Cu un cer gri și jos, zăpadă pe trotuare, minus ceva grade în termometre, am și uitat că azi e 1 martie, că în România aș fi primit mărțișoare, floricele. Nefiind de genul meu ciudoasă sau ofticoasă, nici măcar nu m-am amuzat răutăcios că și la București e frig, din contră. Aș fi vrut să-mi spună măcar prietenii și ai mei că e cald și frumos și soare și vine primăvara, măcar acolo.
Și am venit acasă un pic obosită (mă reobișnuiesc cu 8 ore de muncă haha!), frig de care m-am săturat o idee, gânduri urâcioase prin cap, vroiam să dorm și să uit de toate. Și ce găsesc pe jos, exact când intru în casă? (că am deschizătura pentru poștă în ușă). Tocmai din USA! De la Adamutza, care mă știe doar de pe blog. Ce-am făcut eu să merit așa un gest frumos, nu știu, dar am fost atât de fericită, că brusc s-a luminat cerul, din zăpada de pe balcon au ieșit timid câțiva ghiocei, iar ziua a prins culoare. Dragă Adamutza, îți mulțumesc din suflet, m-ai făcut fericită! Vă doresc tuturor o primăvară frumoasă, colorată, fără astenii și isterii, cu oameni buni alături, cu oameni frumoși în viața voastră.

ce frumos, ma bucur enorm.
RăspundețiȘtergereprimavara placuta lia, tie si cititorilor tai x
Te pupez, Celine! Mulțumesc! :)
RăspundețiȘtergereCe gest frumos din partea Adamutzei! Fie ca in fiecare zi sa ai parte de surprize placute, de caldura sufleteasca (ce se simte chiar si de la mari distante), de liniste si pace in adancul tau!
RăspundețiȘtergereO primavara minunata sa iti fie toata viata!
si-o sa te mai gaseasca multe altele in Suedia, hehe... numai de bine iti doresc! fara astenii si mai ales isterii, ca bine zici.
RăspundețiȘtergereUn asemenea gest poate spulbera instantaneu toate gândurile negre, asteniile, isteriile şi alte cele urâte de început de vårvinter! Contează enorm gândul bun şi pozitiv îndreptat spre tine din partea celor la care nu te aştepţi sau a celor dragi, gânduri exprimate în cele mai originale feluri cu putinţă. Spre exemplu, la fiecare sărbătoare marcantă, primesc o orhidee de la ai mei părinţi. O cumpără, o pun în vază, îi fac poză şi mi-o arată pe skype. E un gest cât o mie de cuvinte. Un gest cât un morman imens de bani. Un gest pe care îl aştept, de fiecare dată, cu reflex pavlovian. La cât mai multe astfel de surprize, Lia!
RăspundețiȘtergereesti o curajoasa.Ceea ce traiesti e o experienta unica, bucura-te de ea, sunt sigura ca nu vei regreta niciodata.
RăspundețiȘtergereSa ai o primavara fericita!
O primavara frumoasa va dorim! plina de speranta si ginduri frumoase. pupici.
RăspundețiȘtergerebine ca a avut adresa si faina sincronizarea :)
RăspundețiȘtergeredaca trimiteam din ro in mod sigur ajungea in orice alta zi :))
Brava Adamutza asta:) O primavara frumoasa iti doresc. In loc de martisor iti daruiesc putin din caldura Balcanilor, asa cum se aude la Barcelona.
RăspundețiȘtergerehttp://www.myspace.com/losmoussakis
RăspundețiȘtergereNice!
RăspundețiȘtergereVrem sa citim mai multe despre viata de acolo. :)
Spor!
foarte minunat gest
RăspundețiȘtergereO primavara frumoasa!
RăspundețiȘtergereCe frumos ca o ajuns exact in 1 Martie! Ma bucur enorm ca ti-am pus zambetul pe buze! O primavara minunata! Te imbratisez, Adamutza
RăspundețiȘtergereanul asta n-am ajuns sa dau martisoare decat celor doua femei din viata mea. una din ele s-a grabit sa vina pe lume exact in ziua de martisor, asa ca hehe.. si eu sunt beneficiar, anul asta, de martisor :)
RăspundețiȘtergereLio, abia astept sa te vad imbujorata de aerul si verdele crud de primavara
Martzisor frumos and chicken in the basket, Lia! (cum zicea bucatarul suedez din Muppets):)
RăspundețiȘtergereFoarte obosită, dar cu zâmbet pe mutră și cu cerul superb albastru de azi în minte, vă mulțumesc tuturor de gîndurile frumoase și vă dorsc să se întoarcă spre voi însutite! Pupez!!!
RăspundețiȘtergereDraga mea Vulpita frumoasa, primavara asta sa-ti fie minunata!!! :*
RăspundețiȘtergere