Nu-mi venea să cred ce auzeam în telefon. Eram cu un nod în gât. I-am cerut omului numărul de telefon şi i-am promis că sigur dăm de electrician. Am sunat-o pe colega mea de la autorizări. "Tocmai închisesem şi mă pregăteam să plec" îmi spune. "Drăguţa, te rog eu, mai deschide calculatorul o dată, caută în baza de date dacă găseşti date de contact ale unui electrician aşa şi aşa. I-a găsit un domn portofelul pierdut şi vrea să-l ajutăm". Caută fata, găseşte şi îmi dă un număr de telefon. "Pentru întâmplări din astea, să te tot întorci din drum" îmi spune ea zâmbind.
"Bună ziua, domnul Y?" Da. "Sun de la Bucureşti, vă caută un domn din Beclean, v-a găsit portofelul şi vrea să vi-l returneze". Vocea de la celălalt capăt de fir bâguia ceva. "Domnişoară, dumneavoastră ştiţi ce îmi spuneţi? L-am pierdut acum două zile, abia luasem salariul şi nu mai aveam vreo speranţă că îl găsesc. Vorbiţi serios?" Foarte serios, domnule. "Nu credeam că în ţara asta se mai poate întâmpla aşa ceva" a mai zis omul şi a pufnit în plâns. Recunosc, şi mie îmi urcase nodul ăla până sus în gât şi abia îmi ţineam
lacrimile. I-am dat numele şi telefonul domnului din Beclean. "Să vă dea Dumnezeu sănătate, domnişoară. Că putea să nu vă intereseze. Mulţumesc!". Sănătoşi să fim, domnule, că lecţii avem de învăţat în fiecare zi. Am plecat acasă bucuroasă şi zâmbind. Azi dimineaţă am găsit un email de mulţumire de la electrician, pentru gestul deosebit al meu şi al omului din Beclean.
Cu plăcere, domnule! Oricând. E un gest firesc, nu-i aşa?
![](http://sstatic1.histats.com/0.gif?1155444&101" alt=)
daca ar fi mai multi ca tine.. si ca nenea ala de a gasit portofelul.
RăspundețiȘtergereUn exemplu de urmat zi de zi! Sti cum se spune: asa sa-ti petreci ziua incat , seara la culcare, in fata oglinzii sa poti spune:
RăspundețiȘtergere"am facut o fapta buna, am iertat pe cutare, am ajutat pe cutare, am renuntat la cutare lucru si sunt multumita!
E bine!
Ma iubesc si ii iubesc pe toti! Multumesc Doamne"
Felicitari, tu faci parte din categoria oamenilor ce inca si-au pastrat sufletul si nu l-a vandut pe doi bani!
O seara buna!
asa o fi :P
RăspundețiȘtergereEscule, eu cred că sunt :) Foarte mulţi. Şi fiecare face ceva în bucăţica lui de lume. Dar bucăţică cu bucăţică, se face ceva frumos :)
RăspundețiȘtergereOrianda, cred eu că pot munci pe bani, la slujba mea, fără să fie nevoie să îmi vând şi sufletul. Doar timpul :)
Tony, eu aşa zic :)
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
RăspundețiȘtergereMăi vulpiţo, măi!!! Am zis, da mă repet numa o dată: tare mai eşti tu bună, vulpiţo! Mă faci să-mi pară rău că nu-s naibii electrician:) Cînd mi-o dispărut borseta din portbagajul de la Pegas, am umblat o lună să-mi fac actele din nou, că nu mai existam. Iar ăia 1000 de lei, canci să mi-i emaileze careva. Da nu era internet şi, în genere, nu era nimic. Că se-ntîmpla acu 25 de ani.
RăspundețiȘtergereSa ne tina Al de Sus sanatosi si în puteri, sa putem sa-i ajutam si pe altii. Si cum zicea strabunica mea Dobritza Ziegler, nascuta Gastaldo - "Da-mi, Doamne, ca sa am sa dau si la altii".
RăspundețiȘtergereCine stie, poate cei doi oameni din povestea ta vor fi de-acum prieteni. Ma uitai unde-i Beclean pe Google - pe o întindere gri si anonima, între Sibiu si Brasov. Sper sa nu uit. În engleza e Be clean.
"Sănătoşi să fim, domnule, că lecţii avem de învăţat în fiecare zi" - că bine mai zici...
RăspundețiȘtergereUn gest firesc, Lia. Dar pentru prea puţini dintre noi. De unde şi nodurile de emoţie care ne apar în gît. Cînd un astfel de gest va deveni firesc pe scară largă, le vom face doar zîmind şi văzîndu-ne mai departe fiecare de drum, fără noduri în gît şi lacrimi în ochi. Acolo visez eu să se ajungă.
RăspundețiȘtergerefoarte emotionant.deci se poate. deci mai exista lumina in sufletul poporului roman.
RăspundețiȘtergereImi vine sa cred... greu dar imi vine... se mai poate intampla... e bine.... sa aveti parte de sanatate
RăspundețiȘtergereIntamplari ca asta ma fac sa cred ca inca mai sunt sperante pentru Romania...
