"My life isn't theories and formulas. It's part instinct, part common sense". Audrey Hepburn

luni, 17 mai 2010

Diversitatea din jurul meu

Când am văzut pe site-ul Accept provocarea de a vorbi despre diversitatea din jurul meu, am crezut că va fi floare la ureche. De la început, deşi e vorba de manifestările GayFest 2010, nu m-am gândit la diversitatea sexuală. Probabil pentru că, după cum am mai spus-o, pentru mine dacă eşti gay, straight, bi, abstinent sau virgin nu conteaza, mă interesează cum eşti tu om. Aşa încât diversitatea sexuală din jurul meu mi se pare atât de firească, încât nici nu ştiu dacă aş avea loc aici să povestesc despre asta.

Şi uite aşa, deşi convinsă că în 10 minute o să pot turui despre diversitatea "în imagini", m-am blocat. Toată lumea vorbeşte cumva în teorie despre asta. Dar cum arată "a Kodak moment" de diversitate? Azi dimineaţă mi s-a deschis în faţa ochilor un întreg album foto. Pe lângă care am trecut zi de zi şi nu l-am sesizat în adevărata lui superbitate. Locuiesc foarte aproape de o şcoală generală şi în fiecare dimineaţă trec grăbită printr-o mulţime colorată şi gălăgioasă, în drum spre maşină. Somnoroasă, cu problemele de la job în cap, bombănind traficul, nu dau niciodată atenţie mulţimii. Până azi ...

M-am suit în maşină, am pus contact, dar înainte de a porni motorul am deschis geamul din dreapta şi aşteptam să-mi dispară ceaţa de pe ochi. "Eu mi-am dat aproape toţi Bakuganii. Roborover e mult mai tare!" "Daaaa, Bakuganii sunt pentru puşti!" Am deschis încet ochii, să văd cine sunt vocile piţigăiate, dar foarte serioase şi să-mi dau seama în ce limbă vorbesc. Trei şoareci de 1 metru şi-un pic, cu freze ţepoase, unul cu ochelari, parcă era băieţelul din Stewart Little. După uniforme, nu aveau cum să fie mai mari de clasa a 4-a. M-a pufnit râsul. "Baku ... ce-or fi ăia, sunt pentru puşti. Ei sunt adulţi". Deşi erau îmbrăcaţi aproximativ la fel, se vedea deja pe ei că au personalităţi diferite. Ochelaristul era sfătos, foarte serios şi isteţ, după cum vorbea. Al doilea părea genul care are nevoie întâi să vadă ce zic şi fac ceilalţi, apoi şi el. După cum nu spunea mai nimic, dar era foarte atent la fiecare şi dădea afirmativ din cap. Cel de-al treilea, un frumuşel adorabil, parcă l-am şi văzut peste câţiva ani leşinând gagicile cu aerul lui boem, uşor dezordonat. Au plecat mai departe, cu ghiozdanele uriaşe în spate.

Am dat geamul jos de tot şi m-am făcut că am treabă în maşină, să nu par vreo ciudată care se uită la copii. În locul puştilor au apărut câteva fetiţe. Tot aşa, 10-11 ani. Una blondă, două şatene, una cu bentiţă albastră, cealaltă cu codiţe. O aşteptau pe o alta, o puştoaică mai înaltă şi frumoasă, îmbrăcată şi frezată cochet, cam matur pentru vârsta ei, dar foarte simpatic. Tocmai asta era atracţia! "Fată, ce ca lumea ţi-ai făcut păruuuuul! Şi ce tare e bluzaaaaaa!" ciripeau ca nişte vrăbiuţe. Gagica nu mai avea loc în rochiţă de cât se umflase în pene şi dădea ochii peste cap. La un metru de ele stăteau mămicile, am recunoscut-o imediat pe mama cochetei. Am zâmbit uşor trist. Fetiţa era o copie mică a mamei ei, iar aerul uşor infatuat şi superior al doamnei vizavi de celelalte mame m-a făcut să mi-o imaginez şi pe fetiţă cam la fel de suficientă, chit că la nivelul ei. Dar mie mi-a plăcut de cea cu bentiţa albastră. Cu nişte ochi superbi, vioi şi luminoşi, era singura care nu o pupa în fund pe prinţesă. Mult mai modest îmbrăcată, dar cu personalitate care nu se lăsa intimidată de nişte sclipici, a reuşit să le schimbe subiectul discuţiei spre nu ştiu ce compunere la română.

