"My life isn't theories and formulas. It's part instinct, part common sense". Audrey Hepburn

miercuri, 22 septembrie 2010

Mici agonii și ușoare extazieri

Când am spus gata serviciului, aveam fantezii cu "abia aștept să nu fac nimic!". Și eram invidiată de toată lumea. Ei, bine, a trecut fix o lună de atunci și sunt epuizată de cât nimic am de făcut! N-am apucat încă să am ziua aia în care să simt că îmi crește mușchi de pădure sub cur de zăcut în canapea. Dar măcar nu mă mai trezesc în fiecare dimineață la 7 fără 15 și cu asta mă simt deja extrem de câștigată.

M-am gândit eu săptămâna trecută că ar fi cazul să-mi închei de tot socotelile cu locul de muncă. Credeam că e o formalitate. Greșit. Ideea de "lichidare" e mult mai profundă decât îmi imaginam. "Faci hârtie de încheiere de comun acord, o semnează șefu mare, după aia la Resurse sumane de unde iei hârtie de lichidare, după care la Administrativ să lași ce ai pe inventarul tău altcuiva, apoi iei semnături de la persoanele astea cum că au luat ele lucrurile, după aia la doamna X care să semneze că nu ai cărți de la bibliotecă, penultimul drum la Financiar care să semneze că s-au încheiat socotelile, la final iar la Resurse umane de unde vei lua cartea de muncă". Amețisem oricum la simpla înșirare, dar când am realizat și că e vorba de fix 8 drumuri între 3 sedii (unul în Armenească, unul la Cotroceni și al treilea pe Calea Victoriei), aproape m-a luat cu leșin. Norocul meu e că am niște colege foarte drăguțe care și-au lăsat din treburi ca să mă ajute să rezolv cât mai repede și nu s-au supărat pe mine că le-am stat pe cap. Oricum, am avut senzația că mă ocupasem acolo 3 ani de ceva foarte important, gen trezorerie, la câte hârtii și semnături am avut de luat.

La BCR m-am dus să-mi închei cu overdraft-ul, cu cardul. Am așteptat 40 de minute (erau 12 persoane înaintea mea care revizuiau contractele de credit) ca să ajung la un consilier, dar, după cum i-am și menționat, doamna care m-a ajutat a spălat imaginea de rahat pe care o aveam despre BCR, serviciile lor și angajații întâlniți până acum. Cu hârtii, cu explicații, a durat totul 3 minute. Azi m-a și sunat să-mi confirme că totul e rezolvat, deși nu mai era treaba ei.

Pe de altă parte, la BRD, unde m-am dus să văd și dacă sunt schimbări în contractul meu de credit, dar și să îmi schimb data limită de plată a ratei lunare, am dat de o donșoară extrem de blondă, și la propriu și la figurat. Cu contractul am scăpat repede, dar când am întrebat de schimbarea datei pentru rată a clipit des și mi-a spus "mmm, costă 50 de euro". Ce? Care e serviciul, munca, activitatea, efortul care se depune ca să fie cuantificat în suma asta de bani? "Ăăăă, atât costă". Unde scrie asta? "În reglementările noastre". Păi, vreau să văd. "Ăăă, nu știu exact unde, dar atât costă". Bun. Și dacă depășesc data limită cu 2-3 zile, ce se întâmplă? "Păi, e 20 de lei". Ce? Penalizarea? Păi, e fixă, nu un procent? "Ăăăă, nu știu să vă spun". Domnișoară, pe biroul tău scrie consilier, ce știi tu de fapt? "Știți, e 5 fără 10, noi la 5 terminăm programul". Răspunsul ei m-a bulversat, așa că am plecat, chiar refuz să mă mai enervez.

Un amestec de sentimente extreme, lacrimi și bucurie, mi-a provocat faptul că am luat un radar săptămâna trecută. Din prostie personală, că știam că prin zona aia pun radar. Chit că m-a durut puternic să dau bani pe amendă, mi-am dat seama că încep să fiu occidentală pentru că mi s-a părut firesc să plătesc pentru greșeala mea și mi s-a umflat pieptul de mândrie când i-am văzut și întâlnit pe polițiștii care trăgeau pe dreapta pe TOATĂ lumea (jeep-uri, bmw-uri, fițe sau oameni de rând ca mine). 4 polițai ca în filme, drepți, bine făcuți, politicoși, extrem de fermi. O domniță a insistat să iasă din mașina ei frumoasă, deși i s-a repetat să stea la volan, și a început să se isterizeze în drum: "buey, tu știi cine e tata???". Răspunsul a fost calm: "Dar dumneavoastră știți cine sunt eu?". NU. "Agentul constatator care vă scrie amenda pentru depășirea vitezei".

