Despre noroc, pahar plin şi monezi aurii

Care-i treaba cu norocul ăsta, cuvânt atât de uzual? Nu ştiu dacă într-adevăr e un element important din ecuaţia vieţii noastre, dar cu siguranţă nu sunt puţini cei care îi dau o importanţă uneori chiar exagerată. Mai ales când e vorba de lipsa lui.
Eu n-am crezut niciodată prea mult în ideea de "prost să fii, noroc să ai", ci mai mult în varianta "a te afla la locul potrivit, la momentul potrivit" şi varianta pe invers. La fel, ideea că "îţi faci singur norocul" mi se pare o variantă care sună mai puţin a laudă faţă de "am muncit, am tras, m-am sacrificat şi am reuşit". Pentru mine "norocul" în anumite circumstanţe are o conotaţie nu neapărat negativă, cât cumva "leneşă" şi pe alocuri deranjantă. Am mai spus-o şi cu altă ocazie, eu nu mă duc fuga să trag un loz după ce calc într-un rahat, că nu îmi fac din rahat noroc, de teamă că ajung să trăiesc din el.

Deşi nu am câştigat niciodată la loto (în afară de vreo două cartonaşe din alea cu scrijelit pe spate, luate din plictiseală la metrou cu 10 mii ca să câştig 50 de mii), aş putea spune că nu am avut niciodată mari probleme cu banii, n-au fost nici excesiv de mulţi, dar sigur niciodată prea neprietenoşi cu mine. Eu am crescut într-o familie unde nu mi-a lipsit niciodată nimic, dar asta şi pentru că i-am văzut întotdeauna pe ai mei muncind. Mama îşi lua şi acasă dinţi de făcut, după 90 şi-a făcut laboratorul ei unde muncea şi sâmbetele şi duminicile. Tata făcea ore suplimentare, îşi găsea colaborări. Amândoi, deşi pensionari, încă lucrează. Şi pe principiul ăsta că muncind ai şi ceva bani ne-au învăţat şi pe mine şi pe frate-meu. La 16 ani, în vacanţa dintre a 10-a şi a 11-a, ai mei m-au lăsat să lucrez trei luni la mare, la magazinul vărului meu. Mergeam eu în pauză 2 ore la plajă, dar în rest lucram în fiecare zi, cam 10-11 ore. Aşa am învăţat ce tare e să poţi să-ţi iei ce vrei tu (nu ce crede mama că ţi se potriveşte), cu banii munciţi de tine. Cu toate astea, prietenii mei mi-au spus atunci "ce noroc ai, fată! Să îţi iei ce vrei tu". Da, dar cu banii munciţi de mine. "Nu contează, ai noroc la bani". La fel în facultate, când eu aveam vreo 6-7 copii la meditaţii şi umblam prin tot oraşul, colegii mei care nu lucrau îmi spuneau aşa, cu un fel de invidie "ce noroc ai la bani".

Eu împrumut rar oamenii cu bani. Nu pentru că aş fi chitroasă, ci pentru că "ţi-i dau înapoi în X zile/luni" pentru mine e ceva sfânt. Şi de prea multe ori am păţit să treacă termenul respectiv şi persoana împrumutată ori să vină cu scuze care îmi jignesc inteligenţa, ori să face scene penibile de tipul nu mai răspunde la telefon. Şi mie se pare jenant să ajung să-mi cer înapoi proprii mei bani. Am strict 3 persoane pe care le-aş împrumuta oricând cu bani, nici nu trebuie să reţin data la care spun că îi vor returna, pentru că se ţin întotdeauna de cuvânt.

Nu ştiu dacă sunt ceea ce se cheamă "norocoasă" sau pur şi simplu am mereu convingerea că orice situaţie negativă are o soluţie, dar nu mi-am făcut niciodată mari probleme legate de bani. Am găsit de când mă ştiu bănuţi pe jos (cea mai mare sumă fiind de 10 lei înainte de 89 când mi-am luat din ei atâta îngheţată de mi s-a făcut rău) şi m-am aplecat chiar şi pentru 1 ban, pentru că banii nu trebuie adulaţi, dar trebuie respectaţi. Nu am ţinut niciodată respectivele monezi pe ideea "să-mi aducă noroc", banii trebuie să circule. Şi nici nu am stat să fac vreodată legături între o monedă găsită pe jos şi eventuale câştiguri ulterioare.

Dar săptămâna trecută s-a petrecut ceva mai altfel. Am găsit pe jos o monedă aurie, pe o parte scrie No cash value, pe cealaltă Cat Coin şi un cap de pisică. Mi s-a părut foarte haioasă şi am pus-o în portofel (care chiar are formă de cap de pisică) şi am uitat de ea. La câteva zile, vineri mai exact, cu gagicu şi Iulia în maşină, toată lumea frânează la semafor, eu îl văd pe ăla din spate cum aparent frânează şi plec privirea. Buf! O lovitură seacă direct în fundul bombat al Friedei. M-am speriat că sunetul a fost destul de puternic şi îl aud şi pe isteţul ăla cum îmi spune: "scuze, dar am crezut că maşina s-a oprit, am ridicat piciorul de pe frână şi am răspuns la telefon". M-am abţinut de la înjurături, am tras pe dreapta şi m-am liniştit că doar numărul îmi fusese îndoit, plus o zgârietură mică. Plecăm mai departe. Gagicu îmi spune "dacă ţi-a adus ghinion moneda aia, de ai făcut accident?". Hmmm. Mda, la asta nu mă gândisem. Ţinând cont că abia mai aveam câţiva firfirei în buzunar şi că la job se preconizează tăierea la jumate a banilor, am fost năpădită brusc de ceva gânduri negre şi superstiţii necaracteristice. Nu trec câteva minute că Iulia îşi aduce aminte că are să-mi dea înapoi nişte bani cu care o împrumutasem. Imediat primesc şi un telefon de la prietenul Stewardezu care îmi spune că are deja în avans o parte din banii pe care mi-i datorează. În aceeaşi seară primesc o invitaţie de a colabora la un proiect fain din care în timp relativ scurt voi putea câştiga ceva. Ca să fie meniul complet, pe post de castron mare de îngheţată, aflu sâmbătă dimineaţa că sunt câştigătoarea concursului organizat de firma de transport mobilier Leoni, cel cu mutarea. Şi m-am gândit eu: oare moneda aia nu cumva m-a ferit să am un accident mai nasol?

Acu sunt uşor încurcată, recunosc. Nu ştiu dacă să mă consider totuşi norocoasă, deşi eu zic că am muncit întotdeauna pentru ceea ce am, să mă consider o optimistă fără scăpare (deci, ceva negativ) care vede doar partea plină a paharului şi asta mă va duce la pierzanie sau să-mi văd de viaţa mea bucurându-mă mai mult de mici întâmplări frumoase şi supărându-mă mai puţin pe întâmplări negative. Poate mă ajutaţi voi cu un răspuns. Mulţumesc.

P.S. Total offtopic, deşi ar putea fi pe subiect, că doar voi sunteţi norocul şi ghinionul vieţii noastre de femei, de Ziua Bărbatului bine înfiptă în calendar de o firmă producătoare de bere, vă spun La mulţi ani, domnilor! Să fiţi mereu alături de noi, să ne faceţi viaţa mai mult frumoasă decât urâtă, că şi noi vă răspundem pe măsură.