Weekend de Vama

Am ajuns, in sfarshit!, si eu anul asta in Vama. Era cat pe ce sa intru in toamna cu pielea alba hepaticoasa, cand le-a venit ideea de un weekend la inceput de septembrie lui Cristi si Katy. Ca de obicei, am fugit direct de la servici, am lasat-o pe Frieda parcata la bulevard (cum naiba se face de nu apuc si eu sa conduc macar o data spre mare?!?), m-au cules frate-meu si Katy, i-am luat si pe Alina si Pedro si am taiat-o. Sufletul meu era mai greu, nu era nici Razvan cu mine, nici Iulia si Maggie. Dar m-am bucurat sa aud ca si in mashinile lor, la intrarea pe autostrada, canta Manu Chao. Drumul relativ ok, autostrada libera, traversatul Constantei un calvar (da, domnule Mazare, si tu esti pe lista mea de personaje care ar trebui chinuite si lasate sa sangereze pana la ultima suflare).
Ne-am oprit sa bagam ceva sub nas in 2 Mai. Ne-a urmarit mirosul de usturoi multe ragaituri mai tarziu. Am ajuns la Flori, gazda noastra de ani de zile, aceleasi camere dragutze si curate, flori multe, catzelul Miki istericos si bucuros de tavaleala. Vama uimitor si relaxant de goala. Ne-am oprit la un pahar de vorbe la terasa cu cearceaf (niciodata nu am stiut cum se cheama, doar ca are un fel de cearceaf deasupra barului). Paharul s-a transformat in nenumarate, tequila, Cuba Libre, doar printzesa de Alina ne-a stricat armonia cu o ... Mirinda. Bleah! Am bagat Bob Marley pe vena, ne-au jucat pe fatza luminile galbene si misterioase ale lumanarilor puse de baietii de acolo in pungi de hartie cu nisip. Sare in aer, briza racoroasa, miros de alge (pe care Alina, desi nu bause nimic, l-a confundat cu miros de porumb copt). Stare de lene totala, zambet de relaxare, pace si dor.
A doua zi ne-am trezit dubios de fresh, dar cu o foame puternica. La Bibi doar cateva mese (ocupate), "sus e inchis, ghinion", la Frontiera la fel. La Mitocanu am gasit o masa, am cerut ce si cum, dar 5 minute mai tarziu cand am vrut sa mai adaugam ceva atat de simplu ca "o bucatica de unt, va rog", ni se raspuns acru: "nu se mai poate comanda nimic". Mancarea a venit la fel de greu ca intotdeauna, nota in schimb, foarte repede.
La plaja ne-am intins monumentele tot la terasa cu cearceaf, unde am zacut in sos propriu lenos, ore intregi, in acorduri de Tracy Chapman si mult reggae. "Save my soul, save myself ..." Apa era superba, exact cat trebuie de rece, fara prea multe alge si salata, cam multe pietre in zona aia, dar altfel fara cusur. Plaja, in schimb, nu neaparat murdara, cat foarte neingrijita. Tractorul ala care zburataceshte nisipul si il face afanat nu mai trecuse de muuulta vreme pe-acolo. De asemenea, in zona aia de plaja, coshurile de gunoi lipseau cu desavarshire. Ca in fiecare an, a aparut si domnul cu piei atarnande, cu aspect de pruna uscata, cu putza la vedere, numai bun de furat amintiri. Nu putea lipsi nici Paris Hilton wanna be, o distrusa fara cur si tzatze, dar care isi mishca oasele de ziceai ca e pe pasarela, cu o palarie mare, alba si penibila pe capul mic, cu ochelari de soare care ii acopereau trei sferturi de fatza si cu o posheta neagra, cu paiete. Probabil ca nu avea fitze si bashini destule si fusese data afara din Mamaia si ajunsese din greseala la Vama. A fost foarte amuzant sa o privim rupta de beata (dupa vreo 2 pahare de vin roshu), cazuta in genunchi,cu toata stralucirea ingropata in nisip, cu un zambet retard pe fatza si niste ochi gogonati ca niste gogosi.
