Cum îşi spală Vulpea creierii

Când te doare ceva, când ţi-e rău de la ceva, te duci la doctor, îţi dă tratament şi te faci bine. Dar ce faci când te simţi bolnav fără să ai nici o boală, nici o suferinţă fizică, ci doar milioane de pitici isterici care îţi tropăie în cap şi urlă: salariu înjumătăţit, criză, grevă, boc, băsescu, praf, puf de plop, vecini cu bormaşină, sms-uri repetate de la bancă deşi nu e încă termenul scadent pentru rată, şefi aberanţi, cunoştinţe ocazionale care nu ştiu decât să îţi ceară diverse servicii, dar nu te întreabă vreodată ce mai faci. Stop joc! Distonocalm nu iau că îmi afectează capacităţile de condus, iarba e prea scumpă. Atunci cum să mă detoxific şi să mă fac bine?
Pasul 1. Luat agenda de telefon, examinat numele persoanelor cu care nu am mai comunicat de cel puţin 6 luni şi dat "şterge". 94 contacte mai puţin. Luat şi lista de messenger şi procedat la fel. În unele cazuri chiar "delete&ignore". 78 contacte mai puţin.
Paşii următori (de la 2 la X, unde X e liber să zburde): luni primesc cu mare încântare două invitaţii la Buenavista Social Club de la gagic. Pentru mine şi draga mea Antoaneta, mare iubitoare de ritmuri cubane. Sala Palatului este un loc odios, cu acelaşi mucegai comunist pe pereţi, aceleaşi scaune urât tapiţate şi incomode, cu acustică proastă, dar pentru cubanezii noştri nu a contat. Au făcut un spectacol viu, colorat, pasional, fierbinte şi condimentat. S-au dus la ceruri Compay Segundo, Ibrahim Ferrer (pe care am avut onoarea de a-l asculta alături de Buenavista în 2004), Ruben Gonzales, dar Buena Vista Social Club rămâne o instituţie, şi pe lângă moşuleţii fabuloşi (de la chitară, trompetă, percuţie), am rămas plăcut impresionată de tinerelul drăguţ de la pian, de trompetistul grăsuţ cu ochi albaştri, de focoasa şi unduioasa solistă cu care au venit de data asta. Singura mea dezamăgire a fost, ca şi acum 6 ani, publicul, nu ştiu dacă snob, dar cu siguranţă neinstruit. Da, la un concert de muzică simfonică stai cuminte în scaunul tău şi aproape că nu respiri. La Buenavista te ridici în picioare, dansezi, te bucuri. Eu cu Anto am fost printre puţinii nebuni care am ştiut acest lucru şi ne-am primit porţia de priviri aspre dezaprobatoare. Care ne-au impresionat atât de tare, că la sfârşit eram roşii la faţă, aveam tricourile ude de cât dansasem şi ne făceam bezele cu artiştii.

Ca să rămân în zona ritmului, culorii, pasiunii, joi 27 mai, la Muzeul Ţăranului Român la ora 19, merg să-i fiu alături Antoanetei care va face o prezentare a celui mai lung carnaval din lume, cel din Uruguay. Anto a fost acolo, s-a documentat, a trăit, s-a bucurat şi acum ne povesteşte şi nouă despre alte lumi, trăiri şi simboluri. Vă invit şi pe voi să veniţi, să vă detaşaţi un pic de cotidianul isteric, să ne vedem, să ne relaxăm frumos.

Şi pentru că doctorul din mine mi-a prescris să fac un tratament de cel puţin încă 3 zile după, de vineri voi fi la Sibiu, la draga mea Rhodos, participant entuziast atât la Festivalul Internaţional de Teatru SibFest, cât şi la a doua ediţie a Transilvania Tattoo Convention.

În loc de încheiere, vă las cu răspunsul meu la leapşa primită de la Viorica, pornită de neobositul şi minunatul Alex Mazilu, care ne stârneşte la frumos, să ne lăudăm cu cele mai dragi şi frumoase fotografii din "portofoliul" personal. Şi pentru că mă duc în curând în oraşul sufletului meu, mă laud şi eu cu două imagini ale Sibiului, una prinsă de mine, cealaltă de gagic. Şi vă provoc şi pe voi să faceţi la fel. În loc de tratament cu distonocalm. Sau iarbă, că e scumpă.