"My life isn't theories and formulas. It's part instinct, part common sense". Audrey Hepburn

marți, 17 noiembrie 2009

Crize și realități paralele

Eu sunt un om de middle class, nu-i așa? Clasa care ar trebui să țină în spate o țară normală. Job de om cu studii superioare, la birou. Până astă-vară, salariul îmi permitea să îmi plătesc rata la bancă, ale casei, să fac o dată la o lună jumate - două o comandă de haine, încălțări, diverse pe net (spuneți-mi că sunt snoabă, dar eu nu cumpăr din România pentru că nu accept să dau pe o pereche de blugi 2-3 milioane, când ei costă 10 euro), să merg cu gagicu la cârciumă de 2-3 ori pe săptămână, în rest să-mi cumpăr diferite scorfeturi să gătesc acasă, să ne facem planuri și să și mergem în vacanțe de vară și iarnă la Viena, Praga, în Croația. 5-7% din venituri le dădeam în campania oamenidarnici. Fără copii (Miqui mănâncă fițoșenii, dar e un biet motan), fără alte responsabilități, trăiam decent, chiar bine.

Am sperat la o criză economică asemănătoare altor țări, cu ceva greutăți, dar cu planuri și strategii viabile care să ne responsabilizeze și pe termen scurt și mediu să ne scoată din strâmtoare. Nu s-a întâmplat așa, din păcate. Nu m-am isterizat, nu m-am uitat prea mult la tv, dar am început să simt. Veniturile mi-au scăzut cu aproape 50%, nu mai mănânc decât maxim o dată pe săptămână la cârciumă, nu am mai făcut comandă pe net din august, rata la bancă mi-am plătit-o, la fel și casco, dar am restanțe la întreținere și diverse, la magazin ne rezumăm la niște carne, legume, fructe, bani pentru cazuri disperate dau mai puțini, nu mai există planuri de vacanță, că n-om muri de Revelion acasă. Realizez că e o perioadă dificilă, că va fi probabil și mai greu, dar sunt un om rațional, am trecut și prin altele, așa că îmi văd de viață în continuare.

Întâlnesc aproape zilnic familii, cazuri, copii disperați și nu pot să înțeleg cum se descurcă să nu moară de foame cu câteva milioane pensie, ajutor, salariu de mizerie. Văzându-i pe ei, am înțeles cât valorează 10 lei. Realitatea lor este dură, nu e loc de sentimentalisme, nu își plâng de milă, ci mulțumesc și pentru o haină groasă și pentru o bucată de pâine și se luptă să supraviețuiască.

În același timp, mă lovesc de o altă realitate. Pe care cu atât mai puțin nu o înțeleg. Banii la buget sunt pa de mult, împrumuturile externe ne copleșesc deja, bugetarii stau în concedii neplătite acasă, privații dau afară la greu. E criză. E dur... De aproape o lună, trei weekenduri la rând, am făcut drumuri la Carrefour, Ikea, Bricostore, Hornbach. Și dintr-o urgență și din faptul că la gagic în frumosul cartier Băneasa nu există magazinașe de unde să iei o bucată decentă de carne. Dacă la magazinele de bricolaj poate mai înțeleg nebunia, or fi având toți urgențe cum am avut eu cu gagicu, a venit frigul și au de finalizat una alta, spuneți-mi voi ce se întâmplă la Carrefour, Cora. Unde la orice oră din zi și din seară sunt sute, mii de oameni cu căruțuri imense pline vârf, care dau peste tine ca să ajungă la următorul raft, copii care se dau cu curu de pământ că mai vor nu știu ce bomboane și mami care le cumpără, cozi de jumătate de oră la case. La Ikea, unde apropo, că tot e criză, prețurile au crescut, deși la lucruri care se află de multă în colecții, am renunțat să ne mai luăm câteva becuri și un uscător de rufe de care aveam nevoie, pentru că la case era omor, iar coșuri imense, pline de cutii și prostii. Cine sunt oamenii ăștia și care e realitatea lor? Se gândesc că va fi mai rău, așa că să-și umple bine mațul acum, să-și pună mobilă colorată acum, că în câteva luni de zile o să le ia casa banca pentru că nu-și mai pot plăti ratele? Sau nici măcar nu se gândesc așa departe, lasă să crească glicemia lu ăla micu bucălatu, că îi era poftă de 10 feluri de ciocolată și să avem porc mult să băgăm sub nas și zeci de cifuri și detergenți că e frumoasă reclama?

