Alți pași, bucăți de viață, oameni și cutii

Ieri seară am pus în mașină ultimele pungi și cutii cu lucrurile mele de la apartament. Deși același mobilier, aceiași pereți, dintr-odată casa mea nu a mai fost a mea. Cu o pauză de 3 ani, cât am stat la părinții mei la casă și curte, apartamentul a fost căminul meu de când m-am născut. Acum fix trei ani îl terminam de renovat după gustul și plăcerea mea. Doar pereți colorați, mobilier puțin, raftul cu pisici de porțelan, dulăpioarele colorate și lada de zestre făcute de draga mea Cati, tonele de cărți. Casa mea. De două săptămâni adun și sortez, arunc și pun bine. Ce să iau cu mine departe, ce să las la mama în pod. Vineri l-am dus pe Miqui la ai mei. Aveam emoții, e un motănel ciudățel și bătrân, cu hachițe, dar foarte cuminte. Mara l-a luat la pupat și iubit din prima, a stat sub un dulap câteva ore, dar pe seară deja mâncase, iar noaptea a dormit când cu mama în pat, când la tata la picioare. Am bifat o reușită pentru care îmi făceam ceva probleme.

Am crezut că voi avea probleme cu hainele, dar alea deja nu mai sunt așa multe, 5 saci și gata. Dar să scormonesc prin milioane de hârtii, cursuri din facultate, facturi, contracte, să decid ce arunc, ce păstrez, a fost îngrozitor. Florile s-au împărțit între vecina și Iulia. Cărțile. Doamne, câte cărți am de citit! Și gata. Am încuiat ușa, am păstrat cheia, dar de acum voi mai merge acolo doar în vizită, sunând înainte, că așa e frumos. Ciudat, dar mult mai puțin traumatizant decât mi-am închipuit.

Miercurea trecută am mai bifat o experiență. Mi-am dat seama că am multe lucruri pe care ori nu le-am purtat, ori nu le mai port, dar sunt încă foarte bune, argintăreli, gentuțe, haine, ba chiar și un covor. Și mi-am chemat gagicele la un garage sale. Ca în străinătate. Le-am expus frumos, fiecare lucrușor cu povestea lui, iar fetele și-au ales ce le-a plăcut. Am stat de povești, la o limonadă și o salată de fructe, la hlizeli și momente emoționante cu Iulia iYli, Oana Shmeny, Ada, Rodica, Jane, Nina, Tiza Lia, Mika și Mircea, Roxana Evergreen, Dana, Oltița. Niște fete minunate, femei deosebite, prietenele mele. Am fost extrem de emoționată. Nu știu dacă am fost cea mai primitoare și atentă gazdă, dar aș vrea să știe că întâlnirea noastră a fost și este un moment pe care o să-l iau cu mine în suflet. Le mulțumesc că mi-au luat lucrușoarele, sper să se bucure de ele și să le facă plăcere să le poarte, jumătate din bani i-am dat deja pentru doi copii speciali din campania oamenidarnici. Pe care aș vrea să nu o uitați nici voi.

Am spus la revedere unei case, am viața materială în cutii și saci, mi-am vândut din lucrurile personale. Nu a fost ușor, dar nici așa dificil. A fost cumva .. ciudat. Experiențe și lecții. Oameni lângă mine. Emoție enorm de multă. Am un nod în gât și cuvinte puține și sărace. Mai e puțin.