Cum se bucură Vulpea de iarnă

Vulpea nu e mare iubitoare de iarnă. Chiar o detestă. Dar pe principiul dacă-i musai, cu plăcere, ca să nu mai vorbim de boala mea numită optimism şi văzut ceva drăguţ chiar şi într-un rahat de câine, să vă povestesc ce minunată e de fapt iarna. Totul a început săptămâna trecută, marţi. Când s-au pornit ninsoarea şi vâjul. Şi m-am trezit inconştientă, iresponsabilă, bucureşteancă bună de împuşcat, fără bocancii de iarnă la maşină. Frieda e o bomboană de maşină, aşa că nu mi-a făcut mari probleme în drumul spre o posibilă vulcanizare. În schimb blocajul de la Gara de nord în special, din trafic în general, da. Telefoane disperate de la Tata Urs, din juma în juma de oră "Şi la vulcanizarea de la Băneasă sunt zeci de maşini! Şi la aia de pe 1 mai! Tu pe unde eşti?" Tot la Gară, tată. Până la urmă am lăsat-o pe Frieda la Iulia şi pentru că sunt om de cuvânt şi spusesem că voi fi la Universitate, am experimentat mersul pe jos. Care face piciorul frumos, curul ferm şi faţa arsă de la viscol. Atâţia oameni faini au venit prin nebunia aia de vreme ca să aducă daruri, că am uitat de orice supărare.

De a doua zi, i-am tot testat limitele Friedei. S-o pupe fata pe bord de nebună ce e! Am sesizat că în situaţii din astea extreme, cu gheaţă, zăpezuri şi blocaje, parcă oamenii sunt ceva mai înţelegători şi mai amabili. În 5 zile, doar un isteţ cu gip s-a inserat în faţa mea cam brutal, fără semnal, fără nicio atenţionare. Noroc că la 2 km/h, în a I-a, nu e greu să frânezi. Ah, şi era să o uit pe vaca grasă şi blondă, cu bucle de tip sarmale, în Fiatul roşu, care a reuşit ieri să blocheze o stradă întreagă, pe ambele sensuri, pentru că ea vroia să meargă PE MIJLOC. Nu ştia nici să plece delicat de pe loc, prin zăpadă, ambala bietul motor de ieşea fum, iar ea, demnă, nu se mişca nici măcar un cm mai la dreapta, să poată trece şi alţii pe lângă ea. Dar se oprea din metru în metru şi aştepta să fie împinsă. Până şi eu i-am spus câteva de dulce, ca să nu mai vorbesc de cei doi taximetrişti şi de muncitorii dintr-o dubiţă, care au împins-o de vreo 3 ori.

M-am bucurat foarte tare că până acum nu am avut nevoie să fiu împinsă (pe cei doi băieţi entuziaşti care m-au împins la loc în şleaurile din care abia ieşeam încetişor, ei crezând că vreau să parchez, nu să ies, nu îi pun la socoteală). Dar ce bucurie să deszăpezeşti maşina cu făraşul de plastic, fără mănuşi! Vineri aveam câte o buba pe fiecare degeţel. Până sâmbătă făcusem o buba şi la gură şi la ochiul stâng. Perfect! Încă un motiv să mă alint şi să mă las drăgălită. V-am spus eu că e mişto iarna?

