Noi aventuri cu Frieda şi nu numai

Mă uitam în urmă că am cam neglijat-o pe biata mea iubită Frieda. Deh, se face în curând un an de relaţie, mai intrăm şi noi în rutină. Om sunt şi eu. Dar ca o muiere care se respectă, mă lasă ea să uit?
Acum vreo săptămână, mă vedeam cu un prieten la o poveste. O parchez pe Frieda şi constat că sub bot face o băltuţă mică. "Hmm, o fi de la radiator, aerul condiţionat a mers". Stau cu pretenul de poveşti, la plecare "hai să-ţi văd maşinuţa". Omul obişnuit cu Opel, din prima vede balta. Deschide capota la motor. Un prim diagnostic dur. Nu erau muci de la radiator, Frieda sângera motorină! "Şi??? Poate să moară??? Pot EU să mor???" Norocul meu că prietenul ăsta e un tip cu umor şi destul de calm, m-a liniştit rapid. "Trebuie să o repari, dar până atunci, mergi liniştită, că nu există decât riscul de a-ţi lua foc motorul. Dar ţinând cont că nici nu mergi sute de kilometri fără pauză şi că motorina e mult mai puţin inflamabilă ca benzina, stai calmă". Pentru că Vulpea nu ştie să trăiască fără adrenalină în exces, am luat de bun ce mi-a spus şi am stabilit că mă ajută el să merg la un mecanic foarte bun. După care mi-am văzut de drumuri. Cu ocazia asta mi-am dat seama de ce nu vroiam eu diesel la început. Pentru că mirosul e foarte greţos! Dar altfel, în afară de faptul că acul de combustibil se mişca ceva mai cu putere, n-am avut alte sentimente. Am aşteptat să mă duc la domnul mecanic o zi, două, trei. În a 6-a zi, am cedat psihic când am aflat că respectivul, pe principiul "eşti la mâna mea acum", face fiţe şi figuri. Ţinând cont că am luat-o şi ca pe un semn rău că pe nea mecanicul cu aere de doctor docent şi fiţe de specialist în Ferrari îl chema domnul Mortu, am renunţat să mai aştept şi am căutat pe altcineva. În 2 ore eram cu Frieda pe masa de operaţii. "O să supravieţuiască, domnu doctor? Spuneţi-mi, pot să fac faţă!". Omul foarte simpatic şi pontos, a simţit nevoia să mă liniştească povestindu-mi în detaliu ce problemă are. În afară de "când vine piesa comandată se rezolvă în 10 minute" şi "e acelaşi sistem ca la Mercedes", n-am reţinut altceva. Şi nu, oricât mi-aţi spune, NU îmi doresc să ştiu mai multe! Aşa că voi fi vreo 2 zile Vulpe bipedă, ceea ce chiar nu mă încântă!

Zilele astea cât am mers mai încetişor cu Frieda bolundă, am stat mai mult să observ oameni din jur. Şi reacţiile lor. Halucinante! Acum două zile, aşteptând pe banda din dreapta a străzii să fac stânga în dealul de la Cotroceni, eram foarte atentă la nenea din faţa mea, care nu dădea nici semnal, nici vreun semn cum că ar vrea să se mişte la verde. Recunosc, în stânga mea nu m-am uitat. Fiecare cu banda lui, deci nu era interesant. În cele din urmă nenea din faţă se mişcă alene, eu nervoasă îi adresez în gând cu voce tare o înjurătură. Cu fu.. şi cu mama lui. Omul, fireşte, nu mă aude. În schimb, ajunsă în deal, văd în stânga mea un alt domn cu figură de neînsurat la 40 de ani care stă cu mama, cu respectiva mamă pe scaunul din dreapta, care gesticulau furioşi. Îmi dau seama că ei fuseseră de la început în stânga mea, deşi eu nu-i băgasem în seamă. Şi erau isterici! "De ce înjuri, donşoară???" Blocaj total. "În general sau acum în mod special de ce înjur?" Cei doi iau foc. "Ne-ai înjurat!" Uşor sătulă deja de schimbul de replici, îi spun că nu lui îi era adresată înjurătura. Cei doi insistă! Vulpea explodează "nene, te simţi cu musca pe căciulă? Eşti paranoic şi crezi că toată lumea are ceva cu tine? Vezi-ţi de drum şi de banda ta, că deja eşti cam aproape de mine şi reacţionez urât la intimităţuri din astea. Şi dacă insişti, găsesc un motiv să te înjur şi pe tine!" Recunosc că mi-a părut rău că am fost aşa dură, pentru că bietul nefericit paranoic s-a pierdut, i s-a oprit motorul în pantă, ăla din spate l-a claxonat şi cei şi mai din spate pun pariu că l-au înjurat pe bune de data asta.

