseamnă "bine aţi venit!", iar "mulţumesc" am preferat să le spun Hvala, că merită! De la vânzătoarea la chişc, fata de la Exchange (apropo, mi s-a părut foarte amuzant că poţi schimba orice monedă fără act de identitate, mai puţin la dolari ha!), domnul (uşor evreu) de la magazinul luxos de bijuterii, la chelneri, patroni de cârciumă (care servesc şi la mese fără ruşine) sau oameni pur şi simplu de pe stradă pe care îi întrebi diverse, stilul lor este de un firesc şi o naturaleţe senzaţionale. Nu prea entuziaşti ca grecii, nici servili ca turcii, nici politicos-suficienţi ca austriecii, nici trist-abuzaţi ca cehii. Oameni zâmbitori, simpatici, naturali. Te servesc la fel de ok şi dacă eşti frumos îmbrăcat şi dacă ai boarfele de plajă pe tine şi prosopul pe umeri. Un cappucino e 1-2 euro, o pizza foarte bună şi mare 5-7 euro, o masă extrem de copioasă cu două feluri de fructe de mare, garnitură, 2 pahare de vin, o cafea şi clătite cu ciocolată şi îngheţată cam 27 de euro. Suveniruri găseşti de la drăguţe şi amuzante la 2-5 euro la sofisticării de sute de euro. Au o apă plată Jana foarte bună, un vin al lor cam slab şi o bere relativ ok, după cum mi-au spus băieţii. Îngheţata foarte bună e la 2-3 euro cornet mare. Singura "problemă" e cu ţigările, foarte greu găseşti alte brand-uri decât ale lor (Kent nu am găsit deloc).

Unul din drumuri a fost la Pula. Ei, bine, da, Pula (Pola e în italiană, aşa că pudicii pot folosi varianta asta) nu e un cuvânt vulgar (deşi noi ne-am hlizit ca nişte copii proşti tot drumul şi la toate semnele), ci un oraş-port frumos, cu o istorie foarte îndepărtată. Istria pur şi simplu, încălecată de romani (e plin de vestigii), acum un foarte important port. Mai ales pentru doamnele pudibonde, veţi găsi în galeria foto de mai jos un pictorial special.

Opatija (care înseamnă Abaţie) este o staţiune absolut adorabilă (înconjurată de alte câteva sătuce-staţiuni adorabile) în zona Istriei de nord-est, în golful Kvarner, la poalele munţilor foarte păduroşi Učka, la 12 km de portul (mare şi în revigorare economică) Rijeka. Trecerea dintr-o staţiune în alta e atât de greu sesizabilă, că nici nu mai contează că eşti în Opatija, Preluk, Volosko, Lovran. În total, 12 km de coastă, rivieră în adevăratul sens al cuvântului. Plus fiecare mini-staţiune cu un ceva al ei specific. Zona în general şi Opatija în special s-au dezvoltat cam de pe la 1880 încoace, când un doctor şi nişte alţi oameni isteţi au realizat potenţialul de sănătate al zonei. Foarte rapid, de la Viena s-a construit cale ferată până la Rijeka, apoi hoteluri în Opatija (Kvarner e primul şi încă în folosinţă). Prima clădire importantă a fost construită acolo în 1844, de un bogătan, pentru familia lui - Villa Angiolina stă încă bine-merci în picioare şi acum are şi un superb parc în jur, care a primit premii de-a lungul timpului. Ce este absolut superb şi fascinant la Opatija şi împrejurimi e amestecul de vechi (clădiri, străduţe) cu confortul modern. Zici că a stat timpul în loc, dar te simţi foarte în zilele noastre în acelaşi timp. Totul e "cum trebuie" şi "la locul lor", dar cumva relaxat, nu cu obsesia milimetrică a elveţienilor, de exemplu. Nu există plajă cu nisip, dar în faţa hotelului Kvarner este nisip în apă. Peste tot apa e foarte curată şi limpede, se joacă peştişori printre degetele tale. Sunt plaje unde apa e direct foarte adâncă, dar şi unele unde se intră treptat. Există plaje special amenajate pentru persoanele cu dizabilităţi sau pentru familiile cu copii.
Străduţele sunt în pantă şi înguste, multe cu sens unic, există parcări suficiente (marcate cu albastru, cele cu galben sunt pentru rezidenţi) unde plăteşti între 5-10 kuna pe oră (1 euro=7,22 kuna) până la ora 21, apoi sunt libere. E indicat să plăteşti parcarea că poţi să iei amendă, dar mai ales, să pui maşina în parcare că altfel ţi-o ridică extrem de rapid.
De mâncat, e o încântare, oriunde ai merge, doar preţul diferă. Noi ne-am îndrăgostit de o cârciumioară de familie în micul port Mandrac din Volosko (sătuc pescăresc vechi şi cu tradiţie, la nici 1 km de centrul Opatijei), restaurantul Mili. Ne-am împrietenit cu Marko şi Natasha, doi tineri veseli şi simpatici şi plini de viaţă care ne-au hrănit cu toate nebuniile aproape în fiecare seară. Eu am mâncat exclusiv peşte şi fructe de mare, gagicu a încercat şi mix-grill-ul care era delicios. Din piaţa din Rijeka ne-am luat noi peşte şi creveţi (14 euro 1 kg jumate) şi în penultima seară ne-am făcut noi la grătar. O nebunie! Am uitat să vă spun că la noi la vilă am avut musafiri o mâţoasă cu cei 4 pui ai ei (unul negru şi dement, agresiv şi sălbatic), care toată ziua erau în picioarele noastre, asta când nu se înfruptau din ce le dădeam de mâncare sau nu dormeau pe unde apucau, inclusiv într-o tigaie de lângă grătar. Erau multe pisice prin toată zona, foarte drăguţe şi prietenoase.