La câţiva metri de ele, vreo 5 pupeze ceva mai mari, care de care mai moţate, cu hăinuţe colorate, gesticulând şi dând capul pe spate, râzând tare. Strecurându-se cu agilitate, doi băieţi pe skate au trecut printre ele. Amândoi cu hanorace lălâi, unul cu pantaloni verde praz, celălalt în jeanşi strâmţi, deşi nici fund în pantaloni nu avea. Amândoi cu freze din alea tăiate cu ciobul. După un schimb de replici cu fetele, ofuscate că au fost deranjate, până la urmă au ajuns la o hlizeală comună. Ceva mai încolo nişte băieţi, clasa a 7-a - a 8-a, discutau şi ei foarte aprins.

Pâlcuri de părinţi cu buburuze de mână, fiecare cu un ghiozdănel colorat în spate, se îndreptau spre un autocar. Oare unde se duceau în excursie? Mămici grijulii îşi pupau piticii, taţi agitaţi că blocau traficul străzii cu maşina lăsată pe avarii. Copiii nu aveau nicio grijă, doar să râdă şi să se joace. Cel mai drăguţ mi s-a părut un cuplu de tată-fiică, el mult mai adormit, ea trăgându-l de mână, el cu părul ciufulit, ea cu fustiţa ridicată la spate.

Mi s-a făcut dor de zilele de şcoală, când diversitatea era prezentă în esenţă pură, când simpatiile şi antipatiile se bazau pe preferinţele muzicale sau stilul vestimentar, când personalităţile erau în plină formare. M-am regăsit şi în cei mici şi în fetele mai mari şi aş fi vrut să le transmit din tot sufletul să nu se grăbească să crească. Dar n-am mai apucat, că a sunat de intrare şi s-au împrăştiat toţi, cu hainele lor colorate, cu ghiozdanele şi genţile mai mari decât unii dintre ei, cu gălăgia lor de copii.

Photo by Mircea Oculeanu.

33 de comentarii:

  1. foarte smecher:P
    cred ca ai dreptate, suntem mult mai "diversi" copii fiind, decat acum, cand pana si diversitatea are limite, pentru ca "trebuie sa te incadrezi":-??

    RăspundețiȘtergere
  2. Daca iti faci timp sa-i vezi si sa-i asculti, asa cum sunt, si sa te mai si bucuri pe deasupra, esti o fericita, LieLie, copil mare ce esti!

    RăspundețiȘtergere
  3. ce frumos. aici la birou ascultam doar claxoane - e o straduta ingusta - si pe "DOMNII" portari injurand...

    RăspundețiȘtergere
  4. Camelia, şi la copii sunt anumite "standarde" şi "încadrări", dar au cu totul alte valenţe. Când creştem cei mai mulţi dintre noi ne băgăm singuri în uniforme, chit că nu ne cere cineva asta.

    Ginuţa, tu vorbeşti ca o cunoascătoare :) Sunt foarte fericită că de azi reîncep meditaţiile (întrerupte aproape 2 ani), acum cu un puşti de 8 ani şi sora lui de 6. Trebuie să-mi şterg de praf abilităţile de desenator :)))

    Dush, a fost genial să reuşesc să-mi închid total urechile la claxoane şi să mă concentrez pe vorbăria lor. Sunt încă foarte relaxată şi amuzată de trasul cu ochiul şi cu urechea :D

    RăspundețiȘtergere
  5. clar exista, dar nu sunt chestii care sa te afecteze "social" vorbind; daca te-ai suparat ca cineva ti-a luat jucaria, gasesti repede "the new best friend".
    cat despre uniforme...da, multi si le "cumpara" fara sa fie nevoie.