Sâmbătă am plecat de la Feeria nu prin DN1, că era omor, ci prin Pipera. Mi s-a rupt sufletul la propriu când am văzut că biata pădure Băneasa, pe unde mă jucam în copilărie și pe unde chiar și acum câțiva ani treceam să merg spre grădina zoologică, se reduce acum la 3-4 copaci și la multe blocuri. Prin minunata Pipera am văzut case grotesc de mari, cu gard de fier forjat și portar la poartă. Nivel de trai serios, nu? Mi-am rupt mașina prin gropile și șanțurile străzilor care trec prin fața acestor palate. Era plin de bannere electorale cu Becali, dar niciun bec pe stâlpi. Cu ocazia asta mi-am dat seama că SUV-urile ar trebui interzise în oraș, cu excepția Piperei, unde sunt un rău necesar. Dar tot aș interzice prin lege ca femeile să conducă SUV-uri. Criza lor e măcar una de conștiință? Ce naivă sunt. Cum or trăi ei în realitatea lor? Majoritatea în realitatea spoită, parvenită, restul cupluri de multinaționaliști care sunt sclavi la bănci pe zeci de ani, dar au casă în Pipera! Cu 20 m pătrați de grădină de beton, fără canalizare, fără lumină pe stradă. Realitatea lor.

Criza noastră e, ca de obicei, cu specificul nostru românesc. Cu guvern handicapat, cu legi strâmbe, cu politicieni care promit scăderi de taxe și se scuipă în direct la tv. Cu oameni care înjură, dar care continuă să-și umple coșurile aberant. Cu săraci care sărăcesc și mai tare, că nu îi bagă mai nimeni în seamă.

De ceva vreme am o senzație stranie, de realități paralele, de twilight zone. Își mai aduce cineva aminte serialul? Fascinant, te îngrozea, te speria, dar te ținea cu ochii lipiți de ecran, nu știai niciodată cum se termină, dar știai că e întotdeauna un final tare. Și întotdeauna cu o întorsătură de situație brutală, chiar macabră.

42 de comentarii:

  1. Cred ca suntem amandoua in exact aceeasi stare. Bine, eu nu alerg atat de mult ca tine, nu mi s-a redus bugetul cu 50 % dar am alte..temeri.
    Ma bucur ca nu sunt singura care se intreaba care e realitatea?PEntru ca ca vad si eu aceleasi lucruri si raman perplexa.
    Unde mai pui ca la shopping ne luptam sa cumparam orice produs, ne lovim de mutre acre si persoane incapabile de lucru cu publicul!
    E un paradox...
    e o lupta pentru supravietuire intr-un morman de noroi.
    Bine c-ai spus tu de saracii care au doua trei milioane, pentru ca e singurul lucru care ma face sa uit de ale mele si sa nu ma mai plang.
    Incotro ne ducem???

    RăspundețiȘtergere
  2. ca prim comentariu referitor la realitatea noastra romaneasca, un banc:
    O babuta la cabina de vot, sta 15 minute, toata lumea o asteapta. Iese baba si intreaba: - Maica, f..va in gura se scrie legat sau separat??
    Oana

    RăspundețiȘtergere
  3. si acu, intre noi 2 si restu tarii, te intreb Lie, cand am vazut noi planuri si strategii viabile??? unde bre, ca io nu s antibase dar cand o vad pe handi aia de fi sa ca ne reprezinta lesin bre lesin, cand am langa mine atatia intelectuali tineri sau in jur de 30-40 super competenti, vorbitori de 2-3 limbi straine si harnici de s piele si os?
    tot io

    RăspundețiȘtergere
  4. Sabbra, realitatea e diferită pentru fiecare, asta e clar, dar pe mine mă înspăimântă lipsa de realism, nu știu câți ce înșeleg din ce se întâmplă, dar mi-e că nu prea mulți! Eu m-am obișnuit și cu mutrele acre de l acase, dar am o problemă cu unii care se plâng că e criză și nu au de muncă, dar îți refuză o anumită lucrare pe principiul e prea mică, nu se merită! Nu trebuie să ne gândim cu vină personală că noi avem și ne plângem vizavi de bieți amărâți care nu au nici după ce bea apă, ci doar să realizăm că e cazul să fin realiști, să învățăm ceva din tot ce ni se întâmplă.

    Oana, la mine pe blog se scrie cu toate literele FUTU-VĂ-N GURĂ! :))))

    RăspundețiȘtergere
  5. Planurile și strategiile viabile nu trebuie să vină doar de la guvernanți. Fix pix mă doare că Eba e europarlamentar, mă doare că ăia deștepți și cu limbi străine preferă să plece din țară, că se gândesc de la început că nu are rost să își bată capul aici.

    RăspundețiȘtergere
  6. :))) pe mine m-ai facut sa rad!
    aseara m-am uitat la inregistrarea Top Gear, au filmat in Romania.. si exact cum ai descris tu, parca eram in twilight zone. totusi, bine ca mai avem simtul umorului :))))))) te pup.

    RăspundețiȘtergere
  7. problema e ca nu pe toti ne loveste aceeasi realitate. Comunismul si-a lasat amprenta pe noi. Atatia ani de foamete, e "normal" ca oamenii sa-si umple caruturile cu mancare. Cel putin pentru ei

    RăspundețiȘtergere
  8. Oricat ar fi criza de mare romanii nu vor renunta la concedii, masini luxoase (ca tot am vazut un fragment din Top Gear in care realizatorii se mirau de masinile parcate) si la as face cumparaturile la mall. "E multi" care prefera sa moara de foame dar sa aiba in parcarea din fata blocului un bmw sau mercedes. Sau sa fie vazuti la mall chiar daca ei nu cumpara decat paine ca de altceva nu au bani.