M-am bălăcit în apele alea albastre şi sărate şi curate ca o nebună, m-am bronzat (am făcut şi o uşoară iritaţie de la soare şi sare) frumos, mi-am curăţat plămânii cu aer bun. Mi-am luat prostioare (de la Venezia am primit cado de la gagic o superbă bufniţă de Murano şi de la Opatija un medalion frumos, cu o fetiţă îngeraş cu păr portocaliu), am mâncat bunătăţuri pe săturate. Mi-am luat şi un cercel cu simbolul zonei, mai ale al Rijekăi, Morcic (sau Moretto în italiană, un cap de maur cu turban), ca să mă apere de rele. Nu mi-am refuzat absolut nimic. Per total, 10 nopţi de cazare într-unul din dormitoarele frumoasei vile, drumul (împărţit la 4), mâncarea, cadourile (de vreo 180 de euro), papuci de intrat în apă cu pietre, salteluţă de stat pe pietre, apă, sucuri, de toate, m-au costat fix 800 de euro. M-aş fi descurcat de minune şi cu vreo 600. A meritat fiecare eurocent. Am înţeles că mai în sud, Dubrovnik şi litoral sunt ceva mai scumpe.

Că ţara şi locurile mi-au plăcut era de aşteptat. Dar mie mi-au plăcut la nebunie oamenii, înalţi, estetici, atletici, foarte plăcuţi. Nu am văzut doar viaţa frumoasă de staţiune de vacanţă, ci şi pe ei, care stau acolo şi sunt bucuroşi că stau acolo, că muncesc şi ştiu pentru ce muncesc. Eram eu mândră să le văd steagul fluturând. Deşi Croaţia e în Balcani, nu se identifică prin nimic cu ceea ce credem noi despre balcanism. E o ţară frumoasă, civilizată, curată, în plină dezvoltare, cu oameni frumoşi şi harnici care ştiu să şi trăiască. Pentru toate astea, tare mi-ar plăcea să fiu şi eu din Hrvatska.

Photo gallery Opatija.

Photo Gallery Rijeka.

Photo Gallery Pula.

20 de comentarii:

  1. te urasc :) pentru pozele cu fructe de mare...te urasc :D

    RăspundețiȘtergere
  2. Umbli cu maurii de urechi adica:) Pentru mine Croatia nu e în Balcani, ci în Europa Centrala, ca si Cehia si Polonia. Plus ca ei sunt dalmati si au iesire la Adriatica, legaturi strânse cu italienii si austriecii. Nu am fost acolo, dar din ce am întâlnit în calatorii sunt înalti si frumosi, într-adevar.

    RăspundețiȘtergere
  3. Pfoai, planul meu e să ajungem și noi vacanța viitoare acolo cu finii noștri. Sper doar să nu se răzgândească, eu sunt cam sigură :)
    Mă bucur că ai avut parte de așa o vacanță :)

    RăspundețiȘtergere
  4. Gata, e clar.
    Anul viitor o sa te bat la cap sa-mi spui tot, pe unde, cine, cum, de ce.
    Chiar ma gandeam la o mare diferita de greci si bulgari. Considerand ca litoralul nostru nu exista.
    Pot sa visez pana atunci?

