De weekend (multe şi diverse)

A trecut şi primul weekend isteric de călduros. Cu multe întâmplări, mai aşa sau mai pe dincolo. Am petrecut some quality time cu draga mea Iulia. Două prinţese delicate. Pentru început, la vulcanizare. Iniţial descoperise un cui într-o roată. La o mai atentă analiză, l-am găsit şi pe al doilea, în cealaltă roată de pe spate. Pentru că nu obişnuieşte să parcheze pe locurile altora, după ce nenea de la vulcanizare ne-a spus că respectivele cuie au fost cu intenţie plasate, am realizat (a câta mia oară?!) că trăim înconjurate de mârlani odioşi care au satisfacţii erectile zgâriindu-mi mie botul Friedei şi punându-i ei cuie la roţile superbei Honda Civic (pe principiul "na, fă, să vezi şi tu cum e!"). Tot cu ocazia vizitei la vulcanizare am aflat că nu putem să umblăm aşa, cu ce presiune vrem noi în cauciucuri. Eu o aveam prea mică, Iulia prea mare. Am realizat seriozitatea problemei când nenea doctor de cauciucuri nu s-a amuzat cu noi când i-am spus "hihihi, împreună facem o medie perfectă!". Am promis solemn că ne vom verifica presiunea măcar o dată la o lună jumate.

Casa vecină casei Iuliei e în stadiu de semi-construcţie de vreo 2 ani. Cu o curte meschină. Cu toate astea, proprietara, "mare iubitoare de animale", a adus acolo vreo 5 căţei. Cărora le dă apă o dată pe săptămână şi mâncare tot cam aşa. Dar de curăţat, Doamne fereşte! Bietele creaturi nu doar că lătră şi hăulesc isteric non-stop, dar trăiesc şi printre propriile fecale. Deşi a fost atenţionată de mai multe ori, cu (prea mult) bun simţ, cucoana se dă în continuare de om cu suflet bun care a salvat câinii de pe stradă. Nu acceptă ideea de a da animalele spre un centru de adopţie, nu o interesează nopţile albe ale vecinilor, cu atât mai puţin ideea de focar de infecţie (că tot vine vara). Aşa că ne-am pus pe făcut poze şi de trimis sesizări. În afară de primărie şi poliţia animalelor, mai ştie cineva cine ar putea să se ocupe de problema asta?

Pe seară, după ce ne-am construit cele mai bune paste din lume, de oboseală şi de lene de-a ieşi din casă la Noaptea Muzeelor (deşi dacă oferta ar fi fost mai generoasă, am fi făcut un efort), ne-am uitat la Eurovision. Eu total dezinteresată, Iulia cu un oarece interes profesional. Am avut ocazia, citind comentariile de pe forumuri, să mai bifez un truism: românii se pricep la toate, mai ales din poziţii (semi)docte şi de mâncători de rahat pe gratis. Eu nu sunt parte din targetul Eurovision. Nu sunt amatoare de muzică uşoară. Dar vă spun cu toată obiectivitatea de care sunt capabilă: melodiile din concursul DE MUZICĂ UŞOARĂ (deci, nu festival rock, nu operă simfonică, nu operă rock) au fost îm mare parte ok, chiar drăguţe, coregrafiile prezentate au fost foarte bune unele (nu, nu e cazul reprezentantei ţării noastre), notele s-au dat pe bune (cu mici excepţii, cum ar fi România şi Moldova care au fost penibile, sau Muntenegru), iar paranoia cu "câştigătorii pe criterii geopolitice" este imbecil de ridicolă. Aş vrea, totuşi, să-mi spună cineva, care ar fi câştigurile socio-economice ale Norvegiei şi Islandei de a câştiga Eurovisionul. Cât şi care ar putea fi super pilele din vecini ale Azerbaidjan-ului. Ca o concluzie, m-am amuzat că, în afara celor două grăsuţe din Malta şi Portugalia şi a vreo 3 doamne cu rochii de gală (apropo, ce dracu a fost în capul Patriciei Kaas, pentru care am un mare respect, de a participa la Eurovision, cu o melodie cam slăbuţă şi o interpretare uşor înspăimântătoare?), gagicele cântăreţe şi dansatoare au vrut să arate că pot arăta uşuratice (chiar soft-porn în varianta ucraineană) chiar şi la Eurovision. În acelaşi mod, probabil pentru a protesta faţă de arestarea celor 20-30 de gay care au încercat să îşi ceară drepturile, majoritatea domnilor prezenţi în concurs au arătat dacă nu foarte gay, cel puţin efeminat de îngrijiţi. Dar ca spectacol general, ruşii au dovedit, dacă mai era nevoie, încă o dată că sunt daţi dracu la pus în scenă coregrafii de excepţie. Ca să nu mai vorbim de scena uluitoare şi rapiditatea cu care se schimbau decorurile. Dar cine sunt eu să-mi dau cu părerea neavizată?

Duminică m-a dus Iulia într-un loc special. Rupt de zgomotul oraşului. De zmeii şoselelor. Mai întâi m-am jucat într-un câmp de maci. Nenumăraţi. Roşu-pasiune. Atât de delicaţi. Ţiuiau greierii şi mirosea a pământ de-adevăratelea. Apoi a urmat o oră şi jumătate de feerie. Am fost la o crescătorie de cai. Bine îngrijiţi, frumoşi, spectaculoşi, cu linia lor de o eleganţă atât de nobilă. I-am mângâiat, le-am dat morcovi din palmă. Apropierea de ei mi-a liniştit gândurile şi mi-a oferit o pace uluitor de simplă. Ochii aceia imenşi ai lor parcă ar cunoaşte toate secretele lumii. Cu emoţie şi enorm de mult respect, m-am şi suit în spatele Contesei. Deşi îmi era puţin teamă să nu cad, m-a invadat o senzaţie de fericire de nedescris în cuvinte.

Drumul înapoi a fost mult mai uşor, zâmbetul nu mi s-a şters nicio secundă, iar problemele rămase nerezolvate acasă s-au rezolvat mult mai uşor. La voi cum a venit vara?