    RăspundețiȘtergere
  6. M-am tot gandit si eu la diversitatea din jurul meu...dar parca nu-mi gasesc inca cuvintele pentru a o descrie...
    Totusi, ma gandeam acum : daca-ar fi venit cineva la mine cand aveam 12-14 ani sa-mi spuna sa nu ma grabesc sa cresc m-ar fi infuriat la culme :P
    Mi-a spus o vuple odata "sa nu incerc sa ard etape" cand vreo doua le arsesem cu mare chin.
    Acum las timpul sa treaca molcom :) si uneori l-as opri in loc :)

    RăspundețiȘtergere
  7. Camelia, tocmai asta era fabulos în copilărie, cât de rapit se petrecea o "dramă" atunci când unul din prieteni îţi făcea ceva, dar şi cât de rapid trecea, fără să lase urme prea mari :)

    Sabbra, şi vulpea asta tot dând cu capul a învăţat una alta :) Eu la 11-12 ani vroiam să fiu băiat, nu aveam treabă cu crescutul mare :)))

    RăspundețiȘtergere
  8. Diversitatea nu dispare pe masura ce trec anii de viata, e doar din ce in ce mai disimulata - si mai greu de scris despre ea, ca atare. Poate chintesenta raului in ale "crescutului" sta in faptul ca ne umflam de mindrie cu fiecare zi noua si ne departam din ce in ce mai tare de chipul si asemanarea Domnului (de aci, diversitati sexuale, religioase, sociale etc. - toate, prostii)
    Fiti precum copiii, asadar.
    Lia, ceva imi spune ca o sa-ti placa sa fii mama - sa nu lasi pe foarte tirziu facutul de oameni.

    RăspundețiȘtergere
  9. Ah... ( ma simt in minoritate sa raspund:) )
    Diversitatea ne face unici. Diversitatea evolueaza generatiile. Nu stiu cat de gay-prietenos, nu am avut ocazii de a cunoaste. Sunt sigur ca sunt tot oameni. Probabil sunt lafel de buni sau rai ca si ceilalti, "normali".

    Copii, sunt modul nostru de a fi eterni. Intrinsec vorbind. Parerea mea este ca tot ce suntem pana la momentul de a avea un copil este doar pregatirea pentru ei. Cum/Ce/Cand/De cate ori sa putem fi un model pentru ei.

    O seara placuta,

    RăspundețiȘtergere
  10. Cand suntem copii, putem sa ne comportam ca niste copii fata de lume, dar cand suntem adulti putem sa ne comportam ca niste copii numai fata de cateva persoane alese cu grija :D
    Interesant topicul cu diversitatea, e printre preferatele mele. Insa nici eu nu ma gandesc din prima la diversitatea sexuala. Probabil mult mai previzibil pentru mine :) ma gandesc la diversitatea intre culturile lumii si la cum se pot gasi puncte comune chiar si cu niste oameni complet diferiti, in aparenta :)

    RăspundețiȘtergere
  11. diversitate sexuala. nu am nimic cu ei, ii apreciez pt ceea ce sunt, doar lucrez cu unii dintre ei. dar ce te faci cand ii vezi pe ei, tipi, sarutandu-se pe strada. si aici vb de tipi supermisto.
    sau ce te faci cand lucrezi cu 2 tipe lesbi, super tipe. una dintre ele iti prezinta prietena dupa care iti spune: noi vom avea un copil, prietena mea e insarcinata. ea zambea de fericire, eu blocata. nu stiam ce sa zic.