Ieri mă târâiam pe străduţa de la blocul meu spre Virtuţii, în drum spre birou. Ca de obicei, băieţii mai gărbiţi ieşeau din şir şi o tăiau pe banda de sens opus. Întotdeauna am zis că idioii fac din astea pentru că li se permite. Aşa că, văzând în retrovizoare că se apropie o maşină nesimţită, am mişcat maşina spre centrul străduţei. Nu se mai putea trece. Maşina respectivă, un Ford nou nouţ şi frumuşel, cu botul în curul Friedei. Claxon. Încă unul. Deşi de obicei la 7 jumate idmineaţa eu încă dorm şi sunt foarte paşnică, acum am sărit ca o ninja din maşină. Cu orice risc. I've had enough! În ford, o ţiţi brunetă cu nişte buze enorme, foarte contrariată că nu poate trece. "Auzi, drăguţo, dacă ieşi din maşină şi ne spui tuturor că noi suntem mai proşti că stăm la rând şi tu eşti mai deşteaptă, să mor de nu te las să treci!". Moment de suspans. Capete iţite din toate maşinile. Ţiţi scoate şi ea capul pe geam şi ... "vă rog frumos să mă iertaţi, nu o să mai fac!". Era să leşin de râs. Mi s-a părut genială faza. Dar, ca o profesoară care trebuie să-şi păstreze demnitatea în faţa dracilor de copii, am strâns din buze şi i-am spus uşor ameninţător: "aşa să faci! că data viitoare nu ştii peste cine dai şi n-o să fie aşa drăgălaş ca mine". Ţiţi intră frumos în rând cu noi toţi, din maşini se aud strigăte entuziaste.

Pentru că timpul trece greu în trafic, m-au apucat întrebările existenţiale. Câte generaţii trebuie să se mai cureţe până o să scăpăm de "filozofia" băgatului în faţă pentru că "ştiu pe cineva"? Am fost martora unei scene penibile la spălătoria de la OMV, unde Frieda aştepta să fie băgată la spălat, lângă o altă maşină aştepta la fel, iar din spate a venit un nene pe la vreo 55-60 de ani, cu faţă de fost magazioner ajuns acum biznisman. Care a făcut spume că "e coadă", a strigat pe la băieţii ăia că el vrea să i se spele maşina (spre deosebire de noi care stăteam să admirăm jetul ăla puternic din furtun), l-a luat la poveşti pe şeful de tură pe care îl cunoştea cum că ştii, vrea şi el să-şi spele maşina! Care tip, foarte politicos, i-a răspuns "se rezolvă, şefu! După ce termină băieţii cu maşinile astea două".
O altă întrebare care mă bântuie. De ce oare, la orice oră din zi aş merge, mă arde soarele pe mâna stângă de arât deja ca un semi tractorist? Cum se face că de câte ori am parbrizul plin de noroi şi eventual jumate blocat din cauze de un găinaţ cât basca lui tataie, iar bietele ştergătoare nu fac faţă, nu dau în drum de niciun ţigănuş care spală parbrize? Şi cum de apar ciorchine de câte ori am parbrizul curat şi eventual mi-l mâzgălesc ei?

P.S. Trebuie să mă spovedesc. Poate de la voi primesc iertare. Aseară am fost soţul ticălos. Nenorocitul. În timp ce Frieda zace aşteptând transplantul de inimă, eu am înşelat-o. În mijloc de noapte, cu Iulia de mână, am dat ture cu Honda ei Civic. Doamne, cum fuge de cur maşinuţa aia!!! Cum îi clipoceşte bordul de navă spaţială! Ce tare s-a speriat bietul nenea ăla cu Dacia de am trecut razant pe lângă el!