Din categoria extaz a fost și schimbarea permisului de conducere în din ăla european. Drumul în Piperă e un adevărat off-road, dar ca să depun actele și să-mi facă poza a durat 5 minute, după 3 ore, așa cum mi se spusese, și fix 1 minut de stat la coadă îl aveam frumos, cu mine hologramă, în mânuțe. Multe ghișee, nu mai mult de 2 persoane la fiecare, personal amabil și rapid. Deci, yes we can!

De când cu începerea școlii și blocarea traficul, am preferat ca multe drumuri să le fac cu transportul în comun și foarte multe pe jos. Că, vorba aia, mersul pe jos face fundul frumos. Am văzut și pozat (despre asta pe larg în curând) foarte multe zone din București. E chiar păcat că ne-am obișnuit să vedem doar urâtul și uităm să mai ridicăm și privirea. O grămadă de clădiri superbe, cu personalitate, cu istorie. Două enorme bube are orașul ăsta: traficul și oamenii. Despre trafic nu mai zic nimic, e nevoie de soluții reale și serioase. Dar oamenii ... Of! 1 din 10 oameni întâlniți pe stradă, că eram la Unirii, Universitate sau pe Dacia (deci în zone centrale), scuipă cu nonșalanță, meduze scârboase, pe trotuar, în fața celorlalți. L-am reținut pe domnul care a scuipat liniștit în dreapta lui, deși eu veneam din spate. Când i-am spus că m-a scuipat pe papuci mi-a răspuns, tot el iritat:"dar eu de unde să știu că ești în spate???" Dar e normal să scuipați pe trotuar? În plin oraș? "Aoleo, oi fi din aia umblat prin țări străine, cu fițe în cap!" Nu mai avea rost să-mi răcesc gura. Dar fata drăguță, frumos îmbrăcată, pe care o ținea iubitul tandru de mijloc, care a întors capul și a tras ditai scuipatul pe trecerea de pietoni, m-a șocat. În prostia mea trebuie să recunosc, chiar m-a marcat. Tot restul zilei m-am gândit la ea și gestul ei. Păcat.

Ieri am fost la ai mei, să o ajut pe mami la curățenia de toamnă. Nepoată-mea a stat lângă mine și a făcut și ea curat. Dar cel mai important, mi-a cântat din repertoriul personal, variantă personală de interpretare: "Vulpe tu mi-ai furat gâsca, dă-mi-o înapoi!" și "Într-o nu ştiu care seară, Într-un nu ştiu care sat, Sub un nu ştiu care pat, Mititel cât un cercel, stă pitit un șoricel". Niciodată nu mi-a fost așa de drag să fac curat.

Dom'le, scriu eu rar, dar și când mă apuc! Dacă ați ajuns până aici vă mulțumesc, sunteți niște eroi. Ca să vă relaxați și să vă aduceți aminte de copilărie, vă las cu melodia. Pupez!

26 de comentarii:

  1. Eşti o scumpică, mă regăsesc în mai toate vorbele şi acţiunile tale.
    Frumoasă melodie, eram copil (si da, am fost şi eu copil :P) când o ascultam :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Buei Lia, daca politisti fac o obisnuinta din ce-i vazut tu (aia cu "Dar dumneavoastră știți cine sunt eu?". NU. "Agentul constatator care vă scrie amenda pentru depășirea vitezei" e de antologie! :-))) ), ai unde sa te-ntorci, caci peste tot educatia pulimii s-a facut cu parul legii...

    RăspundețiȘtergere
  3. lia nu judeca oamenii care scuipa pe trotuar, stiu e nasol si gross dar unoeri e chiart necesar(nu o sa intru in patologia scuipatului si stiu ca se poate face asta in servetele, dar cind vezi mutrele socate ale babelor merita).si stiu ca nu e civilizat si ca lise face unora rau.
    si da, imi asum scirboasa propozitie 'i/m a fan'
    cu toate ca o critic pe fiimea care se golaneste uneori asa din teribilism

    RăspundețiȘtergere
  4. Foarte fain ai povestit. Pentru cineva care sta toata ziua in birou si citeste aiai e ca si cum s-ar fi plimbat el zilele astea, si pe la banci si pe la politie, dar fara sa vada pe viu cum o duduie scuipa in plina strada. :(
    Te pup si pe tine si pe Mara!