    RăspundețiȘtergere
  9. da, paralele! fiecare traieste in realitatea lui, cu bune si cu rele , cu mari necazuri si cu mari bucurii. probabil ca la un moment dat, si unii si ceilalti au luat contact mai superficial sau mai profund cu cealalta lume...unii s-au minunat de bunastarea si confortul celorlalti, iar ceilalti au ramas cu gura cascata la propriu si poate chiar au plins de ceea ce li se intimpla celorlalti! apoi, poate doar peste 1 singur minut s-a intors fiecare la realitatea lui. lumile astea asa au fost dintotdeauna si nu se vor amesteca niciodata! de cite ori se amesteca nu iese bine: unuia i se pare ca i se cuvine totul, iar celuilalt i se pare ca a dat prea mult si nu ii este apreciata darea de mina. stii cum e - fiecare cu norocul lui. mahalaua cu mizeria ei a existat dintotdeauna! acum saracii sunt prea saraci!? e discutabil. f multi saraci se complac in situatie si nu vor nici in ruptul capului sa se oboseasca,dar mi-a fost dat sa vad si femei (mai ales), sarace si extrem de muncitoare, care-si vad de treaba si nu pot sa spun altfel decit: vai de mama lor! femei care se lupta sa aiba o familie, dar nu au cum pt ca barbatul le bea banii, iar copii nu vor sa munceasca si stau pe spatele lor impovarat (ca daca nu ar fi impovarat, n-as vedea nimic rau in asta). pt oamenii acestia ma doare sufletul, dar din pacate majoritatea sunt ceilalti! prefera sa stea in somaj decit sa munceasca. prefera sa plece la 3, decit sa mai ia un ban in plus pt ore suplimentare, de frica sa nu-si imbogateasca nenorocitul si imputitul de patron! foarte putini inteleg din ceea ce se intimpla. nici eu nu inteleg prea bine pt ca ce sa fac , sunt norocoasa, o rasfatata a sortii! nici prea bogata, dar nici saraca. noroc ca nu-mi doresc prea multe, doaar sanatate! as mai scrie, dar iti ocup spatiul degeaba. cu lucruri stiute!
    nu ti-a placut sorcova mea?

    RăspundețiȘtergere
  10. @ gabi ene: faptul ca unii prefera sa stea in somaj e valabil in toata lumea. De ce crezi ca gasesc (sau gaseau) romanii de lucru in strainatate. Pentru ca cetatenii respectivei tari prefera sa stea in somaj decat sa munceasca in constructii, menaj agricultura etc.

    RăspundețiȘtergere
  11. unde-i saracie multa e si prostie multa , e si rautate multa! e de inteles si nu prea, depinde sub ce unghi privesti toata treaba! in loc de vointa spre inainte, e indaratnicie!
    in ultimii ani, eu am vazut cu ochii mei cum oameni care au riscat, care au muncit enorm si care au fost inspirati au reusit sa faca din aproape nimic (sau doar dintr-un cap pe umeri bine infipt) avere, cum se zice in popor! ii admir f mult si ii apreciez. jos palaria! unii dintre ei chiar trecuti si prin necazuri mari in anii astia! deci s-a putut! greu, dar ar fi fost un inceput, daca nu venea criza asta.

    RăspundețiȘtergere
  12. Cunosc patroni care declara ca le merge bine si acum pe timp de criza (sau cel putin ei asa declara). S-a putut si se poate in continuare. Aceasta criza iti poate oferi alte oportunitati. Totul e sa le vezi si sa ai tupeu sa incepi.

    RăspundețiȘtergere
  13. e cu dus si intors treaba asta cu somajul in alte tari! romanii gaseau pt ca lucrau pe mai nimic! cetatenii tarii (oricare ar fi fost ar fi avut nivelul de trai mai ridicat)daca ar fi lucrat pe banii aia nu ar fi putut supravietui in tara respectiva! romanii si nu numai au spart piata si de aceea a crescut somajul in tarile cu pricina. de ce crezi ca nu vrea elvetia de exemplu sa intre in UE? ma rog! asta la modul cel mai simplu. stiti si voi mai bine ca mine!

    RăspundețiȘtergere
  14. Maria, de data asta chiar nu era cu umor :))) Dar bine că ai râs :) Mi-e teamă că mie îmi cam moare și umorul în ultima vreme, nu știu dacă mai sunt capabilă de o Analiză blondă ...

    Escule, cred că treaba cu comunismul mai e și o scuză. Au trecut totuși 20 de ani, avem supermarket-uri și hipermarket-uri de vreo 12. E lăcomie, inconștiență, lipsa planurilor pe termen mai lung, nu sunt capabili să-și depășească mațul, să vadă mai sus, mai departe. Singurul raion gol din hipermarketuri știi care e? Ăla cu cărți.