    Mihaela

    RăspundețiȘtergere
  12. Copiiii sunt-n mare parte oglinda semănătorilor/păstorilor...
    Orice părinte se străduie (oarre) să inducă odraslei sale ce crede el că-i mai bun și folositor pe lumea asta.
    Nu ne putem lega de caracterul bobocilor,pe care cred că nu-l poți influența în mare măsură.
    Satisfacția de părinte ssigur merită biffată !!

    RăspundețiȘtergere
  13. "să nu par vreo ciudată care se uită la copii"

    "Amândoi cu hanorace lălâi, unul cu pantaloni verde praz, celălalt în jeanşi strâmţi, deşi nici fund în pantaloni nu avea."

    doua amanunte care se bat cap in cap... ce fund ashteptzi de la un semiadolescent?
    shi metzionarea pantalonilor largi e de ajuns... sintem siguri ca nici in fatza nu avea cu ce sa umple nadragii...

    in rest... diversitatea te educa.. iar copii nu au prejudecatzile adultzilor romani...

    valahii sar mereu cu stereotipuri rasiale sau discriminativ sexuale... un popor mic, cu o istorie care indeamna la frustrare, ce s-a victimizat mereu...

    orice alegere a 20 de prim planuri de persoane derulata cu o frecventza de o secunda, sa zicem, va fi o pledoarie pentru diversitate...

    curios este cum la romani, diversitatea dezvolta teama shi ura...

    RăspundețiȘtergere
  14. de bakugani incep sa se intereseze de pe la 3 ani. pe la si jumate incep deja sa se cam plictiseasca si sa faca schimb, ca sunt de f multe feluri. asa ca normal ca pana in clasa a patra sa li se faca lehamite! eu sunt o privilegiata. ascult copii interactionand de dimineata pana seara! este senzational, chiar! zambesc f des datorita lor. chitibusii mici!

    RăspundețiȘtergere
  15. IoanaT, eu sper să se întâmple cât mai repede :)

    Mihai, eu sunt convinsă că ai cunoscut, doar că nu aveau eticheta pe frunte :p Cât despre pregătitul de a fi părinți, nu știu, eu cred că oricum toată viața ne pregătim, învățăm, ne împiedicăm ca să avem de unde ne ridica, ideea e să și reușim să fim măcar un pic mai buni. Oameni mai buni, părinți mai buni, prieteni mai buni :)

    Misaki, mie mi-a reproșat cineva odată, deranjată de o remarcă foarte sinceră că "numai copiii vorbesc așa, fără să se cenzureze". Mie mi s-a părut un compliment minunat :)

    Mihaela, poate o să ți se pară ciudată poziția mea, dar nu mă deranjează nici imaginea a doi bărbați frumoși sărutându-se (poate un pic aș fi supărată că așa bărbați frumoși nu sunt "pe piața femeilor" :p glumesc), nici faptul că două lesbiene vor avea un copil. De altfel, eu nu cred nici că un copil adoptat de un cuplu gay va avea mai multe probleme decât unul crescut doar de un părinte, adoptat de o femeie singură, trăit între doi părinți care se omoară între ei înainte de a divorța. La fel cum un copil care are doar teoretic doi părinți (că practic sunt mai mult invizibili), dar e crescut de bone, poate avea multe probleme de adaptare, de înțelegere. Dar deja divagăm prea tare de la temă :) Îți mulțumesc de comentariu!

    Anonim, eu sper să am cel puțin un copil și îmi doresc să învăț eu cât mai multe de la copilul meu :)

    Joker, treaba cu fundul din pantaloni era o glumă, un comentariu amuzant. Nu am zis nimic de pantaloni largi, din contră. Era chiar foarte amuzant cu picioruțele alea subțiri :) În rest, sunt foarte de acord cu tot ce ai spus. Tocmai am citit un articol al unei tipe care povestea cum și-a făcut două tatuaje și îi plac foarte tare, iar comentatorii (printre care și o femeie), au îngropat-o în "drăgălășenii" de tip: "vulgară, ești demnă de dispreț", "mă duce cu gândul la infractori țigani, marinari din port și băsescu", "păsăricile care își pun cercei în sfârcuri și se tatuează îmi provoacă o disfuncție erectilă serioasă" și bomboana de pe colivă "mă bucur că societatea românească a evoluat de la represiunile comuniste la dispreț". Ultimul comentariu chiar era sincer, nu era o ironie.