    RăspundețiȘtergere
  5. Curatenia de toamna...face aerul curat!!

    RăspundețiȘtergere
  6. Ștefania, și eu pe voi! Tare tare!

    Georgiana, îți mulțumesc! :) Sunt o grămadă de melodii foarte simpatice, bune și pt copii și pentru adulți cu inimi de copii, e păcat că nen aducem aminte prea rar de ele. Mai știi "Omleta din ouă de broască țestoasă"? :D

    Tizule, daaa, am avut o mega fantezie cu mulți polițiști din ăștia care se impun și în fața șmecherilor și chiar fac un pic de ordine. It felt good!

    Karma, de data asta chiar nu pot să fiu de acord cu tine. Dacă la treaba cu hakerii, chit că nu eram eu de acord, te înțelegeam, la asta cu scuipatul ... Că nu vorbesc de moși care abia se târâie pe stradă și care nici nu mai știu ce fac. Eu am fost operată la nas și aveam turme de meduze în nas și în gât, dar să mor de am scuipat vreodată în plină stradă! Dacă chiar nu mai poți, e chestie de viață și de moarte, nu ai batistă, du-te măcar mai ferit, după un chioșc, un copac, nu mă scuipi pe mine pe picioare cu bolile tale! Pe babe le poți șoca cu multe altele, dar eu ce vină am?

    Nina, atunci cu siguranță te va bucura când o să pun (în curând) imaginile adunate prin Bucureștiul ăsta atât de hulit și scuipat. Am fost și încă sunt turistă în orașul meu :) Că eu chiar vreau să plec cu amintiri frumoase, nu înjurând și scuipând în urmă :) Mara se pregătește de grădi (a fost răcită și nu a putut să o ducă din prima zi), e mare emoție în familie. Vă pupăm și noi!

    Rodica, și când la ai mei am și curte unde să scot lucruri să le scutur gospodărește, parcă e și mai plăcut :)

    Celine, vezi că eu mă emoționez foarte tare la așa declarații și le iau foarte în serios! :) Sincer, sper să nu te dezamăgesc. Îți mulțumesc!

    RăspundețiȘtergere
  7. Nu stiu exact in ce tara vrei sa pleci (ti-am descoperit blogul de putin timp), dar iti tin pumnii. La anul imi iau si eu zborul spre o tara mai civilizate, desi mi-e frica de ce-o sa fie la inceput. Dar parca mai bine asa, macar simt ca am niste sanse pentru o viata mai buna dincolo, decat as putea avea in Bucuresti.
    Take care :)

    RăspundețiȘtergere
  8. Lia sterge repede 'Omleta din oua de broasca testoasa' ca vin astia de la protectia animalelor si ne salta pe toti :))) xx

    RăspundețiȘtergere
  9. Deci sa inteleg sa sunt un erou... Am citit pana la ultimul rand... Tre sa recunosc ca daca celelalte chestii sunt traditionale la romani, chestia cu tipa cu iubitul care a scuipat m-a shocat si pe mine... In rest, trebuie cu adevarat sa fii in "emigration mood" ca sa vezi toate chestiile astea. As fi putut sa ti le spun si eu de cate ori ne-am intalnit cand am mai venit la Buc., dar mi-a fost frica de clasicul "a venit si asta din strainatate sa ne critice"...