    Lutic, asta e România! Tocmai am fost martora unui accident absolut odios! O pițipoancă sinistră în gip care pe plin roșu al ei și verde al pietonilor a zburat un băiat pe trecere!!! Pentru că ea vorbea la telefon și ea trăiește în altă realitate!!! Și nu va face nici pușcărie, iar carnetul o să îl ia înapoi amantul deputat probabil sau tăticu cu lovele!

    RăspundețiȘtergere
  15. Gabi, dar eu nu vorbesc de egalitate, Doamne ferește! Nu există așa ceva! Pe mine mă sperie ignoranța clasei medii, că ei umplu supermarketurile! Și această clasă medie, care în alte țări e puternică, face multe, la noi e din ce în ce mai bolnavă și mai dementă! Eu am și în paralel câte ceva de muncă, chit că salariul chiar și scăzut la jumate e ok. Dar fac asta ca să învăț și altceva, să mă dezvolt pe plan personal, să am mai multe variante. Și acum, mai strâmtorată, nu mă duc să îmi fac un alt credit la bancă să-mi iau plasmă sau o mașină, că lasă, o să văd eu de unde plătesc ratele, ci mă gândesc foarte bine ce pot face acum să nu mă îndatorez pe mai târziu. Nouă ni s-au spus doar alea bune la intrarea în UE, eu așteptam încă de la început pe alea rele, dar per total, la așa politicieni incompetenți și hoți, așa oameni puturoși și dezinteresați! Nu generalizez, dar mă uit în jur.

    RăspundețiȘtergere
  16. same here apropo de venituri. dar chestia e ca nici inainte si nici acum nu imi permiteam - strict financiar vorbind - sa merg in "carfur" si sa las vreo 5 milioane pe acolo, cum (inca mai) vad ca se practica. si daca te uiti la oamenii aia, nu-s nici bine imbracati, nici nu stralucesc de inteligenta (asa, la prima vedere...). acum sunt in Austria, iar p-astia (cel putin in regiunea unde locuiesc eu) nu i-am vazut niciodata imbulzindu-se ca nebunii la merkur, si nici n-am stat vreodata 3 sferturi de ora la coada. nu mai stiu ce sa zic, pentru ca nu inteleg ce se petrece cu noi, cu tara aia, si mai ales nu inteleg de ce nu putem sa face si noi cate un pas - macar marunt - catre inainte, ci numai pasi uriasi catre inapoi...

    RăspundețiȘtergere
  17. Cand au fost inundatiile acum cativa ani, ai fi murit de ras daca treceai pe Iancu Nicolae.
    Era noapte, ploua deja torential de ceva timp, apa incepuse sa dea pe dinafara, si toata zona miroseaaaaa....de nu poci care pentru ca sa zic.
    Mirosea a esenta de life style in Pipera.
    Golanii cu vidanjele (vreo sase, cat am numarat) stateau cu ele parcate la Gradina Zoologica, asteptand sa fie chemati de cate o slujnicuta rebegita si uda leoarca.
    Sa salveze casa stapanilor.

    RăspundețiȘtergere
  18. nici eu nu vorbeam de egalitate! chiar de ignoranta clasei medii fata de saracime vorbeam! asta vroiam sa spun cu minutul. nu mi se pare asa nefireasca! in general, fiecare om isi ocupa timpul cu viata lui. pt unii asta inseamna sa-i ajute si pe altii, dar doar pt f putini! si e normal sa fie asa! adica normal, firesc, asa e omul construit!ai mare dreptate, clasa medie este bolnava, rea, invidioasa! lipsa de civilizatie,saracia, haosul economic,politic, deznadejdea. cred ca a cam disparut si speranta. nu prea avem nici dupa cine sa ne inspiram. pe unde au avut,s-au mai inspirat si e mai bine! sunt din pacate f multi mitocani si slefuiti si mai putin slefuiti si f multi oameni raiiii! sunt f multi oameni acri si imbufnati, f multi nemultumiti! sunt de vina si ei, dar si mediul inconjurator din toate pctele de vedere. poti sa-i faci un pic mai buni si mai omenosi daca vorbesti f frumos cu ei, cu macar o farima de respect in glas, cu bunavointa si cu un zimbet larg pe fata! asta am incercat si functioneaza, macar pt o clipa! dar unii ramin doar niste acrituri! de f multe ori fac buchetele de flori din gradina mea si le ofer doamnelor pe unde am si eu treaba. niciodata nu am dat gres. in ultima vreme oamenii nu prea mai duc flori. mai mult bani, cafele, bomboane, etc stii cum se deschid in fata buchetelului mic de flori, mai ales daca spun ca e facut de mine din gradina mea! am mai dus si cosulete cu fructe tot din gradina mea! imi face mare placere sa ofer placere, cind am timp. de obicei alerg ca disperata sa le fac, dar le fac pina la urma. jumatate din zi sigur le-am facut-o! si sunt convinsa ca macar o ora vor uita de rele si vor fi cel putin mai amabile! poate par gesturi fara rost si penibile in lumea in care traim, dar mie nu mi se pare! tot nu mi-ai zis daca ti-a placut sorcova mea?