    RăspundețiȘtergere
  16. hmm...eu tin minte si acum ca o colega de la gradinita mi-a stricat pistolul din cuburi pe care ma chinuisem atat de mult sa-l fac:))

    RăspundețiȘtergere
  17. Lia, imi era dor de un posting din asta! xx

    RăspundețiȘtergere
  18. Hahaha, Lia, si mie mi s-ar parea un compliment! De altfel, mi se intampla des sa zica lumea ca am "copilarii" in cap, referindu-se probabil la lipsa mea de interes in realitatea gri si entuziasmul fata de cupe de ceai, animale mitice, desene animate etc :))

    RăspundețiȘtergere
  19. Sa vezi ce "diversitate" mai spre seara, spre 6, cand ies buluc de la aceeasi scoala. De la smecherasii care in mod sigur fac furori printre mimoze, pana la tocilarii timizi care tare ar mai trece invizibili prin multime.
    Cred ca daca am sta o zi intreaga in fata scolii respective, nu ne-am plictisi.
    A, am prins si eu intr-o dimineata de vineri o faza cu un autocar. Si m-a amuzat o mamica ce urla din rasputeri la copilul sau,un baiat aparent cuminte (dar stii cum e cu matza blanda), care indraznise sa se aseze in autocar fix pe ultimul rand de scaune: "ce cauti acolo? treci imediat in fata". Si bineinteles ca zambetul baiatului "nestiutor" aproape ca m-a facut sa rad in hohote.

    RăspundețiȘtergere
  20. Sunt obosit, tare obosit, fi-miu si nefasta-sa au plecat la Paris si ne-au lasat nepoata in grije. E deosebit de deosebita, mi-ar place sa fie normala.

    Mie mi-a placut intotdeauna sa fiu deosebit, deosebit de inteligent, de frumos, de...

    RăspundețiȘtergere
  21. Referitor la comentariul tau pentru Mihaela: "un copil adoptat de un cuplu gay [nu] va avea mai multe probleme decât unul crescut doar de un părinte, adoptat de o femeie singură, trăit între doi părinți care se omoară între ei înainte de a divorța"

    Permite-mi sa te contrazic, Lia: n-as face astfel de comparatii asa de usor, lasa ca generalizarile nu sunt bune mai nicicind. Depinde foarte mult de circumstantele in care un parinte este nevoit sa-si creasca singur copilul - si poate s-o faca in asa fel incit copilul sa iasa un om de nadejde. In privinta violentei familiale si a cuplurilor de acelasi sex, problemele sunt mult mai complicate, dar tot nu se compara.

    Ca exemplu trait pe viu: cind era in clasa I (in Canada), baiatul meu a fost coleg cu baiatul unui cuplu de homosexuali. Comportamental, pustiul respectiv era deja dereglat la frageda virsta de 6 ani, avind manifestari vag homosexuale (e de mirare?), ca sa nu mai zic ca era stigmatizat de colegi si de majoritatea parintilor (mai pe ascuns, ca deh, in Canada e la mare pret "libertatea individuala" - in opinia mea, foarte prost inteleasa). Desigur, nu era vina copilului respectiv, el asta vedea si auzea acasa: copiii imita comportamente. Dar sincer, mie - ca si altor oameni cu inclinatii firesti - imi displace profund ideea ca vreunul din copiii mei sa fie prieten cu un copil care accepta cu convingere, prin educatie si exemplu parintesc, ca o relatie anormala e parte a "normalitatii" - drept care mi-am tinut puii cit am putut de departe, in mod civilizat refuzind invitatii la zile de nastere si alte evenimente mondene, cu parere de rau pentru baiatul respectiv, dar cu protectie materna fata de al meu. Nu cred ca in Romania au ajuns inca la virsta scolara copii adoptati de homosexuali, dar asteptati-va la ceva probleme sociale cit de curind - si chiar pe fata, la cit de necrutatori sunt romanii cu semenii.

