Interzis "pudilondacilor si vampirizolelor"

Mi-a placut intotdeauna sa injur. Cea mai buna modalitate de a varsa nervii si agresivitatea acumulate din varii motive (trafic, colegi stupizi, vanzatoare imbecile sau pur si simplu a bad shitty day). Ador limba romana pentru diversitatea ei, care ne face sa putem injura fara sa ne repetam o buna bucata de timp. Dar despre injuraturi intr-un episod viitor. Ce iubesc si mai mult la limba romana este posibilitatea unui limbaj colorat, piperat, savuros si ingenios. Ca opinii generale si publice, pe de o parte se spune că limba romana are probleme cu limbajul erotic, pe de alta parte lumea e plina de pudibonderii idioate cand vine vorba de cuvintele “tari”. Am citit si am auzit diversi “invatati” care au opinat cu suficientza ca uzualele cuvinte porcoase dau foarte rau in scris, ca un text care contine cuvintele “pula”, “pizda” etc. este automat asimilat limbajului de mahala.
Din punctul meu de vedere, romanul s-a nascut sigur poet, iar in combinatii de cuvinte “nerushinate” a excelat intotdeauna. De la copilaroasele “ahaha, spuse maimutza, mangaindu-si tandru putza” sau “ce-i mai mica si mai mica decat putza de furnica? Intrebarea nu ma sperie, este putza de bacterie!”, la anonimele semnate (destul de amuzante uneori) de la WC-urile publice (“Sunt un soldat intr-o armata cu un singur mercenar/O sa faci cu baioneta mea sex anal dupa care un oral” sau “Am invatat de la grei si experimentez pe gushteri ca tine/Zi de zi m-antrenez sa-ti fut creierii-n rime si tzine...” – “citate” dintr-un duel pe ushile unei bude dintr-un club) si expresiile baietzashilor care se lauda ca “beau si fut ca mashina de cusut”. Preferata mea ramane de departe "mi s-a umplut curul de lacrimi si pula de ganduri".
E adevarat ca, din pacate, se si exagereaza la greu cu folosirea excesiva a unui anumit tip de limbaj. Linia de demarcatie intre limbaj colorat, picant si savuros si cel vulgar, grosolan, scabros este extrem de subtire. Cel mai facil lucru (dar si cel mai putin valoros) este sa bagi o pula, o pizdulica, un coi-doua, considerand ca astfel se mentine o anumita dinamica a textului, pana cand se reuseste gasirea unei continuitati firesti, legata de ceea ce ai fi vrut sa spui initial.Atunci cand iti bagi abuziv pula in text ca sa arati cat esti de grozav si de fara prejudecati, se poate vorbi chiar (in caz extrem) de o violare a limbii, cand pui in text pasiune, putem vorbi de un act artistic.
Emil Brumaru, de exemplu, a difuzat asemenea versuri putin spus colorate, chiar si in plina dominatie a realismului socialist. “Iti bag in cur un flaut si o pula/Tu canti din el (din ea!), mare artista/Dar dimineata zmulge tabla trista/Clipa-i murdara ca o barabula/Scoasa din cleuri de pamant amarnic”. Hmm, ati roshit? Si favoritele mele: “Iar curul tau gigantic si vibrant/Cu bucile cum pernele si rosii/Purtat in rochii leoarca de laturi/Ti-l aratai, pe putini aplecata/Punand cu-ntelepciune muraturi”. Cum sa nu inchizi ochii si sa vizualizezi razand personajul? Cum sa strangi buzele scortzos si sa pui eticheta de “pornografie” sau “vulgar”? Nu spun ca omul nu a sarit si calul, dar eu vorbesc aici de partea dragalasha a lucrurilor.
E foarte cul sa asculti Parazitii, sa te hlizesti imbecilic ascultandu-le versurile care abunda in cuvinte care nu s-au calificat sa apara in DEX. Ce-mi place mie la Parazitii nu e folosirea acestor cuvinte, ci inventivitatea de care dau dovada in combinatii: “N-am reusit inca nici o femeie s-o conving sau s-o oblig/Printr-un contract la o muie-n leasing”. Ha! “Muie-n leasing!!!!” Hihihihihi, bestial!
Dar “radacina tuturor relelor”, pula ridicata la rang de arta, inspiratzia mea pentru acest text, ramane nemuritoarea si extrem de savuroasa Poveste a povestilor scrisa de Creanga. Cu cat nerv, consistenta, culoare, totul de-a dreptul palpabil, spune el “de fiecare strujan erau câte trei-patru drugăleţe de pule, care-de-care mai îmbojorate, mai dârze şi mai răzbelite!”. Cata filozofie de viata pura si profunda in vorbele lui! „Vorba ceea: baba bătrână nu se sparie de pula groasă”. Din punctul meu (umil) de vedere, acest text are o valoare deosebita. Da, astia suntem noi. Shugubeti, spurcati la gura, pagubosi, dar descurcareti, curiosi si shturlubateci. Am cautat referinte mai mult sau mai putin autorizate, opinii si comentarii legate de acest text. Nu stiu daca ar fi trebuit sa ma amuze sau sa ma intristeze raspunsul unui respectiv la entuziasmul unui profesor (cu privire la publicarea Povestii) care citea si discuta Povestea cu elevii lui de clasa a XII-a. „in legatura cu obsedatul care semneaza "bogdanGe" va rog sa ii da-ti IP pe mana politiei. Este un profesor pedofil, oleaca impotent caruia ii place sa isi abuzeze elevele. Este o chestiune de timp pana cand il vom vedea la ProTv arestat pentru pedofilie. Ce mizerie umana!!!” Opinii de genul acesta ma fac sa realizez ca, in ciuda net-ului, a super vitezei, a antibioticelor, a laser-ului, a zburatului in spatiu, multi dintre noi avem mentalitati de Ev Mediu, inchistari, frustrari, etichetari aberante.
Foarte tare, in schimb, m-a amuzat comentariul altui anonim, care spunea mirat: “Ce tare e textul! Eu credeam ca “pula” este un neologism!”. Da, “pula” vine din englezescul “dildo” si noroc cu hip-hop-ul autohton, ca altfel nu auzeam de el (ea) :))))
Asa cum consider ca textul lui Creanga e o pledoarie pentru normalitate, naturalete si vanjoshenie si trebuie citit si savurat fara prejudecati, ma intreb (a cata oara?) amar ce e mai vulgar si mai daunator pentru noi si copiii nostri, sa vorbim despre “sfanta pula” sau sa vedem la tv, la ora de maxima audienta, cat sange i-a zburat din barba interlopului care l-a impushcat pe Caiac sau cum a zdrobit nenorocitul ala din Audi o familie intreaga pe shosea?