"My life isn't theories and formulas. It's part instinct, part common sense". Audrey Hepburn

marți, 10 august 2010

Ce-a speriat-o pe Vulpea urbană

De când mă ştiu, cu excepţia a vreo 3 ani, am stat întotdeauna la bloc. Acum doi ani şi ceva scriam cum că zi de zi mă trezesc cu o durere de cap relativ uşoară, dar iritantă şi mă culc noaptea cu ea, după caz, mai intensă sau insuportabilă. Nu din cauze de natură medicală. Şi atunci, mă întrebam eu, cine e durerea mea de cap, de unde vine şi ce caută ea în viaţa mea? Păi, în primul rând, dacă aş da o scurtă strigare pe geam "băăăă, cine îmi dă şi mie o gaură (la propriu, nu la figurat)?", m-aş trezi la uşă cu cel puţin 12-15 personaje înarmate cu o bormaşină: "a mea are diametru de găurire de 16 mm la beton şi 12 la oţel", "da' a mea are numărul de percuţii de 40.000 rotaţii/min!", "a mea are şi placă rotativă de perii pentru o putere mai mare şi o durabilitate mai ridicată a periilor colectoare". Din exces de zel pun pariu că s-ar alinia la uşa mea şi vreo 2-3 neni cu flexu', polizorul unghiular sau cu ciocanul rotopercutor. Strigarea aş putea să o fac de la 8 dimineaţa până pe la 11 noaptea, zi lumină/noapte întuneric, rezultatul ar fi garantat. La mine la bloc, la gagic la bloc, zi de muncă, weekend, ecoul celor X bormaşini, combinat cu flex, ciocan şi polizor îmi garantează durerea de cap de zi cu zi. Aia primară, cu care îmi încep ziua.

Peste care vin in forţă claxoanele, motoarele de Dacii tigăi şi scutere de rahat, tobe sparte sau jiglere înfundate. Am mai spus-o de câteva ori, Bucureştiul începe să semene tot mai mult cu New York-ul ăla din serialele şi filmele poliţiste, unde sunetul de fundal e întotdeauna o sirenă de salvare sau poliţie. Urletul sinistru al sirenei a devenit un sunet obişnuit şi banal al cotidianului, mai ales că am biroul la intersecţia a două spitale mari. De oameni bolnavi nu spun nimic, oricum mă înspăimântă numărul salvărilor. Da' de miliţieni şi jandarmi, câte dracu de misiuni au aştia pe zi??? Sau dau drumul la sirenă ca să ajungă mai repede la şaormăria din Dristor? Oricare ar fi răspunsul la întrebările mele retorice, un lucru e sigur: durerea mea de cap se acutizează şi începe deja să comunice cu mine: "ding ding ding! ce faaaci? nino ninoooo! vrrrrrruuuuum!!!" "Ştii, îmi spune durerea, îmi place să stau cu tine, eşti simpatică. Nu îmi dai cu pastile, nu mă duci la doctor. Ciocolata neagra, îngheţata sau muzica pe care o asculţi să te relaxezi şi mă trimiţi la culcare îmi plac". Păcat că îngraşă îngheţata şi ciocolata ...

La plecarea de la birou, alte claxoane şi scârţâit de frâne. Acasă, durerea mea de cap se distrează relaxată cu bătaia ăleia de deasupra în parchet şi a vecinei de dedesupt de şniţele. Dum dum dum, pac, pac, pac, tan tan tan. Se bagă în seama şi eternele bormaşini. Şi flexul. Şi sirena. Un adevărat Bolero de Ravel.

Noaptea târziu, dau să leşin în pat. Durerea mea de cap bate darabana cu degetele. Se cam plictiseşte. Dar nu pentru mult timp! Noroc că sezonul de împerechere la pisici e deschis de prin aprilie până în octombrie, că altfel nu ştiu cum m-aş descurca doar cu alarmele maşinilor care nu se mai opresc că stăpânii lor imbecili şi cretini şi nesimţiţi şi mârlani nu catadixesc să iasă pe geam să o oprească pentru că "e doar un câine, dragă, daca era hoţ ştia deja să taie contactele, tu culcă-te la loc, la un moment dat o să se oprească". Până o să pornească iar.