    RăspundețiȘtergere
  19. Salut! ^_^ Eu nu pot sa spun decat asta: sa ma intorc in Romania a fost un soc cultural mai mare decat sa ajung in Japonia, trebuie sa depun mai mult efort sa ma readaptez aici decat am depus acolo sa traiesc printre straini. Nu ma mai recunosc in aproape nimic din tara asta...De plans, ma plangeam ca toata lumea si inainte, insa locuitul in strainatate iti descopera apoi noi si noi motive de jumulit parul la situatia din tara.

    Sunt tanara si am vrut sa plec din a doua zi de cand am revenit in tara si asta doare. Tot gandindu-ma la solutii sa-mi fac traiul suportabil aici, cat de lung sau scurt va fi el, nu am gasit decat puterea lucrurilor mici: traiesc in continuare conform cu o credinta a puterii exemplului personal, incerc sa imi arat dezaprobarea pt fapte urate (aruncat de hartii pe jos aiurea, etc), sa nu las nesanctionat un comportament urat fara de mine, ca si client, etc. Daca ma uit la "the big picture" s-ar putea sa ma ia un vertij, asa ca mai bine fac ceea ce pot face eu ca individ, particica din societatea asta.

    RăspundețiȘtergere
  20. Exact asta discutam si eu cu colegii azi. Criza, criza, dar la orice ora ai pleca la cumparaturi, magazinele sunt pline. Gasesti 2, 3 locuri de parcare goale, nu 2,3 oameni in magazin. Nu stiu, dar undeva e un mare paradox. Criza, criza, dar de unde mama lor au bani? Si apoi, cat poate manca un roman, de sta toata ziua la cumparaturi. Eu merg odata pe luna si atunci imi e sila sa merg la inghesuit si ghionturi. Romanica noastra o sa aibe planuri viabile cand voi fi eu in locul lui EBA, adica never. Cel putin asa vad eu viitorul. Daca in 20 de ani, nimic nu s-a miscat, cred ca mai dureaza inca 50 de ani sa ne urnim. Pacat... mare pacat

    RăspundețiȘtergere
  21. Greutati au avut oamenii si inainte de criza,cum mate-groase erau si inainte cum sunt si acum...faptul ca le observi mai acut acum,e ca si la tine situatia e fluctuanta!!!
    Privim mai bine realitatea prin buzunarul propriu,apoi la fata locului...

    RăspundețiȘtergere
  22. Lio, planuri concrete de iesire din criza n-o sa vezi la noi pentru ca cei din politica (politicieni nu pot sa-i mai numesc, au decazut prea mult..) sunt interesati sa-si umple buzunarele cat mai rapid in perioada in care au o functie, ca nu se stie cat va dura acea perioada. Asa ca interesul pentru tara e nul.

    Iar tinerii vor pleca pentru ca patriotismul nu tine de foame. Si nici nu-ti convine ca un tampit care nu poate sa lege doua cuvinte e pus mai sus pe scara sociala numai pentru ca "s-a invartit"/a furat/a fost securist inainte de '89/[completeaza cu oricare din modurile in care s-au facut bani in romania].

    RăspundețiȘtergere
  23. Zazuza, e chestie de civilizație! Asta m-a uimit pe mine la Viena astă iarnă, cu o zi înainte de revelion, când la noi se omoară oamenii în magazine pe ultima sticlă de șampanie, cu coșurile care dau pe afară de mâncare (bine, erau cozi la Cora și pe 26 decembrie, când se presupune că măcar o sarma mai ai în frigider), la ei erau 2-3 în supermarket, cu o sticlă de vin și cam atât! La magazinele de haine erau mai multe gagicuțe, probau rochițe, dar nu nebunia de la noi.

    Lup Alb, dar recunoaște, rahatul lor miroase a Channel, nu? :)))

    Gabi, sorcova e superbă :) Și eu sorcoveam, tot învățată de bunici, și mai cântam și colinde de Crăciun. Acum abia de mai auzi cerșetori lălăind un colind în metrou ... Am mai spus în nenumărate rânduri de micul meu experiment cu zâmbitul și vorbitul foarte frumos cu tanti de la poștă, cu cea de la ghișeu. În trafic las pe cât posibil să se bage, să nu incomodez. În magazine nu mă înghesui, nu îi arunc fetei de acolo hainele probate pe jos, că deh, asta e treaba ei, să adune. Și la un moment dat îmi pun întrebarea: cu câte flori se face primăvara??? Că eu zâmbesc, dar cel din spate by default se uită urât la aia de la ghișeu, care la rândul ei uită rapid zâmbetul meu și sare la beregată. Dacă las pe unul să se bage în trafic, sunt luată de proastă și se mai bagă 2-3, forțându-mă, iar cel din spate mă claxonează, ca să ajungă mai repede cu 20 de secunde la stop. Și așa ajung să mă întreb când o să obsesc? Și ce se va întâmpla cu mine când mi se va face lehamite și o să devin nu mârlancă sau mitocancă, dar autistă și insensibilă.