    Pe de alta parte, stiu din experienta personala ca violenta familiala e o trauma peste care se poate trece cu oaresce terapie, multa introspectie si analiza, si si mai multa rugaciune.

    RăspundețiȘtergere
  22. Gabi, să ştii că mi-am făcut temele imediat cum am ajuns la un calculator şi aşa am aflat şi ce sunt bakuganii şi care e treaba cu roborover :D Apropo, de luni m-am apucat de engleză cu nepoţii lui Florin, o nebunie :)))

    Vero, te pup!!!

    Iuliana, în loc de televizor, am putea să ne punem un scăunel în faţa şcolii :)))

    Neamţule, hihihihi, parcă îi aud pe ai mei, când pleacă frate-meu şi Cati pe undeva :D

    Ioana, în primul rând, pornim de la considerente diferite. Eu nu consider homosexualitatea este anormală. Normalul, normele, sunt impuse (de multe ori cu agresiune) de o majoritate. Eu am exact celălalt exemplu. Chiar în România, din perioada de dinainte de 89: băiat rămas fără tată la 2 ani, crescut de cel mai bun prieten al tatei, un homosexual. Şi omul e acum adult, însurat, cu 2 copii, mare patron de companie aviatică. Iar tatăl adoptiv homosexual îi e şi acum sfătuitor şi umăr de nădejde. Gay-oii pe care îi cunosc vin din familii heterosexuale. dar într-adevăr, e un subiect despre care se ştie foarte puţin. Nu am pus egal şi nici nu am generalizat când am spus de copii crescuţi de părinţi de acelaşi sex, de un singur părinte, copii proveniţi dintr-un viol, copii martori ai scandalurilor părinţilor, etc. E un subiect extrem de delicat şi dur şi căreia nu i-au dat de cap cum trebuie nici măcar cei avizaţi. Dar de ce era stigmatizat de colegi şi părinţii altor copii? Ăsta e un comportament normal? Eu chiar cred foarte mult în libertatea individuală şi atâta timp cât nu agresează libertatea altui individ (nu vorbim de considerente estetice, că aşa nici mie nu-mi plac femeile prea rujate sau popii prea împopoţonaţi cu haine cu fir de aur). Dacă fiul tău era homosexual, puteai să-l ţii şi sub clopot de sticlă, până la urmă tot îşi manifesta trăirile. Sau ar fi fost toată viaţa un nefericit care mimează o viaţă "normală". În România nu există oficial copii adoptaţi de cupluri de homosexuali, m-am interesat. Iar la câte mizerii, ură, stereotipuri, prostie, ignoranţă au românii în cap, nu cred că se vor face vreodată publice aceste cazuri. Experienţa ta personală nu e aceeaşi cu a altora. Nici a mea. Sună foarte frumos şi din cărţi treaba cu terapia, introspecţia şi rugăciunea. Dar în plan real, cel puţin aici, e o utopie. Da, românii ar omorî "poponarii", dar tot pentru ei "bătaia e ruptă din Rai" ... N-am văzut BOR-ul să iasă cu o poziţie clară, dură, cu măsuri (adăposturi, ajutor, consiliere, etc) vizavi de violenţa în familie, dar reprezentanţii ei ies fluturând Biblii la marşul homosexualilor, la braţ cu băieţii de la Noua Dreaptă. Dar uite că iar divaghez. Să nu intrăm în subiectul religie-biserică-preoţi că iau foc :) Credinţa şi rugăciunea fiecăruia sunt subiect separat.