Povestea de mai sus era foarte reală acum doi ani, la fel de reală şi zilele trecute. Doar că de câteva zile nu mai stau la bloc, ci m-am mutat la draga mea Iulia, la căsuţă, pe nişte străduţe mai izolate, cu case. Şi pentru prima dată, am dormit singură acolo. Am adormit cu televizorul pus să se închidă singur. În prima noapte, m-am trezit panicată, pe la 2. Ceva nu era în regulă. Am verificat uşa, m-am uitat pe geam. Am deranjat pisica. Am adormit cu greu la loc, cu sentimentul că se întâmplă ceva, dar nu-mi dau seama ce. A doua noapte la fel. Ziua am stat acasă, bolind cu ficatul în braţe, aţipind din când în când. Dar senzaţia de ceva ciudat nu mă părăsea. Aseară am lenevit pe canapea, dar am stat cu urechile ciulite. Şi la culcare, am închis televizorul. Întuneric spart doar de o geană de lumină de afară, câţiva greieri cârâitori. Şi atât. Şi atunci m-a lovit. Senzaţia stranie este ... liniştea! Şi lipsa durerii de cap. Încă trei zile şi nici măcar sunetul alarmei de la telefon nu mă va mai agresa, măcar pentru o perioadă. Mi-a înflorit deja un zâmbet larg pe toată faţa, doar la gândul.


30 de comentarii:

  1. foarte faina aura urziceanu! mercic.
    cu linistea...stiu cum e...si eu patesc la fel cand is singura acasa, ma trezesc sa vad de ce e liniste...

    RăspundețiȘtergere
  2. Eu stau la casă.Dar de când au fost pavate străzile circulația s-a triplat,asta nu e chiar rău.Rele sunt scrâșnetele roților frânate din cauza vitezei prea mari.

    RăspundețiȘtergere
  3. Dush, eu m-am speriat pe bune zilele trecute, fiind la o terasă cu două prietene, când am realizat că urlam una la alta din cauza fondului sonor (maşini, claxoane, huruieli, etc) atât de puternic. Cum naiba să nu fim atât de agresivi şi agitaţi cu atâta poluare fonică? :( Mă bucur tare mult că-ţi place Aura, e una din melodiile mele preferate.

    Starchim01, în primul rând, bine ai venit :) Unde stau eu acum au pus pe străduţe opritoare din alea de cauciuc şi nu se prea încumetă la viteză, iar noaptea trec câteva maşini. La bloc la mine, foarte aproape de un pasaj, noapte de noapte făceau întreceri de cilindrii băieţii jmecheri cu motoare. Un zgomot infernal!!!! Aşa că 2-3 maşini pe noapte pot trece liniştite acum :D

    RăspundețiȘtergere
  4. Linitea este într-adevăr un lucru neprețuit.Mulți nu știu s-o prețuiască.Frumoasă descriere.

    RăspundețiȘtergere
  5. Pe mine ma "doare" linistea si ma obisnuiesc greu cu ea din cauza aceleiasi senzatii de anxietate. Cre'ca-i un fel de fobie, da' nu stiu cum s-o numesc... Cert e ca ma obisnuiesc cu zgomotul repede-repede.

    PS:~Crezi ca daca strigi despre gaura la figurat nu vor fi la fel de multi la usa ta?~

    RăspundețiȘtergere
  6. Să mai vin și eu cu câteva puncte de petiție, dragă LIELIE!!
    Viața la bloc este din ce in ce mai stresantă.
    Dacă m-ar intreba cineva care este principalul motiv pentru care detest perioada trecută, asta i-aș spune- a adunat in niște cutii de ciment oamneni de toate categoriile .
    Dacă te poți muta intr-o căsuță, fă-o!!!

    RăspundețiȘtergere
  7. Secret, din păcate, din cauze de trai haotic la oraş, nici nu mai ştim CE e liniştea.

    Bogdanic, în primul rând, sunt convinsă că vor fi cel puţin dublu :))) Na, liniştea aia de îţi ţiuie urechile, ca în mormânt, mă face şi pe mine să mă simt ciudat. Dar eu ziceam de liniştea asta care ar trebui să fie normală, dar de care nu apucăm să ne bucurăm prin oraş, că urlă claxoanele, bârâie bormaşinile. Detest bormaşinile!!!!!! Şi românii la bloc chiar abuzează de ele. Brrrr :D

    RăspundețiȘtergere
  8. Wow, greieri?!in bucuresti?!
    Si eu am locuit aproape toata viata la bloc :) iar cand m-am mutat la casa am avut parte de liniste o perioada, pentru ca era iarna. Acum e cald, unii stau pe strazi,canta si sparg seminte...