    RăspundețiȘtergere
  10. Anca, am o superstiție, o să spun toate detaliile despre unde plec la momentul când o să și ajung :) Eu mai am puțin. E o anumită emoție, dar nu frică. Chiar nu mai cred că îți trebuie o extra nebunie să pleci, e aceeași nebunie să rămâi. Îmi plac mult fotografiile tale, în curând o să te invit să vezi și "galeria" mea de imagini cu Bucureștiul frumos, ăla cu care vreau să plec pe retină :)

    Vero, spune-i lu doamna Angela Similea :)))

    Dragule, zilele astea de "turist în orașul meu" m-au făcut să descopăr un oraș uluitor, pe care din păcate îl pot asemui cu o femeie care în tinerețe a fost superbă, dar care a dat numai de bărbați nemernici care și-au bătut joc de ea, care are mulți copii și majoritatea o disprețuiesc și o scuipă, îi fură banii de pensie și o mai și bat. Mai puțin unul, care o iubește, îi îngrijește rănile, îi aduce mâncare bună. Și sub riduri adânci și cicatrici se mai văd, dacă te uiți atent, niște ochi minunați, niște degete lungi și fine, un anumit stil și o anumită personalitate. Așa că în ciuda administrației și a multor oameni (mai mult sau mai puțin pribegiți pe aici), am reușit să descopăr multe degete fine ale Bucureștiului, mulți ochi superbi, un anumit stil, o anumită personalitate. Abia aștept să așez toate imaginile și să vi-l arăt și vouă. Momentan sunt în "tourist mood", încă nu realizez ideea de emigration :D

    Piticugras, o completare: ce de gagici miștoace comentează pe aici :D

    RăspundețiȘtergere
  11. Ce dor o sa-mi fie de tine Lie...Aproape ma ia plansul cand te citesc,da-s mandra tare de tine ca pleci la drum lung si bun...Si o sa fie bine!
    Dar tot imi va fi dor...

    RăspundețiȘtergere
  12. Imelda draga mea, nici nu pot vorbi de dor ... Nici nu vreau, cel puțin nu acum. Nu plec chiar pe altă planetă :) Și de scris și povestit și împărtășit bune și rele o vom face ca și până acum, sunt convinsă. Te pupez!

    RăspundețiȘtergere
  13. Tare-mi place de tine si de scrisul tau, mai, Vulpea mea preferata. Nu ma mai satur, intelegi? :)

    RăspundețiȘtergere
  14. Angela, am făcut gogoloațe roșii în obraji de plăcere :) Reciproca e valabilă, mă liniștesc tare mult gândurile și cuburile tale :)

    RăspundețiȘtergere
  15. Ce naspa ca acolo unde te duci n-o sa mai ai decat extazuri, nu si agonii ! :)))

    RăspundețiȘtergere
  16. Ar trebui sa-i dai si numele tutei de la BRD. Cu tot cu numar de telefon, daca poti si cel de acasa. oare stie ea faptul ca la BRD sunt cele mai infecte si mai stupide comisioane, si taxe, si parataxe. Fu..-i in gura sa-i .ut! Desi, tuta, daca te citeste, se prea poate sa-ti ceara ea numarul meu!

    RăspundețiȘtergere
  17. Anca, încă puțin :)

    Iuliana, cred că e o părere greșită cum că în țări străine nu dai de birocrație, faze stupide, absurdități, mizerie. Poate doar în altă formă.

    Virtualkid, tuta nu părea genul care citește :)) Pot spune doar că e brd-ul de vizavi de Cercul Militar, iar domnița e extrem de blondă, în primul birou pe dreapta :D

    RăspundețiȘtergere
  18. Gud! Acum, data fiind locatia, poti sa fii sigura ca se vor gasi dintre cititorii tai cativa care sa-si faca timp sa te razbune... binenteles luptand impotriva capitalului strain!

    RăspundețiȘtergere
  19. Un blog interesant si scris cu mult talent! Drum bun si succes acolo unde inteleg ca vrei sa mergi...probabil o sa mai revii din cand in cand si in Bucurestiul asta cu bune si rele cum il stim cu totii...

    RăspundețiȘtergere
  20. Pai, draga mea, Lia, nu se putea sa faci un tur de forta si sa nu te lovesti de cataroaie...asta-ti mentine revolta si ambitia treaza...
    Tot binele din lume ti-l doresc!

    RăspundețiȘtergere
  21. Vulpita mea draga si ocupata :D. Am vazut si eu o faza asemanatoare, dar el scuipa si ea il tinea de mana. Nu i-a zis nimic, dar ni mic! I-as fi tuflit una peste ceafa de si-ar fi inghitit tot scuipatii, pe viata. Mie de-mi vine scuip in servetel.

    O sa se gaseasca intotdeauna ceva de facut. Nimic nu exista, chit ca mergi sa iei o paine


    :*

    RăspundețiȘtergere