    RăspundețiȘtergere
  5. Aaaa, m-ai imbolnavit cu pozele alea...superbe!!! Si mai e asa de mult pana la vara viitoare...
    Ma bucur ca ai avut o vacanta asa de faina :)

    RăspundețiȘtergere
  6. Hvala lepo, Lia. Dobr dan.
    Cindva stiam bine sirbeste.
    Fusei si io pa vremuri la Dubrovnic si la Sarajevo si la Mostar, valea Neretvei si in Boegrad de multe ori. P-atunci Beogradu era f. frumos, inainte de razboi. M-a apucat plinsu cind am vazut ca a fost bombardat podu de la Mostar.

    RăspundețiȘtergere
  7. Am sa fiu mai melancolic decat imi permite statura mea de pitik mic si tatuat....
    Undeva...pe tot acest lung drum...am uitat cu totii ceva important.... Sa traim!
    Daca privesti o poza cu vulpea calatoare ...si daca zaresti sclipirile din ochii sai cei mici si scladati de soarele croat...ai sa intelegi...
    Cred ca asta ne lipseste....
    Sa traim!
    Sa ne bucuram de viata.....
    :)
    Zambesc... doar putin.....

    RăspundețiȘtergere
  8. Ia să faci tu o săptămînă de Valea Trotuşului, cu Tg.Ocna, Slănic Moldova şi o excursie pînă la Ghimeş, să vezi cum îţi iese Pula din cap.:)

    RăspundețiȘtergere
  9. Dush, ştiu să construiesc şi eu fructe de mare din alea, aşa că îţi fac eu câte vrei! Bani să le luăm proaspete să fie :)))

    Anto, ai să râzi, dar tare îmi place micul maur din ureche, mă face să mă simt aventurieră :) Ahhh, ce înalţi şi frumoşi sunt! :D Şi femeile şi bărbaţii.

    Bianca, musai să ajungeţi! E prea frumos să rataţi.

    Lupule, ce informaţii doreşti, ţi le ofer :) Chiar e altceva decât la greci şi turci, nu că la ei nu ar fi spectaculos.

    Rontziki, vacanţa superbă, întoarcerea prea brutală. Şi nu exagerez. Sper ca până la vara viitoare să reuşesc să-mi planific vacanţe ... din altă ţară...

    Neamţule, deşi nu văzusem eu zona, o ştiam din pozele alor mei. Am avut un nod în gât când am trecut prin Belgrad, chiar m-a frapat senzaţia de sărăcie. Sarajevo e deja în creştere, Dubrovnikul e depaaaaarte, ţari separate acum, alţi oameni, alte caractere :) Aş vrea să ajung şi în Muntenegru, am înţeles că e superb.

    Jenikă, eu încerc nu să gust din viaţă, ci să muşc din ea, cât oi avea dinţi :)

    Valule, am vizitat zona, şi nu doar. România are peisaje spectaculoase, dar pe mine nu peisajele m-au înnebunit în Croaţia, ci oamenii şi ce şi cum fac ei şi cum trăiesc. Nu vreau să scriu despre scârba produsă de întoarcerea la graniţă, că vreau să uit, deşi ar trebui ca tocmai scârba asta să-mi fie resortul principal de a-mi lua lumea în cap. Oricum, Pula din cap nu-mi iese nici cu lobotomie :))))

    RăspundețiȘtergere
  10. Dar stii chiar rimeaza bine Lia-Opatija! Splendide poze si sa va fie de bine! Ati meritat-o dragilor! Si multu mult pt. pozele impartasite aici cu noi! Chiar e de mers acolo, asa ca multam' fain ca mi-ai deschis ochisorii inspre acea zona!

    RăspundețiȘtergere
  11. Mă gîndeam că o să-ţi placă, dar nu chiar aşa de mult :) Au şi croaţii şi Croaţia bubele lor, de exemplu l-am chemat pe prietenul meu care-i croat, dar a învăţat româneşte să citească ce frumos ai scris despre ţara lui. La sfîrşit, văzînd că nu e entuziasmat, l-am întrebat dacă a înţeles. "Am înţeles, da' noi avem cea mai frumoasă ţară din lume şi sîntem cel mai fain popor, e normal să scrie aşa..." :)))) Era o glumă, dar în fiecare glumă este un pic de adevăr, în cazul nostru acesta fiind partea în care croaţii se cred buricul pămîntului :)))

    P.S. Mi-a plăcut foarte mult cum ai surprind atitudinea faţă turişti a diverselor popoare!