    RăspundețiȘtergere
  9. Ginuţa, mutarea mea la casă (a altuia :D) e o tranziţie spre mutarea aia mare, sper eu pe termen cât mai lung :) Da, combinaţia de domni şi doamne bine crescuţi, cu personaje venite de la ţară cu 20-30 de ani în urmă la bloc, dar cu obiceiuri vechi ce nu pier aşa uşor (muzica dată taaare, grătare făcute pe balcon, ba chiar şi cocoşi şi găini crescute pe balcon), cu tineri veniţi în chirie la Bucureşti unde nu-şi asumă nimic din oraş, doar au pretenţii, dar se comportă ca în cocină, toată combinaţia asta e în cele mai multe cazuri odioasă.

    Sabbra, daaaa, greieri! :) Zona unde stau acum e de case dintotdeauna, nu viluţe răsărite în ultimii 2 ani sau case părăginite acaparate de ţigani. Aşa că spartul de seminţe şi hăhăiala la poartă nu fac parte din peisaj :)

    RăspundețiȘtergere
  10. Draga mea, mai bine decat mine cine sa te inteleaga? :) Eu iti doresc odihna placuta in fiecare din serile petrecute la Iulia :). Pup

    RăspundețiȘtergere
  11. iar m-am fericit cu gandul ca stau la curte; nu tu vecini, nu tu bormasini, nu tu sirene. la mine e doar o melodie continua...in traducere libera, matza in calduri si caini ofticati pe ele:))

    RăspundețiȘtergere
  12. Da, da, DA!!!
    Stau la casa de 10 ani.
    La vechea casa aveam peste drum o salcie (si casa-nbracata-n iedera).
    Din salcie, serile de vara, canta o privighetoare (pe bune, privighetoare!), din iedera, ciripeau vrabii.
    La noua casa avem in fata un tei urias. E paradisu' pasarilor! Mierle, vrabii, o ciocanitoare... Si nu va ganditi ca sunt printr-o margine de oras. Am stat peste drum de Primaria Sectorului 1, acum la 3 strazi distanta de vechea locatie, mai spre Gara de Nord. Casa-i casa!

    RăspundețiȘtergere
  13. You...You...You made my day cu Aura. Se implineste tocmai un pogon de timp de cand nu am mai ascultat piesa!
    Suntem chit.

    RăspundețiȘtergere
  14. Acum doi ani faceam haz de necaz scriind Linisteeee! Intre timp, blocurile noastre fiind mai mici si cu nr limitat de ferestre de acoperit cu termopan, bormasinile s-au mai rarit. Acum avem greieri si sa stii ca taraitul lor in noapte poate fi la fel de enrvant ca o bormasina, indiferent de ora :))
    Mamitza sta la casa. La tara. Nici vorba de liniste. Deh, e strada Primariei, strada principala. Asa se manifesta acolo egalkizarea modului de viata intre oras si rural, cu apa la cismea (e bine!) si cu nume de strazi. Atat.

    RăspundețiȘtergere
  15. Eu mor de curiozitate sa stiu unde e mutarea aia mare!! :)) Am cateva banuieli, astept sa vad daca mi se confirma :D Cat despre case, eu stiu una si buna: casa nu are niciun rost daca-i inghesuita de casa roz a vecinului, fara o gradinita sau un copac de leagan, atat de departe de natura incat de la geam se vede un cartier rezidential clonat. My two cents :) Cand o sa am casa, imi doresc din suflet sa fie undeva cat mai in mijlocul naturii :)

    RăspundețiȘtergere
  16. Rhodi, voi aveți un Paradis acolo!!! Va fi întotdeauna unul din locurile mele preferate :) De luni vor fi și dimineți odihnitoare, fără cea care urlă la 7 fără 15 :D

    Camelia, ești o fericită :) Deși mâță în călduri nu e chiar simfonie :)))

    Tizule, și la ai mei la curte e o privighetoare și deși ziua e haos (că se lățește centura), noaptea e așa bine :) Și eu acum stau în zona 1 mai-Domenii și deși curtea e foarte mică, e plin de flori și de umbră.