Duminică ar fi fost zi de zăcut şi uitat la filme cu Will Ferrell (apropo, dementul ăsta face cele mai tari comedii din lume!), fără scos nas la -10 grade. Dar am avut un feeling că Friedei nu-i e chiar aşa bine, deşi o lăsasem în loc de parcare amenajat, cu zăpada curăţată în jur. Aşa că l-am târât pe gagic afară. Nu, nu a reuşit să mă facă să explodez nici măcar faptul că băieţii deştepţi cu deszăpezirea nu gândesc nici măcar o secundă că ar fi cazul să îndrepte lama spre partea de stradă unde NU există maşini şi nu spre cea unde sunt câteva zeci de maşini frumos parcate ÎN LOCURI DE PARCARE. Faptul că am găsit-o pe Frieda îngropată într-un munte de zăpadă murdară şi îngheţată m-a făcut să experimentez alte chestiuni pozitive. Am socializat cu idiotul sinistru care şi-a făcut vilă în grădina blocului (tot aş vrea să aflu cum dracu a primit autorizaţii???) şi care vara scoate haznaua în stradă. M-am dus glonţ la el: aveţi o lopată cumva? "Hmmm, păi, mmm, să văd, nu ştiu" s-a uitat el urât la mine. Eu vă aştept aici, dumneavoastră căutaţi-o. Rânjit fasolea la el. Cu succes. Al doilea lucru pozitiv a fost bifarea încă unei activităţi cu gagicu: datul la lopată. Ah, şi ce bărbăteşte se încorda! Şi ce parcare de lux mi-a făcut! De îmi părea şi rău dimineaţă că trebuie să plec de acolo.

Trezitul şi ieşitul din casă la ora 7 dimineaţa, la -12 grade, ar trebui interzis prin lege. Părerea mea. Dar bucuria că porneşte maşinuţa la prima cheie: de nepreţuit! La plecarea de la birou am experimentat şi eu datul la lopată. Împrumutată de data asta de la băieţii de la benzinărie. Bucuria lor că o gagică sparge gheaţa şi ei se uită, de asemenea nepreţuită. Ce uşor poţi bucura pe cineva în ziua de azi!

După un drum anevoios până la capătul pământului (e, nu chiar, doar capătul Giuleştiului), cu maşinuţa plină de saci şi jucării, am căpătat şi eu un cado: o lopăţică din aia de spart gheaţa. De la renul Şerban, care m-a însoţit la familia din Giuleşti, de asemenea cu maşina plină. Mulţumesc, Şerban!!! Să mergi spre casă cu lacrimi în ochi pentru că nişte oameni pe care nu i-ai mai văzut niciodată te-au luat în braţe şi ţi-au zis din tot sufletul: "nimeni nu ne-a mai făcut aşa o bucurie vreodată, să fiţi sănătoasă şi fericită!" e de asemenea un sentiment fabulos.

Dar cireaşa de pe tortul fericirii mele mi-a umplut gura de dulceaţă aseară târziu, pe la 9, când am ajuns pe străduţa mea troienită şi ... Haleluia!!! un loc de parcare liber, aproximativ curăţat, chiar în faţa blocului! Loc liber aşa aproape de casă nu găseşti după ora 5 după-amiaza nici în zi de vară, d-apăi acum. Ah, Doamne Doamne must really love me! Chiar acolo, în zăpada îngheţată, m-am pus pe dansat. "Ce-i, donşoară, ai câştigat la loto?" m-a întrebat unul din cei 3 neni zgribuliţi care râdeau la mine, de pe trotuar. DA! La loteria mea de fericire, cu lucruri simple, un loc de parcare, o melodie la radio, o lopată, un zâmbet, fiecare împachetată frumos în hârtie colorată, cu fundă roşie.

Două detalii îmi umbresc din frumuseţea iernii. În primul rând, dacă mai aud un "White Christmas" sau "Let it snow" la radio, omor pe cineva. Cu dinţii şi cu mâinile goale. În al doilea rând, eu sunt de vină. Pentru că uit mereu principiul cu "niciodată să nu iei un laxativ şi un somnifer în aceeaşi seară", pornesc la drumuri eterne prin îngheţatul şi blocatul oraş, după ce în prealabil am băut 2 litri de apă, 2 căni de cafea, plus mâncat kile de mandarine. Eu nu am scrupule, pot pune oricând maşina pe avarii ca să fac un pipi între portiere, dar pe frigul ăsta mi-e teamă că-mi îngheaţă prăjiturica. Şi eu ce-i mai dau cadou gagicului de Crăciun???