    RăspundețiȘtergere
  12. Cum se zice in filmele americane: OBJECTION!! Adeverat ieste ca nu am raz pentru ce recent nu mi place de loc chiestie care se intempla aica (in croatia), si m-a fost interesant sa aud parere de turist care a fost aica 10 zile.
    Sigur ca mi e drag ca ti place Croatia, si ca vacanta ti-a fost placuta, dar sigur ca nu ieste tot asa de frumos. Romania e in EU si Croatia nu si mai mare piata la Romani nu ie singur motiv.
    Si hvala pentru complimenti (oameni estetici, atletici, inalti...;)

    RăspundețiȘtergere
  13. pe mine m-ai convins cu adevarat! visez demult la croatia si am avut si ocazia sa cunosc o pereche de croati (i-am gazduit aici, la noi, in portocalia), niste oameni extraordinar de prietenosi si simpatici.
    PS: te-am "ratat", pe 8 am plecat din bucuresti... imi pare rau...inghetata ramane pe data aviatoare :)

    RăspundețiȘtergere
  14. Citesc de ceva timp povestioarele tale de pe blog, dar pana acum nu am mai comentat :p . M-am bucurat tare mult cand m-am intors din concediu si am vazut ca pleci in concediu in Croatia. Insa mi-a parut rau ca nu am stiut inainte pentru ca ti-as fi recomandat aerodromul de la Medulin. Am zburat cam 30 min deasupra peninsulei-50 euro/persoana; a meritat toti banutii. Eu am fost in Banjole ( la vreo 10 km de Pula) si la Venezia am fost cu un feriboat din Rijeka. In cazul in care v-ati gandit sa mai faceti o vizita Croatiei incercati si partea de sud - Split, Makarska, Dubrovnik, o zona cu ceva mai putina vegetatie si mai multe stanci, dar superba.

    Vali

    RăspundețiȘtergere
  15. Oana, să mergi că e tare frumos!!!

    Oanabacanu, te aşteptam :) Toţi au bubele lor, românaşii se cred buricul pământului fără să facă nimic, aşa că de ce nu s-ar crede şi croaţii? :))) Salutări iubitului :)

    Tomsescu, welcome :) Sunt convinsă că peste tot sunt lucruri care nemulţumesc oamenii, decizii politice, ritm încetinit al lucrurilor, dar măcar la voi se vede ceva, la noi, cu tot cu intrat in UE, nu se vede decât mizerie, corupţie şi hoţie. Am vb cu mai mulţi croaţi despre intrarea în UE şi nu erau de acord, cred că limitările şi impunerile lor vă vor opri în multe, din păcate. Nu ştiu cum se spune cu plăcere în croată, dar aşa v-am văzut, înalţi şi frumoşi :) Sper să mai vorbim :)

    Clarisa, draga mea, musai pe data viitoare!!! Mi-a spus VV că v-aţi văzut şi că eşti super :) Să te duci în vacanţă în Croaţia, chiar merită! te pupez!

    Vali, bine ai venit şi comentat :) Croaţia e deja pe lista şi de emigrat, d-apoi de vacanţă :))) Data viitoare sigur încercăm şi sudul. Te mai aştept!

    RăspundețiȘtergere
  16. te invit din nou sa vezi sudul in fotografiile mele de pe facebook. sunt vreo 4 sau 5 albume. ti-am scris de ele in primul tau mesaj de "bine v-am regasit". sa-mi spui daca-ti plac! dintre foto ale tale si amintirile mele din sud inca puternic prezente cred ca aleg sudul! dar de-abia astept sa vad si istria!

    RăspundețiȘtergere
  17. Frumoase poze, frumoase povesti, frumoasa vacanta... A mea tocmai s-a terminat, dar poate ca la anul va fi Croatia :)

    RăspundețiȘtergere
  18. De coratia am tot auzit numai de bine. Un prieten a fost cu copii pacolo si au facut poze cu Aci Club Pula, iar cand copii s-au dus la scoala si au fost intrebati unde si-au petrecut vacanta au raspuns fara ezitare "a fost in Pula". Sa vezi ce s-a duc pretenu la scoala pentru reabilitarea copiilor:)
    Prin perseverenta si unitate au reusit ca, dupa razboi sa devina infloritori; iti dai seama ce era in Romania daca aveam razboi???
    Ma bucur pt ca ai petrecut frumos vacanta la tine.

    RăspundețiȘtergere
  19. Scuze pt greselile de redactare...graba bat-o vina

    RăspundețiȘtergere
  20. @cdmitroi: ce tare raspunsul copiilor! Imi si imaginez stupoarea de pe fata profesoarei:))

    RăspundețiȘtergere