Iar de weekend

Dupa o saptamana oribila la munca, inceput de meditatii cu copii care nu au nici un chef de exercitii si tenses (who can blame them?), plus ploi si trafic infiorator si rezultate la analize nu tocmai roz, credeam vineri seara ca o sa crap si nu o sa ma mai poata nimic ridica de la pamant. Dar, in bunul obicei al familiei noastre de a sarbatori cate ceva aproape in fiecare weekend, si sambata si duminica asta am avut motiv sa ma ridic din pat, sa fac diverse si sa ma incarc de energie pentru inca o saptamana. Weekendul asta nu am sarbatorit un eveniment, ci doua.
In primul rand, s-au copt strugurii lu tata. Da, da, la nici 20 de km de centrul Bucurestiului prafuit si poluat, ai mei au o casa frumoasa si o curte mare, cu 15 randuri lungi de vie. Cu multi struguri mici, albi si roshii, din care iese un vin roze sec si putin aspru, de cursa lunga. Ca in fiecare an, ne-am adunat care cum am putut, eu si Razvan, Alina si Pedro (pe care ai mei i-au luat de suflet cu titlul de inca doi copii ai lor), ai mei erau deja pe baricade. Mai ales Mara, care a facut ture printre randuri, de la unu la altul. Haine de "scandal", foarfeci, galeti si ligheane. Tot arsenalul de care aveam nevoie. Am avut noroc de vreme buna, ne-a mangaiat soarele pe obraji. In afara de hlizelile noastre, de huruitul storcatorului si de latratul cainilor, nici macar gandurile noastre nu ne-au deranjat. Nu de alta, dar din secunda in care m-am apucat de treaba, mi-au disparut grijile de la job, ratele la banca, cresterea euro. A ramas doar un bazait cald, un zambet relaxat si degetele murdare de rosheata strugurilor. Si mirosul de pamant umed si cald, de struguri zdrobiti si de iarba uscata.
Dupa ce am terminat cu strugurii, ne-am apucat de mancare. O salata cu ultimele vinete din gradina, roshioare. Nu putea lipsi cel mai bun gratar din lume, facut cu multa iubire de tata. Si prajituri, si tort. Pentru ca ne apucasem de sarbatorit al doilea eveniment al weekendului. Cristi si Katy au implinit 5 ani de casatorie. Si ne-am adus aminte cum acum 5 ani, de emotie si agitatie, am uitat sa ducem la biserica pishcoturile si vinul. Si cum am mers eu in tziganie (Bucurestii Noi, deh), cu bulanul scos prin rochie, cu spatele gol, sa cumparam vin (va rog frumos, deschideti-l) si cum am cautat de nebuni pishcoturi si a trebuit sa ne multumim cu paleuri cu ciocolata (remember, Nick?). Si cum au furat-o pe Katy betzivii de Cioroiu si Gavrila, au dus-o la mama naibii, si a recuperat-o Cristi dupa aproape 2 ore, vanata de frig. Si cum am dansat ca niste nebuni, de aveam dimineata la 6 talpile picioarelor ca labutzele de pisica, cu pernutze. Si nu m-am mai putut incalta decat cu papuci vreo 3 zile dupa aia.
Au trecut deja prin multe, si mai bune, si mai grele. Au facut o casa frumoasa, un copil superb si mai au multa viata inainte. Vorba lu tata: primii 5 sunt mai grei, dupa care pierzi shirul. La multi ani, copii! Sa ne vedem asa si peste 55 de ani.