RăspundețiȘtergereFraţilor, gesturi din astea se fac, le mai facem, le mai aflăm...e adevărat sunt mai puţine decât am vrea şi ne-am dori, dar sunt. Se spune că nu poţi face proimăvară cu o floare, dar floare cu floare se face buchetul. Cred că aşa trebui esă ne gândim. Cel mai trist mi se pare că am ajuns să scriem, vorbim, povestim despre situaţii din astea care sunt atât de fireşti şi de normale ca şi cum am face ceva special. Cred că spre asta trebuie să tindem...să avem atât de multe exemple din astea încât să nu ne mai mirăm de fiecare dată cind se întâmplă. ele să fie regula şi nu excepţia.
RăspundețiȘtergereNu ma mira gestul tau, stiind ce fel de om esti, chiar si asa, virtual. Bravo tie, oricum, si numai bine parintilor tai care, sigur, sunt partial raspunzatori pentru unele din actele tale de azi :)
RăspundețiȘtergere@LiaLia: draga mea, eu plangeam de fiecare data cand traiam o experienta ca cea pe care ai descris-o. In oricare din pozitii ma aflam, in pielea oricarui personaj al povestii, eu aveam un tremur de recunostinta si nedumerire deopotriva, nu imi venea sa cred ca se poate intampla asa ceva si in Romania. Orice semn de umanitate ma facea sa am un tremur interior. Iar eu incercam din rasputeri sa dau cat mai multe semne, sperand sa fiu un exemplu. Asa cum stii, la un moment dat am vrut sa vad cum te simti intr-un loc in care umanitatea este ceva firesc, perpetuu, nicidecum suprinzator si ocazional. Si ce sa vezi? Chiar si de la distanta confortabila mi-am simtit ochii umezindu-se in timp ce citeam post-ul tau.
RăspundețiȘtergerehai sa iti zic o intamplare din mall, acu 2-3 ani. O prietena se duce cu sotu la cumparaturi si in cabina di proba gaseste ditamai portofelu doldora de euroi. Cauta ceva info prin fortopel, nu gaseste decat un nr de telefon pe o hartiuta, cetatean arab, etc. Se duce pretena la receptie si cere sa se dea un anunt prin statie sa il cheme pe Hasan abdul. cei de la paza intervin si ii cer portofelul cu buna intentie de al imana posesorului. Refuza oferta pandarului, suna la nr ala de telefon si dupa 30 min da de individ care era prin mall si ii returneaza fortopelul.
RăspundețiȘtergereTizo, esti de milione! Si tu, si colega de la autoritati, si cel care s-a gandit ca banii din portofelul ala pierdut pot hrani gurile unor copii. Mai rar gasesti oameni ca voi! Felicitari! :)
RăspundețiȘtergereDin pacate traim intr-un loc si in niste vremuri in care ne minunam de lucruri normale. Un anormal a ceea ce trebuie sa fie normalul !... Omul ala ne face sa speram ca mai exista totusi o luminita la capat de tunel.
RăspundețiȘtergerefoarte frumos :) in asa fel, 3 oameni au avut parte de un inceput de weekend plin de zambet :)
RăspundețiȘtergereAcu' daca eram in locul tau, probabil ca si eu as fi incercat sa ajut cumva. Ca na, nu dadeam cu sapa, ci cu tasta :)
RăspundețiȘtergerePe mine m-a lasat masca gestul omului care a avut inspiratia sa sune la voi!!! Poate altcineva suna la politie si ingreuna procesul.
Bine ca se mai intampla si d'astea. Si bine ca s-au inventat blogurile ca sa aflam si noi de ele.
Ah, si bine ca existi si tu pentru ca ai un suflet frumos.
SUPERB DE FRUMOS!...inca mai exista un sambure de speranta!...un oarecare!
RăspundețiȘtergereZau ,ca uitzi de multe rele, cand auzi chestii de astea!
RăspundețiȘtergereShtii ceva,LIA? La multzi ani, copilului din sufletul tau!
Dragilor, mă iertaţi că vă răspund cumva "la comun". Nu ştiu de ce, dar cred eu că speranţă există şi chiar consistentă, dar tocmai în ideea în care a ajuta e un gest dus la capăt dacă rămâne cumva anonim, se ştiu puţine despre astfel de gesturi. Chiar nu am vrut să mă "laud" eu cu ce am făcut, n-am făcut nimic deosebit, dar m-a impresionat efortul omului care a găsit portofelul. A pus copilul să ne caute pe net, a sunat, mi-a mulţumit el mie. Am mai spus-o în alt context, gesturi mici cu efecte mari.
RăspundețiȘtergere@CD: draga mea, eu mă voi încăpăţâna să-ţi arăt şi bucăţi frumos colorate, pentru că ştiu că există. Nu ca să încerc vreodată să te conving să mai dai o şansă sau să ai sentimente din acelea milos-înţelegătoare (ca pentru un copil sărăcuţ cu duhul care reuşeşte totuşi să identifice o culoare), pentru că ştiu că nu sunt stilul tău :) Dar aşa, pentru că ştiu că lacrimile spala cel mai bine ochii :)
Foarte frumos gestul. Si eu am returnat un portofel plin de bani cuiva care tocmai ce coborase din masina si i-a cazut pe jos. M-am simtit bine toata ziua :)
RăspundețiȘtergerem-ai facut si pe mine sa plang...in ce lume traim, daca lucrurile normale ne emotioneaza?!...
RăspundețiȘtergere