    Misaki, bine m-ai găsit! Superb blogul tău :) Nici nu vreau să îmi imaginez ce șoc, ce diferență uriașă e între noi și japonezi. DE CE TE-AI ÎNTOOOORS???

    Suflețica, asta mă întreb și eu: cât poate mânca un român??? Câte boarfe îi mai trebuie? Câte kile de carne de porc??? Până când?

    Rodica, de observat le observam și înainte, dar acum stau să mă gândesc că nu oi fi singura care am ceva strâmtori financiare. Aud de bugetari dați afară, cu salarii infime, de medici și profesori care sunt plătiți cu nasturi, de oameni dați afară de la patron. Atunci cine sufocă magazinele cu coșuri uriașe???

    RăspundețiȘtergere
  24. Ba a fitze-n-zdrentze .Si a transpiratie. De nu se mai simte Clive Christian No.1

    RăspundețiȘtergere
  25. cine?ceilalti?ca n-o saraci toti bugetul!!!

    RăspundețiȘtergere
  26. sorry,dupa ceilalti nu e semnul intrebarii,ci !,macar ar trebui...bat-o vina de criza...

    RăspundețiȘtergere
  27. Lia vin de la Simona, si ia e-n criza, se pare ca toata Ro e in criza.. imi pare rau.. iata ce i-am scris:
    Simona, dupa ce citesti ce-ti voi scrie acum te rog sa stergi prostarea.

    Marea majoritate a oamenilor are numai o viata, alta nu ie. Cum vrei sa-ti traiesti aceasta viata? Nici o revolta, nici o revolutie nu va schimba ceva semnificativ in Ro indiferent cine iese presedinte sau ce partid cistiga cel putin in viata asta. Din contra, sper sa ma-nsel, da am impresia ca va fi si mai rau.

    Lumea-i mare, larga, are locuri cu soare, cu munti, cu oceane, din pacate nu prea sunt ciini cu covrigi in coada da totusi sunt mai buni decit maidanezii.

    Inceputu-i greu, cine-i mai sensibil poate avea rani pe viata, da exista o sansa, trebuie doar curaj.

    Avem doar o viata!

    RăspundețiȘtergere
  28. Rodica, poate trebuia să întreb pe fiecare dintre voi cum v-au afectat ultimele 6 luni și așa mai aflam una alta, că poate sunt eu o excepție :)

    Neamțule, EXACT! Tocmai asta mă înnebunește pe mine ...

    RăspundețiȘtergere
  29. Am avut o copilărie ce unora le părea poate mai mult decât aş fi meritat. Am primit, căci despre asta a fost vorba, PRIMIT, tot ce am avut nevoie, fără a cere. Nu am avut nevoie să cer. Cu toate astea, am avut un noroc al naibii, de părinţi care şi pe mine, şi pe frati-miu... ne-au învăţat că banii se muncesc. Acum, situaţia e ca naiba. Dar zâmbetul meu este acelaşi. Şi curajul, la fel. Ce am în plus: o listă de priorităţi. Nu mai "alerg" decât după anumite lucruri, care mă hrănesc (şi nu vorbesc despre hrana ce trece prin stomac). Şi pentru lucrurile alea nu ai nevoie de atât de mult.
    Life sucks, and then you die. Sau nu. :)

    RăspundețiȘtergere
  30. Day-dreamer, uite că și cu tine sunt de acord :) Și eu am noroc de părinți senzaționali, care ne-au oferit, mie și fratelui meu, toate premizele și oportunitățile să învăță, să creștem, să ne dezvoltăm. Am lucrat prima dată în viața mea la 16 ani, în vacanța de 3 luni, muncă serioasă, responsabilități, deși ai mei ar fi putut să-mi dea bani de 10 ori mai mult decât am câștigat. Dar a fost genial! Am învățat enorm. Eu momentan nu-mi smulg părul din cap, nu umblu de nebună pe străzi, doar făceam niște observații subiective :)