    RăspundețiȘtergere
  23. o sa postez si eu pe blog ,eseul meu despre diversitate de la scoala de vara de acum 4 ani

    e diversitatea mea in cuvinte, la poze nu ma pricep

    RăspundețiȘtergere
  24. Cat m-am chinuit si eu sa pricep cum sta treaba cu bakuganii astia si cum anume te joci cu ei. Am rugat un copil peltic sa ma invete, el mi-a explicat in modul lui peltic ce trebuie sa fac dar tot nu le-am inteles rostul :))

    RăspundețiȘtergere
  25. pai ia sa vii si la noi. de la cati ani incepi cu astia piticii?

    RăspundețiȘtergere
  26. da, am vazut si eu la f multi romani o homofobie chiar "vulgara" si chiar ca nu inteleg de ce!
    care-i treaba, de ce le este asa de frica si exagerat de scarba? mie mi se pare chiar sexi. sunt si un pic ipocrita pentru ca experientele astea le-as pastra mai mult pentru mine. cu siguranta mi-este un pic frica ca baiatul meu sa nu fie si nici fata! m-am tot gandit de ce si ma gandesc in continuare... primul lucru care imi vine in minte este simplu - ca ar avea o viata mult mai comoda (in sensul bun al cuvantului) dpdv psihosocial. ca oricarei mame as prefera sa nu-mi fie judecati prea aspru copii si nu stiu...sunt cam varza la ora asta. cred ca nu i-as goni (nici civilizat, nici necivilizat) de langa un copil cu inclinatii homo. cred ca mai degraba as incerca sa le explic punctul meu de vedere. copiii inteleg de la varste f fragede f multe lucruri. trebuie doar sa le acordam incredere. si pana la urma daca nu e, nu e! e o chestie care vine din interior. nu poate fi controlata de afara. nu cred ca poti sa te indragostesti de un baiat sau de o fata, daca pur si simplu nu poti. cel mult poate sa-ti placa f mult si chiar sa-l iubesti enorm platonic, nu? poti chiar sa-ti iei si limba in gura cu el, undeva la betie sau sa-i pui mana pe cur si atat! si doar atat! si ...care-i chestia? nothing! ma refer la baiat cu baiat nehomosexuali sau fete! parerea mea este ca trebuie sa experimentezi in viata! libertatea de a alege e de baza! din pacate pt voi, nu-mi striga cineva: mai culca hais!

    RăspundețiȘtergere
  27. cred ca sunt si un pic rasista! nu-mi plac tiganii! am avut experiente si placute si neplacute cu ei. incerc sa trec peste ... nu prea reusesc. tot am o strangere de inima cand trec pe langa ei! dar am fost la ziua unei fetite tiganca cu copii mei, tocmai de-aia! bine, erau educati... am tacut chitic si am mers! incerc si eu... recunosc.
    mi-e un pic teama sa stau si in clinica de HIV. adica am o strangere de inima, ce sa zic? dar stau si chiar am fumat mai demult de la un baiat care era seropozitiv! incerc si eu...

    RăspundețiȘtergere
  28. mai degraba nu+mi plac striparii. chiar as putea sa-i jignesc tare, dar nu vreau. mi se par niste facaturi...ma rog. nu m-as duce niciodata sa balesc in chilotii unui stripar!

    RăspundețiȘtergere
  29. @Ioana T - sa stii ca homosexualitatea nu "se ia". pe bune. si nici nu exista vaccin sau pastile. si poti sa-ti pazesti tu "puii" de persoane gay pana in panzele albe; asta nu inseamna ca nu e posibil sa fie (intr-un mod reprimat, datorita ideilor care le-au fost inoculate de mici) gay.
    si ma mai gandesc la o chestie: cat de "crestina" e conceptia conform careia un copil mai bine sta la orfelinat decat sa creasca intr-un cuplu gay?

    PS - copilul ala era marginalizat nu numai de catre ceilalti parinti, ci si de tine. asta te face sa dormi mai bine noaptea?