    Lupule, cu mare plăcere :)

    Vio, uite că pe mine greierii chiar nu mă deranjează. Eu în Militari stăteam în bloc mare, înconjurată doar de blocuri mari, așa că bormașina e nemuritoare. La mamitza nici noaptea nu e liniște???

    Misaki, după cutia de chibrit de apartament, chiar și curticica mică a casei unde stau e ok. Azi am plivit buruienile și am udat floricelele :) Dar acolo unde vreau eu să mă mut casele sunt la mare cinste și vegetația la fel. Nu știu ce bănuiești tu, dar toți cei care m-au auzit spunând unde vreau să plec mi-au spus stereotipic: acolo e frig! Și la cât detest eu căldurile astea sufocante, le răspund: abia aștept! :)))

    RăspundețiȘtergere
  17. Vaaaaai cat te inteleg. Chiar acum un alt vecin darama peretii. Fericitul de el. O face fara oprire de la ora 9. Mai am specimene care incep la sapte. Uneori ma duc peste ori, alteori raman cu durerea de cap.

    Ma bucur mult pentru linistea ta! :*

    RăspundețiȘtergere
  18. Of,Doamne...linistea e asa de odihnitoare dupa atata larma!Ma bucur pt tine de mi se face pielea de gaina...
    La mine sunt greieri si-i aud mereu,uneori imi mai intra si in casa(tot stau destul de aproape de pamant)!
    De-abia astept sa punem de limonada in linistea curtii!

    RăspundețiȘtergere
  19. toata invidia din lume.... o revars!
    si noi stam la bulevard, iar asta nu ne face cu nimic mai buni!

    cat de mult valoreaza o fereastra deschisa si o pasarica zglobie in preajma.....

    RăspundețiȘtergere
  20. No, gata. De acum ai scapat de bormasina. Si de durerea de cap. Imi si inchipui zona aia in care esti acum cam ca o Vatra Luminoasa. Acolo mie mi se pare raiul din Bucuresti. :)

    RăspundețiȘtergere
  21. Vatra Luminoasa... mda, a fost un rai linistit. Stiu bine, acolo mi-am petrecut copilaria si adolescenta in anii 70-90. Pe Aura tot de-atunci n-am mai ascultat-o - incredibil cum mi-au venit versurile in cap pe masura ce am reascultat piesa. Ca si Vatra: inchid ochii si vad (strazile si oamenii asa cum erau, nu cum sunt acum). Multumesc, Lia, Nina.
    In Canada e liniste - poate pentru ca zgomotele se pierd in spatiul vast. Nici aici oamenii nu se (mai) asculta unii pe altii (ca alt'dat' pare-se), dar macar inca dau senzatia ca o fac, ceea ce ajuta substantial.
    Zice-se ca umbla o vorba gen Kipling: linistea nu vine din afara; esti cu adevarat linistit daca iti tii firea atunci cind se pravale totul in jur in mod asurzitor. Trebuie exercitiu mult, insa. Si mai ales iubire - usor de zis, greu de facut, amintirile nu dau pace, schizofrenie temporara a balansului de emigrant intre doua lumi... uf.
    Lie, curtile de Bucuresti cu linistea lor de noapte lina, parfumul de tei statut si greierii aia care invie paradoxal in fiecare vara n-o sa le gasesti nicaieri altundeva. Bucura-te de fiece clipa.

    RăspundețiȘtergere
  22. Vai Lia, mi-ai adus aminte de'o anumita etapa a vietii mele! http://georgiana75.wordpress.com/2010/02/17/liniste-sau-nu/
    Ma bucur ca ti'ai gasit linistea! Te pupic!