    RăspundețiȘtergere
  31. Dragă Lie pe scurt, cât pot fi eu de scurt, două episoade. M-am hotărât foarte greu să le povestesc şi cinstit vorbind nu ştiu de ce o fac...
    Episodul 1.
    În seara, noaptea lui 21 decembrie 1989, la începutul celor 20 de ani de "stupid people", îmi consumam cu o spaimă teribilă adrenalina, fugind din Piaţa Universităţii să nu mi-o fur parţial sau defintiv. Ieşisem în stradă cu speranţa uriaşe că se poate prăbuşi un sistem al valorilor întoarse cu fundul în sus. Credeam că sosise momentul salvării şi că generaţia mea avea norocul să câştige sau să piardă totul într-un strop de eroism frumos şi pur.
    Nu sunt simple vorbe mari sau frumoase, nici nu vreau să mă laud cu vreun oarece trecut revoluţionar. Frica, spaima şi instinctul de conservare au acoperit la un moment dat zerul adrenalinei proprii şi personale şi am ales fuga. Fuga disperată, animalică. Senzaţia de prins, fără scăpare, într-o capcană sângeroasă... Mă rog, am fugit undeva în noapte, printr-un Cişmigiu în care doi se sărutau pasional pe o bancă, la un pas să se reguleze având ca fundal sonor focurile de armă, strigătele disperate şi tropăiturile urmăriţilor şi urmăritorilor. Suprarealist, realităţi paralele, schizofrenie? Nu ştiu, nu sunt nici filozof, nici psiholog, nici psihiatru. Eu sunt un simplu om cu multe defecte şi poate ceva calităţi. Aveam atunci 21 de ani, dar am ştiut exact că o să ies în stradă, dacă o să am ocazia şi de ce, sau pentru ce o s-o fac. Nu pentru ţară şi popor, ci pentru mine, pentru ai mei, pentru tata, care şi-a luat,ca medic bătrân, la aproape 60 de ani, o porţie de adrenalină de trei ani jumătate de puşcărie pentru o sută de lei băgată cu forţa în buzunar şi scoasă ca probă, din acelaşi buzunar, cu bătaie.
    Vroiam să nu mai fiu furat. Mă refer la viaţă şi la viitor. La suflet şi la minte. La identitate.

    RăspundețiȘtergere
  32. Episodul 2

    Şase luni mai târziu căutam să înţeleg ce-i aia adrenalină tot în Piaţa Universităţii, fugind iar,tot ca să nu mi-o fur, o dată de la miliţieni, a doua oară de la mineri. Ieşisem în stradă, într-un gest de frondă demenţială, doar carnetul de student în buzunar. Pe scurt umblam cu condamnarea în mână şi căutam cu lumânarea pe cineva care s-o execute. Condamnarea de a fi atunci, acolo student. Dar Dumnezeu trebuie să aibă grije şi de inconştienţi. Aşa că mi-A luat paharul cu adrenalină din mână şi mi-A spus "du-te şi te culcă băiete că eşti nebun de beat". Am plecat din piaţă ocolind o mulţime de mineri care se înghesuiau să măcelărească un domn înalt, distins cu barbă, care umbla subversiv cu un aparat foto în mână şi care tot subversiv ne îndemnase pe mine, pe fratele şi pe vărul meu să fugim în străinătate, şoptindu-ne printre dinţi, cu groază, aceleaşi şi aceleaşi cuvinte, cu doar cinci minute mai devreme: "fugiţi, salvaţi-vă, plecaţi din ţară" Vărul aşa a şi făcut. Idiotul s-a întors acum vreo trei ani.
    În timp ce plecam, am zărit pe Edgar Quinet un domn înalt, cu părul alb, la vreo 50 de ani, dar suplu, care coordona grupele de mineri. Pe cine să reţină, pe cină să bată şi cum. La un moment dat, a plecat singur spre Calea Victoriei. M-am dus după el,parcă eram în transă, şi le-am zis alor mei, doar atât:"îl omor". Acum tu Lie mă ştii cum sunt, cu trupul meu de amant ratat, n-aveam nici o şansă, dar cred şi acum că l-aş fi terminat. doar că al meu frate şi cu al meu văr au pus piedică adrenalinei care se zvârcolea în mine.
    Tipul acela l-am redescoperit ca fiindu-mi vecin. L-am înâlnit de multe ori şi de fiecare dată am fost tentat să-i sar în beregată. Ne-am privit şi ochi în ochi şi am sentimentul, sau mă amăgesc doar, că a înţeles şi el pericolul.
    Dar m-am abţinut, căci, nu-i aşa, flaconul cu adrenalină nu-l găseşti la tot pasul. Îţi trebuie reţetă, de la doctor, iar tata săracul s-a prăpădit.
    Lumi paralele, suprarealism, schizofrenie, normalitate. Nu ştiu Lie, eu sunt doar un om simplu.
    P.S. Cu minerii m-am mai întâlnit şapte ani mai târziu. La Petroşani, la prima arestare a lui Miron Cozma. Făceau demonstraţie de susţinere, iar eu făceam un film. Să vezi ce adrenalină consumi când rămâi singur între sute de ortaci, nervoşi la o discuţie ca între bărbaţi. Finalul a fost banal, m-au invitat la ei acasă, să văd cum trăiesc. M-am dus. Sunt jurnalist. Sunt liber. Eu chiar sunt liber. Într-o realitate paralelă.

    RăspundețiȘtergere
  33. Despre o altă realitate,care mă face să scriu ceea ce scriu şi mai ales cum scriu, într-un episod 3, pe 1 decembrie. Un film. Sper să-l vezi, măcar cu o zi înainte. Poate că atunci o să mă înţelegi un pic mai bine. Şi poate că atunci o să-ţi dau o idee pentru o nouă temă. Cu drag.