    RăspundețiȘtergere
  30. aceleasi aiureli semi-inconstiente de propaganda pro-homo.
    de ce spun semi-inconstienta: pentru ca enumeri cateva situatii nedorite (abandon familial, violenta in cuplu etc), pe care le folosesti ca paravan ca sa strecori in ecuatie o alta situatie controversata: "familia" homo.
    unde merge mia merge si suta?
    toleranta nu este echivalenta cu lipsa discernamantului.
    mediul homosexual are niste ingrediente indezirabile, iar un copil, chiar si cu impulsuri sexuale normale, dar aflat la varsat experimentarii, imitatiei, confruntat si cu excesele hormonale specifice perioadei din viata, ar fi mai bine sa stea departe de astfel de influente.
    cititi singuri, sunt relevante partile introductive:
    http://www.cdc.gov/NCHHSTP/newsroom/docs/FastFacts-MSM-FINAL508COMP.pdf
    http://www.cdc.gov/healthyyouth/sexualbehaviors/pdf/hiv_factsheet_ymsm.pdf

    din al doilea raport reiese ca SIDA afecteaza inclusiv baietei de 13 ani, putin mai mari decat cei studiati de tine.
    pe ansamblu, rata de infectare cu HIV/SIDA in mediul homo, in SUA anilor 2006, era de 44 de ori mai mare decat la populatia heterosexuala.
    lasa-ma sa apelez la aceeasi intrebare:acum dormi mai bine noaptea, sprijinind dincolo de rezonabil "cauza" homo?
    si remarc din nou ca cei mai relaxati in privinta copiilor sunt, culmea, cei care nu au copii ei insisi.

    RăspundețiȘtergere
  31. Anonim, vad ca faci aceleasi spume la gura pe toate forumurile si blogurile. Ia mai cauta tu si niste statistici cu cei infectati cu HIV in Romania, sa vezi ce-ti da. Link-uri cu rapoarte facute prin alte tari poate da oricine, ce se intampla in alte tari e pe de-o parte problema lor, pe de alta e manipularea lor. Imi place ca de-aia nu mai dormiti voi noaptea, ca ar putea exista cazuri de copii abandonati de minunati parinti hetero si infiati de odiosi parinti homo. Ca la fiecare 3 copii 1 isi ia bataie sora cu moartea acasa nu mai e o problema, ca deh, bataia e rupta din Rai in Romania, nu?

    RăspundețiȘtergere
  32. stimata domnisoara, ce ati remarcat dvs., intr-o exprimare efervescenta, este faptul ca argumentele sunt cam aceleasi peste tot.
    in fata acestei uniformitati netede, opiniile mele nu au cum sa fie atat de placut diferite, diverse, nu? :)
    in paragraful urmator aproape ca va pierd de doua ori: HIV e mai human-friendly aici, decat in SUA? si doctorii aia manipuleaza? pe cine, cum, de ce? interogatiile ar fi meritat dublate cu semnul mirarii, dar nu vreau sa va ating sensibilitatea estetica, pentru ca am vazut ca aveti deja un tatuaj foarte mare.
    nici la sotronul logic care urmeaza nu pot sa particip: parintii hetero isi abandoneaza , uneori, copiii, dar noroc ca exista minunata grupa sociala a cuplurilor homo, garantia amorului filial, responsabilitatii si devotamentului?
    poate ma exprim greoi: parinti homo sunt minunati by default, asta incercati sa transmiteti?
    prostioara cu picii caftiti din 3 in 3 mi se pare odioasa, hai sa lasam exagerarile astea crunte, cand incercam sa cautionam vreo cauza.
    daca ati reusit sa zariti dupa basicutele de spuma, ati remarcat faptul ca eu iau in discutie fenomenul in sine, nu persoanele, adica fix invers decat procedati matale.
    o sa personalizez o opinie exprimata anterior: intre toleranta si naivitate, sau inconstienta, e mereu o diferenta esentiala, ca intre arta si kitsch, ca intre tablou si reproducerea pe carpeta, sau pe alt mediu nonconformist.

    .

    RăspundețiȘtergere