Diversitatea din jurul meu

Când am văzut pe site-ul Accept provocarea de a vorbi despre diversitatea din jurul meu, am crezut că va fi floare la ureche. De la început, deşi e vorba de manifestările GayFest 2010, nu m-am gândit la diversitatea sexuală. Probabil pentru că, după cum am mai spus-o, pentru mine dacă eşti gay, straight, bi, abstinent sau virgin nu conteaza, mă interesează cum eşti tu om. Aşa încât diversitatea sexuală din jurul meu mi se pare atât de firească, încât nici nu ştiu dacă aş avea loc aici să povestesc despre asta.

Şi uite aşa, deşi convinsă că în 10 minute o să pot turui despre diversitatea "în imagini", m-am blocat. Toată lumea vorbeşte cumva în teorie despre asta. Dar cum arată "a Kodak moment" de diversitate? Azi dimineaţă mi s-a deschis în faţa ochilor un întreg album foto. Pe lângă care am trecut zi de zi şi nu l-am sesizat în adevărata lui superbitate. Locuiesc foarte aproape de o şcoală generală şi în fiecare dimineaţă trec grăbită printr-o mulţime colorată şi gălăgioasă, în drum spre maşină. Somnoroasă, cu problemele de la job în cap, bombănind traficul, nu dau niciodată atenţie mulţimii. Până azi ...

M-am suit în maşină, am pus contact, dar înainte de a porni motorul am deschis geamul din dreapta şi aşteptam să-mi dispară ceaţa de pe ochi. "Eu mi-am dat aproape toţi Bakuganii. Roborover e mult mai tare!" "Daaaa, Bakuganii sunt pentru puşti!" Am deschis încet ochii, să văd cine sunt vocile piţigăiate, dar foarte serioase şi să-mi dau seama în ce limbă vorbesc. Trei şoareci de 1 metru şi-un pic, cu freze ţepoase, unul cu ochelari, parcă era băieţelul din Stewart Little. După uniforme, nu aveau cum să fie mai mari de clasa a 4-a. M-a pufnit râsul. "Baku ... ce-or fi ăia, sunt pentru puşti. Ei sunt adulţi". Deşi erau îmbrăcaţi aproximativ la fel, se vedea deja pe ei că au personalităţi diferite. Ochelaristul era sfătos, foarte serios şi isteţ, după cum vorbea. Al doilea părea genul care are nevoie întâi să vadă ce zic şi fac ceilalţi, apoi şi el. După cum nu spunea mai nimic, dar era foarte atent la fiecare şi dădea afirmativ din cap. Cel de-al treilea, un frumuşel adorabil, parcă l-am şi văzut peste câţiva ani leşinând gagicile cu aerul lui boem, uşor dezordonat. Au plecat mai departe, cu ghiozdanele uriaşe în spate.

Am dat geamul jos de tot şi m-am făcut că am treabă în maşină, să nu par vreo ciudată care se uită la copii. În locul puştilor au apărut câteva fetiţe. Tot aşa, 10-11 ani. Una blondă, două şatene, una cu bentiţă albastră, cealaltă cu codiţe. O aşteptau pe o alta, o puştoaică mai înaltă şi frumoasă, îmbrăcată şi frezată cochet, cam matur pentru vârsta ei, dar foarte simpatic. Tocmai asta era atracţia! "Fată, ce ca lumea ţi-ai făcut păruuuuul! Şi ce tare e bluzaaaaaa!" ciripeau ca nişte vrăbiuţe. Gagica nu mai avea loc în rochiţă de cât se umflase în pene şi dădea ochii peste cap. La un metru de ele stăteau mămicile, am recunoscut-o imediat pe mama cochetei. Am zâmbit uşor trist. Fetiţa era o copie mică a mamei ei, iar aerul uşor infatuat şi superior al doamnei vizavi de celelalte mame m-a făcut să mi-o imaginez şi pe fetiţă cam la fel de suficientă, chit că la nivelul ei. Dar mie mi-a plăcut de cea cu bentiţa albastră. Cu nişte ochi superbi, vioi şi luminoşi, era singura care nu o pupa în fund pe prinţesă. Mult mai modest îmbrăcată, dar cu personalitate care nu se lăsa intimidată de nişte sclipici, a reuşit să le schimbe subiectul discuţiei spre nu ştiu ce compunere la română.

La câţiva metri de ele, vreo 5 pupeze ceva mai mari, care de care mai moţate, cu hăinuţe colorate, gesticulând şi dând capul pe spate, râzând tare. Strecurându-se cu agilitate, doi băieţi pe skate au trecut printre ele. Amândoi cu hanorace lălâi, unul cu pantaloni verde praz, celălalt în jeanşi strâmţi, deşi nici fund în pantaloni nu avea. Amândoi cu freze din alea tăiate cu ciobul. După un schimb de replici cu fetele, ofuscate că au fost deranjate, până la urmă au ajuns la o hlizeală comună. Ceva mai încolo nişte băieţi, clasa a 7-a - a 8-a, discutau şi ei foarte aprins.

Pâlcuri de părinţi cu buburuze de mână, fiecare cu un ghiozdănel colorat în spate, se îndreptau spre un autocar. Oare unde se duceau în excursie? Mămici grijulii îşi pupau piticii, taţi agitaţi că blocau traficul străzii cu maşina lăsată pe avarii. Copiii nu aveau nicio grijă, doar să râdă şi să se joace. Cel mai drăguţ mi s-a părut un cuplu de tată-fiică, el mult mai adormit, ea trăgându-l de mână, el cu părul ciufulit, ea cu fustiţa ridicată la spate.

Mi s-a făcut dor de zilele de şcoală, când diversitatea era prezentă în esenţă pură, când simpatiile şi antipatiile se bazau pe preferinţele muzicale sau stilul vestimentar, când personalităţile erau în plină formare. M-am regăsit şi în cei mici şi în fetele mai mari şi aş fi vrut să le transmit din tot sufletul să nu se grăbească să crească. Dar n-am mai apucat, că a sunat de intrare şi s-au împrăştiat toţi, cu hainele lor colorate, cu ghiozdanele şi genţile mai mari decât unii dintre ei, cu gălăgia lor de copii.

Photo by Mircea Oculeanu.