    RăspundețiȘtergere
  34. Mai am ceva de adăugat. Acum 20 de ani ieşeam dintr-o lume a realităţilor paralele, iar acum constat că trăiesc într-o altă lume, plină ochi de alte realităţi paralele. Totdeauna va fi aşa. Şi într-un fel e normal. Cum bine zici, nu poate exista egalitate şi nici nu trebuie să existe sau, şi mai rău, să ne întoarcem la o pretinsă egalitate. Doar că, suport din ce în ce mai greu paralelismul zilnic al realităţilor grobiene care traversează cu nonşalanţă linia de demarcaţie. Coliziunile lasă urme din ce în mai adânci. În rest, Dă-le Doamne la români maţul gros, că restul nu mai contează.

    RăspundețiȘtergere
  35. O, da, şi eu am dilema asta! Nu mă plâng de criză pentru că, la fel ca şi tine, cred că fac parte din middle class şi încă nu sunt în postura de nu şti din ce trăiesc mâine, dar, odata cu criza, nivelul de trai s-a modificat, am renunţat la diverse cheltuieli care nu erau absolut obligatorii, s-au redus ieşirile mai costisitoare şi am început să fiu mai atentă când, de ce şi la ce preţ cumpăr câte ceva...La hipermarketuri merg destul de rar, cam o dată la 2, chiar 3 luni, când e musai să cumpăr chestii pentru casă, cosmetice, de-astea...mâncarea o cumpăr de obicei de prin cartier...având recent o aventură de supermarket, am rămas şocata: am fost nevoită să cutreier toată curtea după un coş! Inutil să mai spun ce era la case şi ce chinuitor a fost să fac slalom prin magazin...parcă venea bombardamentul şi tot oraşul era la aprovizionare...şi asta într-un singur hipermarket din cele n câte or fi în Bucureşti!
    Şi mă intreb la fel ca tine: oamenii ăştia în ce realitate, în ce dimensiune trăiesc?
    Mi-e greu să cred că poate fi atâta inconştienţă, totuşi e criză şi-mi imaginez că oamenii nu fac credite ca să meargă la cumpărături...şi totuşi...de unde atâţia bani?!

    RăspundețiȘtergere
  36. eu is bugetara Lia,deci fa socotelile...:P

    RăspundețiȘtergere
  37. io ma duc la carreofur ca e muuult mai iefitn decit in frumoasa'alimentara'de la colt-in buk stau in aviatiei, deci cred ca multi fac acelasi lucru

    RăspundețiȘtergere
  38. Dragul meu Răzvan, nu ştiu dacă e întâmplare sau nu, dar chiar ieri vorbeam cu cineva despre exact episoadele tale! Aceeaşi nebunie, şi în decembrie 89 şi în iunie 90. Nici nu ştiu dacă să mă bucur sau să-mi pară rău că eram prea mică atunci să fi ieşit pe străzi, că sigur aş fi făcut-o. Cred că amarul şi dezamăgirea sunt cu atât mai mari. Cu toţii cred că avem un dram de libertate, mai mult sau mai puţin paralelă :) Trebe musai să-mi sune clopoţelul să nu am program de alergături de 1 decembrie să văd ce nebunie ai mai făcut :)

    Rontziki, trăim într-o lume în care măsura o dă potolul, nu cartea, filmul sau creşterea spirituală. Mâncarea-i temelie, cultura-i fudulie!

    Jenikă, mi-e teamă să nu ajungem să ne obişnuim atât de tare cu răul de să îl considerăm normalitate ...

    Rodica, şi eu de 1 săptămână sunt bugetară!!! Şi am luat-o din plin!

    Karma, dar carrefour-ul e aşa un magazin maaare, pe mine nu raţiunea mersului la hipermarket mă pune pe gânduri, ci munţii de cumpărături şi voracitatea cumpărătorilor!

    RăspundețiȘtergere
  39. Oricâte dezamegirări am, mai mari sau mai mici, ştiu sigur că nu mi-aş fi iertat niciodată, absolut niciodată în viaţă, dacă n-aş fi ieşit atunci în stradă.
    Sunt convins că fiecare dintre noi avem parte de un dram de libertate paralelă sau nu.Important este să ştim să ne-o păstrăm.
    Să nu ajungem ca James Tyrone din "Lungul drum al zilei către noapte" care a descoperit că a jucat, de nu mai ştiu câte zeci de mii de ori, acelaşi rol de succes şi că a devenit rob al "binelui absolut". Că viaţa i-a fost acaparată de acest rol care la ratat ca actor şi ca om.

    RăspundețiȘtergere
  40. Buna

    Zi si la mine, te rog, de unde comanzi haine?
    Are si pentru masculi? Thx.

    RăspundețiȘtergere
  41. Offff...
    Da vin mereu pe aici ;).
    Sar'na pentru hint-uri :). Si pentru ospitalitate .

    RăspundețiȘtergere