Am mancat la Micul Golf din 2 Mai, midiile pane au fost la fel de minunate ca in anii precedenti, mujdeiul ala cu roshii si verdeata mmmmm, frappe-ul cu exact cata spuma scrie la carte, catzeii cershetori la fel de dragutzi. Ca un fapt divers, niste tineri ce isi uneau destinele, au tinut musai sa coboare in caleshti, cu niste cai terorizati si speriati, panta de la Golf, sa isi faca photo-shooting cu marea si digul in fundal. Romantic ca idee, putin deranjant ca fapt. De asemenea am observat, cu ceva tristete, ca pe bucatica aia unde pana de curand vedeai numai piele bronzata, nu tu o urma de slip, acum numarul de persoane purtatoare de chiloti si ţâţarniţe depasea de departe nudurile.
Spritzul a curs firesc pe plaja din Vama, sorbit lenos pana au dat ashtia drumul la frigul de seara. Eu am capatat o ushoara insolatie, asa ca, sambata seara, contrar bunelor obiceiuri, bagam somn de la 11 noaptea.
Duminica am stat mai mult sub umbrela, soarele ardea incredibil de tare, aerul era greu de respirat. Eu m-am batut putin cu singurul val existent, am facut un inot sincron, ne-am hlizit cu totii. Am facut cateva sedinte de photo, sirenele la malul marii, sirenele cu ochelari, mi-am cumparat cercei cu papushele voodoo, am impachetat, am pupat-o pe Flori si ne-am mai oprit putin in 2 mai sa mai mancam ceva. Total neinspirat, din punctul meu de vedere. Nu stiu cum se face, dar parca mancarea devine din ce in ce mai proasta, cu extrem de putine exceptii. Ca si serviciile. Ca si calitatea persoanelor-turiste. Daca de tzarambeti am inceput sa imi dau seama ca vin pentru ca e cazarea mai ieftina, inca imi mai pun intrebari "ce dracu cauta aici???" vizavi de printzese boite si cu poshete, cu mutre acre si nefericite, care conduc jeep-uri si SUV-uri cu semn de incepator.
Drumul inapoi a fost ceva mai agitat. In primul rand, soarele faimoasei autostrazi ne-a orbit insistent, la fel ca la ducere. In al doilea rand, am observat cum tot romanul se vrea in depashire. Ca poate, ca il duce mashina, ca ii fortzeaza pe ceilalti sa franeze, astea sunt detalii neimportante. Toata lumea sta pe banda a II-a, toti depashesc, toti injura si claxoneaza. Motzul la cacat (la propriu) l-a constituit oprirea de urgenta (fiziologica) la budele din locul de "servicii". Atat de mult rahat intins pe atat de mult spatiu, chiar nu am vazut in viata mea. Astea sunt momentele care ma fac, fara exceptie, sa imi bag biiiiip in ea de tzara mea de doi bani, dar cu peisaje frumoase si sa promit ca nu incet, dar sigur sigur imi voi petrece zilele libere tot mai mult pe-afara.
In Bucuresti am gasit-o pe Frieda stinghera pe un colt de strada (deci, asa de liber e cand nu se parcheaza haotic in timpul saptamanii?), prafuita si incinsa de soare si betoane. Si ma mai astepta cineva, bucuros, cu mancare aburinda, cu bratze deschise si pupici umezi.
P.S. Am plans si am tanjit dupa Vama, de mai multe ori anul asta. Am un milion de amintiri cu frate-meu si Katy, cu Iulia si Maggie, amintirile mele cu mine insami. Mi-am dat seama acum ca, desi gashca cu care am mers a fost superba, am ras si ne-am distrat, poate altfel decat cu fetele, dar sigur nu mai putin, asteptarile mele au fost dezamagite. Daca pana acum Vama era o anumita stare de bine si de fapt, acum am vazut Vama doar ca pe ceva cam ponosit, cu mult prea multe cladiri de beton construite sau in curs de, cu prea multe fitze si oameni care nu au nicio treaba acolo. Sau poate ca de fapt eu sunt in plus in peisaj. Nu m-am mai regasit, nu mi-a mai shoptit marea povesti la urechi. O fi obosit si ea. Eu am plecat, pentru prima data, fara gandul "abia astept sa ma intorc la anul".