    RăspundețiȘtergere
  23. se pricepe Alifantis, se pricepe:D

    RăspundețiȘtergere
  24. Desi te citesc de ceva vreme, nu am scris niciun comentariu. Dar sparg gheata acum. :)
    Despre liniste. Pot spune ca linistea e unul dintre acele elemente fara de cate nu as putea trai. Si nu exagerez.
    Eu stau la curte, in Bucuresti, dar nu intr-o zona atat de linistita ca a ta. E o zona cu case dintotdeauna, insa si oamenii s-au mai schimbat. Asa ca nu pot spune ca e chiar un paradis. Dar am norocul sa am curtea mare si sa am casa mai retrasa de la strada. Si nu se prea aud zgomote, decat daca acestea intrec o anumita masura. De exemplu, desi e artera principala, cu tramvai, acesta nu se aude. De zgomotul sirenei nu cred ca ai cum sa scapi. Dar iti spun o faza graduta: am un caine si de cate ori aude o sirena incepe sa scoata si eu un sunet. Chiar nu ii place!
    Da, am norocul ca nu aud bormasini, desi am avut de indurat (ironia sortii) bormasina, flezul, polizorul meu. (Lucram de mai multi ani la casa si nici acum nu e gata. Ufff..)
    Iar seara se aud greirii. Sincer pe mine ma streseaza rau. Eu vreau sa fie linistea aia in care auzi cum iti tiuie urechile.
    Insa am o ciocanitoare in curte. Poate parea ciudat, dar chiar nu ma deranjeaza, ba din contra. :)
    Sigur, cand iesi pe strada trebuie sa induri multe zgomote. Dar macar acasa sa poti sa ai parte de liniste cand iti doresti asa.

    RăspundețiȘtergere
  25. Scuze pentru toate literele "mancate" sau inversate de mai sus. Nu am mai stat sa verific ce-am scris (trebuia sa plec undeva in scurt timp) si se pare ca am facut destule erori. :(

    RăspundețiȘtergere
  26. Daniela, despre doamna Aura, Slavă Domnului că putem spune că încă mai e :)

    Virtualkid, acu între noi fie vorba, o păsărică zglobie poți să ai și la apartament :)))

    Nina, faza genială a fost ieri când am intrat într-un magazinaș să iau ceva de mâncare și instant a început o bormașină, că făceau reparații. Am ieșit glonț, total bulversată :))) Știu și zona Vatra Luminoasă, nu știu acum dacă mai e la fel. Eu stau acu după cum ți-am trimis harta, 1 Mai-Domenii. O să vezi miercuri :)

    IoanaT, mă bucur că ți-am readus ceva amintiri frumoase :) Liniștea asta după care nici nu știam că tânjesc atât de mult ține și de un anumit nivel de educație și civilizație. Din păcate, în București s-au pierdut de multe termenii ăștia. Și nu pentru că sunte u cârcotașă sau mă pregătesc să plec spre alte zări, e doar trista contemplare a realității.

    Gerogiana, cu povestea ta din februarie mi-ai adus aminte cum mi-am găsit eu pereții cu "hărți" pe ei de la inundația vecinei și parchetul umflat, la nici 3 luni de când terminasem de renovat toată casa. Dixtracție de bloc, la naiba! :))

    CD, Alifantis e unul din iubiții mei, da? :)

    Lynette, bine ai spart gheața! :) Mey, s-ar putea să idealizez eu în acest moment, plecată din iadul de la bloc. Și pe aici mai trec mașini, te mai ciondănești cu vecinul că a parcat cam în poarta ta, dar per total e o maaare diferență! Eu cu greierii chiar nu am problemă. Probabil după ce o să mă obișnuiesc cu liniștea o să mă fac mai selectivă și o să înceapă și greierii să mă deranjeze :))) Îți mulțumesc pentru mesaj și acum te tot aștept, da? :)

    RăspundețiȘtergere
  27. te citesc prima oara , vulpe. si-mi place. eu de cativa ani stau la casa. si am greieri la bucătărie. cri-cri , cri-cri... e un fel de sic-sic adresat colegilor de-afara. ori viceversa. nu vorbesc greiereasca. pe la mine , noaptea , latra cainii. a paguba mai ales.

    numai bine !

    mia.

    RăspundețiȘtergere
  28. ma ofer voluntar sa rezolv migrenele...in rest, continua tot asa, te citesc cu mare interes, am devenit si vizitator frecvent stii tu unde, la cea mai buna quesadilla din oras

    namaste:)

    RăspundețiȘtergere
  29. Mia, îți mulțumesc de vizită, și mie îmi place ce am găsit la tine și o să vin mai des :) Greierii în casă nu cred că-mi doresc :))) Te mai aștept!

    Magister_ludii, mulțumesc, durerile de cap mi le rezolv singură sau cu ajutorul gagicului :) Sper să scriu mai des și mai redlaxat acum că mi-am mai rezolvat din probleme, mulțumesc de vizite. Toate bune!

    RăspundețiȘtergere